restricted_liberty_by_edu_edu

…………………………………………………………………………………………………………….

Povestea lui Ave – episodul 7
– Ţi-e… frig ? m-a întrebat Păun, cu subînţeles, observându-mi mâna ce cam fofila în timp ce striveam chiştocu’ în scrumieră.
– Nu, i-am raspuns, cred că de la fiere mi se trage, de la ficat… Repet, deci, ceea ce v-am spus mai-nainte : după părerea mea, Dvs sunteţi cadrele cel mai riguros selecţionate din întregul aparat actual. Sunteţi cei mai inteligenţi, mai echilibraţi şi mai serioşi dintre oamenii de care dispune Regimul … Dumneavoastră ştiţi totul şi puteţi totul la ora actuală, nimic nu mişcă fără ştirea şi avizul dumneavoastră, aveţi o influenţă decisivă asupra Regimului , care realizează că fară Dumneavoastră… In fine, cam asta este părerea mea…
Păun şi Gherghe îşi făceau cu ochiul, râzând pe înfundate.
– Dar despre „regim” ce părere ai, tovule? m-a întrebat Gherghe, cu acelaşi aer mucalit.
Regimu’ – i-am zis – este o realitate obiectivă, deci independentă de voinţa mea, care nu sunt nici măcar membru de partid… Io sunt atât de mic, iar iel este aşa de mare… Pot io să-ndrăznesc măcar să-l judec…?
– Ba bine că nu ! a pufnit Păun. Păi, văd ca în porcăria asta (şi arătă Apelu’…) întorci „regimu” pe toate părţile, băiatu’, şi nu numai că îndrăzneşti să-l critici, dar spui nişte tâmpenii mai mari ca tine, pe care nu ştiu cine ţi le-a bagat în cap…! Ce părere ai de treaba asta ?
– Păi, dacă nu mă lăsaţi să vă explic ?! m-am prefăcut revoltat.
– Ce să mai explici, mă ?! Uite colea ! (Păun a început să răsfoiască prin Apel) : „Comunismul n-are nici o cauza reala, nici cea mai mica aderenta la natura actuala a omului ; el nu numai ca nu vine în întâmpinarea evolutiei firesti, dar o contrazice în mod monstruos : prin totalitarismul ce-l caracterizeaza el deturneaza forta de impact a selectiei naturale, care a fost si va mai fi motorul lumii pentru cel putin înca 500 de ani”…”Lipsit de proprieate (care i-a fost pradata “în numele boborului” ) si de dreptul de a o avea (dincolo de limitele strictei necesitati), Haftlingul comunist ajunge literalmente la discretia conducerii “lagarului”, care detine, practic, totul. Orice libertate, autonomie, identitate prin opozitie, onoare, nume, firma sunt imposibile. Se tinde catre înmatricularea într-un tipar unic, monstruos, al asa-numitului “om nou”, al carui model straveziu e sclavul (sau robotul ?!).
– Păi, de ce nu mă lăsaţi, domne, să vă explic…?! l-am întrerupt, temându-mă ca nu cumva ăla să se încingă de prea mult of ideologic…
Păun s-a crezut obligat să arboreze un aer marţial. Si-a îndreptat umerii:
– Bă, băiatule, aici noi vorbim, nu tu!… Ce înseamnă „haftling”?
L-am privit drept în ochi, cu nevinovăţie, şi l-am rugat să repete întrebarea, dacă este amabil.
– Stii ce înseamnă „haftling”? a repetat el întrebarea, însă cu alt ton.
– Păi…, cred că da, am ezitat.
– De unde cunoşti tu acest cuvânt? Să nu-mi spui că l-ai luat din dicţionar, că mi-ar fi ruşine de ruşinea ta, auzi?… Te hotarăşti, deci, să ne spui cine ţi-a dat porcăria asta…?
Era marota lui Păun, a „lor” în general, să creadă că nu eu am scris Apelu’, nici vorbă, ci îl am de la neşte forţe duşmănoase, eventual de la agenturlii străine, eu nefiind decât un „drogat”, acoloşa… Pentru ei era de neimaginat ca un pârlit de jurist de la ujcap, ba chiar de la Ce-A-Pe Izbiceni, şi pe deasupra şi poet aiurit, n-aşa? să conceapă nişte chestii pe care un om normal la cap nici nu le visează…
– L-am luat din revista „Flacăra”, i-am raspuns sec.
– ?!!
– Vreau să spun că „haftling” e un cuvânt pe care l-am văzut în „Flacăra”, am precizat.
– A scris Păunescu aşa-ceva…?! s-a mirat Păun.
– Nu, domne, ăsta e poet…, am zâmbit.
– Lasă, ba, ştim şi noi, nu te da tu mai deştept decât eşti!… Ziceai c-ai văzut cuvântul „haftling” în „Flacăra”…!
– Da, dar nu Păunescu l-a scris, ci un autor care semnează acolo un fel de „jurnal de lagar”, îl cheamă Oliver Lustig, iar după fiecare articol el precizează ca e „fostul haftling nr…” nu ştiu cât…
Bineînţeles că şi Păun citise, din când în când, în orele de plictiseală de la servici, articolele cu pricina, dar, ca tot lectorul popular, nu se sinchisise de semnătura autorului şi cu atât mai puţin de sintagma post-scriptică „fostul haftling”…. Se vede totuşi că inconştientu’ securistului înregistrase, pe undeva, subversivitatea cuvântului şi, de aceea, mă întrebase dacă ştiu ce-nseamnă…
– Dar tu ştii ce înseamnă „haftling”? m-a întrebat Păun încă o dată, ca şi cum el ar fi ştiut… lol
– Păi, cred că „deţinut într-un lagăr”…, sau cam aşa-ceva, i-am răspuns.
– Ce fel de „lagăr”? a insistat.
– Păi…, cred că un lagăr de muncă…, aşa-ceva…, am zis.
– Nu, tovule, „lagăr de exterminare”, aşa-ceva…! a precizat maiorul, apăsat.
– Tot ce e posibil…, am admis.
– Si deci după părerea ta cetăţenii statului nostru socialist sunt „haftlingi”, a… ?!
Păun mă privea victorios.
– Dar lăsaţi-mă, domne, să vă explic! i-am strigat, cu o falsă indignare supremă…
Oarecum surprinşi de tonu’ meu, securiştii m-au scăpat din mână… Era momentu’ optim – cum îmi dădusem seama – ca să împing în faţă o nouă şopârlă de-a lui Ave… De altfel, cei doi păreau şi ei curioşi să vadă pe unde voi scoate cămaşa…
– Apelu’ nu este decât o înscenare…, i-am lămurit (tun… lol)
– Cine ţi l-a dat? s-a repezit Păun, urmărit de obsesia-i securistică.
– Nu…, i-am zâmbit, Apelu’ l-am scris singur…, dar nu în scopu’ de a face rău, ci de a demonstra CĂ POT SĂ FAC RĂU, la rigoare…
– Cui…?!
– Instituţiei Dvs., Regimului
Păun şi Gherghe se uitau unul la altul cu subînţeles, iar la mine cu îngăduinţă ironică. Intre timp, reapăruse şi Zărnescu, Flinstonu’ ălora, care ne privea pe toţi trei cu rictusu-i caracteristic… Am reluat:
– Deci, pe bune, io singur am scris Apelu’, fară să fi fost îndemnat de cineva şi fără ca să mai ştie cineva de el, dar n-am urmărit să fac vreun rau prin asta, ci doar SĂ DEMONSTREZ CĂ POT FACE RĂU, la o adică, şi deci SĂ ATRAG ATENŢIA ASUPRA MEA…, înţelegeţi… ?
Cum ăia mă priveau fără aeru’ că ar pricepe, am continuat :
– Voiam s-arăt Securităţii Statului, adevarata eminenţă cenuşie, azi, după modesta mea opinie, cât de PERICULOS poate deveni un om talentat, dacă nu este ajutat să treacă peste momentele de cumpănă…
Băieţii mă priveau ca la Circ… 😉
– Domnilor, io sunt un fel de poesel, după cum aţi văzut… Am scris neşte texte, despre care nu pot să spun dacă sunt valoroase sau nu, ce ştiu io e că nu pot să le public… Si deci, am făcut Apelu ăsta CA ŞI CUM AR FI FOST ADEVĂRAT şi vi l-am „expediat” prin Istrate, ca să vă atrag atenţia asupra mea…, fiindcă io sunt convins că numai Dumneavoastră mă puteţi sprijini să-mi public cartea , căci numai Dumneavoastră puteţi înfrânge zelu’ activistic, absolut stupid, al culturnicilor noştri…
Securiştii păreau că se distrează copios… După vreo 15 secunde de chiţcăituri amuzate (nu ştiu însă şi cât de sincere 😉 ), Păun m-a ajutat să rezum, pe degete :
– Vasăzică, 1) tu ai făcut Apelu’, 2) pe care l-ai dat lu’ Istrate, 3) care era „omu” nostru, 4) care bineînţeles ni l-a adus, 5) căci tu însuţi urmăriseşi să te „agăţăm”, nu…?, iar cu această ocazie: a) tu să ne spui că totul nu este decât o „înscenare”, b) realizată pentru a ne atrage atenţia asupra ta, c) pentru ca să te-ajutam în final să… Scuza-mă, n-am reţinut cu ce anume să te ajutăm…?
– Să-mi publicaţi cartea ! i-am răspuns imperturbabil…
Păun m-a examinat câteva secunde, cu aeru’: „Nu ţi-e ruşine, bă, micule?”, apoi m-a întrebat :
– Poate vrei să spui că ştiai şi că o să te chemăm la Slatina ?!
– Bineînţeles ! i-am răspuns fără să clipesc… Si m-am grăbit imediat să adaug, pentru ca tipu’ să n-aiba timp de replică : Căci doar nu era să cred că sunt convocat de nea Mustaţă… ! Ăsta nu mă chemase niciodată la Slatina, până acum…! (da’ de unde…! ne chema cel puţin o dată pe lună, ca să-i dam de baut… ! dar securistu’ n-avea de unde să ştie asta…! 🙂 ). Dupa ce i-am dat Apelu’ lu’ Istrate, m-am întors la Izbiceni şi-am aşteptat, normal, să veniţi să mă săltaţi… Când am primit telefonu’ (de fapt, îl primise secretara Melania, da’ de unde era să stie ăia…? ), am priceput imediat că la capătu’ firului sunteţi Dumneavoastră, deşi, în aparenţă era ujcap-ul sau, mă rog, SINDICATU’ (l-am privit pe Gherghe… 😉 ). Atunci, mi-am pus în geantă tot ce trebuia, inclusiv copia Apelului şi manuscrisele cărţii, după cum aţi văzut, şi-am venit… După tot ce făcusem, credeţi că eram nebun, in cazul c-aş fi fost rău intenţionat, să mai păstrez copia Apelului, ba chiar să umblu cu ea hai-hui pe drumuri, într-o traistă fără încuietoare?… Credeţi că acestea sunt simple coincindenţe…?! Credeţi, de exemplu, că e o întâmplare că Istrate s-a nimerit să fie omu’ Dumneavoastră (de fapt, nici azi – ianuarie 1990, avp – nu ştiu dacă Istrate ăsta o fi fost omu’ lor, vai…!) (însă între timp am aflat ce şi cum e, iar dvs puteţi ceti declaraţia tipului aici…;)) sau credeţi că e o întâmplare că eu am venit la Dumneavoastră cu copia Apelului în geantă şi cu manuscrisele cărţii pe care vreau sa mă ajutaţi s-o public… 😉 Ia gândiţi-vă!
Si băieţii, într-adevăr, căzuseră un pic pe gânduri, deşi încă mai păstrau ceva din aeru’ zeflemitor de mai-nainte… Acum gândeau probabil că sunt „cam aşa”, n-aşa…? 😉 Văzându-i oarecum derutaţi, am plusat patetic :
– Credeţi că acestea sunt pure întâmplări ?! (ba bine că nu ! 😯 – erau chiar pure întâmplări ale destinului, efectiv 😯
(va urma)

Povestea lui Ave – episoadele anterioare:
Povestea lui Ave – episodul 1
Povestea lui Ave – episodul 2
Povestea lui Ave – episodul 3
Povestea lui Ave – episodul 4
Povestea lui Ave – episodul 5
Povestea lui Ave – episodul 6

Anunțuri