77540738

Ca să fii fericit (mi-a explicat advocatus), ridică-ţi templu pe înălţimea numelui. Şi cum nu eşti proprietar, aruncă-te în vipia lucrurilor. Zi da sau nu (după lege), în lipsă de proprietate, şi fii atent la realitate, mai mare ca toate…

Eu după ce am crescut prin făbrici şi pe ogoare până mi s-a făcut greu sub soare, în fine, m-am legat strâns de funia unui lucru (cutare). Şi viaţa mea într-adevăr se ilumina, numele meu creştea cu acel nume făcându-mă om în lume. Dar tocmai eram mai fericit, când lucru’ cu brio a pierit, într-o putrezire instantanee ca raza stelei astartee extatic violacee…!

D’ale vieţii! m-a întâmpinat cicerone şi pe loc i-am dat rezon. Acum ce să fac? Însoară-te, mi-a zis, şi tânăr plecai la vavilon unde devenii om cu consoartă şi cocon. Şi viaţa mea iar se înviora, numele meu creştea în rune, lume… Dar numai un ghem, o secundă trecea până coconu mă părăsea, până consoarta se ofilea, până şi peptu’ meu etcaetera aşa, aşa…!

Cicerone, ce mă fac cicerone?! m-am plâns îndrumătorului. Ai promis că voi fi fericit dacă îţi urmez sfatul şi mă leg de (astea toate), dar văd că se chiuleşte subt pumnu’ meu şi lucrurile rânjesc subt hasta mea, subt manus iniectio a mea, şi pe de altă parte simt cum creşte un magnetizm dinspre viitor şi mă atrage într-acolo şi eu nu am de ce să mă ţiu cicerone, tot ce ating putrezeşte, cicerone, unde e bogăţia de certitudini pe care mi-ai promis-o, cicerone, de ce m-ai minţit, cicerone, de ce m-ai minţit ?! Dar eu sunt om şi nu te mint, răsare luna şi n-o mai simt…!

Băiete, mi-a răspuns cicerone, dacă aşa stau lucrurile atunci ce-ţi spun eu e să te legi cât mai repede de o idee, căci asta nu putrezeşte, nu face viermi. Şi cu acest mângâietor te poţi considera nemuritor. Aşa să faci…!

Drept urmare, mi-am cumpărat la vavilon numai idei de un milion, din zoon esthetikon… Şi viaţa mea, zilele mele, deveniră subtile, prinzându-se cu ideile în idile. Iar eu cunoscându-le pe toate, am scris pentru Dumneavoastră modesta-mi carte, folosindu-mă de ideea de poesie, mai fistichie…

Dar iată cum va fi fost fiind (dacă pot, dacă mi se permite s-o spun!) într-o noapte… Eu am obiceiu să rememorez icoane vechi şi nouă înainte de somn şi se făcea că am dat fuga în odaia de sus să consult cartea… Ea stătea fix în vitrină la loc de frunte iradiind o lumină ipnotică. Am atins-o c-un suspin de plăcere şi sfială, am deschis-o, şi ce-am văzut?! Nişte micuţi de un galben binemirositor licăreau înăuntru cărţii feeric… ! Şi această massă voioasă începu deodată să se ţuguiască, să se alungească, şi lucrurile din jurul meu începură să migreze şi ele spre ieşire, şi eu însumi m-am simţit atras de o forţă nevăzută, parcă absorbit de un curent puternic de aer, din ce în ce mai avan ! Şi am înţeles: era Magnetizmu’ dinspre steaua pelin (despre care auzisem) !

Ah, cice, am izbucnit, iar m-ai minţit?! Şi m-am smuls, m-am opintit, m-am ridicat împotriva a ceea ce mă pierdea, m-am îndreptat spre cicerone cu gândul să-i rup gura, să-i zbor leafa, să distrug infamu’…! Însă afară, vai, totul se zguduia, se încăleca, era un vuet formidabil, o beznă roşiatică şfichiuind, mitraliind oraşu’, şi oameni, şi animale, şi copaci, şi case, smulşi şi absorbiţi năprasnic în sus… ! Şi însuşi capu’ lu’ cicerone trecu fulgerător prin faţa mea, holbat de groază, cu ideile strânse ciorchine în juru-i, acestea ţipând şi urlând, izbindu-se în ţeasta decapitatului, rugându-se să fie lăsate înăuntru ! Şi dacă setea de răzbunare mă ţinuse până atunci pe pământ, de-acu’ nu mai aveam de ce să mă ţiu, s-a isprăvit ! am răcnit, şi îndată am văzut un pachet de lumini, un balot de raze călcând greoi asfaltul şi venind drept spre mine…! Cu bucuroasă spaimă, m-am târât şi eu într-acolo şi întinzând mâna şi tremurând am bâiguit: puternicule, oricine ai fi, lasă-mă Doamne al meu să mă ţiu şi eu de bocancu’ tău… ! Dar abia i-am vorbit şi-am văzut cum se înmoaie, se topeşte, se-nroşeşte, se îngălbeneşte, se face strălucitor, verzui, fumegător şi…

Anunțuri