-“Vrem stabilitatea locurilor de munca, vrem salarii mai mari, pensii. Si sa faca si guvernul asta ceva cu criza asta. Ca in campanie tot ne-au promis marea cu sarea” (Mihai Sarbu, angajat al Postei Romane din Buzau);

Adică….. guvernu’ să facă… CE unei firme private ? Să-i dea bani să nu moară ? Atunci de ce mama dracu ne-am mai scuturat de amărâtul ăla acum 20 de ani ? L-am mai şi împuşcat ca pe-un câine.

Sau e vorba de slujbe la STAT ! Asta-i şi mai şi.

-“Pai nu ne-au scazut salariile, dar se anunta disponibilizari. La noi inca nu a fost dat afara nimeni. Deci, din cate ne-a zis sefu’ de sindicat, e mai mult asa un protest pentru criza asta” (Marian Petrache, sindicalist din Tulcea);

Adică…. încă-i bine, da’ am văzut la televizor că o să fie nasol şi mai vreau ceva, nu prea mi-e clar ce.

-“Arde-i-ar focul pe cei care vor sa ne ia locul de munca. Jos Guvernul! Hoti, Hotii! Guvernul nici acum nu si-a facut bugetul” (un lider de sindicat);

Adică…. vine unu, îi ia „locu’ de muncă” şi fuge cu el. Că nu-mi închipui că se referă la chinezi sau africani, ca mână prea ieftină de lucru ce „ia locurile de muncă” băştinaşe.

– “Am fost cei mai loviti. Noi am venit azi cu niste cereri clare. Vrem stabilitatea locurilor de munca, vrem salarii bune, vrem o viata decenta” (un sindicalist din industria auto);

Adică…… altu care vrea stabilitatea locului de muncă de la guvern.

-“Astia care protesteaza asa in mijlocu saptamanii au banu’ de la stat. Pai, noi ne rupem salele si nu stim daca maine mai avem loc de munca, ei protesteaza. Uite ce uniforme si ce organizare! De unde atatia bani, daca tot au zis ca e criza?” ( un muncitor şantierist ce lucra pe margine);

🙄 🙄 🙄

“Trebuie sa luptam si pentru drepturile lor, ei nu au sindicat. Domnilor, va dau cartea mea de vizita. Sunt si deputat si sindicalist, va pot ajuta” (deputatul PSD Matei Bratianu din mijlocul demonstranţilor către şantierişti);

No comment, vă las pe voi.

-“Trebuie sa fim si noi europeni. Azi protestam si noi pentru criza economica. Cu toate ca am primit banii de la FMI, criza nu se termina. Trebuie sa facem presiuni ca Guvernul sa fie constientizat si sa fie rational”(o sindicalistă la tribună);

Adică…. am auzit că in Europa se demonstrează contra lu’ madam asta… Criza, şi aşa e de bon-ton, să ne dăm şi noi cu o demonstraţie pe la axile.

-“Eu vreau mandatul dumneavoastra ca sa fac o propunere de ordonata. Premierul Boc ne tot spune ca e criza. Ei daca e criza, eu am solutia sa economisim milioane de euro. Vreau sa propun ca bugetul pentru alegerile prezidentiale sa fie redus cu 75%”(deputatul PSD Matei Brătianu).

PAM-PAM !

Cele de mai sus din HotNews.

Cele de mai jos de lapretenu’  Alex Rahoveanu, pe care deja îl ştiţi (cine nu, să-l viziteze că face toţi banii)

„Monica Iacob Ridzi se îndrepta zâmbitoare către mine când, cineva îi taie calea abordând-o la doi trei metri de mine. Din motive de bun simţ nu am să spun tot ceea ce am auzit dar este suficient pentru a vă face o părere…Persoana care a intrat în dialog cu doamna ministru este liderul unui mare bloc sindical care a mărşăluit, azi, prin Bucureşti. Respectivul i-a reproşat oarecum lui Ridzi că înceracă de mai mult timp să-i vorbească şi nu reuşeşte, deşi a sunat de mai multe ori la cabinet şi a lăsat mesaje. În fine, ca să rezum, el îi solicita ministrului o întâlnire ca să facă o discuţie pe tema trecerii unor baze sportive în patrimoniul sindical(care cică ar fi aparţinut fostului UGSR comunist). Aceste baze, administrate inteligent, sunt nişte mine de aur: săli de sport, terenuri sportive(care pot fi închiriate, face dezvoltări imobiliare etc.). Ministrul a scăpat cu greu de insistenţele respectivului lider sindical…”.

Acum, mă întreb şi eu ca un român căruia-i pasă un pic de ce se întâmplă cu oamenii ăştia, chit că ce se petrece mă poate atinge incomparabil mai puţin decât îi atinge pe ei.

Cum pot fi prostiţi aşa de uşor cu vorbe goale ? Cum de „se mobilizează” pentru nimic şi nu o fac pentru lucruri de care viaţa lor depinde vital, cum ar fi simplul drum până la urne  ? Cum de nu înţeleg lucruri elementare, precum că „criza asta” nu poate s-o ia guvernul de ciuf şi s-o bage-n sac, pentru că e cât globu’ şi Oprescu a făcut cârmaţi pentru Guiness, nu un sac pentru băgat criza ?

Nu cumva …. mulţi din ei ştiu toate astea ? Câţi sunt  inconştienţi că ceea ce cer este o bazaconie şi câţi sunt doar puşi pe adunat ?

Până la ce nivel sunt creiere netede şi de unde încep şmekerii care „se-nvârtesc” pe posturi de lideri sindicali…. mai târziu deputaţi… mai încolo mare sculă de basculă… cu manivelă „la cheie” ?

Şi o ultimă întrebare, poate mai puţin retorică. Cum ar putea fi ajutaţi oamenii totuşi bine intenţionaţi, să înţeleagă că nu e deloc de glumă cu criza asta şi că dacă nu-s dispuşi la înlocuirea verbului „a cere” cu „a face”, limba română nu prea va mai avea ce plimba cătră premolari ?

La sugestia de pa-pa a lui Filadel (fie-i vacanţa benefică), o să revin curând cu o expunere ce mi se pare inteligentă (privind subsolul crizei), ce ar trebui să pună pe gânduri orice om normal.

Viq

Anunțuri