Mai 2009


Pe 7, adicătele fix duminica viitoare, sunt alegeri pentru Parlamentul European.
În toată Europa.

Singurul organism internaţional ce are ca obiect de activitate legislaţia comună a 27 de state unite sub aceeaşi umbrelă a Uniunii Europene. Legislaţie care prevalează asupra legilor locale, prin urmare reprezentaţii aleşi acolo sunt mai importanţi decât cei ce rămân pe plan local, şi a căror decizii pot fi pur şi simplu anulate de o lege elaborată la Bruxelles.

Un MegaParlament cu aproape 800 de deputaţi, ce reprezintă peste 500 de milioane de cetăţeni.
Singurul de o asemenea dimensiune şi cu atribuţii atât de grele, care este ales prin vot popular direct, şi nu format prin decizii la vârf, cu reprezentativitate de categoria II sau III.

Singurul organism politic ce poate regla armonia socio-economică a 27 de ţări până la nivel de detaliu, de la transporturi până la politica energetică şi de la migraţia forţei de muncă până la protejarea mediului.

De bună samă, un asemena eveniment, ce are loc de două ori la 10 ani, înseamnă pentru cetăţenii respectivi un moment excelent de a-şi manifesta interesele prin intermediul alegerii unor reprezentanţi care să poarte pe agendă problemele de rezovat, direcţiile de acţiune, domeniile de interes ale zonei cu specificul ei. Şi pentru noi românii deopotrivă.

Înseamnă pe dracu’.

De bună samă, este un prilej excelent pentru mijloacele media de a readuce în atenţia cetăţenilor importanţa unei armonizări internaţionale, a realizării interconexiunii dintre oameni cu tradiţii şi culturi diferite, a luării unor măsuri globale privind atât dezvoltarea economică şi socială, cât şi limitarea infracţionalităţii şi protejarea mediului.
Aiurea.
Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile. Noi încercăm să-i furăm roatili în timpul ăsta.

Cu o săptămână înainte de alegeri, primele hot-line din Cotidianul la categoria „politic”, sunt, în ordinea apariţiei pe scenă :

– Noul şef al Direcţiei de Cultură e numit de Vanghelie (are şi Video, că-i important)
Băsescu a spus la Craiova că Elena a fost obraznică când era mică
Crin Antonescu la Valea Jiului vorbeşte de piţipoance (şi ăsta are video, că-i despre piţipoance)
Băsescu se îmbrăţişează cu poporul la Alba Iulia
Crin Antonescu îl face pe Băsescu „şarlatan şi incompetent”.
Elena Băsescu – apare iată primul (şi singurul) nume legat de alegerile europarlamentare- s-a enervat la liceu (doar nu credeaţi că e vorba de ceva depre Parlamentul European)
Antonescu o atacă pe EBA „Asta e oţară care a făcut vedete toate pipiţele (are şi video, normal)
– Dan Voinea şi Marius Oprea s-apucă de comnism (ăştia cum or fi nimerit săracii ca musca-n lapte la tocăniţa de Băsescu+EBA cu sos de Crin ??)
Băsescu ţine lecţii de justiţie
Băsescu în pelerinaj la Athos
Elena Băsescu cică vrea marijuana
Crin Antonescu blochează pensiile parlamentarilor
Voiculescu spune că e mai frumos decât Băsescu….

Ce Parlament European ? Ce Bruxelles ? Ce legislaţie comunitară ?
Voi vă daţi seama că Voiculescu e mai frumos decât Băsescu ????

Imaginaţi-vă că asta era publicaţia pe care o citeam nu mai departe decât anul trecut !!!!
Unde scria TRU !!!!
O publicaţie cu profesionişti ce se ocupă pasă-mi-te de informarea cetăţeanului, de formarea opiniilor şi se vrea „câinele de pază al democraţiei” !!!
Un câine plin de bube purulente, jerpelit, chel, chior de amîndoi ochii şi cu colţii cât capu’.

Aşa cum prea bine vedem, a aştepta ceva, orice, fie şi la cel mai scăzut nivel posibil al bunului simţ (că dacă pronunţ „jurnalism„, râde Toto cu sughiţuri şi-şi scapă limba pe gât) despre Parlamentul European, este similar cu a aştepta să cadă-n cer gunoiu din curte cănd se’ntoarce la noapte Pământul cu roatele’n sus. Deci m-am gândit să pun acilea un clip din lumea unde oamenii sunt mai normali la cap. (Nu râdeţi ! Nu e glumă ! Există oameni care au aşa ceva ; o chestie, aşa,  rotundă ca o minge pe care o poartă peste tot)
Pentru că măcar noi, măcar aici, să ne întrebăm „Băi ! e bine cu Uniunea asta, sau e rea ? Dacă e rău ar fi bine să să strice jucăria sau să meargă altfel ? Ca să fie bună, ce ar trebui adicătele să facă ? Eu ca român, ce aş vrea să facă ăia de la cucuiata cu puterea pe care o dau cu ştampila ?”

Pentru că dacă ai o idee, cât o fi ea de aiurită la prima vedere, poate fi o idee totuşi. Şi Cristi Preda, TRU, EBA.. şi toţi ceilalţi au adrese de mail, au bloguri, site-uri, unde se pot pune părerile voastre. Noastre.
Nu de alta dar Parlamentul European se cheamă că e al nostru, iar noi nu ştim nici cum ne cheamă pe nume măcar. La masă.
Sper să fie interesant clipul. Dacă vă place mai aduc.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „View Overstream: ‘European Parliament…„, posted with vodpod

Să meargă mai bine clipul, fără cocoloaşe, daţi un stop după ce porniţi (II) şi aşteptaţi să se încarce bara de jos.

Viq

restricted_liberty_by_edu_edu

…………………………………………………………………………………………………………….

Povestea lui Ave – episodul 8

Dar Păun încă nu se dăduse bătut… Mi-a pus o ultimă întrebare încuietoare :
– Bine, mă, să zicem că e ca tine ! (Pauză…). Dar de ce nu ne-ai adus tu personal Apelu’ ?
Am răspuns cu o mină ce vroia să le arate că problema în chestie mă framântase luni de zile, mai înainte :
– Păi, într-adevar, se putea şi aşa, însă atunci m-aţi fi crezut nebun de-a binelea…!
Văzându-i că zambeau cu subînţeles, am adăugat :
– Pe când acum nu puteţi decât să mă bănuiţi, nu…? (pauză zâmbitoare de ambele părţi… ), iar proba contrară vă va demonstra că, de fapt, am scăunelu’ întreg… Sunt şi io un biet poezel inofensiv, care numai din disperare e nevoit s-o facă pe nebunu’, domnilor Comandanţi…! )
Colonelul Zărnescu – care nu scosese nici o vorbă până atunci – m-a bătut concluziv pe umeri :
– Băi, A…, să ştii că nu eşti băiat prost…! şi a ieşit din birou…
Am continuat să perorez faţă de ceilalţi :
– Evident că aş fi putut să vă trimet Apelu şi prin altcineva, prin alţi „cântăreţi”, căci cunosc destui, chiar la Olt, însă atunci EFECTUL ar fi fost altu’…, mult mai mic…
„Dar, în definitiv, ce vrusese să spuna Zărnescu ?!” m-a îmboldit Ave, aparte… „Nu ştiu, bey, am ricanat sictirit, asta e treaba ta !, căci tu m-ai băgat în socotelile astea, n-aşa?…”) In acelaşi timp, am continuat să le explic celor doi, picior peste picior şi aprinzandu-mi degajat – cică – o ţigară :
– Dacă însă Apelu’ vă parvenea printr-un „om” de pe langă Cenaclul de Luni, „efectul” era garantat, căci se ştie deja că acest Cenaclu reuneşte floarea studenţimii noastre creatoare, iar Manolescu, coordonatorul Cenaclului, este poate cel mai valoros intelectual român de azi, el fiind în orice caz cel mai important critic literar de la E.Lovinescu şi G.Călinescu încoace. Or, Istrate, care e nelipsit de la şedinţele cenaclului, deşi nu face propriu-zis parte din acesta, ştie care e cota mea între lunedişti, ba chiar mă apreciază personal, aşa cum mi-a arătat-o în câteva comentarii orale pe marginea unor lecturi din textele mele, şi deci, aducându-vă Apelu’, el vă putea spune în acelaşi timp că nu sunt un fitecine… Toate acestea ar fi mărit efectu’ Apelului faţă de Dvs., aşa cum s-a şi întâmplat,…nu ?
Gherghe ieşise între timp din birou (dincolo de uşa căruia bănuiam o animaţie de viespar şi o şuşoteală non-stop), iar Păun mă asculta în doi peri, de la o vreme… SĂ FI ŞTIUT EI TOTUL, IN REALITATE?!? SE JUCAU OARE CU MINE CA MOTANU’ CU ŞORICELU’?!… Aş fi vrut să-l consult pe Ave, să vedem el ce părare are, dar bietu’ meu secundant (vezi arpentorul K şi secundanţii din « Castelul » lui Kafka…) îşi trăsese gluga pe cap, bănuiesc că de frică ;), şi o ţinea înainte, cu „planu” său… Iar mie ce-mi rămânea de făcut, decât să-l urmez până la capăt…?

PS. Aici se încheie primul foileton din broşura Urmărit de securitate” (titlul comercial al editorului) sau Povestea lui Ave şi a Securităţii (subtitulul pus de mine), apărută la „Editura Romanaţi” în decembrie 1990, următoarele foiletoane programate la tipărire (circa zece) ne mai apărând niciodată, deşi în 1990 eu mai aveam material scris pt încă un foileton. Blocaju’ s-a întâmplat din cauza editorului, care nu mi-a plătit nici un leu pt „op”, în ciuda faptului că el a scos trei tiraje a câte 10.000 de exemplare (10 lei exemplarul, la valoarea banilor de atunci). Editorul – un anume domn Eliescu din Caracal, decedat între timp, Dzeu să-l ierte – a binevoit să-mi dea totuşi, după insistenţe penibile, 600 de bucăţi din broşurică, pe care să mi le vând singur…; după ce-am dăruit pe la amici care câte au vrut, pe gratis, evident, restu’ „Poveştii lu’ Ave” a fost ros de şobolani într-o coşare de la grădiniţa-mi de vară, gherlani care, ai naibii, nu ştiau că „povestea” ronţăită de ei într-un colţ de provincie rumânească va apărea preste mode şi timp, printr-o gaură de vierme întâmplătoare, în Hyperspatz
Coperta I a broşurii arată cam aşa: pe jumătatea din stânga, într-un şapou, avertismentu’ clasic: „Un caz autentic”, apoi numele meu: „Viorel Padina” şi titlul dat de editor : „Urmărit de Securitate”, supraimprimat pe un desemn de gang ce ocupă jumătatea din stânga a primei pagini, în care se vede o siluetă cu pălărie (oi fi io, o fi securistu’?… 🙄 ) lângă ceva ce pare a fi un bloc de locuinţe, cu două-trei ferestre luminate, restu’ misterios întunecate, normal, iar în colţu’ din dreapta jos e schiţată figura unui bărbat care-l pândeşte pe cel cu pălărie (oi fi io, o fi securistu’ ?… 🙄 ). Pe cealaltă jumătate, din dreapta, a „copertei” sunt înscrise alternativ cu negru şi albastru alte avertismente editoriale (cu corp de literă large) : „Un senzaţional dizident necunoscut!” ; „A prevăzut încă din 1980 sfârşitul Comunismului şi Casa Europa!” ; „Intre 1980-1989 a fost obiectiv de filaj al Securităţii interne” ; „Pentru faptul de a fi dezamorsat cazul „Ave” colonelul Raţiu, fost şef al Securităţii judeţului Olt, a fost promovat şef al Direcţiei I (informaţii interne, dizidenţi) din Departamentul Securităţii Statului” ; „Singurul scriitor român care a refuzat să conlucreze cu cenzura comunistă”. În fine, pe ultima „copertă” e inserată, în loc de postfaţă, o scrisoare „profetică” a subsemnatului către N.Manolescu, datată 03.04.1985, pe care o puteţi citi şi dvs aici

Povestea lui Ave – episoadele anterioare:
Povestea lui Ave – episodul 1
Povestea lui Ave – episodul 2
Povestea lui Ave – episodul 3
Povestea lui Ave – episodul 4
Povestea lui Ave – episodul 5
Povestea lui Ave – episodul 6

(va urma)
PS. Imi cer scuze pt faptul ca n-o sa mai pot comenta, cel putin o vreme.


Având în vedere că la prima parte am omis să menţionez o scurtă evoluţie istorică a liberalismului făcută în «Reconstrucţia Dreptei» (Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică) o voi puncta acum.

Istoria liberalismului este marcat de o adevarată luptă pentru controlul asupra termenului de « liberal » şi a vocabularului liberalismului.
Liberalismul occidental şi-a îndeplinit principalele elemente ale agendei sale în secolul al-XIX-lea,după care a a început să-şi piardă treptat busola şi forţa. La începutul sec. XX, semnele oboselii au devenit atât de clare încât tema revitalizării a devenit principala preocupare a intelectualilor vremii. Din păcate – «noul liberalism» ( revitalizat) a sporit şi mai mult confuzia .

Liberalismul clasic era : individul contra statului.
Noul liberalism-reevaluează rolul statului şi teoretizează folosirea acestuia ca instrument al unei agende sociale şi chiar al dezvoltarii identităţii personale şi colective. – (STRĂINE – spiritului clasic liberal)
Prin reaşezarea noului liberalism în direcţie etatistă, degringolada liberală s-a accentuat.
Această mişcare a coincis cu o altă mişcare în tabăra socialistă : renunţarea la obiectivele revoluţiei şi acceptarea ordinii democratic constituţionale-marcând apariţia « social-democraţiei » şi a « laburismului », acestea suprapunându-se,de fapt cu noua agenda a liberalismului. Astfel noul liberalism s-a deplasat de la centru spre stânga iar segmentul socialist – devenit social democrat – de la stânga spre dreapta.
Asa a rezultat noţiunea de « economie mixtă de piaţă » şi « stat asistenţial » (teoria lui Keynes). Se zice că este epoca « postliberală », în care liberalismul este peste tot şi de aceea nu se mai poate concentra nicăieri.
Şi tocmai cnd se considera ca liberalismul clasic este mort, acesta renaşte brusc în a doua jumatate sec. XX ,apărând gânditori ca Hayek, Friedman si Buchanan care aduc revirimentul doctrinar al statului minimal. Revoluţia Thacher-Reagan-în anii ’80 relanseaza Occidentul şi duce la victoria asupra comunismului.

În continuare cartea ne explică ce este liberalismul clasic.
Pentru a caracteriza tradiţia liberală clasică şi pentru a înţelege FENOMENUL POLITIC LIBERAL autorii arată că acesta este intrinsec ancorat în LOGICA GÂNDIRII ECONOMICE.
Ca urmare cartea are un întreg capitol dedicat LIBERALISMULUI ECONOMIC .
Pentru a se înţelege aspectele esenţiale ale acestuia este necesar să înţelegem că liberalismul economic se dezvoltă pe baza unui set de teme fundamentale, care are la baza IDEEA DE ORDINE NATURALĂ, cum este de ex. procesul de autoreglare a pietii..
Exista o LOGICĂ a liberalismului economic în abordarea esenţei problemelor şi a consecinţelor lor în plan politic şi juridic.
Să luăm un exemplu : piaţa liberă – una din cele mai importante forţe care pun în mişcare procesul pieţei este dorinţa de a obţine un profit cât mai mare. În acelaşi timp există şi nişte cheltuieli care duc la pierdere. Problema profitului şi a pierderii este o problemă de supravieţuire. Aici intervin şi noţiunile de « politici sectoriale, protecţie şi încurajare » aplicate de către stat pentru încurajarea anumitor sectoare (vedeţi Turism, la noi, acum !)
Pe de altă parte, când nu intervine deloc statul , se va manifesta procesul de SELECţIE NATURALĂ a firmelor. Falimentul unei firme nu înseamnă neapărat că firma nu mai are potenţial ci, aplicându-i un proces de eficientizare şi reînnoire, aceasta poate redeveni profitabilă – aşa apare protecţia statului.
Pe piaţa liberă firmele se angajează într-o competiţie în care factorii esenţiali îi reprezintă EXPERIMENTUL şi ANTICIPAREA, ceea ce presupune dezvoltarea creativităţii inovative şi organizatorice de adaptare la procesul pieţei.
În cazul intervenţiei statului prin politicile protecţioniste excesive , se poate ajunge ca firmele în cauză să-şi concentreze eforturile pentru organizarea în vederea obţinerii sprijinului de la stat şi vor neglija eforturile creative , inovative şi organizatorice. Pe de altă parte, structura organizării statale va aluneca din ce în ce mai mult pe panta CORPORATISMULUI COLECTIVIST.
Cei doi autori subliniază că : LIBERALISMUL reprezintă o sumă de practici şi idei ECONOMICE , de mecanisme şi idei POLITICE , de principii şi reguli JURIDICE . Iar întregul este mai mult decât suma părţilor.
Autorii arată ( conform studierii celor mai renumiti analişti în domeniu) că există o complementaritate a acestor 3 componente în jurul IDEII CONSTITUŢIONALE care domneşte într-un stat : «Dacă regulile constituţionale sunt de aşa natură încât PROCESUL POLITIC să nu intre în contradicţie cu GÂNDIREA SĂNĂTOASĂ ele vor promova PROGRESUL ECONOMIC »
Cauza liberală presupune o neîntreruptă angajare şi reinventare în faţa unor provocări şi TENSIUNI ce fac parte din însăşi dinamica mediului şi funcţionării sale cotidiene
Se dau 2 exemple de tensiuni :
1- de natură instituţional –politică ;
2- de natură culturală şi a mentalităţilor.
Tensiuni INSTITUŢIONAL POLITICE – apar la interfaţa dintre politic şi grupurile de interese.
Mai precis între : DEMOCRAŢIE şi LIBERALISM CLASIC . Autorii arată că în sistemul democraţiei liberale cei aleşi în mod democratic pot adesea câştiga politic sprijinind iniţiative ce favorizează grupuri de interese în dauna publicului larg. Democraţia şi liberalismul se află într-o tensiune intrinsecă la un nivel foarte profund :
– Liberalismul crede în egalitatea în faţa legii.
– Democraţia crede în egalitatea cetăţenilor în procesul de adoptare a legilor.
Liberalismul este o doctrină privind limitarea puterii coercitive a statului şi a legiuitorilor ; opusul său este totalitarismul. În mod paradoxal, în istorie democraţia a fost utilizată pentru a legitima sisteme totalitare.
Democraţia este o doctrină privind crearea legislaţiei şi selectarea guvernanţilor prin regula majorităţii. Contrarul ei este sistemul autoritar.
În timp ce liberalismul politic exclude sistemul autoritar, liberalismul economic poate convieţui cu acesta. Au existat guverne autoritare ghidate de principii liberale în economie.
Ce înseamna toate acestea ? Că trebuie să renunţăm la democraţie pentru a avea liberalism ? Sau invers ? Pentru a nu renunţa la nici una din ele este preferabil să ne obişnuim să convieţuim cu aceasta tensiune.
Concluzia primului capitol al cărţii este că :
Liberalismul are la bază individul care este responsabil de acţiunile sale pentru că este liber să facă ceea ce doreşte. Atribuirea libertăţii este justificată mai ales prin consecinţe.Oferind libertate se oferă individului oportunităţi, sanse ca acesta să-şi utilizeze cum crede de cuviinţă calităţile şi talentele. Individul ştie cel mai bine care sunt limitele posibilităţilor sale.
Liberalul este mereu deschis incertitudinii noului şi trebuie să fie robust moral şi psihologic faţă de ceea ce a fost numit « şocul viitorului ». Într-o lume a schimbării în care creativitatea şi accidentul sunt factori-cheie, suntem invitaţi să avem o minte deschisă şi o atitudine modestă,curajoasă şi stoică.
Cam aceasta este concluzia primului capitol : liberalul ştie că civilizaţia are nevoie de libertate, chiar dacă exercitarea libertăţii duce uneori la experientţe neplăcute.
Limitând libertatea se vor limita şi consecinţele neplăcute, dar şi creativitatea, noutatea şi inovaţia. Ca urmare, liberalul va accepta această universalizare a libertăţii care suportă cu STOICISM consecinţe colaterale negative ca un cost necesar al libertăţii.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

A FI LIBERAL ESTE MAI MULT DECÂT O CHESTIUNE DE DOCTRINĂ ŞI INTELECT. ESTE CHESTIUNE DE VOINŢĂ ŞI CARACTER.

Despina Vestea

Dacă doriţi să revedeţi
Ce este „Dreapta politică” – partea I

E vară şi fromos, miroase a liliac (floarea, desigur),  a conced, vacanţă şi dor-de-ducă. Pentru unii, încotro văd cu ochii.
Madam Turism (pe care de-o vreme stau cu ochii ca pe butelie) tocmai ce zicea pe blogu-i :
„…ne straduim, noi astia de la Ministerul Turismului, sa resuscitam pofta romanilor de excursii in tara lor si mi se pare ca suntem pe drumul cel bun. Trei campanii mari ale Ministerului, …. au adus peste o suta de mii de turisti si aproape zece milioane de euro incasari…
…plus o multime de actiuni legate de turismul religios, cultural si istoric, turismul in Delta Dunarii, de croaziera cu opriri pe malul romanesc al Dunarii, etc. Dar cel mai mare succes se pare ca il vom avea in week-end-ul din 7 iunie. Se aude ca vom primi un sprijin nesperat din partea colegilor de guvernare care s-ar pregati de actiuni de mare amploare in sustinerea eforturilor noastre de crestere a numarului de turisti. Cica PSD ar organiza din nou turismul electoral. Autobuze cu turisti vor strabate tara in cautarea sectiilor de votare, pentru ca la aceste alegeri se poate vota oriunde, chiar si in strainatate…”

Şi Hopa-Hop, vine Boc, care-i taie macaroana :
« …la alegerile europarlamentare se poate vota la orice secţie din România, indiferent că eşti în localitatea de domociliu, sau în altă parte.
….am inclus obligativitatea verificării de către autoritatea electorală permanentă a listelor electorale printr-un soft specializat şi care va identifica imediat persoanele care votează în două secţii de votare din această ţară, iar sancţiunea care există, este cea prevăzută cu închisoarea….
Până acum exista o prevedere lacunară, care nu prevedea şi sancţiune specifică. Acum am inclus această sancţiune, foarte clară : în cazul în care se votează în două secţii de votare de către aceeaşi persoană, sancţiunea este închisoarea «

Pa-Pa-PAMMMM !

Daţi-mi voie să salut cu toată mâna, până la omoplat, că în fine se mişcă ceva. De ‘jde ani de zile s-a bătut apa-n piuă şi vorbele-n tilivizor că vai ce nu e bine şi fromos să ştampilezi de doo ori, în timp ce aceiaşi politruci le puneau ălora cu Parkinson ştampila-ntre deşte şi făceau Turul României – Votul Veseliei.
Toate partidele au avut grijă să lase prevederile sancţionabile eliptice de sancţiune, aşa că de 20 de ani nici dracu’ n-a primit măcar o palmă pentru purtat ilegal de coarne. Au venit ăştia şi le strică jucăria. Iar jucăria este complicată.
Dacă vrei că cumperi votul, trebuie să-l iei direct de la fiecare posesor în parte, (de pe piaţa liberă care vas’zică 😀 ), nu mai merge să plăteşti numa un autobuz de ameţiţi şi să compostezi cu ei sute de buletine de vot ! Nasol.
Dacă e să convingi pe inculpat să facă jocul ăsta, prostul se deşteaptă şi-ncepe să crească preţul, că-i chestie de puşcărie, nu ?
Şi dacă-l prinde, ce zici, te toarnă sau nu ?
Dacă vrei să te plimbi cu ei la mai multe secţii, trebuie să mituieşti toate comisiile de la secţiile respective, nu mai merge numa’ c-un primare de la Găgăuţii din Deal, cu zăbală ca de cal. Nasol.
Dacă bagi sondaje din burtă că eşti la 95%, nu mai poţi scoate din condeiul ştampilelor 95% în loc de 10% cât e real, şi mulţimea să creadă că „poate aşa e, doar bate cu sondaju !”. Nasol.
Acu’ io-s de părere că Doamna Blonda nu s-o supăra pentru asta, chiar de „scade” turismul cu numărul respectiv de derbedei. Premierul mic se face mare, că stă cocoţat călare. Da el e şefu’, nu ?

Mai râmâne să prindă pe unu şi să-l proţăpească la loc răcoros, apoi să bage-n sperieţi puţin şi comisiile din secţile de votare cu câteva prevederi clare şi ţapene. Unu-doi cu cătuşe pe ecranul teveului, şi începem să ne mişcăm spre lumea civilizată.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Emil Boc: La alegerile din 7 iunie ro…„, posted with vodpod

Şi se avantajează clar participarea la vot, nu precum sub regimul lui Trotinetă,  care băga beţe-n roate doar-doar or rămâne hoţomanii pe felie.

Să fie-ntr-un ceas bun !

Viq

Mai sunt 10 zile.
9.
8.
7……
A început numărătoarea inversă pentru europarlamentare.

Acum trei zile portocalele şi-au deschis uşile din virtual pentru cei ce pot şi vor să-i ştie.

Vă invit la :

1. http://www.pdl.org.ro/


2. http://www.euro-pdl.ro/

Unde în galeria media sunt video excelente.

L-am ascultat încă o dată pe TRU pe post de vorbitor în faţa unei mulţimi (ceea ce vă rog să mă credeţi de regulă nu e o bagatelă).
Şi-a ciufulit freza, lustruit sticlele şi a vorbit despre ce ştie mai bine : politicul din capul oamenilor şi omenii din capul politicii.
Excelentă achiziţie a partidului. E meritul partidului că a atras o asemenea persoană şi meritul lui TRU că PDL beneficiază de un asemenea suflu.
L-am ascultat iar pe Stolo. Şi-a tras fularul ăla ca Piersic, (ca şi Boc de altfel) şi a vorbit despre ce ştie : economicul de sub politică şi politica de sub PNL. Despre folosirea fondurilor europene pe care mâna întinsă ni le oferă să ne apropiem economic şi social de standardele lor, să nu -i mai „cotropim” cu hoarda şi să le păpăm lebidili.
Monica Macovei atinge şi ea aspectul atragerii de fonduri. Şi a celor actuale şi în perspectiva celor 350 de miliarde ce se vor aloca în următorii 5 ani la nivel european, cu formularea „…cei mai buni dintre noi trebuie să fie acolo, credibli, ca să aducem cât mai mulţi din aceşti bani acasă..”

3. http://www.euro-pdl.ro/blog/

5 „GREI” portocalii ai europarlamentarelor şi-au tras şi un blog separat de vorbeală cu noi-voi şi cine-o mai voI

Ce face în ăst timp concurenţa ?
De partea cealaltă a baricadei, acelaşi subiect al banilor europeni, este bălmăjit şi de concurenta doamnei Macovei, sub forma :
„…
de noi europarlamentarii depinde sa aducem fonduri pentru Romania. Vom fi alaturi de toti primarii care inteleg sa ia banii Europei sa-i aduca aici si sa-i faca sa contribuie la binele fiecaruia dintre noi. Noi am venit la dumneavoastra pentru a va ruga sa va ganditi la viitorul generatiilor viitoare, sa va ganditi la viitorul comunitatilor dumneavoastra si sa dati un vot pentru Romania si pentru sansa ei europeana
O spune o membră a sinistrului partid care a blocat în ultimii ani folosirea banilor deja oferiţi în aşa hal că ăia ne-au şi penalizat că nu i-am folosit !

„Să aducem banii acasă…!”, zice Monica.
„Să le luăm banii….. ! „, zice Norica.

Fiecare cât îl duce mintea, zic eu.

Viq


PROIECT DE LEGE

pentru modificarea si completarea titlului III „Prevenirea si combaterea criminalitatii informatice”….
(câteva pasaje)
…………….
Art. 511
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă , accesarea fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice.”

……………………
– se pedepseşte …accesarea !!! Nu postarea de materiale de gen, nu o faptă ce presupune un abuz,  nu actul de violenţă în sine !!!! Ci aflarea acestuia !!!

Accesare ce se poate face prin click pe un link pe care scrie orice, pe o poză-link cu chipul lui Isus !!! Vreţi să-l vedeţi spre exemplu pe  Cel mai cinstit om al  Secolului ? Ba unele se deschid acum şi fără click. E suficient să treci cu mausul prin zonă şi gata, se deschide pagina. Telefonul mobil este „alt mijloc de comunicaţie electronic” au ba ? Şi dacă este, atunci când deschizi SMS-ul trimis de un dement, „accesezi” informaţia incriminată ?

– accesarea FĂRĂ DREPT !!!!! Deci cei ce au dreptul să acceseze, nu înalcă legea. Cine poate avea acest drept, interzis muritorilor ? Cei cu funcţii politice ? Cei prinşi în recensământul miliardarilor ? Preoţii catolici ? Poliţia ? Cătălin Predoiu,  Michael Jackson ?
– prin intermediul sistemelor informatice !!! BING !
……………………………….
Art. 513
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru care maximul pedepsei prevăzute de lege este
închisoarea de cel puţin 5 ani, pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică, sau în considerarea religiei dacă aceasta este folosită ca pretext pentru oricare dintre motivele arătate.”

………………………….
ameninţarea cu săvărşirea unei infracţiuni !!! Pentru care iei măcar 5 ani !!!! Ca recidivist sau novice ?
Pentru „Să te bat să te omor, cu muchia de la topor” cât se dă ?
Asta merge : „Să plece Predoiu că altfel nu-mi mai platesc impozitele” ?
Nu merg pentru că :
– Numai pe motiv de rasă-culoare-ascendenţă-origine-religie !!!! Deci pentru alte motive este voie. „Te omor dacă nu-mi dai banii, aurul şi ardelenii..” merge. Nu mai e „ameninţare”. E doar un ….sfat prietenesc.
– prin intermediul unui sisem informatic !!! BING !
…………………………………………
Art. 514
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale ce neagă, minimalizează în mod evident, aprobă sau
justifică genocidul sau crimele împotriva umanităţii,astfel cum sunt definite în dreptul internaţional…..”

……………………………………………
– distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului !!! Nu întocmirea, realizarea, conceperea, construirea…!!!! Asta are  dreptul orice nebun, că este libertate individuală.
Nu ai voie (tu) să  vezi ce a făcut ăla !!!! Nici măcar ca să iei atitudine împotriva unei posibile idioţenii.
– materiale ce neagă genocidul (aşa cum e definit) !!! Adică nu ai voie să ataci conceptul ? Definiţia ?  Noţiunea ?  Ne războim cu literele ? Cuvintele nu mai au voie să insemne altceva decât ce a fost deja stabilit ? Atunci 70% din filosofi ar trebui să înfunde puşcăriile.
SAU negarea unei fapte, a unui act real stabilit ca atare, ce se încadrează în definirea cu pricina ? Precum masacrele maselor de nevinovaţi sub diverse pretexte, cu diverse ocazii de războaie mai mondiale.
Atunci ce facem cu istoria ? Se interzice ieşirea la iveală a unor noi informaţii dacă ele nu „bat” cu ce trebuie ? Punem punct cercetărilor şi ştreang celor ce se încăpăţânează să le mai facă ?
Rămâne că Ceauşescu a genocidat poporul român, aşa cum s-a stabilit la ceas de seară ?
– prin intermediul unui sistem informatic !!! BING !
…………………………….
…. şi aş putea continua tot aşa pe marginea celei mai tâmpite adunături de cretinisme ce putea fi zămislită de un creier bolnav cu un singur scop : PUMN  ÎN  GURĂ  COMUNICĂRII  PE  INTERNET !

Pentru că, priviţi din nou la ce e sus, nu faptele în sine sunt vizate ci COMUNICAREA printr-un mijloc care le scapă de sub control.

Este specificat acest lucru la fiecare articol în parte, ca şi cum actele incriminate (într-un mod idiot de altfel) nu ar mai prezenta pericol dacă ar fi comunicate prin alte mijloace, sau n-ar mai exista dacă nu ar fi comunicate deloc. Dacă elemente precum „distribuirea” sau „ameninţarea” sunt pericole la adresa societăţii democratice (şi chiar pot fi), ele trebuiesc incrimnate INDIFERENT prin ce mijloace sunt exercitate. Sancţionezi actul în sine, nu mijlocul folosit. Divorţezi de nevasta care te înşeală nu de gaura cheii prin care ai văzut-o în plin exerciţiu de fitness-adulter !!!!
Cum poţi gîndi o asemenea idioţenie precum interzicerea comunicării ????
Comunicare care este esenţa socializării, motorul natural al dezvoltării rasei umane şi până la urmă scopul elementar pentru care există internetul, cea mai mare şansă de conectare directă şi instantanee a inteligenţelor individuale la nivel global din istoria rasei umane de până acum  ?
Ce facem cu telefoanele ?
Dar cu gurile ?
Dar cu ochii ?

Am ajuns de-a lungul timpului la concluzia că singurele îngrădiri ale libertăţii umane care sunt (măcar parţial) justificate, sunt cele ce protejează libertatea semenilor. Nu există nici măcar un singur argument raţional în caricaturile alea de articole  care au drept obiectiv o acţiune ce ar aduce atingere libertăţii cuiva. Este o tentativă mizerabilă şi evidentă de a împiedica oamenii să comunice. Este o îngrădire clară, injustă,  a libertăţilor cetăţeneşti clocită de (culmea) „Ministerul Justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti”, „MadeInRomania”. Răsul curcilor. Pentru că aşa cum am spus de mi-am tocit limba, şi dacă n-am spus-o, o repet, plaiul mioritic este lumea întoarsă pe dos.

Acest proiect idiot de lege tâmpită este accesibil pe site-ul Ministerului Justiţiei, (sau AICI, dacă nu aveţi chef să-l descărcaţi dar vreţi totuşi să-l citiţi) cu specificaţia :

„Propunerile, sugestiile şi opiniile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise in scris pe adresa Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, str.Apolodor, nr.17, sector 5, Bucureşti, pe fax la nr. 037 204 1195 sau la adresa de e-mail deansd@just.ro până la data de 28 mai 2009.”

Este 26 mai, ora 21:00.

Viq

Două evenimente m-au făcut să scriu această postare:

1.În săptămâna în care Corneliu Coposu ar fi împlinit 95 de ani, Ion Diaconescu şi Radu Sârbu îi cereau lui Nicolae Miluţ (preşedintele formal al PNŢCD) să renunţe la acest titlu şi să recunoască decizia Congresului Extraordinar prin care fostul şef al FPS, Radu Sârbu, era ales preşedinte al ţărăniştilor. Ştirea a trecut neobservată, aşa cum tot neobservată a fost şi ziua de naştere a seniorului.

2.Postarea Despinei pe marginea definiţiei dreptei.

Aşa că m-am întrebat de ce dreapta românească a întâmpinat atâtea dificultăţi în a se impune pe scena politcă românească după 1989.

În primul rând propaganda comunistă a făcut tot ce a fost posibil pentru a portretiza dreapta antebelică drept o mişcare dictatorială şi a echivalat cu ea fascismul şi nazismul. Din punct de vedere istoric asta este o minciună pentru că mişcarea fascistă a lui Mussolini s-a desprins din mişcarea socialistă italiană în momentul în care socialismul se transforma în mişcare internaţionalistă, la începutul secolului al XX-lea, iar în Germania, partidul condus de Adolf Hitler, cunoscut sub numele de partid nazist, a câştigat alegerile sub titulatura de Partidul Naţional Socialist German. Singura mişcare autentică de dreapta în Europa antebelică (mişcarea legionară merită o discuţie separată) a fost condusă de generalul Franco în Spania, în timpul războiului civil, iar mişcarea condusă de el se opunea internaţionalismului, etatismului şi politicii antireligioase a socialiştilor. Dar aceste realităţi istorice au fost distorsionate permanent timp de 50 de ani, iar regimul nu avea nici un interes să facă propagandă unei ideologii care pune în prim plan interesul individual, iniţiativa privată, responsabilitatea personală şi egalitatea în faţa legii. Cu alte cuvinte, în decembrie 1989, populaţia României s-a trezit eliberată de communism şi fără nici un fel de idée despre ideologiile de stânga sau de dreapta. Iar presa momentului, fie din neştiinţă, dar mai ales din servilism, a continuat ideea că dreapta este rea şi că vrea spolierea maselor muncitoare, iar stânga este bună pentru că are grijă de cei mulţi.

Şi aici am să fac o nouă paranteză. Cred sincer că în decembrie 1989 au fost mai multe grupuri care s-au luptat ptentru supremaţia politică în România. Unul din aceste grupuri avea în intenţie un plurarism politic în care fostele partide istorice ar fi fost parteneri pasivi ai guvernului de esenţă socialistă iar în acest sens ţărăniştii şi liberalii ar fi urmat să fie conduşi de preşedinţi aleşi cu grijă. Şi chiar cred că cei doi preşedinţi urmau să fie Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu. Cei doi, aflati în exil până la momentul evenimentelor din decembrie, erau ideali pentru că ar fi oferit legitimitate noii puteri. Cel de-al doilea grup, condus de Ion Iliescu, nu avea în vedere multipartidismul ci un communism de esenţă gorbacioviană, cu un partid reformat şi care ar fi permis pluralitatea de opinie în interiorul sistemului şi atât.

Şi aşa cum se întamplă de cele mai multe ori în viaţă, evenimentele au schimbat radical planurile grupurilor care se luptau pentru puterea lăsată de îndepărtarea familiei Ceauşescu.

Până să revină Ion Raţiu de la Londra, Corneliu Coposu reînregistra PNŢCD şi îl punea pe acesta şi pe susţinătorii lui în situaţia de a accepta status-quo-ul. În plus, Ion Raţiu, nu putea contesta legimitatea lui Corneliu Coposu care avea mai multe merite în faţa vechilor militanţi ai partidului decât el.

Radu Câmpeanu a avut mai mult noroc, dacă putem spune asta. Vintilă Brătianu, aflat tot la Paris, nu s-a repezit în primul avion către Bucureşti şi a lăsat reînfiinţarea partidului pe mâna unui grup destul de dubios printre care se regăseau alături de Radu Câmpeanu, Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tariceanu (fiul adoptiv al manon-liberalului şi traducator al lui Shakespeare, Dan Amedeo Lazarescu).

Sigur, legenda populara susţine că Ion Raţiu a fost marginalizat de conducerea ţărănistă pe nedrept. Cred însă că Corneliu Coposu personal a determinat marginalizarea lui Ion Raţiu din raţiuni care ţineau de existenţa partidului. Pur şi simplu, anturajul lui Ion Raţiu era dubios în cel mai fericit caz (Doina Bască, amanta en titre şi redactor-şef al Cotidianului îmi vine acum în minte) iar tendinţa lui Ion Raţiu de a diagola cu liderii PSDR aducea mai multe deservicii partidului. Raţiu putea fi folosit ca instrument de propagandă împotriva incipientei mişcări democratice româneşti.

Faptul că Corneliu Coposu a încurcat planurile iniţiale nu i-a fost cred iertat niciodată. De aici şi atacurile absolut vicioase împotriva sa. Pe de altă parte, ţărăniştii, decimaţi în închisorile comuniste, aveau lideri bătrani şi “lupi tineri” care s-au asociat partidului ca urmare a faptului că şi părinţii sau bunicii au facut parte din partid. Lor li s-au alaturat şi personaje care nu au avut nicidoată nici în clin şi nici în mânecă cu ideologia ţărăniştilor interbelici (partid centrist) şi care, privind înapoi chiar au fost inflitraţi cu scopul précis de a măcina din interior partidul.

Tot Corneliu Coposu a fost cel care a intuit că ideologia care a făcut din PNŢ un partid popular între cele două razboaie mondiale nu mai putea fi resuscitată, ar fi fost mult prea apropiată de ce propunea PSDR, şi a înscris partidul în mişcarea europeană creştin-democrată. Iar cu acest gest, a pus ferm partidul pe dreapta eşicherului politic românesc. Dar Corneliu Coposu a murit în 1995, nu a reuşit să crească un urmaş pentru conducerea partidului şi nici nu a avut timp să cristalizeze noua identitate ideologică a partidului. De boala şi apoi decesul seniorului au profitat liderii Alianţei Civice care au preluat controlul efectiv asupra PNŢCD şi al Convenţiei Democratice. Nu i-aş bănui pe liderii Alianţei decât de naivitate şi de lipsă de tact, pentru că expresiile lor politice, respectiv Victor Ciorbea şi Emil Constantinescu, au eşuat lamentabil. Din păcate însă eşecurile celor doi au fost decontate de ţărănişti care nu şi-au revenit niciodată pe deplin după puciul de partid care l-a transformat pe Radu Vasile în premier şi, mai ales, de renunţarea lui Emil Constantinescu de a candida pentru un nou mandat de preşedinte.

Ratarea intrării în parlament în 2000 a peceteluit soarta partidului. Cum de a ajuns însa dl.Miluţ, un ilustru necunoscut, să devină liderul PNŢCD, este un mister pentru mine şi cred că pentru mulţi din foştii simpatizanţi ai partidului. Faptul că acum surorile lui Corneliu Coposu fac apel la onoarea domnului Miluţ ar fi comic dacă nu ar fi tragic. Dispariţia PNŢCD a permis liberalilor să ocupe culoarul dreptei în România dar PNL nu a fost niciodată convingător în acţiunile sale. Şi preocupaţi cu luptele de culise, liberalii nu au observant că PD, sub conducerea lui Traian Basescu, fostul pui al FSN trecea încet dar sigur, de la social-democraţie la centru-dreapta popularilor europeni.

În concluzie aş spune doar că dreapta românească a avut nu doar o problemă de identitate ci şi de impotenţă intelectuală în a-şi prezenta propriul program politic. În plus, mişcarea de dreapta românească a fost multă vreme fragmentată. Şi este încă în căutarea unei identităţi clare şi a unei formaţiuni politice unitare care să acţioneze pe baza principiilor dreptei clasice.

Clemy

Pagina următoare »