„În majoritatea țărilor din UE există, pentru alegerile europene, un mecanism de “selecție personalizată”. E un sistem care dă ocazia alegătorului să se pronunțe nu doar în privința partidului favorit, dar și în privința persoanelor anume care să îl reprezinte, dintre cele propuse de partid.

S-au încheiat alegerile și ați mai văzut pe cineva să pună problema limitelor grave pe care acest sistem al listelor blocate le presupune? Sau acceptăm în continuare, pentru alegerile europene, un sistem care a fost, oficial, declarat decedat chiar și de către actuala clasă politică?”
– zice Cătălin Avramescu, pretenu’ nost mai vechi, pe blogu-i.

Ocazie cu care mi-a venit o idee. Că… de ! Dacă în loc să-ţi vezi de trebi ca orice om normal, te gândeşti la politică, mai devreme sau mai târziu, inevitabil, tâmpeşti. E doar chestie de timp.

Ideea e simplă.
Buletinul de vot să menţioneze candidaţii de două ori, pe două coloane separate, pentru posibilitatea de a se exprima două opţiuni.
Pe prima coloană ştampilezi formaţiunea politică ce vrei să câştige, pe cealaltă pe cea care vrei să piardă alegerile.
Votul poate conţine şi o singură opţiune din cele două, dar nu mai mult de una pentru fiecare coloană.

Calculul se poate face simplu prin însumarea algebrică a plusurilor şi minusurilor fiecărui partid, ierahizarea fiind extrem de uşoară.

Dezavantaje posibile.
Nu vor fi prea mari şi pot rezulta eventual din :
1. Dificultatea electoratului de a înţelege principiul şi din
2. Creşterea timpului necesar pentru determinarea rezultatelor după închiderea urnelor.
Şi una şi cealaltă se elimină simplu şi repede, prima printr-o tipărire şi un format adecvat, a doua cu sprijinul tehnologiei moderne ce-ţi permite să scoţi rădăcina pătrată din 34.098.435.200.331 fără să fii în stare altmineri să-ţi numeri degetul de la o mână !

Avantaje mai mult decât probabile.
1. Ierarhizarea formaţiunilor rezultată în urma centralizării opţiunilor va fi mult mai nuanţată şi mult mai aproape de dorinţa electoratului.
Pentru că plusurile inregistrate numai de la proprii susţinători, vor putea fi erodate de minusurile adunate de la cetăţenii ce NU vor ca respectiva formaţiune să le decidă soarta.

2. Blocarea naturală a extremismului;
Ştiut fiind că acesta funcţionează pe baza unui nucleu de fanatici, care obţin în sistemul actual de vot de regulă un succes mult peste susţinerea reală din partea populaţiei, ale cărei opţiuni exclusiv pro- se diluează prin acţiune defocalizată;

3. Blocarea naturală a manipulării politice prin diversiuni organizatorice;
Anulează manevrele formaţiunilor politice care manipulează electoratul cu ajutorul partidelor satelit, organizaţii fantomă, înfiinţate doar cu scopul de a eroda adversarul politic, deturnând în esenţă opţiunea reală a populaţiei nu prin oferta politică ci prin manevre manipulatorii de culise;

4. Încurajarea participării la vot a tuturor celor ce urăsc clasa politică;
aceştia, incapabili de o viziune pozitivă, vor putea trânti în schimb ştampila pe cel pe care-l urăsc cel mai mult, scăzându-i astfel şansele electorale. Este un vot de blam incomparabil mai punctual şi mai realist decât „votul alb” ;

În ansamblu, dezavantajele sunt minime şi ţin strict de elemente tehnice, deci eliminabile, avantajele pot fi în schimb mari şi se manifestă în zona cea mai delicată, cea a psihologiei societăţii, a responsabilizării cetăţeanului şi a relaţiei lui cu organele reprezentative.
Legitimitatea formaţiunii ce câştigă alegerile este infinit mai mare, datorită nuanţării votului dar şi a numărului (probabil) crescut de participanţi la procesul electoral, iar ceea ce e mai important, această legitimtate este mult mai aproape de reala dorinţă a electoratului, rezultând o societate cu mai puţine frământări sociale şi un guvern mult mai stabil, mai puternic, mai sigur pe susţinerea sinceră a contribuabilului.

Ştiu.
Puteţi găsi motive pentru care ea nu ar putea funcţiona.
Dar să ne amintim că totuşi un Boeing e mai greu decât aerul şi conform acceleraţiei gravitaţionale direcţia lui de deplasare ar trebui să fie în jos în în sus. Ceea ce de multe ori se şi materializează 👿
Da. Dar atunci când zboară ?????
Ei ? E bun ?
Şi la o observare atentă, mai mult zboară decât cade !
Ia spuneţi-mi de ce nu ar fi bine !

Eu vă propun şi o probă de control prin prisma proaspetelor rezultate la alegeri.
1. Câte voturi „+” şi câte „-” ar fi obţinut PRM cu saltimbancii săi ? Pe ce poziţie s-ar fi situat în urma rezultatului ?
2. Câte voturi „+” şi câte „-” ar fi obţinut PNL !!!!! ???? Idem, la ce nivel s-ar fi situat după calcule ?
3. Câte voturi „+” şi câte „-” ar fi obţinut PSD ?
4. Care ar fi fost procentul UDMR ?
5. EBA ar mai fi intrat ?
6. Care ar fi fost scorul PDL în raport cu celelalte formaţiuni ?
7. Participarea la vot ar fi fost mai mare sau mai mică ?
8. Toate răspunsurile de mai sus ar fi fost mai aproape de opţiunile REALE ale electoratului ?

Viq

Anunțuri