Gata, campania pentru Parlamentul European a început în mod oficial. Și, odată cu începutul acesteia, avem și câteva certitudini.

  1. Traian Băsescu nu va renunța la candidatură după modelul Emil Constantinescu. Înclin să cred că președintele a dat de înțeles că va candida militanților PDL pentru a pune capăt zvonurilor și comentariilor pe marginea eventualei sale renunțări, zvonuri care nu aveau decât darul să demobilizeze electoratul tradițional al partidului.

  2. În PSD apele sunt extrem de tulburi. Două ziare, Cotidianul și EZ, au publicat în aceeași zi (ediția de duminică-luni) materiale privind noua configurație de putere din partid, în care Marian Vanghelie a ajuns un număr doi de facto, și date privind o posibilă remaniere a doi miniștri ai aceluiași partid: Cristian Diaconescu și Ecaterina Andronescu.

Iar acest din urmă aspect merită discutat prin prisma momentului în care va fi anunțată remanierea celor doi. Sigur, cei doi ar fi trebuit demiși mai demult, dl. Diaconescu beneficiind de clemența de neînțeles a premierului în momentul declanșării scandalului „mapa”, iar doamna Andronescu având „merite” incontestabile în agitarea profesorilor prin note informative trimise via minister. Timingul plecării lor va fi important în ce mă privește. Deci vor fi ei demiși înainte sau după alegerile parlamentare?

Înclin să cred că a doua variantă este mai aproape de adevăr deși în politica românească orice este posibil.

Iar daca în privința găsirii unui înlocuitor pentru doamna Andronescu nu este o problemă (singurul motiv de agitație l-ar putea constitui reacția nervoasă a grupului mic din jurul lui Adrian Năstase a cărui fidelă ministrul învățământului este), găsirea unui nou ministru de externe chiar reprezintă o durere de cap pentru PSD. Sigur, în partid există și alți foști miniștri de externe: Adrian Năstase, Adrian Severin și Mircea Geoană. Doar că primii doi nu vor fi acceptați de Traian Băsescu iar Mircea Geoană nu cred că se va autonominaliza pentru ocuparea acestui post. Și iată de ce. Dacă Mircea Geoană devine ministru de externe, devine automat subordonatul lui Traian Băsescu pe care nu-l mai poate ataca în campania electorală și devine și membru al cabinetului și va trebui să se declare solidar cu toate acțiunile acestuia. Dacă jocul președintelui PSD de a critica guvernul și președintele făcând parte din coaliția guvernamentală a mers până acum datorită cumsecădeniei premierului Boc, odată devenit ministru acest joc trebuie să înceteze. Ori asta ar însemna de facto și încetarea campaniei electorale pentru președenție pentru Mircea Geoană. Perspectivă deloc încurajatoare pentru acesta. În plus, sunt semne clare că PDL nu va mai asista pasiv la atacurile împotriva guvernului declanșate chiar din interiorul coaliției de guvernământ sau chiar din mijlocul guvernului. Vasile Blaga e exprimat public o frustrare pe care o cred cvasigeneralizată în rândurile simpatizanțior PDL: cui nu-i convine politica guvernului nu are decât să plece. Că afirmația a lovit în plin în rândurile PSD s-a văzut în Ziua, ziar care a publicat o declarație oțărâtă a lui Victor Ponta care vedea în declarația lui Vasile Blaga un atac la adresa lui Mircea Geoană. Iar Vasile Blaga nu s-a arătat dispus să își nuanțeze declarațiile în ciuda faptului că Mircea Geoană preciza că nu vrea să răspundă declarațiilor PDL. Din contra, le-a întărit azi. Iată ce a declarat domnia sa citat fiind de „Ziua”:

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca nu a glumit cand a vorbit despre plecarea ministrilor care nu sunt solidari cu restul Guvernului si i-a avertizat pe social-democrati sa fie atenti la glumele pe care acestia le fac. (…) Democrat-liberalul i-a avertizat pe partenerii din coalitie sa fie foarte atenti la glumele pe care le fac. „Dansii ar trebui sa se gandeasca foarte bine la glumele pe care le fac. S-ar putea…Si noi sigur nu le consideram glume”, a reactionat Blaga, iritat. Intrebat daca subiectul solidaritatii guvernamentale a fost abordat in sedinta coalitiei, pedelistul a raspuns: „Domnul premier le-a spus ferm lucru asta. Veti observa in zilele urmatoare„.

Iar fermitatea lui Vasile Blaga a fost întărită de Teodor Stolojan care susținea că problema a fost abordată și în ședința de decizie a coaliției. Ori dacă membrii coaliției au decis că solidaritatea ministerială trebuie să primeze, putem deduce că Mircea Geoană ori nu a fost prezent la ședință și nu știe ce s-a discutat acolo, or merge mai departe cu propriul joc de a fi și în opoziție și la guvern. rămâne de văzut dacă vreunul din miniștri PSD va fi invitat să plece în zilele următoare pentru lipsa de solidaritate cu guvernul și cum va acționa atunci dl. Geoană și mai ales cât de înclinați vor fi marii baroni ai PSD să-l lase să-și continue joaca de-a prezidențiabilul în dauna propriilor lor oameni.

Între timp, Mădălin Voicu contestă demiterea lui din PSD ca fiind nestatutară. Așa că ne putem întreba: pe ce se bazează Mădălin când contestă decizia de facto a liderului PSD, Marian Vanghelie?

Clemy

Anunțuri