Cândva am fost normali. Aşa începe filmu’…
Am plecat de la dorinţa firească de a trăi într-o societate ideală. Ştim că ea nu există, că posibilitatea asta este nu numai exclusă, dar ar fi şi neplăcută prin plafonarea inevitabilă şi frustrantă la care ne-ar supune.
Dar faptul că ştim că nu este posibilă, ne dă un sentiment de bine prin bucuria de a parcurge drumul către….
Raiul în care oamenii nu mai mint, nu mai fură, sunt performanţi la maximum…. este acceptat drept iluzie de orice om întreg la minte.
Drumul către o asemenea iluzie duce însă la dezvoltarea noastră în ceva mai bun decât ceea ce am fost până deunăzi.
Minunat.În atare situaţie ceea ce trebuie să punem în funcţiune este un tip de societate care să funcţioneze în acea direcţie. Respectiv o structură care să promveze valori şi care să sancţioneze erorile.
Pe baze reale, cât mai lipsite de dubii. OK. Putem fi toţi de acord cu asta, facem un grătar şi-ncingem o băută.  Ei, Aş !
Nu e ok. Asistăm acum la tendinţa de anulare a acestor norme de funcţionare a structurii sociale în numele ideii că ceea ce avem acum …NU E ILUZIA ce o avem drept destinaţie.
Normal că nu e.
Nu va fi niciodată.
Nu vom avea NICIODATĂ numai oameni cinstiţi în politică !!!
Nu vom avea NICIODATĂ numai miniştri de maximă performanţă !!!
Nu vom fi NICIODATĂ toţi mulţumiţi de tot ce fac cei ce ne reprezintă !!!

Ba culmea, NICIODATĂ nu vom fi CU TOŢII de acord în TOATE privinţele, indiferent despre ce vorbim.
Pentru că aşa funcţionează viaţa. ( Slavă Domnului, altminteri ar fi o plictiseală de moarte )

Dar să folosim aceste realităţi drept argumente pentru a bloca mecanismele care ne duc mai aproape de ceea ce declarativ ne dorim este o supremă aberaţie. Sub motivul că nu am ajuns la destinaţie, oprim căruţa şi dăm de-azvârlita cu roatili.

Absurd.
Acolo nu vom ajunge poate niciodată. Dar nu ne putem apropia decât mergând către acolo.
Drumul către ceva care să seamănă mai mult cu ce ne dorim poate fi parcurs NUMAI prin funcţionarea regulilor ce ne reglează comportamnetul pe parcurs.
Iar una din regulile vitale la momentul la care vorbim este curăţarea clasei politice.

CURĂŢAREA clasei politice este un proces ce presupune NU EXISTENŢA UNOR POLITICIENI CU ARIPI ALBE ci înlăturarea din mulţimea lor multicoloră a celor cu “codiţe“.
Din câte am observat până acum, PDL este un partid care aplică normele cu pricina dacă la căutatul în fund se descoperă respectiva codiţă. A dovedit-o deja de mai multe ori.
M-aş mira ca madam Ridzi să nu fie mazilită.
Iar asta înseamnă că funcţionează normal.

PSD şi PNL nu numai că ascund codălăul sub rândunica fracului, ci şi copitele-n şoşoni de firmă iar pe rămuroasele coarne aşează mumos o imensă pălărie legislativă. Au dovedit-o şi ei de mai mlte ori.
Asta e ultima mizerie trecută elegant la subsol de secăturile din media ocupate să-şi desfiinţeze singuri locurile de muncă şi şansele de a trăi prea curând într-o societate cu cap şi coadă.
Asta înseamnă că NU funcţionează normal.

Iar noi trebuie să alegem între cele două variante. Nu variante de status-quo ci variante de funcţionare a unui stat.

Dar noi, mulţimea, am devenit făpturi de circ. Culmea contorsionismului intelectual: omul care-şi vede ceafa.
Susţinem enormităţi de genul “Cred că Cutărescu Cutare trebuie să-şi dea demisia INDIFERENT dacă e vinovat sau nu ?”
în proporţie de 3 ori mai mare decât cei ce susţin
“Cred că Cutărescu trebuie să-şi dea demisia NUMAI dacă e vinovat!” !!!!!!!

Ne văităm că, vezi dragă doamne, “ai noştri sunt ca ei” !!! Ceea ce este evident fals şi principial şi acţional. Monica nu este nici primul şi nu va fi nici ultimul ministru NEideal, NEperformant, INcapabil….şamd. Dar ceea ce face PDL este radical altceva decât ceea ce fac ceilalţi. Fie că frustrarea noastră în faţa evidenţei că portocalii sunt imperfecţi ne întunecă judecata pe moment sau pe perioadă nedeterminată.

O mână nevăzută şi-a băgat ghearele prin fereastrele ochilor şi urechilor noastre, a apucat ferm de occipital şi cu o mişcare chirugicală, bruscă şi dibace, ne-a întors creierii pe dos.
Ştim cine e mâna, ştim cine e şi “mânuitorul” ei.

Şi totuşi, ne încăpăţânăm să băgăm lumina soarelui în poloboc cu linguriţa de cafea şi suntem nervoşi nevoie mare că nu ne iese.
Poate că doar prin efortul propriu nu vom schimba prea mult din ceea ce se petrece. Dar fără efortul ăsta, începând de la dorinţa de a înţelege şi ataşamentul faţă de principii clare şi ajungând până la trânteala cu ştampila… SIGUR nu vom schimba nimic !

Viq