Lumea întreagă se confruntă în aceste momente cu probleme la care, dacă s-a gîndit, a făcut-o doar în pauza de țigară fumată grăbit la locul de fumat, undeva departe înafara clădirii, după care s-a întors la computer și a continuat să dea furibund în taste să-i urce graficul „tot mai sus”. Computerul are prostul obicei să facă ce i se spune și dacă introduci în el rahat cu lopata nu trebuie să te miri cînd vei obține după procesare o imensă cantitate din acest produs, chiar dacă, frumos ambalată.

Această poveste a crizei despre bani, nesimțire umană, refuz al gîndirii, indiferență față de contemporaneitate este în fapt o criză mult mai adîncă și care amenință fundamental rotițele care pun în mișcare lumea. Este criza valorii. Este palma realității dată sec și cu vîrtoșenie peste față omenirii :

– Gata! Joaca s-a terminat! E timpul să-ți scoți nasul din computer și să te uiți în jurul tău la realitate!

Din păcate lumea pare că nu poate sau nu vrea să înțeleagă acest mesaj frust și continuă să fenteze alegînd mereu calea ocolitoare a amînării, a speculației de a identifica propriile-i dorințe, propriile-i vise utopice, cu realitatea.

Nu-i prima dată. Pînă acum problema a fost rezolvată prin modificarea celei din urmă, prin ajustarea ei procustiană temporară și amînarea problemelor către o scadență nedefinită. La fiecare ciocnire grămada de probleme amînate a fost tot mai mare. Acum e deja prea mare ca să mai poată fi urnită din loc. A sosit vremea scadenței. Vrem nu vrem trebuie să dăm valoare acelor entități al căror adevăr e probat de realitate. Să se întoarcă la obiectele mici și neînsemnate din care a pornit: la omul de alături, la grija față de locul unde-ți pui talpa și la ce bagi în gură, față de ziua de mîine care nu va fi, așa cum ți-o închipui, fără probleme.

G20 s-a fîsîit. Măreții jucători de ruletă au ales tot calea ocolită a amînării ceea ce arată cine face jocurile. Marea finanță a dat cu lumea de pămînt și i-a făcut varză scara de valorizare iar soluția genială de ieșire din impas este nu salvarea lumii, ridicarea ei de jos, ci salvarea finanțelor la grămadă. Nu eliminarea naturală a cancerului ci încurajarea lui ca s-o mai comită odată. Se toarnă bani, de unde?, în găuri fără fund și fără scop cu speranța utopică de nimic dovedită că poate, printr-un miracol, se va produce din nimic minunea care n-a putut-o produce toată glagoria umană în cîteva milenii de civilizație.

America are pierderi babane. China pierde milioane în fiecare minut. Europa se face că nu vede cum i se golesc buzunarele. De Rusia ce să mai vorbim că mai toate baloanele i s-au desumflat.

Toată lumea pierde.

De unde poa să piardă atît de mult lumea asta?

Ce pierde?

Cine pierde?

Pe pămînt numărul de atomi a rămas în tot acest timp constant și continuă să se recombine în aceleași scheme plictisitoare din vecii vecilor. Nici o lege naturală fundamentală descoperită sau observată nu a fost modificată. Apa curge tot la vale, soarele răsare tot de la răsărit și fiecare om se naște de ziua lui. Cu alte cuvinte asta e realitatea, o vedem dar preferăm să credem că pierdem în loc să spunem adevărul.

Cu multă vreme în urmă un om a spus că de vei da flămîndului un pește îi vei amîna puțin foamea dar dacă îl înveți să pescuiască nu va mai suferi de foame nici el nici familia lui.

A susține azi unirea Moldovei cu România este similar cu ai lua flămîndului și ultimul pește de pe masă, a-i vinde blana ursului din pădure. Nu putem să le vindem ce nu avem. Tentația uriașă a jucătorilor mondiali de a-și rezolva problemele pe termen scurt face omenirea un butoi cu pulbere cu fitilul înșurubat în așteptarea unei scîntei minuscule. Orice scînteie.

Singura variantă rațională cu care putem fi de acord este să-i susținem pe toate căile pentru a-și construi un stat democratic, să le deschidem ochii și porțile gîndirii, să le arătăm calea cea dreaptă atît cît o cunoaștem noi și, ideal, să le oferim un exemplu.

Filadel

Anunțuri