If

Rudyard Kipling – 1896

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don’t deal in lies,
Or, being hated, don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise;

If you can dream – and not make dreams your master;
If you can think – and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you’ve spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build ‘em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: “Hold on”;

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings – nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds’ worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And – which is more – you’ll be a Man my son!

Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă,
Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala,
Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala…

Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură…

Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise
Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise
Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru…

Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii,
Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii…

Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul,
Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată…

Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul
Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!…

Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale,
Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale
Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire…

Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare.
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine,
Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!

]]> http://emilthor.wordpress.com/2009/07/10/daca/feed/ 29 Emil kipling-s coposu-s http://emilthor.wordpress.com/2009/07/09/vanatoarea-de-cai-verzi-i-truda-antinoi/ http://emilthor.wordpress.com/2009/07/09/vanatoarea-de-cai-verzi-i-truda-antinoi/#comments Thu, 09 Jul 2009 18:00:39 +0000 Emil http://emilthor.wordpress.com/?p=6988 ]]>

Deși poate părea tardiv, perimat și plictisitor vreau să fac o recapitulare fiindcă în toiul evenimentelor care se succed cu repeziciune intenționată ne lăsăm luați de valuri și uităm unde vrem să ajungem de fapt.

România întreagă se zbate în ghearele unei nehotărîri endemice prinsă între ceea ce vrea și ceea ce i se spune că vrea să facă sau să fie. Nici un secret și nici o minune în asta. Dilema există încă de la înființarea noastră ca stat. Cuvîntul cheie a fost și este modernizare (reformă). Deși se fac în curînd cei 20 de ani promiși oracular de Silviu Brucan și multe s-au schimbat în societatea românească există lucruri esențiale care nu s-au schimbat deloc de aproape un secol și jumătate. (Ioan Stanomir – Spiritul Conservator, Curtea Veche, 2008)

Motorul societății românești stagnează încă de la înființarea noastră ca stat modern. În goana furibundă pentru adaptarea permanentă la progresul social al statelor occidentale oamenii noștri politici au ales întotdeauna calea ușoară a importului de instituții și adaptarea cu forcepsul a realității locale la ele. Arderea etapelor a fost principala mîncare la modă a politicii românești în mare parte și ea importată după ureche. Urmarea directă a acestor succesiuni de experimente sociale făcute alandala este societatea românească în forma pe care o cunoaștem azi. După cum bine se spunea: o formă fără fond.

Tăvălugul comunist a nivelat odată în plus cu furie și oroare orice încercare de ieșire la liman îngropînd țara într-o noapte care a durat o jumătate de secol. România încă își linge rănile.

Racordarea la sistemul vascular al Europei a scos la suprafață toate gunoaiele ascunse sub preș de generațiile trecute. E ca și cum România își oprește carul tras de boi într-o benzinărie apuseană ca să-și adape rumegătoarele și să le dea o mînă de fîn însă la pompă nu curge decît motorină. Zestrea lăsată de înaintașii noștri este asemeni sacului cu lînă care se îmbibă cu apă și trage măgarul la fund.

România stă perpendicular pe drum și se uită cînd spre dreapta, cînd spre stînga, oscilant, hotărîndu-se încotro s-o ia și amețindu-se că încă mai are opțiuni.

Nu mai are. Singura cale pe care o mai poate aborda este spre lumină, spre recunoașterea erorilor și reconstrucția serioasă, responsabilă, durabilă din temelii a societății. Nu mai pot fi admise aruncatul hainelor murdare pe geam și ascunderea gunoiului sub preș. Alternativa fără dubii și speranță este înapoi la stînga în întunericul medieval. Pentru ca alegerea să fie și mai dificilă către occident trebuie să depui efort ca să te urnești în timp ce către răsărit nu trebuie decît să te lași în voia vacuumului imens.

Iată și frumoasa formă fără fond:

• Statul se numește de drept dar justiția nu funcționează.
• Avem o constituție dar ea trebuie reechilibrată la fiecare pas fiindcă nu poate să nu fie încălcată dovedindu-și limitele prin faptul că este croită la comandă.
• Abuz legislativ, incoerență, ezitare, ambiguitate
• Lipsa separației puterilor în stat. Legislativul, presa și executivul se substituie justiției.
• Economia este tarată de capitaluri nesănătoase care subzistă numai în conjuncție cu statul de unde își trag seva și în lipsa căruia ar sucomba. Aceste capitaluri nu produc bunăstare ci lărgesc lista de asistați social. Datorită faptului că s-au acumulat direcționat, prin corupție și înafara legilor de funcționare ale pieței, ele s-au grupat în monopoluri care țin statul în captivitate influențîndu-i politica prin subordonarea presei și a politicului asigurîndu-și astfel o existență deasupra legii și perpetuarea status-quo-ului. Rezultatul este o economie viciată de subzistență, fără conținut, acoperind o slăbiciune reală ce nu poate rezista în fața nici unei crize. Dacă statul clachează în această schemă de funcționare reentrantă se prăbușește întreaga societate.
• Aparatul de stat este superbirocratizat, nefuncțional și ineficient – o formă acoperită de asistență socială
• Jumătate din populație este direct dependentă de veniturile de la stat. Aceasta și birocrația sînt vectori principali antrenați în anularea oricărei încercări de reformă organică a societății
• Taxele și impozitele sînt o frînă în dezvoltarea micilor afaceri private care ar trebui să ducă la formarea unei clase de mijloc și însănătoșirea economiei. Legislația și birocrația de stat sînt antiargumente.
• Autonomia locală quasi-inexistentă face ca toate zonele țării să fie dependente de bugetul de stat, de coordonare centralizată, lipsindu-le de inițiativa rezolvării problemelor proprii ceea ce încarcă în plus schema funcțională și cheltuielile statului.

În mod intenționat nu am amintit aici infrastructura subdezvoltată, învățămîntul blocat, sănătatea șchioapă și cercetarea științifică în colaps fiindcă sînt corolarul celor de mai sus și nu scopuri în sine. Toate acestea se vor porni automat dacă se înlătură obstacolele menționate mai sus și chiar fără intervenția statului.

Deși printre atîtea amănunte încețoșate care se opun unei vederi de ansamblu este dificil să diagnostichez problema, mă hazardez să propun ca principală cauză a acestor lucruri lipsa acută de libertate.

Soluția problemei noastre nu e nici simplă și nici ușoară dar există și e practicabilă. Fiindcă nu mă pot substitui nici unui specialist în materie dau o explicație profană:

întoarceți pe dos fiecare din punctele enumerate mai sus și veți obține în final ingredientul lipsă de la coadă.

Mai am de adăugat o singură condiție la ce-am zis pînă acum: musai să începeți cu primul punct.

În concluzie cînd e vorba de opțiuni, alegeri, vot, privit înainte nu vă uitați niciodată la cine vă propune:

• mărirea salariilor
• mărirea pensiilor
• autostrăzi
• școli, spitale, săli de sport
• protecție socială
• locuințe

ci la cei care arată că sînt deciși să:

• repună justiția în drepturi
• reformeze constituția, legislația și procedurile
• asigure dreptul de proprietate și libertățile individuale
• elibereze și descentralizeze administrația locală
• încurajeze micii producători independenți
• încurajeze concurența și piața liberă
• diminueze rolul statului în viața individului pînă la limita permisibilă (garant al dreptului, apărare, externe)
• vă lasă pe voi să vă construiți case, autostrăzi, școli, spitale, săli de sport atunci cînd aveți nevoie, unde aveți nevoie și cît aveți nevoie

La final reevaluînd cît pot de critic întrebarea din titlu dau și răspunsul:

Din păcate nu avem alternative!

Să fiu contrazis!

Dan Șelaru: Adevărata situație economică a României

”Şomajul a atins, după standarde necontrafăcute, aproape 7 procente în primul trimestru, cât e acum Dumnezeu ştie. FMI ne prognozează o scădere a PIB de 8 procente. Numărul restanţierilor s-a dublat într-un an. Plăţile între companii au ajuns să se facă şi cu întârzieri de aproape un an. Finanţele fac scenarii de majorare a TVA şi a cotei unice. În mai, salariul net a scăzut cu 3,7 procente. Deficitul bugetar merge spre 6 procente. Se prevede un Euro de 4.5 RON.

Este imposibil cu acest Guvern să oprim prăbuşirea. Din motive electorale. Este necesar un Guvern tehnocrat care să aibă libertatea de mişcare în domeniul economic şi care să lase politica deoparte. Nu cred că ne mai permitem să ne jucăm cu Pogea şi Boc de-a uite criza, uite măsura anticriză. Nu merge cu jumătăţi de măsură, cu măsuri cosmetice, cu palavre electorale, cu glume cum e cea cu 28 de măsuri gata duse la bun sfârşit, cu palavrele lui Geoană. Gata! Asta dacă mai există o urmă de responsabilitate printre membrii clasei politice. ”

Cotidianul: Patriciu: Băsescu nu intră nici în turul doi

”Omul de afaceri vede competiţia finală pentru Preşedinţie între Mircea Geoană şi Crin Antonescu.
Traian Băsescu nu numai că nu va câştiga alegerile prezidenţiale din acest an, dar nu se va califica nici măcar pentru al doilea tur de scrutin, este de părere omul de afaceri Dinu Patriciu. El spune că actul final al competiţiei prezidenţiale se va consuma între liderul PSD, Mircea Geoană, şi liberalul Crin Antonescu. “Băsescu este în cădere, iar acesta este deja un trend”, spune miliardarul.

Întrebat pe cine va susţine în competiţia electorală, Patriciu l-a indicat pe candidatul liberalilor: “Pe Crin, doar pe Crin”, precizând că nici un candidat la alegerile prezidenţiale nu i-a cerut bani. Referitor la posibila candidatură a lui Sorin Oprescu, Patriciu a spus iniţial că nu crede că va candida, pentru ca ulterior să declare că, dacă totuşi Oprescu va părăsi Primăria Capitalei, se va alătura “figurilor şterse ale politicii româneşti”.”

Hotnews: Rompetrol Holding isi va schimba denumirea in DP Holding

Hotnews: Protest magistrati: Activitatea de judecata a fost reluata

”“In anul 2009, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti a aprobat pentru Tribunalul Bucuresti  un buget de 47%, ulterior diminuat la 44%,  prin comparatie cu exercitiul bugetar al anului 2008, ceea ce a condus la disfunctionalitati grave in desfasurarea activitatii, nemultumiri din partea magistratilor si la crearea unei perceptii eronate in randul  opiniei publice”, se arata in comunicat.

Potrivit magistratilor, ultima masura adoptata de minister, aceea de a reduce salariile din justitie cu 50%, este una “sfidatoare” si o incalcare a independentei judecatorilor. “Reducerea in aceasta maniera a drepturilor salariale incalca hotarari judecatoresti definitive  si irevocabile, inscrise in carnetele de munca, chiar in baza corespondentei derulate cu Ministerul Justitiei”, se mai arata in comunicat.

Magistratii sustin ca, pana la acest moment, “au apelat la mijloace procedurale legale pentru apararea drepturilor lor”, urmand ca formele de exprimare a nemultumirilor sa evolueze in functie de raspunsul Ministerului Justitiei.”

Hotnews: Curtea de Apel Bucuresti a suspendat ordonanta care elimina sporul de 50% acordat magistratilor

Dan Tapalagă (Hotnews): Comisia care ingroapa sau dezgroapa?

”Politic, sistemul parazitismului bugetar instrumentat de sindicate şi propagat de o medie răpusă de indignare în faţa durerii mute a „celor mulţi” e o capcană fatală. Grosul societăţii e o masă, nu o sumă de interese active şi armonice. Iar masa crescută în dependenţă toală de stat şi antrenată în mici infracţiuni bugetare e un client ideal. Justiţia nu face decît să consacre această pungăşie colectivă, introducînd-o, astfel, pe scena oficală, unde e jucată de partide, cu precădere de partidele mizeriei colectiviste, de tip PSD.

La un loc, tabloul descrie perfect auto-sabotajul politic, economic şi juridic românesc, aşa cum e el încurajat şi speculat de stîlpii noii ordini. Economia se sufocă sub presiunea autosevirii bugetare şi asigură lipsa de şanse a sectorului privat autonom (un mare seviciu adus capitalismului cu bani şi contracte de stat, a la Patricu). Politic, societaea livrează automat în jur de 30% în favoarea partidelor care promit să întreţină inerţia. Juridic, statul de drept lucrează masiv în folosul unei caste care consolidează o societate dedicată servituţii.

Bugetarismul şi consecinţele lui vicioase măsoară exact distanţa care ne desparte, insurmontabil, de societăţile productive. Lipsa de civlizaţie modernă a României e determinată de acest refelx egoist, minicnos şi colectiv. În esenţă, povestea subdezvoltării noastre e scrisă, în complicitate, de politicienii stîngii „sociale” şi de prea mulţi din compătimiţii oameni de rînd.”

Hotnews: Videanu vrea sa privatizeze managementul companiilor energetice

Hotnews: Adriean Videanu: Impozitul forfetar a fost o eroare a Guvernului

Hotnews: Emil Boc: Programul Prima Casa va fi operational de miercuri, 8 iulie

Hotnews: Adriean Videanu: Romania ar putea semna un acord cu Ungaria si Austria pentru infiintarea unei burse de energie

Hotnews: Oamenii de afaceri sustin ca Guvernul s-a angajat sa ramburseze in urmatoarele 60 de zile catre firme toate datoriile legate de TVA

În timp ce presa românească şi cea internaţională întoarce moartea lui Michael Jackson pe toate feţele, iar reţelele de televiziune americane au deja în programul de seară un segment important alocat evenimentului, pigmentat cu opinii despre personalitatea dispărutului din partea unor foşti colaboratori şi apropiaţi şi clipuri din lunga sa carieră, departe, în Iran, au avut loc evenimente care deşi nu au fost la fel de violente şi sângeroase, sugerează că contrarevoluţia iraniană a intrat într-o nouă fază evolutivă.

Presa românească nu a scris un cuvânt despre faptul că la începutul protestelor de la Teheran, Mir Hussein Moussavi, liderul opoziţiei iraniene, trimitea o scrisoare unui grup important de lideri religioşi din oraşul Qum (echivalentul Vaticanului în versiune şiita iraniană) în care cerea acestora sprijinul, respectiv să ia atitudine faţă de fraudarea alegerilor care l-au confirmat din nou pe Mahmud Ahmadinejad drept preşedinte al Iranului. Din Qum nu s-a auzit nimic timp de aproape două săptămâni, dar iată că sâmbătă grupul învăţaţilor şi liderilor religiosi a dat publicităţii un comunicat în care declară atât alegerile prezidenţiale cât şi guvernul ce a fost format ca urmare a anunţării rezultatelor drept ilegale.

Evenimentul este extrem de important prin faptul că pentru prima dată de la revoluţia islamică din 1977, clerul şiit nu mai acţionează ca un bloc unitar. Iar consecinţele ar putea fi din cele mai interesante.

Îndrăznesc să pun câteva întrebări:

1. Vor avea până la urmă câştig de cauză contrarevoluţionarii iranieni?
2. În cazul în care subiectul este prea arid, au bază zvonurile privind aruncarea în lupta electoral-prezidenţială a lui Adrian Năstase?

Clemy

…Se făcea că pe la anno domini 2020 şi ceva sorţii luară hotărârea de a mă prezerva în calitatea-mi de poesel de la Romanica forumistico-literară, pe urmă contimporanii mă congelară ca pe-o morsă polară, iar în anu’ 2520 trecute fix unii din viitor îşi ziseră cam într-o doară : ia să-nviem noi mumia, să vedem cam cum s-o comporta ista ce-n viaţă i se spunea “AVP” (după cum scrie pe panglica vârâtă între picioarele-i sloi şi mototolită ca hârtia…) Şi deschiseră cutia…

Well…! După ce ăia mă decongelară şi minţile încet-încet în cap îmi reintrară, văzui cum ipochimenii se-apucară de mă-mbăiară, mă fricţionară printre creaci şi la subsuoară, mă şpreiară, mă pieptănară şi mă-mbrăcară într-un ţol de primăvară, iar la urma mă pozară, înghesuindu-se şi ei în preajma mea şi străduindu-se a rânji cu toţii, pentru ca-n jurnalele postnaţionale de-a doua zi să n-apară chiar ca netoţii, n’aşa…?, apoi, în fine, ce mai avură ăia de făcut, decât să mă puie ca pe bimpaşa sau ca pe un mosafir nemaivazut în capu mesei, drept în tur, reşpective-n şezut, masă pe care gazdele cu toate bunătaţile mai întai o vor fi umplut… ? Iar mie revenindu-mi între timp glasu, îmi trăsei nasu şi bineînţeles că pentru început le-aruncai vorba aia a mea, de demult : “Aloo, bey, voi ştiţi cine sunt io… ?” La care ăia, ca şi voi acumaşa, coate-şi cam dau, chicoteli înfundate scoteau, o ţuiculiţă bătrână de-o mie de ani în faţă uşor îmi împingeau şi, prefăcându-se neştiutori, păi cum naiba, îmi răspunseră cam aşa: “Ia zi, strămoşule , cine eşti tu, bey, a… ? “

Însă io, după ce din lichioara lu’ Davilla (cum ii zicea hâtru de socru-meu la orişice băutura mai ghiurghiulea) un pic gustai, cu uimire-n jur deodat’ mă uitai, mă scuturai ca de-un fior, apoi cu sotto voce-ntrebai : “Mey, da’ unde e Mariana, nevstă-mea ?… Şi zăpăcita aia de soacră-mea pe unde-o umbla, a ?… Şi tu, Macrinel, fata mea ??… Şi tu, băiatu tatii, Mariusel, unde eşti, păpel ??… “

Şi văzând că străinii ăia nu zic nemic, ba chiar parcă începuseră să pişe ochii un pic, continuai să-ntreb cu glas mic : “Şi tu, Mămica mea, Tăticule, Marele, Maică Mare, Mumă, Tică, unde sunteţi, mey, neamu’ lu’ Marachiţă, Ştirbu, Culcea, Abălarii Padinei ?!… Şi tu, Mihaiţă, frăţior adorat, unde eşti, mey, de ce nu te văd lângă mine, unde-oi fi plecat ?!… Şi tu, cumnăţică, voi, nepoţei, unde sunteţi, mey ?!… Unde sunteţi, bey : Nenea Gică, Tata Nuţă, Maică Petro, Unchiu’ Gene, Tuşă Nelo, Nene Dode, Tanti Anuţo, Nenea Pitită, Tuşă-Ioano ?!… Unde sunteti Noro, Palo, Gelule, Nicule, Dorule, George, Mitrele, Titele, Leto, Ghiţo, Moaşo, Moşoiule, Tuşo de la Amărăşti… ?! Şi voi, firea-ţi jurate, libovnice ce vă băteaţi pe mine toante, unde-mi sunteţi, bey : Dudeasco, Tanţo, Rodico, Marieto, Vali Bîţico, Florentino, Stelo… ?! Iar voi, tovarăşii mei de joacă, ai hyperspaţiului derbedei, cocoşiţe şi cocoşei, unde sunteţi, bey…??

Aloo, mey, strămoşele ! – mă-ntrerupseră ăia, încercând a mă linişti – Da’ ce-ţi veni, priateli ?! Ce nu-ţi place la noi pe-aci… ?? In loc să te bucuri că te afli din nou printre cei vii, printre băieţii ăştia veseli, cu ochi căprii şi azurii şi printre fetiţele astea zbanghii, proaspete şi nurlii, şi că pe masă ai iaraşi tot ce-i e drag inimii, iacată : răcituri şi piftii, icre negre şi aurii, fripturi arămii, sucuri străvezii, galbine şi trandafirii, fructe din livezile planetei, cum ar veni, alcooluri limpezi, vinuri ghiurghiulii şi – hehe, te faci că nu observi – aluaturi cu dulceţuri şi lăptării: alivănci, baclavale, bezele, clătite, îngheţate pe săturate, frate : de caise, de căpşuni, de ciocolată, de coacăze, de fisticuri, de fragi, de fructe, de lămâie, de portocale, de punch, de vanilie, de vişine, de zmeură, melba, pralinate ; peltele zaharate ; plăcinte gonflate ; profiteroale spumate ; rulade-nfăşurate ; sarailii nucate ; strudele smântânate ; şerbeturile şi cremele toate ; tarte ; torturi minunate, bunătăţi creiate de patronii & prepuşii naturii, după cum ştii : agricultores, ruricolae, aratores, coloni, villici, pastores, olitores, messores, colligatores, fossores, venitores, vitisatores, vindemiatores, frondatores, arboratores, occatores, praediatores, operarii, pecuarii, porcularii, mellarii, columbarii, oviarii, caprimulgi, equimulgi, bumulgi, gallinarii, pullarii, jugarii, salictarii, bubulci, subulci, opiliones, caprarii, armentarii, asinarii, equarii, camelarii, anserarii etc., aşadar, în loc să te bucuri că vezi, auzi, guşti, miroşi, pipăi din nou formele firii, matale te puseşi a boci, mey, si-a jeli… ?! Se poate, stramoşule, a.. ? Vrei să ne superi, mey… ?!

Şi observând străinii că io mă uit la ei în continuare cu groază şi jale, mey frăţioare, unu’ mai breaz şi mai shogun, mai nu ştiu cum, şuşotindu-se cu unii care veniră din nişte culise, îmi zise : “Bine, Stramoshy, văz ca ţi-e naşpa să te readaptezi la viaţa asta, pentru care, n’aşa ? îţi trebuie mai multă snagă-n corpii cavernoşi, buci roşii, creastă ca cocoşii… Hai, dară, să facem câţiva paşi şi p’afară, să-ţi arătăm obiectualitatea ce ne-nconjoară, să vezi şi mătăpuţă ce chestii s-au realizat între timp prin “ţară” (cum ziceaţi voi odinioară…). Şi-atunci, la semnu’ istuia cu ouă mai creţe, veniră şi mă luară la braţetă două mândre cucuieţe, una brună, tunsă chilug, cu gropiţe-n buculeţe, şi alta blondă cu moaţele cam lăieţe, ambele cu neşte zâmbete galeşe in colţurile guriţelor mierii, muieri nici slabe, da’ nici prea durdulii, d’alea ce-n alte împrejurări mai puţin fistichii te-ar face, n’aşa ? şi din morţi să-nvii şi să te-apuci să le ari cu drag şi să le sameni dreakulii… Dar mie, zău, numai de desţelinit nu-mi ardea, mey copii, aşa că-n loc s-o pornesc cu pas mai sportiv, ca lokomotiv plovdiv, mai că-mi venea să plâng şi-o pornii boşorog, şontorog, nătâng : stâng-drept-stâng…

Ieşind cu tot alaiu’ din sala de oaspeţi cea luxuriantă şi-ncăpătoare, primu’ lucru ce-mi sări în ochi fu un soare parcă mai luminos decât îl ştiam, da’ parcă şi mai auriu, şi mai mare… Se făcea cum că sunt într-un oraş ciudat, nici rotund, nici patrat, nici de piatră, beton sau asfalt, nici de sticlă, termopane sau bazalt, şi parcă subt un cer translucid amplasat, într-o emisferă cu acoperişu’ colosal de înalt, prin care, cum spusei, pătrundea soarele blând şi cald, însă aci nu era deloc torpoare sau aer d’ăla stătut, încins, îndesat, ci un zefir îmbălsămat, o vreme numai bună de făcut plajă sau de-mbăiat, la care de altfel te-mbiau piscinele aflate parcă preste tot locu’, plus grădinile din care te trăznea busuiocu’ verde-nflorit, trandafiru-mbobocit, rosmarinu’ de drăgălit, maghiranu’ de gătit, floarea de meliss-înmierit, odoleanu’ de uns sfârcu-mpietrit, levănţica şi teiu de adormit, isma de dor, lilia de amor, viorelele ce te dobor de odor, ioni ozonaţi, aerosoli cu aromaţi electroni şi protoni şi-n totu – profumu’ cel de faraoni…

Deodată însă, despărţind în două lumea aia strânsă-n juru meu laolaltă şi care mă privea cam cum privea pollimea la urs, pe lumea ailaltă, apăru brusc în faţa mea o fată c-un copilaş lângă ea…: mamyţica era subţire ca trestia, dar voinică întrucâtva, cu-o privire de peruzea, veselă şi îngândurată de-ampreunelea, amintindu-mi în mod izbitor de cineva, iar pe bebeluş aş fi vrut să-l iau de undeva, ba chiar gândeam că-l ştiu pe prichindel de când lumea, dar de unde-i ştiam, bey, pe oamenii ăia apăruţi ca de după uşa interzisă - vba ceea – în faţa ochilor mei… ?? “Săru’ mâna!” zise fata şi-l îndemnă şi pe bebeluş (care mă sfredelea cu nişte ochişori rotunzi şi mărgelaţi ca ai unei păpuşele de pluş) să mă salute, îmboldindu-l cu “hai, pipăruş !“… La auzul acestui apelativ, simţii efectiv că mă-năbuş şi-un sentiment colosal mi se puse pe minte ca un căluş, căci aşa îmi zicea mie nea Aurică ale Mangă, în copilăria-mi în care eram jucăuş şi ghiduş ca un spiriduş : pipăruş…! Şi uitându-mă înfricoşat la băieţelu ce mă fixa cu privirile-i mărgelate, cu sprincenuţele încruntate şi cu colţurile buzişoarelor bosumflate, parcă mă văzui pe mine în poza aia de la un an jumate, numai că – aşa cum mi se explică deîndată – băieţelu era stră-stră-stră-strănepotu meu de fată, iar tânăra ce semăna izbitor cu Macrinel a mea, era şi ea o stră-stră-strănepoată îndepărtată, pe care ăia o găsiseră cu tehnica lor de căutare sofisticată şi-o aduseseră să mă-ntâmpine ţinându-mă, cum ar veni, chiar pe mine de mână, la doi ani făr’ o lună, străbunic şi fiu de strănepoată, totdeodată, iată… !

Imediat apoi mi s-a făcut însă un dor nebun de vremea mea, de copilăria mea, de tinereţea mea, de casa mea şi de famelia mea şi le spusei franc ălora că fără amintirile mele şi fără oamenii şi lucrurile/ obiectele ce-au fost cândva în preajma mea, io nu sunt nemica, bey, poa’ să mă-mbălsămeze ei ca pe Sân’ Andrei şi să mă imposteze şi-n Rai… Din moment ce homuleţu care mă priveşte fără grai sunt chiar io de preste 500 de anişori, ce sens are să te mai chinuieşti să nu mori, când bolile şi pârţurile se ţin de tine ca brusturele şi când cel care e carne din carnea ta şi sânge din sângele tău practic îţi reia viaţa din nou, în alt timp şi-n alt loc de pe Planeta-Ou…? Şi-atunci, le-am zis ălora: bey, duceţi-mă, pleease , în pacea ţintirimului meu, asta-n caz – le-am zis, hâtru rău… – că n-oţi vrea să mă congelaţi iar şi să mă depuneţi în debaraua vreunui muzeu, pentru ca generaţiile următoare să mă dezgheţe din secul în secul ca pe mamutu’ lânos Big Bow, minunându-se cum dreq de nu m-a observat niciun academician – măcar de la secţia de ştiinţe naturale, dacă nu literare… – din secolu’ ăla al meu…

(va urma)

• Planeta Ou – Deschide fereastra, fratre …
• Planeta Ou – Mici fragmente …

filadel, viq vreau să fac o scurtă mărturisire, o simplă postare pe blog nu mă satisface. M-a inspirat și sinceritatea Mihaelei, care este de bună credință și n-a intenționat să jignească pe nimeni.

Condeierii din “falnica” noastră presă sunt puși în fața alternativei de a-și păstra demnitatea sau locul de muncă. Asta e marea dilemă în care se zbat jurnaliștii.

Fac compromisuri, își trădeaza principiile, conștiința numai pentru că au o familie de întreținut?

Eu cred că, până la urmă, cel ce are cu adevărat vocație își va găsi un loc sub soare și nu-l va interesa numai o slujbă de 8 ore.

Periculoși rămân cei prea zeloși, cei care calcă peste cadavre și când nu le-o cere nimeni. Eu l-am crezut de exemplu pe Cezar Ivănescu în detrimentul marelui ”disident” M. Dinescu, cu un trecut negru și care a scos pe bandă rulantă verdicte de colaborator al securității contrafăcute, îngropând instituția CNSAS. Îi rămân pe conștiință moartea și a lui M. Preda și a lui C. Ivănescu.

Supărarea din ultimul timp mă determină să fac o promisiune: de acum voi urmări doar acele păreri care sunt spuse sincer, dezinteresat, fără urme de colportări și gânduri tendențioase. Dar mă voi bucura în continuare dacă cineva va spune ceea ce am gândit și eu, și n-am avut îndrăzneala s-o spun or n-am fost în stare s-o fac.

Un lucru să fie clar. Nu particip la execuția publică a nimănui, așa cum n-aș fi niciodată capabilă să asist la o vânătoare de animale, pe care o consider un carnagiu barbar.

Nu mă las învăluită de scenarii cu iz de răfuială politică – autorii n-au decât să juiseze de plăcere – Nu mă las copleșită de porniri exterminatorii și nici intoxicată cu știri ce n-au o certificare din partea instituțiilor legale.

PS. Dacă scandalul Ridzi atinge masa critică și se include în strategia politică a PD-L se va soluționa prin demisie sau demitere. Răbdare!

Dora

acest articol nu vi se adresează personal, nu vrea să vă jignească sau să vă alunge din livada thoristică sau să vă facă să vă schimbați părerile. Este doar opinia unui prieten dezvăluită celorlalți prieteni. Sînteți bineveniți oricînd!

Vă mulțumesc,

filadelul de servici

Tiberiu Lovin June 12, 2009, 11:04 am: Salariile de la Adevărul Holding

Urmînd firul unor investigații ale jurnalistului Tiberiu Lovin am încercat să-mi fac o idee despre nivelul salariilor în presa noastră, așa cum sînt ele la așa cum e ea. Mai jos puteți urmări schema de salarii la Adevărul Holding patronat de Dinu Patriciu:

• Răzvan Cornățeanu – director general – 27.000 de euro, plus bonus anual
• Adrian Halpert – director editorial grup – 400 milioane de lei, plus Toyota Land Cruiser de serviciu
• Răzvan Ionescu – director dezvoltare –  250 de milioane de lei
• Hadrian Mateescu – director executiv – 300 de milioane de lei
• Laurențiu Ciocăzanu – 300 de milioane de lei
• Grigore Cartianu – redactor șef Adevărul – 250 de milioane de lei
• Cristi Stancu – redactor șef Clik – 250 de milioane, plus VW Touareg
• Dinu Patriciu – colaborator – 400 de euro
• Redactorii șefi adjuncți – în medie 100 de milioane de lei
• șefii de secție – între 50 și 60 de milioane
• seniorii editori – între 50 și 60 de milioane
• redactorii – între 22 și 35 de milioane
• colaboratorii – 100 de euro bucata (Evident cei cu un renume, nu ziariștii)

Pe de altă parte se pare că Adevărul nu stă prea bine cu banii și face gesturi disperate pentru a recupera și ultima copeică. Cazul ziaristei Luminița Bogdan este revelator.

Deși Tiberiu Lovin precizează umoristic că aceste sume nu sînt negate ba chiar îi sînt furnizate informații că ar fi mai mari mă limitez la a le considera orientative.

Considerînd că presa scrisă nu jonglează cu aceleași ordine de mărime cu care jonglează televiziunile, mă întreb cam care ar fi salariile oamenilor de bine din televiziuni.

Așteptările lor le-am văzut deja prin proaspăta demisie a Corinei Drăgotescu de la Realitatea TV în urma scăderilor de salarii în încercarea trustului de a reduce pierderile imense (Vîntu declară 19 milioane de euro la final de 2009). CD țintește mai sus la valoarea domniei sale. Zvonurile spun că se va îndrepta către o zonă de televiziune în care să se poate manifesta plenar și unde există izvorul de bani potrivit pentru o astfel de somitate. Întîmplător este vorba de TVR și da (dacă se adverește) o vom plăti din buzunarul public pentru ceea ce știe ea să facă mai bine.

Filadel

Viq