strigatul

Edvard Munch “Strigătul” – propus de Fini

Într-o emisiune la TVR 1, cred că era în noaptea de joi spre vineri, în săptămâna trecută, pe tema Copşa Mica, cel mai poluat loc din Europa, comisarul general al Garzii Naţionale de Mediu (nu ştiu dacă am reţinut corect titulatura) făcea apologia … legii care permite funcţionarea marilor poluatori. Din când în când, spunea domnul comisar general, li se dau amenzi. Garda de mediu nu doarme, îşi face datoria. Protocolul, de-acuma ştiut, mai cuprinde, pe lângă onorarea amenzilor şi înscrierea conştiincioasă în hârtii a acestor activităţi, reînoirea periodică a angajamentelor din programele de conformare, sub o nouă semnătură. Evident, asta nu-nseamnă altceva decât că aceeaşi poluatori vor plăti aceleaşi amenzi, aceloraşi indivizi care vor consemna rezultatele monitorizării ş.a.m.d. Un fel de cooperativă în care o lege a mediului … face legea! Mai concret, legea pare a fi aplicată, după cum reiese din discuţie, în folosul poluatorilor şi al celor care-i controlează! Locuitori bolnavi de saturnism, otrăviţi cu cadmiu, intoxicaţi cu bioxid de sulf, procent ridicat de malformaţii în rândul noilor născuţi, un număr record de copii cu retard intelectual şi debilităţi diverse, ca să nu mai pomenim de starea animalelor şi vegetaţiei, toate astea expuse destul de direct, chiar la ora aceea târzie din noapte când probabil prea puţini urmăreau o astfel de emisiune, îl deranjează vizibil pe comisar. Supărat, îşi întrerupe interlocutorii apelând la argumentele … legii! Legea spune, legea hotărăşte … ce ? Să condamne la boli cronice şi la moarte prematură o populaţie? … Dar “uzina morţii” le dă de lucru, spune domnul comisar! Adică ajută oamenii să supravieţuiască! Pe măsură ce emisiunea se derulează ies la iveală alte şi alte aspecte, de altfel ştiute bine atât de localnici, cât şi de autorităţi. Cum pe parcursul unei zile cantităţile de noxe emise sunt variabile, măsurarea lor ţine cont de asta, avându-se grijă să se înregistreze cantităţile din momentele de minim şi din cînd în cînd, cu instalaţiile oprite. Prin urmare, valorile, spunea domnul comisar răsfoindu-şi hîrtiile, sunt mari dar nu chiar atât de înspăimântătoare! Întrebaţi, locuitorii din zonă aminteau faptul că noxele erau eliberate în cantităţi mari, hoţeşte, după căderea întunericului! Pe tot parcursul nopţii, dar şi dimineaţa, mai ales pe ceaţă, aerul devenea irespirabil! Tristă emisiune! O mulţime de cazuri dramatice expuse de medici, cercetatori, ziarişti, localnici. Niciunul nu părea să-l impresioneze pe comisar. Nici condamnarea copiilor, încă dinainte de a se naşte, la dizabilităţi şi frecvent la malformaţii. Aşa că dl. comisar general reia placa cu monitorizările, evaluările şi, mai ales, cu amenzile. În ultimul minut al emisiunii s-a lămurit şi secretul amenzilor: câte amenzi, atâtea sporuri pentru domnii comisari!
Dacă aş face o comparaţie cu codul rutier, ar fi ca şi cum accidentele, chiar şi cele mortale, se rezolvă cu amenzi, cu condiţia să fie suficient de multe ca agenţilor de circulaţie să le revină şi lor ceva sporuri din afacerea asta.
În final, aflând că, temporar, fabrica de noxe, boli şi bani (nu se ştie câţi şi pentru cine) a încetat activitatea, se deduce că garda de mediu cu comisarii ei plătiţi din banii contribuabililor inclusiv ai celor care au murit prematur sau au parte de suferinţe cronice, a rămas fără o parte din sporuri.
Rămân întrebările: De ce o astfel de emisiune se face abia acum, când criza a pus, cel puţin deocamdată, capăt emisiilor otrăvitoare? Şi, în general, asemenea probleme grave, de distrugere a habitatului şi a condiţiilor de viaţă normală, par a nu avea rezolvare decât în declaraţii şi în hârtii?

Nora Damian

.copsa_mica_img_5540

.copsamica1

.copsamica2

.copsamica3

.copsamica4

.copsamica5

.copsamica6

.copsamica8

.copsamica11

.copsamica13

.copsamica151

Update:

Copsa Mica – pagini din istorie Istoria neagra a micutei localitati din inima Transilvaniei incepe in urma cu aproape 70 de ani, cand in 1939 a fost infiintata intreprinderea metalurgica ce avea sa pateze pentru totdeauna sanatatea oamenilor si a naturii din zona. Avand ca scop initial producerea zincului industrial, fabrica din Copsa Mica a fost modernizata in numeroase randuri (in 1950, 1960, 1967, 1975, 1984) primind, pe langa unitatea deja existenta, o instalatie de obtinere a plumbului. Si ca si cum n-ar fi fost de ajuns, intreprinderea a trebuit sa se confrunte cu epoca de aur a comunismului, a carei litera de lege cerea industrializarea masiva, pana-n dinti, pana-n panzele albe.. (sau mai bine zis, negre) Astfel, soarta orasului Copsa Mica a fost pecetluita: avea sa devina CEA MAI POLUATA LOCALITATE DIN EUROPA, statut pastrat pana la accidentul nuclear de la Cernobal. O simpla enumerare a substantelor produse imi da fiori de gheata: bismut metalic, stibiu, sulfat de zinc, clorura de zinc si amoniu, negru de fum, antimoniat de sodiu, trisulfura de stibiu, dioxid de sulf, acid sulfuric, cadmiu… 26 februarie, 2009 at 2:59 pm Datele inregistrate in anii ’80 sunt relevante si dovedesc amploarea dezastrului ce persista de mai bine de 3 decenii: -in aer, poluarea cu plumb depasea de pana la 45 de ori valoarea maxima admisa, iar cadmiul in vara anului 1983 a depasit de 131 de ori limita superioara a pericolului. – in apa valorile sunt si mai mari, depasirile variind intre 8 si 276 de ori pentru zinc. O imagine din satelit asupra zonei indica proportiile petei provenite din poluarea masiva. Insa toate acestea se intamplau inainte de anii ’90. In 1993, dupa lungi negocieri, fabrica de negru de fum a fost inchisa si curatenia putea incepe. Se parea ca lucrurile iau o turnura fericita, se va lupta impotriva poluarii si aerul curat va fi redat oamenilor. # robin Says: 26 februarie, 2009 at 2:59 pm Toate sperantele s-au dovedit a fi in van, iar 5 ani mai tarziu, in 1998 compania greceasca Mytilineos Holdings cumpara intreprinderea metalurgica de metale neferoase Sometra, promitand cu ardoare ca va reface din temelii uzina si ca va investi zeci de milioane de dolari pentru a inlatura definitiv poluarea, aducand in cele din urma stabilitatea financiara mult dorita. Termenul limita a expirat, si cum era de asteptat, grecii au sfidat pur si simplu justitia, neonorandu-si obligatiile, si ceea ce era mai rau, continuand sa polueze si sa otraveasca natura pana in ziua de azi. Furnalele rasufla imperturbabile, oamenii se imbolnavesc inspirand tonele de noxe (acestea au un gust usor dulceag), iar animalele si culturile agricole mor. Si nimeni nu misca nici un pai in acest sens.. cu exceptia oficialilor si reprezentantilor mediului, care din cand in cand ii mai ofera Sometrei o autorizatie de functionare! # robin Says: 26 februarie, 2009 at 3:00 pm Este adevarat ca fumul s-a mai albit, ca valorile zincului, plumbului sau cadmiului nu mai sunt aceleasi ca acum 25 de ani, insa poluarea se afla in continuare la cote gigantice. An de an animalele cetatenilor (in special caii si oile) mor din cauza intoxicarii cu metale grele. Multe specii din flora locala au disaprut, iar terenurile, candva cultivate cu vita de vie si pomi fructiferi, arata ca niste campuri parasite. Ierburile din pasune nu sunt consumate de animale, iar furajele ce se obtin au valoare nutritiva scazuta. Este un dezastru ecologic aproape ireversibil. Conform unui studiu, situatia de la Copsa Mica este atat de grava, incat chiar daca unitatile de productie s-ar inchide maine, natura nu s-ar putea regenera in totalitate nici peste 30 de ani. Analizand situatia populatiei din zona s-a ajuns la concluzia ca majoritatea oamenilor sufera de un sindrom specific, si anume saturnismul cronic (intoxicare masiva cu plumb). Metaluria si metalemia sunt indeosebi foarte ridicate, iar copiii prezinta anemii, intarzieri de crestere si osificare, sau o dezvoltare staturo ponderala mai redusa. La Copsa Mica riscul aparitiei cancerului (de piele sau plamani) este o perspectiva sumbra cu care oamenii sunt siliti sa traiasca zilnic. Orasul gazduieste peste 5000 de suflete, dintre care aproximativ 1000 sunt angajati ai Sometrei. Periodic, cei mai norocosi dintre ei primesc concediu medical in care urmeaza un tratament de deplumbizare, pentru ca mai tarziu sa se poata intoarce la munca in infernul toxic.. si asta la nesfarsit… In ciuda problemei cu care se confrunta, foarte multi dintre locuitorii Copsei nu sunt de acord cu inchiderea fabricii, intrucat asta ar insemna colapsul si ar echivala cu pierderea unicei surse de venit. Tocmai aceasta mentalitate impiedica rezolvarea crizei. TOTUSI putem intelege ca dezafectarea Sometrei nu este o varianta viabila pentru comunitate, insa nu vom tolera ignoranta si nesabuinta celor ce administreaza societatea si promit de ani de zile ca vor face sa se intoarca roata! -Nu v-a lasat nimeni mostenire de familie sanatatea oamenilor si nu aveti nici un drept asupra naturii inconjuratoare! La ce folos cele 70 000 de tone de plumb, cu care se lauda magnatii greci, daca in urma lor lasa numai distrugere si tristete?!? In incheiere, la Copsa Mica viitorul este incert, iar culorile nu sunt prea vii.. In 2014 (sau ‘12 dupa alte surse mai optimiste) Sometra va fi adusa la un nou bilant, data la care speram din tot sufletul sa se faca lumina (aer curat) odata pentru totdeauna..”

Update la sugestia lui Robin

Anunțuri