pets

Motto: lumea e „bună ca scop, frumoasă ca facere, complexă ca viețuire și spirituală prin materialitate”

(Horea Bernea)

Este îndeobște cunoscută și des invocată dorința omului de a-și deschide sufletul, de a se dărui, de a-și oferi inima pe tavă, de a iubi.

Cum se pot atinge, cu profunzime, asemenea stări? Precizez, ab initio, că n-am pretenția să deslușesc vreo noutate la tematica atât de generoasă a iubirii, dăruirii și fericirii. Și cu atât mai puțin intenționez să țin o prelegere didactică sau disertație filosofică. Cât mă pricep, încerc doar, să aștern câteva gânduri care m-au preocupat dintotdeauna – și cunoscându-vă – știu că aveți deschiderea necesară pentru discuții și pentru teme mai apropiate de natura umană.

Fie că avem sau nu concepte bine definite, limbaj adecvat ……, gândim, meditam, simțim și percepem adesea și ceea ce nu este palpabil, are origine necunoscută, adică ceea ce transcende existența, lumea noastră, ajungem în acest punct la principiul fondator, la spiritualitate, la echilibrul perfect pe care l-a intuit gândirea hegeliană: „ființa pură și neantul sunt unul și același lucru”.

Relația dragoste-dăruire, credință-iubire și corolarul lor fericirea, reprezintă idealuri eterne ce se pot împlini odată cu manifestarea conștiinței de sine, a voinței și a libertății noastre spirituale. De ce am inclus conceptul dăruirii!? Pentru că, din punctul meu de vedere, este înțeles într-un mod pervers. Ne place să credem că dăruim, când, în realitate, nu facem altceva decât să cerem, să obligăm pe alții să ne ofere (să ne iubească), este masca nevoii fiecăruia dintre noi de a primi ceva în schimb, ceva material, de regulă.

Mai este nevoie, oare, să fac comparație între oameni și necuvântătoare? Comparația o pot face, dar ne este defavorabilă. Iubirea animăluțului este necondiționată. El se bucură și este fericit numai la vederea stăpânului, se întristează și vine să te adulmece dacă ești bolnav, supărat și îngândurat. O mângâiere, o plimbare în natură, un simplu surâs îl face fericit. Această apropiere fascinantă dintre om și animal este ca o ecuație cu două necunoscute în care orice element adăugat, devine inutil.

Până la urmă, sentimentul iubirii – suprema lege a universului – care guvernează și orânduiește totul (reversul ei, ura, dărâmă totul) ar trebui să ne stăpânească permanent gândurile și acțiunile.

Aș putea continua; mă opresc aici și vă mărturisesc că m-a inspirat la această temă G. Liiceanu cu discursul său amoros dedicat elitelor intelectuale: Noica, Cioran, M.Lovinescu, H.Bernea, Pleșu pe care i-a prețuit și iubit.

Dora

Anunțuri