SCIENCE-BIOLOGY-HISTORY-DARWINImagine: Mediafax Foto/AFP

Tema propusă meditației publice în numărul 265/2009 al revistei Dilema Veche se numește „Darwin: un personaj în evoluție„. Denumirea nu este deloc întîmplătoare. În acest an se împlinesc două secole de la nașterea lui Charles Darwin (12 Feb. 1809 – 19 Apr. 1882) și 150 de ani de la publicarea cărții sale „Originea speciilor” (24 Nov 1859).

Teoria sa, foarte îndrăzneață pentru timpurile în care a fost dată tiparului, adică tezaurului public de cunoștințe al omenirii, a rămas la fel de controversată odată cu trecerea secolelor, praful istoriei nevrînd să se aștearnă pe foile îngălbenite. În timpul ăsta s-au dizolvat imperii mărețe, s-au succedat cîteva orînduiri sociale experimentale (din păcate lista a rămas deschisă), s-au îngropat în uitare mărimi ale istoriei care păreau veșnice dar de care eu nu-mi mai amintesc.

Omul a descătușat atomul, a făcut un pas mic pe lună, a inventat computerele MacIntosh, telefonia celulară, sateliții și televiziunea, internetul și blogurile.

Multe lucruri au evoluat în lumea noastră de pe vremea englezului. Descoperirile științelor contemporane aduc de-a valma argumentele forte ale experimentelor științifice și întregesc teoria lui Darwin prin locurile prin care părea vulnerabilă. Realitatea lovește din toate părțile. Lanțul se completează permanent fără ca cineva să dorească implicit argumentarea teoriei.

În definitiv este doar o teorie la fel cu cea creaționistă, la fel cu cea a design-ului inteligent sau cu altele cîte or mai fi. Darwin însuși a ezitat 20 de ani s-o publice fiindcă nu a putut demonstra fără dubiu corectitudinea ei, în tot acest timp făcînd cercetări continue în pofida sănătății sale precare.

Într-o formă aproximativă și extrem de rudimentară teoria lui Darwin spune că tot ce-i viu are o sămînță comună și că diversitatea speciilor pe care le observăm în jur este datorată evoluției vieții prin încercări succesive de adaptare la schimbările care intervin în mediul în care ființează. Încercările reușite supraviețuiesc creind specii noi mai adaptabile, iar celelalte se sting încet sub presiunea schimbării mediului la care nu se pot adapta.

Preluînd ideea Dilemei Vechi mi-am propus să port o conversație sinceră cu bătrînul savant cu suflet tînăr (în stilul lui N.D. Walsch cu Dumnezeu) în speranța că-mi voi lămuri nenumăratele nedumeriri și că aș putea, cu un pic de orgoliu inevitabil, să-l uimesc cu ultimele descoperiri ale geneticii și biologiei. Să-l las cu gura căscată vorbindu-i despre ADN, clonări, rase artificiale și alte lucruri banale ale secolului XXI a căror etică de-abia am început s-o descifrăm (și nici nu vrem și nici nu ne place) așa că ce mai contează.

Entuziasmul meu s-a dezumflat însă rapid cînd mi-am dat privirea roată și am constatat că deși multe lucruri s-au schimbat de la vremea lui Darwin încă și mai multe (și mai ales importante) au rămas neschimbate. Cu ADN-ul aș fi putut s-o dau la-ntors că n-avea cum să mă prindă dar ce explicație i-aș fi dat dacă mă întreba de ce nu e luna verde și eu nu-mi fac concediul pe malul Mării Liniștii cu atîta cercetare științifică în cap?
De ce știm atîtea despre ADN și bacterii dar încă săpăm găuri în pămînt după același ulei negru murdar descoperit cu sute de ani în urmă și ne mai dăm și-n cap din cauza lui?
De ce am cheltuit resurse inimaginabile ca să ne ucidem unii pe alții cînd pare că tocmai coeziunea socială ne-a salvat de la dispariție ca specie?
De ce schimbăm realitatea în loc să ne pliem după ea?
La ce ne-au folosit atîta cercetare științifică și-atîtea minți luminate dacă lumea noastră se încovoaie din rădăcini la cea mai mică umbră de neîncredere?

Poate că aș fi mințit niște răspunsuri sau aș fi dat vina pe presă, pe americani, pe fundamentaliștii islamici sau pe prostia omenească fiindcă astea-s chestii general valabile și n-au nici o legătură cu mine, nu? Toate astea n-au nici o legătură cu românii sau cu România.

Dar cum și ce-i puteam răspunde, fără să intru în pămînt de rușine, la întrebarea:

Care este singurul stat din Europa, anul 2007 al secolului XXI, făclia civilizației postmoderne, într-o democrație declarată, cu un partid liberal la guvernare, într-o economie care duduie, în cea mai bună stare economică și de libertate pe care a avut-o în toată istoria lui, în care teoria evoluționistă a fost scoasă din întreaga programă școlară?

Pur și simplu n-aș fi putut găsi un răspuns unei asemenea aberații de întrebare așa că am continuat să conversez numai în șoaptă și numai în cavitatea internă a eului meu.

Cum este acceptată teoria evoluției

Olanda
72% – acceptă teoria evoluției
19% – o resping
9% – nu și-au format încă o părere despre acest subiect

Marea Britanie
48% – o consideră o explicație suficientă a dezvoltării vieții pe Pămînt
22% – cred în creaționism
17% – cred în design-ul inteligent

Ar trebui predate în școală:
69% – evoluționismul
44% – creaționismul
41% – design-ul inteligent
Unii respondenți au dorit ca ele să fie predate în paralel iar cei peste 55 de ani au ales preponderent creaționismul față de celelalte grupe de vîrstă.

SUA
Sub 40% sau aproape 40% dintre americani cred în evoluționism

România
73% dintre elevii claselor VII-XII cred că omul a fost creat de Dumnezeu
14% cred că omul provine din maimuță
restul nu știu să răspundă

60% consideră că religia explică cel mai bine apariția universului și a omului
27% optează pentru știință.
Date preluate din Dilema Veche nr. 265/12-18 martie 2009, pag. 13 – ediția tipărită.


Pentru mine rămîne un mister faptul că am evoluat din maimuță și aud tot mai des în urechi ecoul refrenului:

Nu te schimbi
Nu te mai plimbi.

Mai citiți, dacă doriți, și alte improvizații la aceeași melodie:

  1. Andrei Cornea (22): „Anul Darwin”: ce e de facut?
  2. Mediafax: Discuţii despre predarea teoriei evoluţioniste în şcoli
  3. Mihail Neamțu: Anul Darwin: progresul şi evoluţia, încotro?
  4. Asociația Umanistă Română: Comunicat – manual creationist de Biologie
  5. Vaticanul: Biological Evolution – ce pot să mai adaug?
Anunțuri