restricted_liberty_by_edu_edu

Sursa imagine: *EDU-EDU – http://edu-edu.deviantart.com/art/Restricted-Liberty-49610882

  1. DECRET nr.98 din 28 martie 1983 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor şi al masinilor de scris – după ideea lui Skorpion
  2. Copia de la CNSAS a “Apelului catre Europa” (prima varianta, nesemnata, 1980)”

In iulie 1979, absolveam Dreptul bucurestean avand in buzunar o repartitie guvernamentala catre CUASC Izbiceni, judetul Olt. Alesesem aceasta repartitie deoarece la Izbiceni eram ca si acasa (30 de km est de Gura Padinii , localitatea natala) si, in afara de asta, natura serviciului mi-ar fi permis sa ma dedic in relativa liniste creatiei literare, pe care am considerat-o dintotdeauna menirea-mi principala pe acest pamant, lucrare in care, pana in acel moment, obtinusem oarece succese la Cenaclul de luni , alaturi de primicerii <ioptzecisti, precum si pe alte fronturi literare. Ar fi desigur fastidios sa relatez acum in detaliu viata la tara pe care am petrecut-o la Izbiceni, din 3 septembrie 1979 (data prezentarii la post) si pana in 7 octombrie 1980, cand activitatea mea subversiva a atins o prima culme, ca sa zic asa. Va puteti imagina si singuri ce se intampla atunci cand un factor exoterm (sa zicem “creatorul”, dimpreuna cu Nietzsche) patrunde intr-un mediu inghetat de un ism oarecare : socialism, colectivism sau naiba stie ce altceva… Sa spun doar ca rezistentza mea a debutat intr-adevar la Izbiceni, jud. Olt, tocmai intr-un asemenea mediu, ca sa zic asa, glacial. Nu faptul ca am locuit o iarna intreaga intr-o incapere fara foc ma determina acum sa spun ca am trait in frig. Student fiind si eliminat un an din facultate si deci din camin (din motive pe care nici azi nu le cunosc prea bine), am dormit cateva zile hibernale pur si simplu in Cismigiu, pe o banca, impreuna cu un coleg de necazuri, dar nu ne-am vaicarit. Nici de mancare nu aveam a ma plange la Izbiceni, desi, vezi bine, aceasta nu era dupa retetar ; caci la poetu’ Nichita, altadata, stateam uneori si 24 de ore in sir, nemancati, doar cu o sticla de votka (Wiborova) si cu tutun (Golden Deer) pe masa, literalmente de vorba. Cei ce au fost vreodata tineri cunosc, desigur, ca la juneţe nu casa si masa conteaza, ci un lucru pe care maturii il intzeleg, din pacate, pe masura ce inainteaza in varsta, din ce in ce mai puţin : libertatea… Or, la Izbiceni, nu eram liber, asta e… Lipsa de libertate o resimteam acut, de la salariul de mizerie, care imi cenzura orice posibilitate de a visa material, vba ceea, si pana la limbajul de lemn, de care eram constrans sa ma folosesc in relatiile de serviciu si in contactele cu cei din jur. Intelegeam, iacata, cu repeziciune, ca pana atunci traisem ca un fluture in crisalida sa. Viata mea de student se confundase de fapt cu amicitia literara in care ma aflasem prins timp de mai multi ani, viata felixita in felul ei, fiindca era compusa din faptele si vorbele unor insi superinteligenti, ce pot crea iluzia libertatii chiar si in cea mai crunta puscarie… Fusesem amagit, deci… Iar Izbiceniu’ venea acum sa-mi dea cu realitatea sa (despre care curand aveam sa-mi dau seama ca e realitatea unei intregi tzari) peste gura…

Cum anume fu realitatea Iepocii n-o sa va spun io acuma : cititi istoria (cand se va scrie… ) Revolta mea (ca sa ma fixez la obiectul prezentelor insemnari) fata de aceasta specie infernala s-a manifestat initial intr-un mod destul de benign, sub forma unor scrisori piparate ca aluzie, pe care le expediam din Izbiceni lui Nicolae Manolescu, la Bucuresti, si altor prieteni literari. Ab Jove principium

Intr-o zi din februarie 1980, taica-meu mi-a relatat spusele unui cetatean din comuna natala, care il informase confidential cum ca un securist de la cea mai apropiata unitate de resort se interesase prin sat despre persoana mea, printre altele si daca am sau nu masina de scris (misivele mele erau redactate la masina de scris a CAP-ului Izbiceni, sa nu uit a preciza). Bineinteles ca stirea, departe de a ma speria, n-a facut decat sa ma indarjeasca. Descoperisem, jignit in idealismu’ meu funciar, o noua marsavie a Infamului : violarea secretului corespondentei… Dispretul copilaros pe care il avusesem pana atunci fata de Regim naparli in oroare. Patrundea in mine (crescand gradat) ideea ca agresiunilor de tot felul pe care Regimul le infaptuia contra noastra nu li se putea raspunde, in mod serios, decat prin contralovituri. In fond, cine mama drea’ se credea acest Regim ??… Nu-ti trebuia multa minte ca sa-ti dai seama ca monstruozitatea Regimului si relele ce decurgeau din acesta se datorau, dincolo de strambatatea naturala a Masismului insusi, faptului ca in capu’ trebii, la conducerea tarii, se afla o liota de indivizi inculti si badarani. Fostii codasi ai claselor primare, a caror prostie innascuta era denumita origine sanatoasa, ajunsesera sa dicteze unui popor de milioane de suflete, si asta in secolu 20, intr-o Europa hipercivilizata…

Noul stadiu al opozitiei mele s-a reflectat promp in continutul epistolelor catre N. Manolescu, din ce in ce mai dure… De fapt, stiind de-acum ca aceste scrisori sunt interceptate, eu ma adresam direct patronilor Sigurantei, sub pretextul ca vbesc cu-ai mei corespondenti (care de altfel nu mi-au raspuns niciodata, cu exceptia lui Calin Vlasie din Pitesti si a lui Emil Hurezeanu din Sibiu). Ca sa-l feresc pe Manolescu de neplaceri, am mers la el la Filologie si l-am avertizat ca scrisorile ce i le adresam (si care formau majoritatea epistolelor mele) sunt citite si-n alta…parte, si daca in aceste conditii mai pot totusi sa-i scriu. Manolescu a rîs si a exclamat : „Ei, si ? Lasa-i sa vina sa ma intrebe despre ele, caci atunci o sa-i intreb si eu : De unde stiti ?!”. In fine, Manolescu a fost de acord sa-i scriu in continuare, dar m-a rugat sa-i fac misive simple, nerecomandate, si si-a cerut scuze, in acelasi timp, ca nu va putea sa-mi raspunda, fiind foarte ocupat. Eu insa eram multumit ca pot sa dialoghez cu cerberii puterii, in mod deschis, n’asa ?, prin intermediul unei adrese de prestigiu. Imi faceam iluzia ca voi fi oarecum inteles, fiindca io am crezut tot timpu’ (tre’ sa marturisesc ! ) ca ofiterii de securitate erau oameni inteligenti si, intr-un anume fel, de caracter. Acum (in ianuarie 1990, cand am inceput sa scriu aceste inseamnari – avp), dupa ce l-am vazut si l-am auzit pe Tudor Postelnicu, patronul lor cel mai mare in perioada intamplarilor mele, imi dau seama ca ma inselasem in privinta caracterului băieţilor ; cat despre inteligenţă, am priceput ca era mai mult o abilitate plina de viclesug si cam grosiera, in absenta unui finisaj cultural cat de cat umanist…

Revolta mea tindea deci sa debordeze marginile fatal limitate ale unui simplu plic… 😉 Prin iunie-iulie 1980, debuta in mine ideea unei actiuni publice contra Molohului, desi inca nu stiam precis ce voi face. Am inceput sa tatonez pe ici-colo, printre prieteni si cunoscuti de incredere, daca la o adica ar merge alaturi de mine intr-o anumita chestie. „Ce chestie ??” eram intrebat, iar faptul ca raspunsul meu nu era clar in detaliu i-a indepartat pe unii ab initio. Probabil ca impresia pe care o produceam era aceea a unui personaj sub mare presiune, dar tocmai de aceea “periculos”, imprevizibil. Or, ei nu aveau nevoie de un tip care sa racneasca adevarul gol-golut (il stiau cu totii, vezi bine ! ), ci de cineva care sa le propuna o actiune rezonabila si nu prea riscanta in fond (ceva in genul protestului semnat de cei 18 tineri scriitori in decembrie 1989, de-un paregzamplu). Dar psyche al meu, otravit la culme de hida realitate, si liber de femeie, casa, masa sau situatie (pe vremea aia becheream), nu mai era dispus la nici un fel de diplomaticale ! In consecinta, am pornit sa compun, in septembrie 1980, un material hiperdur, in care atacam totu’ : Occidentul, pentru faptul de a ne fi abandonat, cinsimul iresponsabil al „destinderii”, Ortodoxismul, cu perversul sau adagiu „orice Imparatie este de la D-zeu, chiar daca vine prin Dracu”, inumanul Lagar Socialist, utopia criminala a Colectivismului, monstruosul „om nou” precum si, bineinteles, Comitetul Politic Executiv… Materialul (intitulat Apel catre Europa si destinat sa ajunga, intr-un fel sau altul, la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa, de la Madrid) il puteti citi azi in integrum, voila

(va urma)

Anunțuri