… si un alt basm , mult mai minunat decit cel de ieri , al lui A.V.P. :

.
2222222ui1

.

Deşi percepţia mea interioară – care cu trecerea vremii s-a mai tocit, vezi bine… – este că anii copilariei, petrecuţi în plin infern colectivist, n-aşa? au durat infinit, şi nu mint…, totuşi din noianul de amintiri & simţiri ale acelui spaţiu-timp fabulos rememorez cu precizie – iacătă – tangaju unduios al bărcii „Shaica”, atunci când mă duceam cu taika, tăticutzu meu drag, la tăiat de trestie & răchită în luncă şi când ne sculam încă de la ora două-trei din noapte, căci era cale lungă sa ne-ajungă de mers, iar măicutza ne sfătuia, ne pregătea de plecare, ne didilea şi ne punea în traistuţ ce găsea prin casă şi ea : o felie de slănină, un ou, o ceapă, un codru de brânză, o azimă şi, evident, peşte fript sau prăjit în untură, bucăţi mari de crap rumânesc, d-ăla auriu, băgat mai întâi la saramură, iar pe urma uscat în podul casei la a streaşinei căldură, pe care când îl mâncai ţi se topea-n gură, plus şi ceva udătură pentru dragu-i soţior, adicătelea un clondir de zaibăr roşior, ca să-şi aminteasca tot timpul de ea cu dor…, după care coboram malul Bălţii, destul de năltişor, orbecăiam pâna la barca priponită c-un lanţ la al său locuşor şi plecam spre împărăţia trestiilor, nuferilor, pescilor, raţelor şi gâştelor sălbatice, stârcilor, ţestoaselor, vidrelor şi pelicanilor… Io stăteam pe başul de la pupa bărcii, înfofolit în vreo pătură sau ceva, în timp ce tăticu tragea la băbăici sau la opăcini, aşezat pe scaunul principal al shăicii şi nu mai prididea să-mi răspunză la întrebari, voila ce stea e aia ? dar aia ? dar cealaltă ? unde mergem ? cât mergem? cum mergem? cum de mergem în timp ce stam? de ce la barcă îi zice dubă? apa de ce e apă, de ce nu e pământ ? ce e pasărea aia care ţipă ? şi de ce zboară ? io de ce nu zbor ? dar tu, tăticuţule, de ce nu zbori ? dar mămica, dacă ar vrea, ar putea, n-aşa ? dar marele ? dar maica-mare ? si de ce fâşâie apa aşa când trece duba prin ea ? etcaetera, etcaetera, pâna când taticuţu se enerva şi-mi zicea că dacă nu-ncetez cu întrebarile & mirărirle şi nu mă culc, măcar pâna or miji zorile, ne-ntoarcem acas’… ! Niciodată – şi au fost nenumărate drumurile mele cu tăticu, la tăiat de trestie – el nu m-a ameninţat (ca să termin naiba cu-ntrebările) cu aruncatu-n apa, cu-o bătaie sau cu alte pedepse de-astea direct înspaimântătoare, ci doar atâta îmi zicea, după o oră-două de răbdare : „Dacă nu taci, ne-ntoarceam acas’ şi n-o să mai pupi niciodată la Balta Mare, drag copilaş !” Or – nu ştiu de ce -, perspectiva asta mă-ntrista mai rau decât orice altceva ! Cum adică, să nu mai văz io soarele răsărind, parcă dintre trestii ţâşnind şi ca un ou roşu de Paşti, tocmai atunci scos din vopselele sângerii, şiroind ?? Să nu mai văz aburii dimineţii preste apa viorie plutind, iar crapul vesel şi dolofan pe neaşteptate sărind la doi paşi de mine, căzând apoi ‘napoi şi plescăind, ba chiar stropindu-mă cu picături de argint ?? Să n-aud răţoiul pictat cu verde, cu negru strălucitor şi oranj trecând vâjâind preste capu-mi şi aterizând la zece metri mai încolo, în fugos picaj ?? Să nu mai tresar înfiorat când taticu zicea deodat’ : uite-l !, apoi se apleca şi lua cu grijă de pe plumună (apa cu nuferi) unde plutea, depunându-l chiar în faţa mea, un cuib uriaş plin cu sute de ouă, mari cam cât ale dumneavoastră două , verzulii ca geana vip-eriţei a mai shouă şi-mpestriţate ca obrazele bucălate ale fecioarelor pistruiate, ouşoare pe care io abia aşteptam s-ajung acas şi, după ce mama le făcea omletă, amestecându-le cu pătrunjel pe săturate, să le mănânc cu azimă caldă, unsă cu suc proaspăt de tomate, pe nerăsuflate…?? Să nu mă mai uit io în plumuna adâncă de zece metri, însă limpede (în locul acela, la stuh, un fel de rezervaţie secretă a Maminei) ca apa diamantului, cercetând înfrigurat mişcările boului bălţii de pe fundu’ lacului şi vânzoleala de cârjance (plătici gigantice) şi vărgaţi bibani, aşteptând tremurând ca vreo ştiuca ori vreun somn uriaş să iasă din bătrânu-i, negurosu-i sălaş din stufăriş şi s-atace-n pieziş…?? Să n-ajung să m-afund prin trestiiş, c-un ochi la şerpii de apă şi la vidrele bursuce ce mă priveau cam cruciş, asigurându-mă că taika nu e prea departe, urmărindu-l după sunetu’ secerei în finu-i ascuţiş şi-nchipuindu-mi că din sălciile plângatoare ce mă-mbrăţişau cu-a lor galbină şi mumos mirositoare floare îmi zâmbeşte Zâna Istrului binevoitoare, nu de alta, dar pentru a-mi garanta că mă va apăra în caz ca vreun balaur din adânc ori ielele pădurii, ce-n juru-mi păreau că galeş şi provocator fug, vor vrea să-l apuce pe poesel de căpşoru-i tuns chilug şi să-l înfulece făr’ să-i mai lase măcar un fulg, a…??

.
pe-canal-pe-dunare


  1. Ziare.com: Jumatate din Insula Serpilor va fi a Romaniei, de marti – adăugat de orangeskorpion
  2. Ruxandra Hurezean (HotNews): Start euforic in cursa pentru Cluj: Este ziua cand umbra lui Boc incepe sa umble singura – adăugat de orangeskorpion
Anunțuri