În istorie şi-n general în memoria lumii, sunt consemnate o multitudine de construcţii, ctitorii, evenimente, realizate sub patronajul unor entităţi superioare! În vremuri de demult era vorba de divinităţi. De Sfânta Fecioară. De Sfinţi.
Secularizarea a luat scara spre cer şi a înlocuit-o cu o scară instituţională, de preferinţă din marmură. Patronajului onorific îi revin, în cele mai multe cazuri, şi responsabilităţi financiare, sub forma subvenţionării sau sponsorizării. Un fel de năşit, de fapt, la nivel de instituţii sau persoane private cu notorietate publică care, nu odată, a avut un rol constructiv. Asta,după cum se ştie, depinde de calitatea şi scopurile “alesului”. Sau ale “patronului” de pe treapta superioară. …
La câte alegeri oi fi participat? Nu vorbesc numai de cele electorale!
Încă de la grădiniţă, alegeam pe câte cineva din grupă care să spună o poezie! Sau la şcoală, şeful clasei (unul mai înăltuţ, care purta ochelari, nu făcea prostii şi, în general, era agreat de tovarăşa) Cu criteriile astea am mers şi mai departe, prin studenţie, prin tabere… Erau criterii standard, de-mprumut, nici nu ne puneam problema să fie altfel!
La secretarul de partid mai trebuiau şi alte “calităţi”, care completau tiparul “omului necesar partidului.” Nu totdeauna era rob-ul înaltelor directive, ce-i drept, dar, după un timp se denatura în mod straniu. Cu foarte rare excepţii, asta părea un dat, ceva inevitabil…
Pe cine mai aveam de ales? În afară de popă, doctor? Şi de naş? (Fireşte, în acest caz pe cineva apropiat, cu dare de mână şi, eventual, situat într-un post unde poate să ajute) Ne mai alegeam, informal, desigur, şi prietenii şi câte un profesor, doi, pe care-i consideram modele ( din fericire am avut parte şi de aşa ceva…)
Evenimentul alegerilor democratice, ar fi trebuit, însfârşit, să instituie acuma ca “patron”, electoratul. Până la urmă el suportă toată cheltuiala, sub o formă sau alta. Pentru ” slava şi beneficiile” lui, se spune, se fac toate diligenţele, de către aleşi. Inversiuni şi abateri ciudate, însă, dereglează tot mai dramatic procesul care continuă să se numească din inerţie, democratic. Patronul popor a fost pe neştiute înlocuit cu patronul prădător de popor. Un patron ale cărui prădăciuni au nevoie de legitimare, nu va precupeţi nimic să-şi asigure o armată de apatrizi, de omizi cu faţă umană care să-i acopere impostura. După costisitoare şi laborioase manevre de slăbire a respectului de sine, de scădere a discernământului, poporul elector trebuie dirijat în ţarcul jupânului. Aşa stând lucrurile, vorbind de electorat, ce fel de şefi au ajuns să fie preferaţi, în prezent, de concetăţenii noştri? Şefi de la care aşteaptă responsabilitate şi reconstrucţie socială? În parte, da, nu putem nega asta.

Prea mulţi, însă, optează pentru patronii “hoţi, mari hoţi, măi frate, nimeni nu-i mai poate ajunge” pe un tipar admirat, intrat în genele spiritului naţional, în clanul căruia ar dori să intre şi de “binele” căruia ar dori să aibe parte! Imaginea acestui tip de şef care poate cumpăra aproape orice şi pe oricine, dirijând în virtutea acestei puternicii băneşti “totul”, un produs reuşit, urmaş al “omului de tip nou” creat în laboratoarele comuniste, ţine loc de doctrină. “O doctrină” care produce efecte social-politice din ce în ce mai tragice!
Amoralitatea şi toate pseudo-valorile distructive asociate acesteia, derivate din omnipotenţa financiară a “şefilor”, evident că sunt străine oricărei responsabilităţi politico-socială, oricît de clamată ar fi în discursurile “de fabrică”! Locul unei societăţi viabile şi sănătoase capabile de autoreglare şi de creare de prosperitate, este luat, în proporţie copleşitoare, sufocantă, de o masă uriaşă de curteni, menită să-i asigure “legitimitatea” democratică! Mai mult sau mai puţin abili, aceşti întreţinuţi şi întreţinători de mizerie îşi joacă rolul de mercenari în războiul de ocupaţie ai propriei ţări, contra cost, cu o industrie de mediatizare, gongorică, la picioare, precum spectacolele organizate pe stadioane pentru tovarăşu’ înainte de Tîrgovişte!
În unele cazuri, impostura mizează şi pe puţinătatea mentală, pe debilitatatea educaţională şi caracterială a unor neajutoraţi. Politică de succes, care a produs armate de gudurători şi grohăitori pe la curţile îmbelşugate a prăduitorilor !

Alegeri pentru patron? Un patron numit “prăduire şi lăcomie fără stavilă”, fără naţie, fără crez, fără ideologie, care aşteaptă să definitiveze procesul declanşat acum zeci de ani de hoardele comunisto-securiste? Niciodată n-aş fi crezut ca o parte consistentă din concetăţenii noştri să aleagă, în deplină libertate, personaje pe care dacă le-ar fi întâlnit prin filme, ar fi sperat cu inima la gură să le vadă după gratii! Să le vadă desfiinţate ca pe cuiburile de şobolani din depozitele de grâne! Concetăţeni de ai noştri mai orbiţi de lăcomie decât activiştii comunişti! Mai lipsiţi de scrupule decât prestatorii serviciilor de represiune. Mai nevertebraţi şi mai lipsiţi de conştiinţă, decât informatorii securităţii. Concetăţeni de ai noştri cu ochii acoperiţi de câte un bănuţ şi sufletul ca o casă cu acoperişul luat de vânt, în stare să dea girul celor care-i batjocoresc furându-le nu lor, ci copiilor lor viitorul în ţara lor! Cred că Patronul nostru adevărat, îndurător şi adesea uitat, nu va îngădui o asemenea decădere ireversibilă.

Nora Damian

Anunțuri