reconstructia-drepteiExtragem în continuare elemente importante din cartea « Reconstrucția Dreptei » de Valeriu Stoica și Dragoș Paul Aligică.

După cum am văzut, societățile care au un sistem legal de garantare a proprietății au și performanță economică iar cele care nu-l au stagnează.

Ce înseamnă noțiunea de « capital » ?

O casă folosită pentru locuit nu este un « bun de capital ».

O casă folosită pentru a garanta un împrumut este însă un « bun de capital ». Un bun folosit în scopuri fizice, imediate, nu este capital. Același bun folosit într-o afacere pentru a produce beneficii în viitor este capital. Acest sens provine din utilizarea antică și medievală a cuvântului « capital » unde însemna « cap de vită ». O vită nu era importantă pentru utilizarea imediată cât pentru beneficii viitoare : brânză, lapte. Capitalul nu însemna în mod necesar bani. Banii sunt una din formele pe care le îmbracă capitalul – expresia monetară a capitalului.

Un bun fizic are în el potențial pentru a deveni capital. Problema care se pune: de ce fel de proceduri avem nevoie pentru a elibera acest potențial ? În societățile precapitaliste, în statele comuniste sau cele din America Latină bunurile sunt utilizate mai mult pentru satisfacerea NEVOILOR IMEDIATE decât ca BUNURI DE CAPITAL.

Se pune întrebarea ce trebuie făcut pentru a avea acumulare de capital în aceste state ? Răspunsul este dat de Hernando de Soto : GARANTAREA PROPRIETĂȚII încurajează ACUMULAREA de CAPITAL !

Asta este ceea ce lipsește în aceste state.

Dreptul de proprietate fixează potențialul. BUNUL poate fi utilizat și în mod INDIRECT prin utilizarea dreptului de proprietate. TITLUL DE PROPRIETATE, ca element PROBATORIU, poate fi utilizat în mod DISTINCT de bunul respectiv. Astfel o CASĂ poate deveni CAPITAL dacă este reprezentată într-un ÎNSCRIS, într-un CONTRACT, într-un TITLU DE PROPRIETATE. În acest titlu VALOAREA este pentru prima oară DESCRISĂ și ÎNREGISTRATĂ FORMAL. Nu ne mai concentrăm pe casa fizică ci pe CONCEPTUL DE CASĂ, pe reprezentarea casei într-un concept de valori economice, care nu se reduc la bani dar au EXPRESIE BĂNEASCĂ.

Folosind titlul de proprietate, casa poate fi folosită ca IPOTECĂ pentru a OBȚINE FONDURI FĂRĂ a fi necesară VÂNZAREA ei. Astfel bunurile fizice devin bunuri de capital. În acest fel a fost încurajată producerea de PLUSVALOARE în Occident.

Statele occidentale au un SISTEM UNIC DE REGLEMENTARE a proprietății. Reglementările diferite privind diverse proprietăți au fost puse într-un singur sistem coerent, au fost integrate. Aceasta integrare a avut loc în a doua jumătate a sec. XVIII și sec. XIX fiind inițiată de: Frederic al II lea în Prusia și de Napoleon în Franța. Nu a fost întâmplător, ci a fost produsul unui efort comun al politicienilor, legislatorilor, judecătorilor.

CODURILE CIVILE DIN ȚĂRILE OCCIDENTALE AU FOST EXPRESIA UNIFICĂRII LEGISLATIVE CU CONSECINȚA CONSTITUIRII UNUI CONCEPT COMUN, ALĂTURI DE PROPRIETATE LA NIVELUL UNUI STAT.

Elementele fundamentale ale acestui concept se regăsesc în toate statele care fac parte din aceeași familie juridică, ceea ce permite schimbul nu numai în interiorul unui stat ci și între actorii economici din state diferite. Înțelegem acum de ce, în perioada actuală se pune accent atât de mare la noi, în România pentru adoptarea codurilor (civil, de procedură civilă, etc): pentru a se realiza armonizarea cu prevederile codurilor deja existente în celelalte țări din UE.

Au fost create și perfecționate sisteme de publicitate (cadastrul) din ce în ce mai exacte pentru identificarea riguroasă și facilă a imobilelor și a proprietarilor. Dreptul de proprietate face bunurile interșanjabile, substituibile, utilizându-se un limbaj universal de reprezentări de simboluri. Sistemul încurajează substituirea bunurilor și prin diviziune. O fabrică este greu de divizat fizic, dar la nivel simbolic se poate împărți în câte părți se dorește, astfel se încurajează schimbul acestor părți (acțiuni) cu alte bunuri.

CONTRACTUL – PILONUL ORDINII CAPITALISTE

Tranzacția bazată pe regimul dreptului de proprietate este cheia ordinii economice extinse, a capitalismului. Contractul este strâns legat de noțiunile de : LIBERTATE, VOINȚĂ, ALEGERE și OBLIGAȚIE. Aceste 4 noțiuni sunt definitorii pentru societățile contractuale și le diferențiază de societățile tradiționale.

Ce sunt cele 2 tipuri de societăți ?

SOCIETATEA TRADIȚIONALĂ este cea în care comportamentul membrilor este predeterminat de TRADIȚII, OBICEIURI, MITURI astfel încât reprezentarea viitorului este redusă la clișeele repetitive ale trecutului. Noțiuni ca libertatea și alegerea, folosite ca instrumente de modelare a viitorului nu au fost descoperite. Primele manifestări bazate pe negociere, exprimând voință, libertate și alegere au fost începând cu fenicienii apoi cu navigatorii greci. Aceștia chiar dacă n-au teoretizat, au practicat comerțul bazat pe negociere și contract. Nu este întâmplător că ideea de LIBERTATE a fost în mare parte descoperită, în parte inventată pentru prima dată de Grecia Antică, în care LIBERTATEA a fost asociată cu VOINȚA și ALEGEREA.

Următorul pas a fost făcut de către jurisconsulții și magistrații din Roma Antică prin inducerea noțiunilor de CONTRACT și OBLIGAȚIE, adică a unui CONTRACT DE SCHIMB – (termenul juridic este contract sinalagmatic și este expresia juridică tipică a unui SCHIMB DE VALORI).

Autorii apreciază că :

« Puține descoperiri și invenții din ISTORIA INTELECTUALĂ a omenirii s-au ridicat la nivelul de importanță al elaborării noțiunilor de: libertate, voință, alegere, contract, obligație din Antichitatea greco-romană ».

Afirmarea dimensiunii universale a conceptelor de : « libertate, voință, alegere, contract, obligație » a fost posibilă datorită CONCEPȚIEI CREȘTINE care a reprezentat în egală măsura o religie, o filozofie și o etică. Creștinismul a fundamentat un sistem de drept canonic, lăsând moștenire noțiunile de VINOVĂȚIE și RĂSPUNDERE.

Urmează o perioadă de mai mult de două milenii, neterminată încă, în care s-a evacuat noțiunea de încărcătura religioasă, trecându-se la : SOCIETATEA CONTRACTUALĂ.

Trebuie spus că Occidentul a fost prima societate care s-a reconstruit pe temeiul ideilor de : LIBERTATE, VOINȚĂ, ALEGERE, CONTRACT, OBLIGAȚIE, VINOVĂȚIE și RĂSPUNDERE. Oricum nu va exista niciodată o societate pur contractuală, rămânând întotdeauna o infrastructură de obiceiuri, tradiții, mituri, convingeri, credințe religioase.

Societatea nord-americană are un caracter contractual ceva mai pronunțat pentru că s-a constituit pe un teritoriu virgin, în absența relativă a unor tradiții (deși emigranții au adus cu ei propriile obiceiuri).

LIBERALISMUL CLASIC, DE DREAPTA a recuperat din gândirea greco-romană noțiunile de LIBERTATE, VOINȚĂ, ALEGERE, CONTRACT, OBLIGAȚIE, VINOVĂȚIE, RĂSPUNDERE și le-a utilizat ca FUNDAMENT AL SOCIETĂȚILOR CONTRACTUALE.

CONTRACTUL este : LEGEA PĂRȚILOR. Este expresia voinței libere a fiecărei părți (o decizie) ceea ce implică o responsabilitate. Răspunderea contractuală este sancțiunea care intervine ori de câte ori una din părți nu-și respectă obligațiile.

Pentru a fi efectivă, răspunderea contractuală este asigurată prin RECUNOAȘTEREA ACCESULUI LIBER LA JUSTIȚIE și prin OBLIGAȚIA JUSTIȚIEI de a aplica, în raporturile între părți, CLAUZELE CONTRACTULUI ca fiind CLAUZE LEGALE.

Contractul este izvorul unei țesături în care fiecare individ este legat de ceilalți fie că este vorba de căsătorie, comerț, transferul proprietății, cesiunea drepturilor intelectuale, servicii. El se aplică atât în sfera economică, a raporturilor private dar și de drept public.

CONTRACTUL ESTE INSTRUMENTUL PRINCIPAL DE CONSTRUCȚIE A SPAȚIULUI LIBERTĂȚII ȘI ORDINII CAPITALISTE.

Sever Voinescu despre „Reconstrucţia Dreptei”
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Sever Voinescu, Reconstructia dreptei…„, posted with vodpod

  1. Ce este „Dreapta politică” – partea I
  2. Ce este „Dreapta politică” – partea a II-a
  3. Ce este “Dreapta politică”. Partea a III-a
    (Europarlamentare: Cristian Preda)
  4. Liberalismul clasic – Ce este dreapta politică ? (IV)

Despina Veștea

Anunțuri