România a cunoscut în cursul existenţei sale mai multe tipuri de regim politic. Nu este în intenţia mea de a intra în detalii, voi remarca doar faptul că în perioada 1938-1989 România a trecut prin:
– regimul autoritar carlist (1938-1940)
– regimul naţional-legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941)
– dictatura militară antonesciană (ianuarie 1941-august 1944)
– regim democratic (august 1944-martie 1945)
– regim comunist (martie 1945-decembrie 1989)
– regim democratic (1990-prezent)
Evident, nu doresc să iniţiez o discutie amplă referitoare la regimurile politice amintite anterior. Timpul, spaţiul şi locul nu permit aşa ceva. Am considerat necesară această prezentare dintr-un alt motiv şi anume faptul că mulţi dintre noi au experimentat, live, cel puţin două dintre regimurile politice menţionate. Cei mai în vârstă au prins chiar mai multe. Prin urmare ştim, în linii mari, ce înseamnă un regim democratic, respectiv ce înseamnă un regim dictatorial. Şi mai ştim care sunt diferenţele majore dintre cele două. Bun, acum vin la subiectul propriu-zis al postării.
În 2004 alegerile prezidenţiale au fost câştigate, pe muchie de cuţit, de Traian Băsescu, iar guvernul a fost format de Alianţa DA. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat ulterior: datorită trădării PNL, mai bine zis a găştii Patriciu care a acaparat conducerea PNL, Alianţa DA s-a dus naibii şi odată cu ea şi speranţele noastre. În primele luni ale anului 2007 evenimentele s-au precipitat: în aprilie PDL a fost înlăturat de la guvernare, iar marinarul a fost suspendat pe motive închipuite de un Parlament dominat de reprezentanţii monstruoasei coaliţii PSD-PNL-PRM-PC-UDMR. Încă înainte de suspendarea piratului, adversarii săi au catalogat acţiunile şi iniţiativele sale drept „dictatoriale”, susţinând cu o vehemenţă demnă de o cauză mai bună faptul că „dictatorul”, „tiranul” Băsescu dorea transformarea României într-un stat tip Belarus, Venezuela, etc.
Cum se explică aceste atacuri îndreptate împotriva marinarului? În opinia mea, Băsescu a fost un preşedinte atipic. Spre deosebire de Iliescu – care a creat sistemul ticăloşit – sau Emil Constantinescu – care s-a dovedit a fi o paiaţă jalnică – Băsescu nu s-a lăsat doborât de sistemul ticăloşit, ci a luat câteva măsuri care au iritat întreaga mafie comunisto-securistă, respectiv oligarhia. Nu le enumăr pe toate: menţionez doar condamnarea comunismului ca regim ilegitim şi criminal, predarea către CNSAS a peste 2 milioane de dosare, respectiv darea în vileag a bileţelului prin care Motocicleanu cerea intervenţia în justiţie în favoarea conului Dinu Păturică. Aceste gesturi – dar si altele – l-au transformat pe Basescu într-un duşman de moarte pentru Iliescu, Patriciu, Prostănacul, VC Tudor, Felix motanul, Adrian Năstase, etc, şobolani care au simţit că le fuge pământul de sub picioare. În consecinţă, trecând peste aşa-zisele deosebiri ideologice şi doctrinare – în realitate, aproape inexistente – ei şi-au unit forţele în vederea înlăturării marinarului. Dat fiind faptul că marinarul s-a bucurat la vremea respectivă de o cotă de popularitate considerabilă, în paralel cu manevrele din Parlament, monstruoasa coaliţie a iniţiat prin presa aservită o campanie virulentă împotriva preşedintelui, scopul urmărit fiind discreditarea şi demonizarea acestuia. Tocmai ei, comuniştii din eşalonul doi PCR, turnătorii ordinari ai Securităţii, corupţii şi nu în ultimul rând mafioţii îmbogăţiţi prin căi numai de Dumnezeu ştiute, au susţinut urbi et orbi necesitatea înlăturării „tiranului”, „dictatorului”, etc. Iată câteva exemple în acest sens, luate la întâmplare din presa vremii:
– octombrie 2006, VC Tudor a afirmat că Băsescu are „apucături de dictator african”; (sic !)
– ianuarie 2007, Motocicleanu dixit „Astăzi asistăm la o încercare de instaurare a unui regim de autoritate personală, după modelul celui din Belarus” (sic !)
– 24 ianuarie 2007, eternul, maleficul şi criminalul bolşevic Ion Iliescu susţinea necesitatea aplicării unei lecţii „tiranului” de la palatul Cotroceni;
– 12 februarie 2007, Mircea Geoană afirmă că: „Traian Băsescu e un preşedinte jucător, dansator şi băutor şi vrea să devină şi dictator. Regimul Traian Bşsescu e putred, periculos şi de inspiraţie sovietică”. (sic !)
– 16 februarie 2007, acelaşi Prostănac recidivează: „Băsescu este un dictator mediocru”; (sic !)
În fine, din seria declaraţiilor aberante nu puteau lipsi afirmaţiile domnului profesor Felix motanul ! Să-l ascultăm: „Lui Traian Băsescu îi e foarte greu să înţeleagă democraţia. Nu doresc pentru România şi pentru români un regim de dictatură” (sic !)
Nota bene: aceste afirmaţii referitoare la „dictatorul Băsescu” aparţin în mare parte unor turnători ordinari ai Secu, odraslelor Secu sau lingăilor comunişti ! Câtă doză de nesimţire trebuie să ai pentru a spune asemenea aberaţii, când tocmai tu ai fost slugoiul abject şi obedient al regimului comunist, adică al unui regim dictatorial?
Bun, unii poate chiar au crezut balivernele cu „dictatura” marinarului. În acest sens cred că se impun câteva întrebări:
1) poate fi considerat mandatul lui Traian Băsescu o „dictatură”? Păi ce fel de dictatură avem dacă „dictatorul” este suspendat de Parlament?
2) Cum poate fi caracterizată acea dictatură în care „dictatorul” este tocat, zi de zi, de către tonomatele din presă gen Stan laptop, Gâdea Ciutacu, Cristoiu, Răzvan Dumitrescu, et ejusdem farinae ?
3) Poate fi comparat regimul politic din România anilor 2007-2008 cu – să zicem – regimul Ceauşescu?
În ce mă priveşte, mărturisesc faptul că nu am cunoscut încă un dictator suspendat de Parlament şi criticat în fiecare zi ! Dacă cineva poate indica un asemenea dictator, îl rog s-o facă.
Bun. O vreme părea că promovarea sloganului „dictatorului” a fost trecut în plan secundar. A fost însă scos de la naftalină, odată cu proiectul de Constituţie eleborat de comisia prezidenţială. Aceleaşi personaje sinistre şi aceleaşi tonomate de presă au reluat cu voioşie „refrenul” cunoscut ! Evident, scopul urmărit este clar: discreditarea marinarului în perspectiva alegerilor prezidenţiale.
Nu aş putea încheia fără a spune câte ceva şi despre tonomatele de presă. Ar fi nedrept ! Chiar dacă sloganul „dictatorului” Băsescu provine de la personaje sinistre precum Felix motanul, Ion Iliescu, Motocicleanu, Prostănacul, etc, promovarea acestuia nu ar fi fost posibil fără concursul şi complicitatea trusturilor şi tonomatelor de presă. Numai prin servilismul şi lichelismul unor indivizi/individe dispuşi/dispuse la orice ticăloşie, în schimbul unui pumn de arginţi, a putut fi implementată această campanie de manipulare fără precedent în România postdecembristă. Vîrful de lance a fost reprezentat de Antenele lui Felix motanul, respectiv de trustul de presă patronat de S.O. Vântu. Voi ilustra cele spuse de mine cu un exemplu luat, la întâmplare, tot din presă.
La sfârşitul unei emisiuni realizate de sinistra Gabriela Vrânceanu Firea în decembrie 2008, „distinsa” jurnalistă a anunţat solemn că „Urmează avertismentul împotriva dictaturii”, pe ecran fiind difuzate imagini cu Hitler, Stalin, Ceauşescu şi, ultimul pe listă, Băsescu !!! Mai mult, aceeaşi „distinsă” – nu-i repet numele din silă – a ţinut neapărat să adauge la sfîrşitul imaginilor difuzate „fără comentarii”. Ar mai fi şi alte exemple, dar mă opresc aici. Doar o ultimă întrebare: cît de abject trebuie să fii pentru a susţine asemenea enormităţi, mai als cînd te lauzi cu studii superioare?

Reddog

Anunțuri