Este (sau ar trebui să fie) cunoscut deja că abecedarul capitalismului economic este piaţa liberă. Nu capitalul, cel care i-a „împrumutat” numele spre a-l defini, ştiut fiind că poţi să ai capitalul de pe lume nu faci nici o brânză cu el într-o economie etatistă, cu o piaţă controlată de guvern. Sunt acolo nişte mecanisme care dacă nu sunt lăsate să funcţioneze se duce dracu’ tot capitalu’ lu’ peşte.
E !

Tocmai pârghiile astea elementare ce fac piaţa să se autoregleze în interior şi să se muleze pe necesarul societăţii, sunt cele ce fac posibilă acumularea de capital, dezvoltarea afacerilor, restructurarea lor la nevoie, apoptoza celor ineficiente, proces absolut natural ce întăreşte organismul economic şi-i asigură funcţionarea şi viabilitatea.
În vorbe simple, libertatea pieţei se regăseşte în libertatea fiecărui cetăţean de a materializa o iniţiativă economică, de a găsi cele mai eficiente metode pentru a o dezvolta spre beneficiul material propriu şi al familiei, de a recurge la un parteneriat patron-angajat cu vecinii lui mai fără iniţiativă, fără curaj sau pur şi simplu fără chef de muncă, în baza unui contract de comun acord…
..în libertatea de a stabili preţurile, locul de desfăşurare al activităţii, timpul alocat….şamd. Într-un cuvânt, TOT ce-l duce capul şi capacitatea de efort pe respectivul întreprizător spre a reuşi în acţiunea demarată.
El e cel ce işi asumă riscul pierderii capitalui, eventual cu tot cu locuinţa întregii familii, el e cel ce sub presiunea unei asemenea motivaţii va ţine amărâtul ăla de chioşc deschis 7 zile din 7 cu 24 din 24, stând personal la gemuleţul cuştii mai înţepenit decât poza mătuşii Tamara în văzul poştaşului cu pensia.

Nu cere de la stat nici marfă moacă, nici salariu, nici clienţi, nici vre-o altă pomană.

El plăteşte statului o parte din ceea ce realizează pentru ca acesta la rîndul lui să protejeze libertatea asta economică şi socială, prin cadrul legislativ extins prin pârghiile acţionale ale justiţiei. Astfel încât mediul din ţara şi localitatea unde-şi face trebuşoara aia să fie în siguranţă faţă de eventuale agresiuni ale pizmaşului extern sau a mafioţilor interni. Să nu avantajeze vecinul de la chioşcul de peste drum, să nu lase derbedeii liberi pe străzi să-i spargă geamurile…şamd.

Simplu, simplu simplu.

Privind prin prisma acestor cerculeţe şi bastonaşe, fără de care nu poate fi scrisă o economie funcţională şi performantă, România nu e deloc aproape. Nici departe nu pot spune că e.
E la dracu’n praznic.

Mulţimea şmecherilor ce se fac că fac afaceri sugând ţăţa centrală a guvernului de 20 de ani încoace, protecţia pe care cele mai puternice organisme de conducere ale statului o are ca un tabu pentru mai marii hoţi ai ţării, dar mai ales masele de oameni care cer guvernului măriri de salariu şi locuri de muncă, toate astea arată că e de mers nenică până când România va avea şanse reale să se mişte în direcţia bună. E de rupt pingele, nu jucării.
Şansa ce a încercat să se ridice acum 20 de ani şi i-au tot dat la cap derbedeii ăştia de politruci-moguli, sistematic, de arată acum ca o păpuşă dezarticulată, se agaţă cu disperare mută de ultimul tren, portocaliu şi neaşteptat de încurajator, după atâta bătaie ce a luat.

PDL are tendinţa de a face măcar o parte din ceea ce trebuia făcut cu zeci de ani în urmă.
Ici colo, prin zona economică, câteva semne destul de firave, ca firul de iarbă care se iţeşte să vadă : coasa-i p-aproape ?
În unele locuri, mai ales la justiţie, dezamăgire totală până acum. Să vedem ce fac cu codurile alea.
Luat la global, încă destul de neconcludent.

Dar poate urmează. Trebuie să urmeze, naibii, că cu ăilalţi chiar ne ia mama Gaya cu tigaya.

Pentru ce toată logoreea de mai sus ?

Pentru că, iaca, se iveşte un test pentru unul din compartimente : cel al blondei de la PDL, despre care tocmai am pus acum câteva zile vorbe de bine. Pentru că modul în care s-a comportat în conjunctura respectivă mi-a impus pur şi simplu această atitudine.
„Ministerul Turismului lucreaza la o lege a turismului, care va fi depusa in Parlament pana pe 1 iulie. Potrivit proiectului, vor fi sanctionati proprietarii de unitati de cazare de pe litoral care nu deschid pe 15 mai.”, scrie „Româna Liberă”.
Pentru doi pensinari care se duc în mai, că e reducere, faptul că doamna Udrea ar obliga în numele guvernului propietarii de temirice să deschidă când consideră domnia sa, poate fi tare bine.
Pentru mine asta ar însemna că madam este totuşi un dinozaur etatist cu plete care ascund incompetenţa.
Pentru poporul care trebuie destupat la creiere, împins spre alt tip de gândire economică şi încurajat să-şi asume responsabilităţi elementare, poate fi un mare salt înapoi.
Dincolo de orice alt aspect e vorba de un principiu elementar şi un semnal la fel de elementar privind orientarea sau, dimpotrivă, lipsa de orientare economică, deocamdată la nivelul acestui minister.

Aştept mutarea doamnei.

Viq

PS. Cele de mai sus exprimă strict părera autorului, fără a presupune nici un alt acord, nici măcar al domnului Toto, senatorul cu coadă. Părerea domniei sale poate fi şi puternic individualistă, influenţată de eventuala imposibilitate de depunere a lu’ pişu pe colţurile magherniţelor deschise ca proastele-n târg, din motive de înjurături şi şuturi în dos.

Anunțuri