96071265

Sub dictatura ceauşistă, românilor ajunsese să le fie frică unul de altul. O culme a „spiritualităţii” comuniste. Singura, de altfel. În stare să paralizeze până şi speranţa, frica aceea, se ştie, a produs mutaţii valorice şi de comportament cu stabilitate în timp. Pe lângă aceste schimbări care ţin de cercetarea psihosociologică, există şi un alt aspect, mai puţin luat în seamă, anume o frică caracteristică prezentului, ale cărei efecte sunt bulversante pentru viaţa noastră de zi cu zi, dar pot deveni ireversibil nocive pentru fiecare din noi şi pentru noi ca naţie. O frica-pedeapsă pentru … cei ce o gestionau până nu de mult. Pentru că, paradoxal, frica sălăşuieşte şi ia forme grave, în foştii ei producători profesionişti, care au preluat-o de la dictatorul urcat în elicopter. Dar şi în mai tinerii lor prozeliţi instalaţi confortabil şi rentabil în minciună şi furt, cel mai adesea în forme reuşit legalizate. Chiar şi când par siguri de ei, când zâmbesc în faţa camerelor, când spumegă sau fac”spirite de glumă”, când vorbesc cu ţigara de foi în colţul gurii, sunt morţi de frică. Nicicând nu s-a văzut mai bine de ce e în stare frica asta intrată în spiritele pustiite de duhul lăcomiei şi al duşmăniei, odată cu stresul produs de fărădelegi şi hoţii fără limite, decât în perioada ultimei legislaturi. Devenind treptat  motorul politic destinat să-i adune în reţea, energia întunecată a fricii s-a transformat într-o resursă a răului care a afectat şi afectează toată societatea. E vorba de frica obsesivă de justiţie, care nu numai că n-are leac, dar îşi lasă amprenta distructivă pe tot ce se întîmplă în ţara asta. Prezentul şi viitorul României sunt dependente de dictatura fricii moştenitorilor dictatorului. Toate mişcările din frontul politic sunt legate de frica asta. Nemaiexistând aparatul represiv în stare să ţină sub control coşmarurile fostului dictator, s-a recurs, s-a recurs la cultivarea en-gross a corupţiei de masă ca fundament de susţinere a reţelei pe un teren ” îngrăşat” dinainte tot de spiţa lor. Ani la rând, s-a încercat instalarea unei stabilităţi a mizeriei morale, pe fondul unei „linişti” necesare concomitent cu inducerea ideii de neputinţă şi lehamite.  Pentru că instabilitatea, (aprig condamnată de succesorul lui ceauşescu şi de o cohortă nesfârşită de politicieni şi jurnalişti, după cum ştim) ca neacceptare a acestei alterări programate, e inamicul care nu se dă bătut în faţa campionilor raptului. Continuă să-i irite, să le umbrească fericirea de a fi cei mai rapizi şi mai vajnici cuceritori de averi din istoria acestei ţări, şi nu numai. Ajuns la turaţia maximă, motorul fricii huruie tot mai gripat! Acţiunile haotice, frizând iraţionalul, ale cercurilor politico-financiare în faţa evidenţei că, în ciuda obstacolelor şi calomniilor înteţite, justiţia dă semne de independenţă şi eficienţă, continuă să bulverseze viaţa publică cu fiecare zi care ne apropie de alegeri. Cu cât sunt mai înfricoşaţi, cu atât sunt mai furioşi şi mai aroganţi! Amploarea ofensivei împotriva justiţiei „trădătoare” tinde acum să depăşească nivelul record din perioada guvernării peneliste, pe măsură ce devin mai evidente semnele de revigorare şi autonomie. Cât priveşte „pilitura media” lipită de  magnetul îmbuibării groteşti a câtorva magnaţi de presă care se vor „stat” alternativ pare că, în ultima vreme, nici „vântu” nu-i mai face bine. O potcoavă cu ghinion, pentru care, acu’ vreo doăzeci de ani, au fost mitraliate o pereche de kabaline.

Nora Damian

Anunțuri