(Cotidianul)

Pentru prima data , dau copy-paste dupa un articol din ziarul Evenimentul Zilei , ca tema de discutie pe blogul meu !!
Pentru ca alte cuvinte sunt de prisos !!!
Iata adevarata fata a ticalosiei liberale si pesediste ! Pe jegurile astea ii doare drept in cur de soarta viitoare a Romaniei
!!!

(Cotidianul)

Cu o lună înainte de alegeri, guvernul a scos două miliarde de lei din fondul de rezervă pentru a-i transfera în bugetul primă riilor şi al consiliilor judeţene.

Partea leului a fost adjudecată de PNL şi PSD, un loc special ocupându-l comunele care fac parte din colegiile uninominale în care vor candida liderii celor două partide, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Mircea Geoană.

Cele două hotărâri de guvern prin care s-au împărţit pomenile au fost luate pe 24 septembrie, dar publicate în Monitorul Oficial abia vineri, 17 octombrie. Pe 30 septembrie, parlamentul vota mărirea salariilor profesorilor, estimată la 700 de milioane de lei până la sfâr- şitul lui 2008, de trei ori mai puţin decât „darul“ guvernului pentru primării.

Colegiile lui Geoană şi Tăriceanu, de milioane

Prima tranşă, de 700 de milioane, a fost împărţită pe judeţe. Aici, PSD a primit 420 de milioane pentru 17 consilii judeţene, PNL 125 de milioane pentru 5 consilii judeţene, iar PDL 105 milioane pentru 14 consilii judeţene. În medie, unui judeţ administrat de PSD sau PNL i-au revenit 24,7, respectiv 25 de milioane, în timp ce unuia condus de PDL doar 7,5 milioane. O sumă relativ mică a ajuns şi la consiliile judeţene ale UDMR – 8,75 milioane. Uniunea a fost însă compensată prin a doua hotărâre de guvern dată în aceeaşi zi. Prin acest act normativ, alte 1,3 miliarde ajung la primării, dar şi în bugetele câtorva dintre judeţe. UDMR primeşte astfel alte 23 de milioane pentru consiliile jude- ţene, PSD – alte 55 de milioane, PNL – un plus de 15 milioane, iar PDL – 17 milioane.

La capitolul primării, primul loc îl deţin tot PSD şi PNL. În colegiul de Senat al lui Geoană, din Dolj, s-au dus 7,3 milioane de lei, cam tot atât cât a primit un întreg consiliu judeţean condus de PDL. Tăriceanu şi-a asigurat şi el primarii din colegiul ilfovean de unde speră să ajungă deputat cu 2,8 milioane.

(Ev.Z.)

Anunțuri