Având în vedere că la prima parte am omis să menţionez o scurtă evoluţie istorică a liberalismului făcută în «Reconstrucţia Dreptei» (Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică) o voi puncta acum.

Istoria liberalismului este marcat de o adevarată luptă pentru controlul asupra termenului de « liberal » şi a vocabularului liberalismului.
Liberalismul occidental şi-a îndeplinit principalele elemente ale agendei sale în secolul al-XIX-lea,după care a a început să-şi piardă treptat busola şi forţa. La începutul sec. XX, semnele oboselii au devenit atât de clare încât tema revitalizării a devenit principala preocupare a intelectualilor vremii. Din păcate – «noul liberalism» ( revitalizat) a sporit şi mai mult confuzia .

Liberalismul clasic era : individul contra statului.
Noul liberalism-reevaluează rolul statului şi teoretizează folosirea acestuia ca instrument al unei agende sociale şi chiar al dezvoltarii identităţii personale şi colective. – (STRĂINE – spiritului clasic liberal)
Prin reaşezarea noului liberalism în direcţie etatistă, degringolada liberală s-a accentuat.
Această mişcare a coincis cu o altă mişcare în tabăra socialistă : renunţarea la obiectivele revoluţiei şi acceptarea ordinii democratic constituţionale-marcând apariţia « social-democraţiei » şi a « laburismului », acestea suprapunându-se,de fapt cu noua agenda a liberalismului. Astfel noul liberalism s-a deplasat de la centru spre stânga iar segmentul socialist – devenit social democrat – de la stânga spre dreapta.
Asa a rezultat noţiunea de « economie mixtă de piaţă » şi « stat asistenţial » (teoria lui Keynes). Se zice că este epoca « postliberală », în care liberalismul este peste tot şi de aceea nu se mai poate concentra nicăieri.
Şi tocmai cnd se considera ca liberalismul clasic este mort, acesta renaşte brusc în a doua jumatate sec. XX ,apărând gânditori ca Hayek, Friedman si Buchanan care aduc revirimentul doctrinar al statului minimal. Revoluţia Thacher-Reagan-în anii ’80 relanseaza Occidentul şi duce la victoria asupra comunismului.

În continuare cartea ne explică ce este liberalismul clasic.
Pentru a caracteriza tradiţia liberală clasică şi pentru a înţelege FENOMENUL POLITIC LIBERAL autorii arată că acesta este intrinsec ancorat în LOGICA GÂNDIRII ECONOMICE.
Ca urmare cartea are un întreg capitol dedicat LIBERALISMULUI ECONOMIC .
Pentru a se înţelege aspectele esenţiale ale acestuia este necesar să înţelegem că liberalismul economic se dezvoltă pe baza unui set de teme fundamentale, care are la baza IDEEA DE ORDINE NATURALĂ, cum este de ex. procesul de autoreglare a pietii..
Exista o LOGICĂ a liberalismului economic în abordarea esenţei problemelor şi a consecinţelor lor în plan politic şi juridic.
Să luăm un exemplu : piaţa liberă – una din cele mai importante forţe care pun în mişcare procesul pieţei este dorinţa de a obţine un profit cât mai mare. În acelaşi timp există şi nişte cheltuieli care duc la pierdere. Problema profitului şi a pierderii este o problemă de supravieţuire. Aici intervin şi noţiunile de « politici sectoriale, protecţie şi încurajare » aplicate de către stat pentru încurajarea anumitor sectoare (vedeţi Turism, la noi, acum !)
Pe de altă parte, când nu intervine deloc statul , se va manifesta procesul de SELECţIE NATURALĂ a firmelor. Falimentul unei firme nu înseamnă neapărat că firma nu mai are potenţial ci, aplicându-i un proces de eficientizare şi reînnoire, aceasta poate redeveni profitabilă – aşa apare protecţia statului.
Pe piaţa liberă firmele se angajează într-o competiţie în care factorii esenţiali îi reprezintă EXPERIMENTUL şi ANTICIPAREA, ceea ce presupune dezvoltarea creativităţii inovative şi organizatorice de adaptare la procesul pieţei.
În cazul intervenţiei statului prin politicile protecţioniste excesive , se poate ajunge ca firmele în cauză să-şi concentreze eforturile pentru organizarea în vederea obţinerii sprijinului de la stat şi vor neglija eforturile creative , inovative şi organizatorice. Pe de altă parte, structura organizării statale va aluneca din ce în ce mai mult pe panta CORPORATISMULUI COLECTIVIST.
Cei doi autori subliniază că : LIBERALISMUL reprezintă o sumă de practici şi idei ECONOMICE , de mecanisme şi idei POLITICE , de principii şi reguli JURIDICE . Iar întregul este mai mult decât suma părţilor.
Autorii arată ( conform studierii celor mai renumiti analişti în domeniu) că există o complementaritate a acestor 3 componente în jurul IDEII CONSTITUŢIONALE care domneşte într-un stat : «Dacă regulile constituţionale sunt de aşa natură încât PROCESUL POLITIC să nu intre în contradicţie cu GÂNDIREA SĂNĂTOASĂ ele vor promova PROGRESUL ECONOMIC »
Cauza liberală presupune o neîntreruptă angajare şi reinventare în faţa unor provocări şi TENSIUNI ce fac parte din însăşi dinamica mediului şi funcţionării sale cotidiene
Se dau 2 exemple de tensiuni :
1- de natură instituţional –politică ;
2- de natură culturală şi a mentalităţilor.
Tensiuni INSTITUŢIONAL POLITICE – apar la interfaţa dintre politic şi grupurile de interese.
Mai precis între : DEMOCRAŢIE şi LIBERALISM CLASIC . Autorii arată că în sistemul democraţiei liberale cei aleşi în mod democratic pot adesea câştiga politic sprijinind iniţiative ce favorizează grupuri de interese în dauna publicului larg. Democraţia şi liberalismul se află într-o tensiune intrinsecă la un nivel foarte profund :
– Liberalismul crede în egalitatea în faţa legii.
– Democraţia crede în egalitatea cetăţenilor în procesul de adoptare a legilor.
Liberalismul este o doctrină privind limitarea puterii coercitive a statului şi a legiuitorilor ; opusul său este totalitarismul. În mod paradoxal, în istorie democraţia a fost utilizată pentru a legitima sisteme totalitare.
Democraţia este o doctrină privind crearea legislaţiei şi selectarea guvernanţilor prin regula majorităţii. Contrarul ei este sistemul autoritar.
În timp ce liberalismul politic exclude sistemul autoritar, liberalismul economic poate convieţui cu acesta. Au existat guverne autoritare ghidate de principii liberale în economie.
Ce înseamna toate acestea ? Că trebuie să renunţăm la democraţie pentru a avea liberalism ? Sau invers ? Pentru a nu renunţa la nici una din ele este preferabil să ne obişnuim să convieţuim cu aceasta tensiune.
Concluzia primului capitol al cărţii este că :
Liberalismul are la bază individul care este responsabil de acţiunile sale pentru că este liber să facă ceea ce doreşte. Atribuirea libertăţii este justificată mai ales prin consecinţe.Oferind libertate se oferă individului oportunităţi, sanse ca acesta să-şi utilizeze cum crede de cuviinţă calităţile şi talentele. Individul ştie cel mai bine care sunt limitele posibilităţilor sale.
Liberalul este mereu deschis incertitudinii noului şi trebuie să fie robust moral şi psihologic faţă de ceea ce a fost numit « şocul viitorului ». Într-o lume a schimbării în care creativitatea şi accidentul sunt factori-cheie, suntem invitaţi să avem o minte deschisă şi o atitudine modestă,curajoasă şi stoică.
Cam aceasta este concluzia primului capitol : liberalul ştie că civilizaţia are nevoie de libertate, chiar dacă exercitarea libertăţii duce uneori la experientţe neplăcute.
Limitând libertatea se vor limita şi consecinţele neplăcute, dar şi creativitatea, noutatea şi inovaţia. Ca urmare, liberalul va accepta această universalizare a libertăţii care suportă cu STOICISM consecinţe colaterale negative ca un cost necesar al libertăţii.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

A FI LIBERAL ESTE MAI MULT DECÂT O CHESTIUNE DE DOCTRINĂ ŞI INTELECT. ESTE CHESTIUNE DE VOINŢĂ ŞI CARACTER.

Despina Vestea

Dacă doriţi să revedeţi
Ce este „Dreapta politică” – partea I

Anunțuri