filadel, viq vreau să fac o scurtă mărturisire, o simplă postare pe blog nu mă satisface. M-a inspirat și sinceritatea Mihaelei, care este de bună credință și n-a intenționat să jignească pe nimeni.
Condeierii din „falnica” noastră presă sunt puși în fața alternativei de a-și păstra demnitatea sau locul de muncă. Asta e marea dilemă în care se zbat jurnaliștii.
Fac compromisuri, își trădeaza principiile, conștiința numai pentru că au o familie de întreținut?
Eu cred că, până la urmă, cel ce are cu adevărat vocație își va găsi un loc sub soare și nu-l va interesa numai o slujbă de 8 ore.
Periculoși rămân cei prea zeloși, cei care calcă peste cadavre și când nu le-o cere nimeni. Eu l-am crezut de exemplu pe Cezar Ivănescu în detrimentul marelui ”disident” M. Dinescu, cu un trecut negru și care a scos pe bandă rulantă verdicte de colaborator al securității contrafăcute, îngropând instituția CNSAS. Îi rămân pe conștiință moartea și a lui M. Preda și a lui C. Ivănescu.
Supărarea din ultimul timp mă determină să fac o promisiune: de acum voi urmări doar acele păreri care sunt spuse sincer, dezinteresat, fără urme de colportări și gânduri tendențioase. Dar mă voi bucura în continuare dacă cineva va spune ceea ce am gândit și eu, și n-am avut îndrăzneala s-o spun or n-am fost în stare s-o fac.
Un lucru să fie clar. Nu particip la execuția publică a nimănui, așa cum n-aș fi niciodată capabilă să asist la o vânătoare de animale, pe care o consider un carnagiu barbar.
Nu mă las învăluită de scenarii cu iz de răfuială politică – autorii n-au decât să juiseze de plăcere – Nu mă las copleșită de porniri exterminatorii și nici intoxicată cu știri ce n-au o certificare din partea instituțiilor legale.
PS. Dacă scandalul Ridzi atinge masa critică și se include în strategia politică a PD-L se va soluționa prin demisie sau demitere. Răbdare!
Dora
@All
acest articol nu vi se adresează personal, nu vrea să vă jignească sau să vă alunge din livada thoristică sau să vă facă să vă schimbați părerile. Este doar opinia unui prieten dezvăluită celorlalți prieteni. Sînteți bineveniți oricînd!
Vă mulțumesc,
filadelul de servici
3 Iulie, 2009 at 21:22
@dora
Iote colea ce zice Stolo :
„In acest caz, nu mai conteaza ce verdict va da DNA. La momentul actual, avem o problema de imagine, privind suspiciunea cheltuirii banului public si va trebui sa gasim o solutie pentru a rezolva aceasta problema”, a spus prim-vicepresedintele PDL.
Intrebat daca Monica Iacob Ridzi trebuia sa isi dea demisia din functia de ministru, Stolojan a spus: „In mod normal, aceasta decizie trebuie luata rapid, acum suntem in situatia in care deja are loc o ancheta a DNA. Pentru PDL, imaginea a fost deja afectata, ca isi sa demisia sau nu, asta e alta discutie. Nu stiu la ce ar mai ajuta”.
El o fi „sincer si dezinteresat”, cum spui ? 🙂
3 Iulie, 2009 at 21:24
Link-ul Țepe, link-ul! 🙂
3 Iulie, 2009 at 21:26
Scuze.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5892887-theodor-stolojan-cazul-ridzi-afectat-deja-imaginea-pdl-demisia-nu-mai-ajuta.htm
3 Iulie, 2009 at 21:29
Nu am nimic de adaugat in plus fata de cele spuse de Stolojan:demisia trebuia data rapid, in primele zile de dupa declansarea conflictului. Acum e un pic cam prea tarziu ptr demisie si probabil ca demiterea urgenta a doamnei in cauza poate ar mai putea face ceva. Desi deja am mari indoieli ca si acest pas va putea fi facut in timp util. Sedinta de BNP a PDL va avea loc luni, deci lasa un week end intreg de talk showuri tv la care subiectul sa fie intors si pe fata si pe dos si in care PDL sa se afle intr-o situatie ingrata:ori o apara in stilul Adrian Nastase cu prezumtia de nevinovatie, ori se infatiseaza ca un partid aflat in plina confruntare pe marginea situatiei. Si ma opresc aici ptr ca voi fi acuzata iarasi de fitile si de de manipulari.
3 Iulie, 2009 at 21:29
Tnx Țepe
e prima știre adevărată din sarabanda care a umplut de sînge Hotnews-ul de azi. Aproape c-au implorat-o în genunchi. E dură viața-n presă.
3 Iulie, 2009 at 21:31
Clemy
am prevăzut deja o posibilă reacție în PPS. 🙂 Nu deveni și tu defensivă ca toată lumea.
3 Iulie, 2009 at 21:34
Acu` vreau sa vaz daca-n gura lu` Stolo se uita cineva… 🙂
3 Iulie, 2009 at 21:36
@filadel, ce sa spun? Cand spuneam ca demisia rapida ar fi ingropat rahatul imediat, nu ar mai fi existat comisie parlamentara de ancheta, nu ar mai fi continuat dezvaluirile, etc, am fost luata peste picior si am fost acuzata pe blog intr-un mod extrem de neelegant. Acum ca spune Stolojan ce am spus si eu se schimba situatia. Nu. PDL a lasat sa-i scape scandalul asta din mana la modul cel mai lamentabil. Sa astept acum sa vad verdictul DNA? Si daca DNA ii da NUP? Iti dai seama ce se va spune:DNA e sub comanda politica si ii ataca doar pe adversarii presedintelui. Si-i dai inainte cu Bombo, cu Becali, cu Patriciu, etc.
PS:ce e PPS?
3 Iulie, 2009 at 21:36
De fapt, io intrebam dincolo daca stie cineva cum a ajuns proasta ministreasa.
Ei ?
3 Iulie, 2009 at 21:37
Clemy
PostPostScriptum 🙂
3 Iulie, 2009 at 21:40
Țepe
stai să-ți explic:
prima dată Boc m-a întrebat pe mine dar eu nu eram acasă așa că i-a trimis un mail lui Viq. El era ocupat cu norii de pe Thames și-n disperare ăștia au numit-o pe MIR la MTS.
3 Iulie, 2009 at 21:43
Mai întâi la „temă”…
Sensibiltatea este o calitate tot mai rară. Pentru că, prin definiţie, e vulnerabilă şi uşor de ucis în orice contact mai violent.
Lipsa ei face însă orice implicare imposibilă.
Să ai sensibilitatea necesară să te implici în ceva şi să insensibilitatea necesară să rezişti, e un echilibru mai greu de realizat.
Dar am convingerea că se poate.
Iar un rim pas de o minimă inteligenţă şi respect reciproc, ar fi să discutăm numai ideile, fără a lovi oamenii.
3 Iulie, 2009 at 21:44
Bre, daca nu stii a cine a proptit-o (la Guv.), ne racim tastele de pomana.
3 Iulie, 2009 at 21:45
Da,tzepe linkul! Am zis ca nu cred numai ce vad cu ochii mei personali.
Se pare ca si Stolo a simtit, ca si mine ,ca s=a atins punctul critic si se impune o solutie.
Va invit sa va spuneti parerea si in legatura cu poetul portofel.La USR pe vremea cand MD era presedinte interimar,apoi presedinte plin,s-au dat niste tunuri….banii risipiti cu nemiluita n-au fost niciodata decontati.Uite ca imi aduc aminte pe rand de cate o boacana,din anii fericiti ai capitalismului in zbor.Oare cum au aparut latifundiarii,patronii ?.
3 Iulie, 2009 at 21:46
„PS. Dacă scandalul Ridzi atinge masa critică și se include în strategia politică a PD-L se va soluționa prin demisie sau demitere. Răbdare!”
Observatie :
Cand se atinge masa critica intr-un reactor nuclear, daca nu functioneaza sistemul de control reactia de fisiune devine necontrolabila iar explozia e inevitabila.
In cazul Ridzi, se pare ca barele de control s-au intepenit.
De ce ?
3 Iulie, 2009 at 21:49
Țepe
chiar nu-mi amintesc amănuntul că nu-s față palidă. Enlighten me! Zi tu numele ăla care-a-nȚEPEnit barele să văd dacă ai curajul.
Dora
🙂
3 Iulie, 2009 at 21:51
Ce spune Stolo, este exact pe dos faţă de teoria mea de dincolo, de la 154.
Dacă Stolo are dreptate, şi odată cu el şi bătăioşii noştri prodemisie, atunci eu sunt cel care m-am înşelat.
Prin urmare, scandalul Ridzi nu are legătură cu Băsescu, nu este o campanie de presă pregătită minuţios cu obiectiv clar pe prezidenţiale.
În cazul ăsta, nu mă deranjează să recunosc că am greşit.
Dar dacă am dreptate ?
👿 👿 👿 👿
Eu zic că vom afla cât de curând.
3 Iulie, 2009 at 21:54
Viq
stai liniștit că nu s-a lămurit încă the Mona MUscă case. Mai este pînă departe.
Țepe
hai că-i simplu. 🙂
3 Iulie, 2009 at 21:54
Ţepe !
Asta e varianta de rezervă ???
Dacă eşuează faza cu „bani pentru EBA” trecem la „Ridzi a lu’ Băsescu” ???
3 Iulie, 2009 at 21:55
Viq
așa nu mai are nici un farmec. Șoptești. Nu se pune.
3 Iulie, 2009 at 21:57
N-am cum sa va luminez, preteni.
Ca nu stiu.
Da` cre` ca Stolo e la fel de ingrijorat (spre scarbit) ca si noi, grupu` de soparle, gusteri, limbrici etc.
Momentul oportun demisiei a fost pierdut, prin urmare.
In continuare, se pot arunca paie pe foc („ca e tunsa, ca e rasa…”), palalaia putand sa-l friga la talpi chiar pe pirat.
Asta se putea evita printr-o demisie rapida, n`asha ? 🙂
3 Iulie, 2009 at 21:58
Stolojan spune cam ce spuneam eu dincolo..
sa fiu in locul doamnei Ridzi, demult imi dadeam demisia din o mie de motive..chiar daca m-as fi simtit profund nedreptatit, as fi inteles si ce pagube mari de imagine creeaza persoana mea…
deh, fiecare procedeaza cum il taie capul!
nu?
3 Iulie, 2009 at 21:59
@viq
Daca ai dreptate, poti s-o trimiti repede pe theo, sa-i spuna lu` Stolo ca-i o soparla. 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:00
Și nu l-ați crezut pe AntiM cînd v-a spus clar că blogul e monitorizat. Eu vă spun că-i și mai monitorizat decît a zis el. 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:00
Filadel,
😀
Îs târnosit bre 😉
Ăsta e unul din momentele la care de regulă pun pariul 😀
Nimeni nu prea se înghesuie de regulă la pariuri dacă nu ştie cum se termină istoria.
Dar îi muşcă şarpele când au IMPRESIA că ştiu.
3 Iulie, 2009 at 22:00
viq,
esti plin de curtoazie si noblete.Mersic 🙂
Culmea ironiei e ca,am aparat mereu cauze pierdute apropo de femei.Cazul Mona Musca e poveste tare dureroasa pentru mine.Si tot poetul portofel a pus stampila,ce-i drept cu o mica ezitare.Oare de ce? 😆
3 Iulie, 2009 at 22:02
Prin urmare, scandalul Ridzi nu are legătură cu Băsescu,
si, totusi, s-ar putea sa aiba legatura cu basescu, dear viq!
🙂
3 Iulie, 2009 at 22:02
Ţepe,
„…Asta se putea evita printr-o demisie rapida, n`asha ? ”
Nu.
Meri cum am zis, dincolo la 154, că e scris pre limba românească.
3 Iulie, 2009 at 22:04
Țepe
răspuns corekt. Să răspundă cine știe.
Da! De la presă știe cineva numele?
Io, ba io, ba io! Toți cu mîinile pe sus călcîndu-se în picioare.
3 Iulie, 2009 at 22:04
Skorpy,
Zii „Zău” !
3 Iulie, 2009 at 22:05
Skorpi! Touche! Ai cîștigat! Hai să iei premiul. 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:05
Ţepe,
Stolo deja a aflat că e şopârlă !!!
N-auzi că suntem motorizaţi 😀
3 Iulie, 2009 at 22:06
Dora,
spui:
de acum voi urmări doar acele păreri care sunt spuse sincer, dezinteresat, fără urme de colportări și gânduri tendențioase
am si eu niste intrebari:
1. la care pareri te referi? la cele ale thoristilor portocalii sau ale ziaristilor sau politicienilor???
2. de unde iti dai seama daca o parere este spusa sincer, dezinteresat …..
3. cum iti dai seama ca o parere este fara colportari si fara ginduri tendentioase???
ci doar o parere sincera…
sper ca nu te superi ca ti-am pus atitea intrebari, pentru ca eu am convingerea FERMA ca toti thoristii de pe blog care au opinat pentru demisia MIR au fost sinceri si dezinterati…
si, da, momentul demisiei ridzi s-ar putea sa fie cam intirziat…
3 Iulie, 2009 at 22:08
Ascultind TRAVIATA la Mezzo, am mintea zburdalnica
asa ca nu am inteles, viq, de ce sa spun ZAU, dar o spun
🙂
iar, filadel, ce premiu am cistigat!
🙂
ca vin fugutza!
3 Iulie, 2009 at 22:09
filadel,
uitasem sa-ti spun ca venise Bocut si la usa mea sa-mi ceara parerea.A avut ghinion!L-a intampinat doar Kino. 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:13
@viq
Ridzi NU TREBUIA SA AJUNGA MINISTREASA !
Acu` e nevoie de feedback, e o lectie care trebuie invatata.
Cum se face selectia, cum sunt promovati oamenii in functii care reprezinta partidul.
Aici e buba !
Daca nu se invata nimic din asta, inseamna ca avem de-a face cu idioti.
3 Iulie, 2009 at 22:18
skorpion,
nici intr-un caz nu e vorba de thoristi.Ar fi culmea sa-mi incarc constiinta cu invinuiri fara acoperire.Eu nici o clipa n-am gandit ca aici ar fi deviationisti.
Era vorba de cioflingarii de condeieri.
Cum imi dau seamna de pareri sincere?Macar atata psihologie stiu si ma mai laud cu cel de-al 6-lea simt.Inca nu m-a tradat. 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:20
Țepe
într-adevăr e vorba de o lecție care trebuie învățată. Dar nu ți se pare că pentru lecții de-astea nu e niciodată timp? Întodeauna există o sabie damoclețiană care ne grăbește?
Ia spune-i unui om de 10 de ori pe zi că-i prost să vezi ce iese.
3 Iulie, 2009 at 22:26
Daca voi l-ati adus pe Stolo , vin si eu cu Valeriu Stoica :
http://www.ziare.com/Stoica_Daca_exista_o_culpa_fiecare_raspunde_pentru_fapta_sa-807940.html
3 Iulie, 2009 at 22:26
Tzepe,
primul criteriu a fost tineretea.Doar e vorba de un minister dedicat tineretului si sportului,doar nu era sa-l puna pe Blaga.
Nu stiu de ce nimeni nu se intreaba cum de a ajuns secretar de stat( nr.1 )la acest minister Octavian Belu.
3 Iulie, 2009 at 22:35
Intrebat daca scandalul nu aduce prejudicii de imagine partidului, Stoica a raspuns: „Dimpotriva, este un alt tip de comportament politic in raport cu alte partide. Arata disponibilitatea noastra de a respecta deciziile justitiei”.
3 Iulie, 2009 at 22:36
@dora
„primul criteriu a fost tineretea”.
Tineretea, in sine, nu e o calitate.
Poate fi necesara, da` nu suficienta.
Iar Belu parca are o oarecare legatura cu sportul..are niscaiva campioane mondiale, a dovedit ca stie meserie…
Bun, asta a fost „primul criteriu”.
Si celelalte ? 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:38
„Va spun un lucru foarte clar si foarte simplu: orice ministru in legatura cu care se va cere urmarirea penala va fi demis in acea zi. In rest, autoritatile sa-si faca datoria, nimeni nu e mai presus de lege”, a declarat Boc.
3 Iulie, 2009 at 22:40
@filadel
Un partid trebuie sa aiba o politica de promovare a cadrelor, bazata pe niste criterii riguroase.
In plus, tinerii politicieni trebuie sa stie care le e traseul in cariera, sa cunoasca reperele/obiectivele clare care trebuie indeplinite.
Altfel, e vorba doar de amatorism.
3 Iulie, 2009 at 22:41
maria,
raspunsul lui Valeriu Stoica este corect.Gandire limpede,fara stari emotionale si fara panica.
3 Iulie, 2009 at 22:41
Am postat azi pe blogul lui Patrasconiu ,referitor la „majoritatea celor din PD-L care ,parafrazindu-l pe Boureanu,ori fac pe prostii ori sunt prosti”
Comentariul nu a fost publicat ptru ca dupa ce i-am argumentat ca ma simt lezata de eticheta pusa ,in disperarea lui de a „mulge” teme legate de T.Basescu si PD-L deoarece numai asta ii mai poate salva salariul,i-am spus exact ce spun de la inceput:”Sunt un sustinator PD-L si astept ca institutiile statului sa-si faca treaba ,asa cum astept sa-si faca treaba si in cazul A.Nastase si Nemirschi.
In final i-am spus ca daca nu pricepe „ori face pe prostul ori este prost”
p.s
As vrea sa pun si eu o intrebare celor care ar fi vrut sa o sacrifice pe M.Ridzi , numai ca au facut o socoteala simpla :presa va lasa PD-L in pace si s-ar linisti.Eu cred ca sunteti in mare eroare.Scadalul a fost premeditat punct cu punct.
Intrebarea este:De ce Nemirschi nu este atins nici macar cu o vorba? El nu este la DNA ptru ca PNL nu a facut plingere si in cazul lui,iar comisia este praf in ochi.Am inteles ca se discuta peste doua saptamini.
Asa trebuia sa demontam noi pe acest blog linsajul premeditat la M.Ridzi.
Faptul ca Stolojan a recunoscut ca acum este prea tirziu ca sa-si dea demisia ,nu face decit sa dea satisfactie celor care au cerut-o de la inceput.
Vor incerca sa atace neobosit pe doua cai :una ca in PD-L s-a produs o bresa ,a doua ca T.Basescu i-a interzis lui Boc sa-i impuna demisia, la un telefon al fiicei sale.
3 Iulie, 2009 at 22:44
Eu zic ca ne batem capu de pomana. Odata a cui e Ritzi, is doua variante, a lu’ Basescu(soparlica made by Lavinia Sadru o gurista de succes Vantos), a lui Berceanu(varianta Clemy, mult mai probabila). Eu zic ca e a lui taicasu’ mare miliardar si sponsor generos in banie unde politica a depasit satutul de curva(Mantoc, Vasilescu, Ponta) si a lui barbatasu’ care de aia a luat-o.
Unde e Boc in configuratia asta? Pai nenea Rahoveanu ne lamureste:
„Azi, pe la ora 13,30, Monica Iacob-Ridzi a venit neinvitată la Palatul Victoria dorind să aibă o discuţie cu Emil Boc înainte ca ea să fie audiată de comisia parlamentară înfiinţată pentru anchetarea risipei “nesimţite”, vorba premierului, a banului public. Ridzi a fost nevoită să se deplaseze personal la Guvern pentru a vorbi cu premierul pentru că acesta, spun bârfitorii, nu-i mai răspundea la apelurile telefonice disperate.”
Asa. Deci cine a impus-o? Plus ca e sustinatoare a EBA sau cum Emil zicea a impins-o pe pustoaica. Adica si-a organizat spate tare? Hm.
Argumentele filadelesti sunt extrem de adevarate. Demisionata sau nu Ritzi e calcai achilean.
E polityician slab, fara carisma si in virtutea miscarilor si declaratiilor sale nu straluceste nici la inteligenta.
Daca ajungem la UTS descoperim ca are deja 2 licente de facultate si un doctorat din marele centru universitar Petrosani. Doamna ministru avand 32 de ani si o retorica la fel de schioapa ca a mea.
RE-CA-PI-TU-LA-RE.
Doamna Ritzi e un politician slab, ministru incompetent si a facut si o bocana mare-mare.
Nu are simtul ridicolului, sacrificiului si nici inteligenta politica a vulpii Berceanu.
Daca s-ar fi numit Costel Busuioc era data afara cu un sut exclusa din partid si calcata pe cap. Dar nu poti face asta unui sponsor si unui prieten pirateresc prin junioara asa cum ne-a fost indusa in capatani.
In momentul in care Tolontan nu facea flame si mogulistanul din patru zari nu inundau media o demisie deonoare, o trecere in umbra, un raport al curtii de conturi si un NUP prin constatarea absentei infractiunii ar fi demontat jucaria.
Asa ce avem? Un partid care pare speriat sa o suteze sa nu supere piratul a carui protejata o presupunem.
Un partid care isi arunca la cos principiile ultimilor patru-cinci ani despre anti coruptie si o rezolvare exemplara in cazul Busuioc si un scandal monstru care a rontait infiorator de mult din brandul portocaliu.
Pentru ca e aproape imposibil de eliminat prin demitere din guvern, partid si restul de zorzoane portocalii ce face conservatorul popular PDL?
Contrataca la puncte. Boureanu mult blamatul face o figura in comisia pupezei Gorghiu trimitand comisia in derizoriu si nulitate unde de altfel se si afla.
Ritzi ramane si in fiecare zi aflam ba ca e proast manager, ba dezinformata, ba demisa, ba…
Daca mi s-ar cere o parere as baga corpul ala de control al cancelariei primului ministru in ancheta la MTS. As scoate in suturi secretarul de stat PSD care de altfel e si soparla, harletul si sursa dezvaluirilor. As demite-o pe Ritzi dupa explicatii ca la babalai si i-as lua si tineretul si restul gabloantelor. As invita PSD-ul la a pasi in afara guvernului pe motiv de vrajeala si fault organizat dar oferind alternativa capatanilor alea simpatice si un sprijin ferm pentru BOC. Un fel de injunghiere pe model liberal taricenist.
Ultima varianta posibila de succes si pe un model care ar pune in cur doua babe oteviste ar fi o poveste de dragoste, telenovela, un scandal conjugal, un divort, o tentaiva de suicid.
Masele electorale functioneaza exact asa, otevistic, emotional si mai ales la povesti si nu porcarii. EBA e povestea timidei, atacatei, frumoasei, emotionatei, copilului ilustrului tata. EBA e un model de succes si cine vede germenii gaseste o solutie.
Intrebare de baraj, se vrea asta?
3 Iulie, 2009 at 22:47
Pentru cine-o vrea si s-o interesa am o postare dincolo.
Dora,
Ca de obicei venind tarziu iar n-am fost pe faza.Acum te-am aflat. Urmeaza sa te citesc.
3 Iulie, 2009 at 22:50
Țepe
clar și la obiect ca de obicei. Așa cum ai spus-o tu e de manual. Manualul politicianului american sau englez. 🙂
3 Iulie, 2009 at 22:54
Nu sunt de acord cu demisia M.Ridzi. Nu numai atacul este premeditat ,dar si „greselile „au facute cu buna stiinta de firmele care au semnat contractul.
Gabhry-el are dreptate ..
M.Ridzi a comandat un audit ca sa urmareasca pas cu pas cheltuirea banilor de catre firmele contractoare.Sunt convinsa ca asta este si cauza ptru care sunt disperati ,cei care au declansat linsajul ,ptru ca
si-au dat si ei seama ca totul a fost o bomba care se „fisie”..
Chestia asta se aseamana perfect cu „biletelul roz”.Si atunci presa a declansat aceiasi isterie impotriva E.Udrea si a lui T.Basescu.Ptru ca cea de-atunci le-a reusit ,au vrut sa repete reteta.
3 Iulie, 2009 at 22:56
ToTG
😀 😀 Argumente filadelești
Ești talentos domnule! (cum ar zice Lumi dacă n-ar avea prăjit laptopu.)
3 Iulie, 2009 at 23:01
@ALL
fac pariu că schema de sifonare e patentată din alte guvernări anterioare. Dacă s-ar face o anchetă, din urmă, din inițiativă proprie a DNA-ului sau a altei instituții competente, NU pentru dovedirea unor vinovați ci doar pentru stabilirea paternității metodei am avea dovada mîinii grațioase care a făcut o astfel de … nu pot să-i zic inginerie.
3 Iulie, 2009 at 23:02
Acu’ aflu si eu cine mentorul spiritual al ALinei Goghiu .
3 Iulie, 2009 at 23:02
Și după asta ar trebui comparată schema de personal din vechea gardă cu schema de personal din asta nouă. Imposibil să nu se lipească ceva.
3 Iulie, 2009 at 23:02
Realitatea e Filadel ca nu am mare valoare, nu sunt politician nici macar bolger desuces. M-am vindecat de timiditate in schimb. Daca sunt thorist si portocala asta nu va insemna ca voi trece sub tacere ceea ce sunt capitole sensibile(ca sa nu le zic naspa rau).
Ma oftic cand ne aparam puii de cioara ca sunt ai nostri.
Da presa e o tarfa pe bani, cam 10-15 000 de euro de caciula de vedeta cu fite detrust, da sunt ticalosi, mananca cacat cu ghiotura, dau la oase, magariile au devenit fapt curent, dar cand tu le dai munitie, cand te lasi in curu’ gol si mai ales demonstrezi un naivitate ca sa nu spun prostie pe o chestiune usor de rezolvat daca ai ce nu are Bombo…Nu stiu, la mine in capatana vad anchilozare, osificare, scarba, ce naiba portocalele ar trebui sa zburde de cat acid citric si-au incasat.
3 Iulie, 2009 at 23:03
Dora,
Te-am citit. Am fost gand la gand, de vei citi ce-am spus dincolo. Stiu sa-l mut aici, gasesc ca n-are sens.
TOTAL DE ACORD CU TINE, daca mai era nevoie s-o spun, dar gasesc ca nu e bine sa-i lasam SA NE INCALECE TOTAL. Macar pe noi, ca pe cei mai multi romani au reusit. Am multa tristete sa stii !
Mi-e tare dor de Luminita, de Thor, de Theo cu lozincile ei, de zilele cand nu era „facuta ca la usa cortului”, Theo, atat de iubitoare de tara in care s-a nascut si pe care o iubeste cu atata patima, ca unii cred ca e doar……….. o „lozincarda”
Ramai asa cum esti Theo, draga mea, ramai asa, si ca sa arati ca simplitatea iubirii cu buna credinta e de preferat „elitei sofisticate”.
Daca in Romania elitele ar fi avut un procent infim din moralitatea dragei Theo, nu ne-am mai fi zbatut atatde mult de-a lungul veacurilor.
3 Iulie, 2009 at 23:04
Știe careva de cîți ani este instanța morală Tolo angajata lui felix ?
3 Iulie, 2009 at 23:06
Gorgiu are un spirit bland, bun de sustinut sufleteste asa si pe dincolo. In locul ei as lasa-o mai moale cu aptitudinea stimatei pupeze de politician liberal. Daca te baga un liberal in blogroll si primesti bezele de la nibelungii lui Roxy si Lili nu inseamna ca ai valoare. Pentru intelegere madam e fericita castigatoare cu 3500 de voturi a unui colegiu ales pe inima albastra. Alina draga nu e bai, recunosc esti o femeie frumoasa dar nu face pe politicianul ca si Norica Nicolai e mai valabila.
3 Iulie, 2009 at 23:06
Cred ca din 2005.
3 Iulie, 2009 at 23:08
ToTG
zi-mi șopîrlă, animal inferior, moluscă, cum vrei tu dar nu pun botu’ pînă psihi moi nu are o imagine REALĂ despre ce s-a întîmplat. Sînt prea mușcat de cur de viața asta pentru a mai fi inocent.
3 Iulie, 2009 at 23:10
Filadel nu mai conteaza. E vedeta, e euforic, e bazat. E un bou. Acum se vede mare jurnalist. E doar un fraier care a primit copiile la birou, nu afacut nimic altceva decat a publicat impuscand 2 iepuri, iepurele felix si ieuroiul si scandalul cu vizibilitate cum nu visa.
Tolo ar trebui sa raspunda la intrebarea lui zoso inainte de asi declara victoria azi la 2-3 pm pe Realitatea FM.
Daca o cheita pentru intors un TOLO costa 10-15000 de euro de ce ne miram? 80% din romani ar vinde-o pe masa pentru atatia bani serviti lunar. Ce ziaristul intelectual nu poate fi pofticios, avar si lacom? Ehee.
3 Iulie, 2009 at 23:12
Iar de domnisorica asta nu se leaga nimeni:
„Nu ştiu ce a fost în capul lui. Oricum a greşit ţinta. Eu nu sunt măritată, deci nu pot avea «calitatea» de amantă“.
3 Iulie, 2009 at 23:13
maria (retoric)
🙂
în patru ani petrecuți la sînul motănesc instanța morală nu și-a dat seama cu cine are de-a face? Unde e măsura? Care sînt reperele, valorile, etc-urile?
Cîți ani trebuie să treacă, cîți trebuie să-ți spună că nu-i OK ca să te prinzi că nu ești pe poziția de a face morală?
O zi? Un an? 4?
3 Iulie, 2009 at 23:14
Filadel daca vreodata voi indrazni sa iti bag un astfel de apelativ ma voi condamna la Mac OS, sterg blogul si fac 500 deflotari pe blog la tine intretinand traficul cu porn.
Acum serios, chestia e ca atat aripile angelice ale thorismului, trecuti prin darmon occidental, babalai ca mine si chiar doamne contaminate de simpatia piratului cel sui, toti si toate avem dreptate. Traiasca rabinii si evreii care ne lipsesc.
Chestia e ca situam planurile in antagonism cand ar trebui sa fie cmplementare. Si inca ceva din scandal nu strangi randurile cand imi darami tu mie ministresa Ritzi idealurile de mai curat, mai uscat vis-a-vis de PDL.
3 Iulie, 2009 at 23:18
ToTG
😀 😀
Toți avem dreptate. De acord. Și o veste bună de la AVP.
3 Iulie, 2009 at 23:19
Dora,scuze ca nu te-am apreciat ptru postarea ta plina de amaraciune si sinceritate.Si eu sunt mihnita.Stiu ca si prietenii nostri sunt sinceri,dar nu sunt de acord cu felul prin isi argumenteaza opiniile.
Dupa ce ani de-a rindul au gratulat-o cu vorbe grele pe E.Udrea si s-a dovedit ca s-au inselat ,apoi au trecutla EBA,si acum pe M.Ridzi ..Jigniri si etichete care duc la un misoginism fara precedent:toanta,proasta,fufa,incompetenta,politician slab etc.Cind naibii v-ati dat seama de toate astea d-lor ?
3 Iulie, 2009 at 23:20
Stely
brusc!
3 Iulie, 2009 at 23:21
Filadel,spune vestea aia buna ..
3 Iulie, 2009 at 23:23
Filadel,
n-am inteles ,dar ai intuit ?
3 Iulie, 2009 at 23:28
Se pare ca Alina Goghiu a fost lansata in politica de Mihai Voicu dupa care i-a ramas mic si a trecut la lucruri mai serioase , adica la Bogdan Olteanu , om insurat si cu copii parca , dar asta e un amanunt nesemnificativ la liberali.
Daca Eba = succesuri , domnisorica = decesuri .Dar daca n-a spus tot EB n-a auzit mai nimeni despre asta.Din punctul meu de vedere n-ar fi trebuit sa aflam nici de succesuri .
3 Iulie, 2009 at 23:28
Voinescu confirmă manipularea de azi.
Pe Irealitatea.
3 Iulie, 2009 at 23:30
Stely
despre AVP doar atît: vești bune pînă acum!
gabi
spune tot !!
3 Iulie, 2009 at 23:35
tzepe,
ai perfecta dreptate:tineretea nu e o calitate,este o stare ,un nivel al vietii pregatitoare pentru ce urmeaza.Din acest motiv unele greseli sunt scuzabile si este absolut gresit sa pretindem la tot pasul luciditate ,ceea ce se dobandeste in timp.
2.Mir are o experienta politica prin functiile pe care le-a detinut pana acum ,nu face parte din acei tineri care au sarit peste etape sa ajunga in varf.
3Are si meritul in alegerea unor colaboratori valorosi.De O.Belu nu mai are rost sa amintesc.Celalat secretar de stat e Bobeanu Razvan,deputat,licentiat in stiinte juridice,cetatean de onoare al statului Nebraska-SUA.
4Merita citit si crezul ei poltic:”Sa cultivi campioni,sa-i cresti pentru performanta este o misiune care presupune un efort sustinut .Tinerii trebuie sprijiniti pentru a deveni caractere puternice”. 🙂
3 Iulie, 2009 at 23:38
Brava națiune! V-am dat o știre de zile mari la postarea de mai înainte și nimeni n-a văzut-o. A apărut acum pe Hotnews.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-5894229-video-rep-moldova-vladimir-turcan-convinge-tineri-arboreze-drapelul-parlamentul-din-chisinau.htm
3 Iulie, 2009 at 23:39
waooo, deja 73 de postari..
flecirari cu cucurie, dora!
gabriel,
nu ne spui si noua despre ce este vorba?
3 Iulie, 2009 at 23:49
@dora, te rog, deja devine penibil sa o aparam pe MIR, in momentul in care este clar ca a facut o mare nefacuta, care, chiar indraznesc sa spun, ii pune in pericol sansele lui Basescu ptr un nou mandat. Iar crezul ei politic, pe care probabil l-a copiat de undeva sau i l-a dictat cineva mai cu minte, ma lasa absolut rece.
3 Iulie, 2009 at 23:55
gogolo,
mult ti-a trebuit sa spui ca toata lumea thoristA ARE DREPTATE .
Nu mor thorii cand vor trolii! 😆
Mi-e dor de emil! 😆
3 Iulie, 2009 at 23:58
skorpion, 😆
asta inseamna sa punctezi scurt si decisiv!
Recunoaste si tu:am un stil……eheeeee sa impac prietenii putin scapati in „papusoi”
3 Iulie, 2009 at 23:58
Administratorii viq, filadel…
chiar nu mai aveti nici o veste dinspre creatorul acestui blog???
4 Iulie, 2009 at 00:00
Skorpi
nu. nimic. 😦
4 Iulie, 2009 at 00:01
filadel,
abia acolo la vecinii nostri se poate spune ca se mananca ….cu polonicul!!!
4 Iulie, 2009 at 00:03
Cum să demisioneze Ridzi când a ajutat substanţial la expunerea lui EBA prin băncile PE, unde precis se va intersecta, cândva, cu un alt ilustru reprezentant al NOSTRU, Jiji cel cucernic. Va fi interesant să urmărim intersectarea celor două priviri: cea plină ochi de-o melancolică mirare cu licăririle şmechereşti ale celui ce după ce se va spânzura, se va retrage în liniştea unei mânăstiri, pentru reculegere penitentă.
4 Iulie, 2009 at 00:03
clemy,
nu strica niciodata sa ne informam si sa vedem si fatza nevazuta a „lunii”….surprize pot sa apara oricand.
4 Iulie, 2009 at 00:05
ce naiba s-a intimplat cu el???
este vorba de thor…
incep sa ajung la convingerea ca a parasit cu buna stiinta acest blog!
oare definitiv?
si oare de ce???
4 Iulie, 2009 at 00:06
Stely,
eu te-am citit ieri.N-am intervenit de loc….abia azi la pranz m-a piscat ceva la degete si la neuroni si am scris telegrafic confesiunea.
4 Iulie, 2009 at 00:08
tatonulaa
mi-a zis marmota să-ți spun că i s-a terminat celofanu și mai are numai monede de 10 bani. 🙂
4 Iulie, 2009 at 00:08
Skorpi,
pai cum altfel !in Spania nu e inernet ?
Se pare ca obosit !
4 Iulie, 2009 at 00:08
@dora, nu mai vreau sa aud nici un fel de „surprize” din partea MIR. Singurul lucru pe care il astept este anuntul demiterii ei din Guvern. Timpul discutiilor pe marginea efectelor de imagine asupra partidului a trecut demult. MIR trebuia sa demisioneze dupa ce a deschis gura la televizor si a spus cu infatuare ca nu o intereseaza pe ce s-au cheltuit banii publici.
4 Iulie, 2009 at 00:09
skorpion,
daca nici voi apropiatii nu stiti!…..
Nu stiu cum dar,eu din cand in cand ,il simt prin preajma si-l caut.
4 Iulie, 2009 at 00:09
paradox pur romanesc?
Bacalaureatul din acest an este dovada ca nu intotdeauna calitatea costa mai mult: desi cadrele didactice care au participat la supraveghere si corectura au fost platite de doua ori mai prost decat in 2008, exigenta lor a crescut.
sau razbunare stupida??
oricum bine ca au fost mai exigenti
4 Iulie, 2009 at 00:10
oranges,
ai rabdare ,fratioare !
Thor a plecat din nou ptru o vreme ,nu se stie cit ,dar se va intoarce curind ,daca nu,la toamna.eheee!
4 Iulie, 2009 at 00:10
dora,
legat de MIR si gata nu mai spun nimic: palaria a fost prea mare pentru ea….sint tineri care la 32 de ani conduc firme mari, altii inca nu s-au copt…
4 Iulie, 2009 at 00:12
ok, stely, sa fie asa cum spui tu!
🙂
4 Iulie, 2009 at 00:12
Clemy
și eu cred că prin demisie pierderea de imagine s-ar diminua. Poate că și presa va primi un semnal să înceteze cu atacurile dacă nu vor mai avea obiect.
4 Iulie, 2009 at 00:12
clemy,
zau,incerc sa-ti inteleg amaraciunea si indignarea.Si pe mine ma macina la fel de mult cele ce se petrec,inainte de toate insa ma oripileaza linsajul mediatic la care s-a ajuns.
4 Iulie, 2009 at 00:15
Va fi bine o sa vedeti! 😆
4 Iulie, 2009 at 00:16
@filadel, e tarziu ptr demisie. Asa cum am spus, MIR trebuia sa-si dea demisia dupa ce a scos pe gura duda cu „Nu ma intereseaza pe ce s-au cheltuit banii” sau chiar inainte de votarea comisiei de ancheta. Acum nu mai exista alta cale decat demiterea ei din guvern si asta cat mai curand posibil. Cu cat se taraganeaza povestea asta cu atat devine mai penibila si apar tot soiul de informatii. Iar PDL iese facut zdrente din povestea asta:un partid care nu stie incotro s-o apuce si care desi a promis un alt soi de politica se comporta in acelasi mod cu PSD. Acum de la PSD nu avem ce astepta dar PDL a ajuns unde a ajuns pledand ptr un nou poriect politic. Or, proiectul asta se topeste vazand cu ochii in tot scandalul MIR si ramificatiile lui legate de campania EBA.
4 Iulie, 2009 at 00:17
Trebuie sa va intreb ceva:a sosit acum o ora doruletu cu doua falci de rechin.N-am mancat in viata mea din marele alb.Si nu stiu cum sa-l prepar.L-am rugat sa-mi aduca peste oceanic si el s-a prezentat cu ditamai rechinu’.E problema pentru mine.
4 Iulie, 2009 at 00:18
@dora, ba nu va fi bine deloc. Iar a pune totul pe presa mogula este cea mai mare greseala posibila. Eu inteleg sa am simpatie si mila ptr cine merita nu ptr cine nu.
4 Iulie, 2009 at 00:19
clemy,
ai citit doar ce a declarat Valeriu Stoica.Am incredere in judecata lui si experienta de jurist.
4 Iulie, 2009 at 00:19
Voinescu zicea că tema de azi: „demisia” lui Ridzi a fost construită de media, de RTV, în speţă şi că DUPĂ ACEEA au fost întrebaţi liderii PDL ce cred despre ea, adică despre o chestie inexistentă, pentru a readuce pe tapet problema Ridzi.
4 Iulie, 2009 at 00:20
Asta-i buna.M-am premiat singura.Bravo,fatuca!!! 😆
4 Iulie, 2009 at 00:21
Cînd a întrebat-o pe tonomata aia de Stancu cine din PDL a lansat „demisia”, s-a fofilat cu „protejarea sursei”.
Ce mai, o manipulare crasă!
4 Iulie, 2009 at 00:22
Gabi
da și Hotnews a pus umăru la greu.
4 Iulie, 2009 at 00:23
„ce naiba s-a intimplat cu el???” zici tu Skorpi, adica ce dracu mai pe sleau.
Atat ai de spus despre fondatorul acestui blog ce sta sa fie invadat ? (nici nu stii cat as dori sa ma insel) si zau crunta-mi presimtire, n-are legatura cu madadama in cauza.
Nu-mi vine sa cred „ce naiba s-a intimplat cu el???”
Doar atat despre acest om, care a fost aproape o emblema a portocalelor pe forumuri, atat ai de spus despre acest om, pe unde (naiba-dracu) umbla………………. ?
Daca nu te-as cunoaste atat de demult, as zice ca esti o clona ?
NU ! CLAR !
Trebuie sa ies sa fac o pauza ca ma cuprinde chiar o durere fara de margini, ce tristete. Nu cred ca mai functionez corect. Iau pauza. E musai !
S-a dus si frumoasa poveste scrisa si jucata de acest spirit neobosit care daca trebuia sa aiba un nume a fost T H O R, pare-se ca s-a dus la dracu………………………
4 Iulie, 2009 at 00:23
Sub paravanul nedezvăluirii sursei, presa poate spune ORICE cu pretenţia de adevăr sigur.
4 Iulie, 2009 at 00:23
Știi cum e. Dacă zice Realitatea n-o prea bag în seamă că e a lu Vîntu. Dar dacă zice și Hotnews atunci se schimbă treaba. Ăștia-s endependanți.
4 Iulie, 2009 at 00:24
@dora, Valeriu Stoica a vorbit din pozitia de jurist si nu de lider de partid. Iar eu nu exclud nici posibilitatea ca Stoica sa aiba informatii privind iminenta decizie a DNA de a incepe vreo urmarire penala in cazul MIR. Sau cel putin asa spera VS.
@gabhry-el, povestea asta il pune inclusiv pe Sever Voinescu intr-o situatie jenanta.
Tu nu te intrebi logic:nu era oare mai bine daca isi dadea tuta demisia acum o saptamana si nu mai avem acum tot circul asta cu demisia, nu e demisia si nu stim daca sa o demitem sau nu ptr ca nu stim daca e Basescu de acord. Din aventura asta rusinoasa pierde PDL, pierde Boc si pierde Traian Basescu. Mare greutate sa ne dam seama de asta.
4 Iulie, 2009 at 00:24
gabi,
unde a facut acesta declaratie?
Din capul locului s-a vazut ingineria eolienilor.Acesta este si motivul pentru care n-am sarit sa arunc cu piatra….chiar daca aroganta d-ei nu mi-a cazut bine nici mie.
4 Iulie, 2009 at 00:25
Dora,
nici nu mai stiu ce am scris ieri.In orice caz sunt convinsa ca mi se va confirma.Sunt cu totii:ziaristi,politicieni ,moguli etc.disperati.Deja au inceput sa scada din intensitatea atacurilor.
Oana Dobre”:Ce ziceti dle ..”porkul”nu ar fi bine ptru imaginea PD-L, daca M.Ridzi va demisiona?Raspuns:o,da ar fi benefic ptru PD-L !!??
Acum am sa spun sie ce a zis T.Basescu in momentul cind a fost de acord cu guvern PSD-PD-L:”Patriciu nu l-a vrut,Vintu nu l-a vrut,Nastase nu l-a vrut,la fel si Iliescu…atunci mi-am dat seama ca e bine.”
Asa spun si eu :Daca „Porkul zice ca e bine ptru PD-L ,atunci eu zic ca nu ..deci M.Ridzi sa stea pina la sf.anchetei DNA si apoi sa-si dea demisia si sa-l dea in judecata ptru denunt calomnios pe Tolontan si pe toti cei care au supus-o acestui linsaj mediatic.De-abia atunci va fi o demisie de onoare.
4 Iulie, 2009 at 00:30
Am auzit o altă încrengătură a diversiunii la ştirile de pe A3:
cică „firul roşu de la Cotroceni” ar fi salvat-o pe Ridzi, pentru că Boc voia s-o demită.
Toate manipulările duc la Băsescu, ce mai tura-vura.
Ridzi e un pretext, miza vizibilă a maşinaţiunii.
4 Iulie, 2009 at 00:31
Mihaela,
explicatii:
1. ciinii si inginerii se aseamana:
ambii au privire inteligenta dar nu stiu sa vorbeasca.
2. nu-mi place sa ma tingui, sa jelesc in public si atunci exista si notiunea de METAFORA, lucru folosit de mine sub forma de dracu sau naiba, naiba sa le ia pe amindoua

… daca citeai printre rinduri, daca vedeai ca am fost primul care am descoperit blogul lui thor, primul care am postat si i-am anuntat si pe ceilalti din poiana lui patrasconiu despre existenta blogului,
tu, fiinta sensibila, ai fi putut extrage exact OPUSUL celor spuse de tine mai sus la adresa mea!
sorry,
noapte buna!
😦
4 Iulie, 2009 at 00:33
@gabhry_el, era clar din prima zi. Focul trebuie oprit cand este mic si nu cand palalaia a cuprins intreaga casa. Fie cum ziceti voi, ca MIR este o sfanta si o martira, un geniu al politicii romanesti fara de care guvernul si partidul se prabusesc. Asa ca trebuie sa facem scut in fata ei si sa o aparam de presa cea rea.
4 Iulie, 2009 at 00:33
Voinescu a încercat să demonteze (cel puţin) diversiunea de azi, cu pseudo-demisia lui Ridzi.
În plus, a arătat ce spunea Doc
despre Comisia parlamentară Ridzi.
http://doc.hotnews.ro/cum-rateaza-pnl-ancheta-in-cazul-iacob-ridzi.html
4 Iulie, 2009 at 00:35
gabhry_el,
E X A C T !
Mai nou se practica si pe bloguri. Daca ai urmarit zilele astea, mult s-a mai vorbit de pe surse si pe aici (vezi cazul Berceanu, coruptul de pe surse) ba s-a tarnuit si cu Roberta Anastase, tot pe surse, cica tarnuie pe jos cu ea pesedistii pe la camera, adica tuta si ea, mototol Bog, etc. etc. Videanu tot aiurea, cica nu a comunicat suficient. De parca avea unde si cum, nu ca daca spunea „A” sareau 7-8 soiuri de analisi sa ti-l faca praf.
Chiar m-am ingrozit de-a binelea.
Ma duc in ale mele, pe bune, chiar simt c-o iau razna.
4 Iulie, 2009 at 00:35
clemy
La PSD-PNL şi presa aferentă nu există „foc mic” cînd e vorba de Băsescu şi mai ales când e vorba de campania prezidenţială decisivă de acum.
4 Iulie, 2009 at 00:37
Clemy,
Eu nu cred ca lui Basescu i-a luat mintile prietenia EB cu MIR ?
Am stabilit ieri ca nu credem nici eu nici tu ca banii s-au dus in campania EBA .Ar mai fi o varianta sa presupunem ca pe Basescu nu l-a interesat cine sponsorizeaza campania , dar si aici am indoeli .Nu e de ieri in politica si rezista de ani buni atacului mediatic constant .
Atunci cum iti explici ca nu reactioneaza in sensul demisiei ? Eu cred ca au analizat si au luat o decizie dar noi suntem prea nerabdatori .
Eu una merg pe mana piratului si de data asta .Poate ca e ultima data , dar merg.Nu mi-am pierdut nici speranta nici rabdarea .
4 Iulie, 2009 at 00:38
Clemy
atunci, mai sus, cînd am zis că poate presa se va opri din atac am glumit, desigur, retoric. 🙂 Știm amîndoi că nu există cale de-ntors pentru presă. Dacă ai citit postul de ieri ești informată în ce termeni se pune problema: ori te supui ori vei fi supus.
Nu mai există deontologie (ești de acord?), nu mai există cinste, onoare, bun simț, reguli ale jocului. Există doar un țel suprem: să-i dăm deoparte!! Geoană dixit.
Și ce opunem noi la asta: cinste, corectitudine, onoare, rușine, tu ziceai ceva de penibil mai sus (referință la ce?) manifestîndu-ne oprobiul față de cine? Față de PDL. Le-o tragem tot ălora de la care așteptăm NU mai mult decît să-i înlăture pe cremenali.
Zău că nu-s metodele cele mai potrivite. Pesedeaua nu știe decît de bocanc.
4 Iulie, 2009 at 00:43
Tocmai de aceea, ca stiam, TOT, ce mi-ai spus acum despre tine, tocmai ca stiam foarte bine m-am amarat intr-atat, incat mi-ar fi placut sa cred ca esti o clona. Inclusiv pe mine TU m-ai ajutat sa ajung aici.
Am spus ca nu cred ca mai functionez corect. Daca erai mai atent si faceai ceea ce mi-ai reprosat mie, puteai sa-ti dai seama ca randurile mele includeau si scuze.
Nu trebuia sa-mi aduci aminte ca esti INGINER.
Si asta stiam ! O noapte buna si tie !
4 Iulie, 2009 at 00:48
Tot ceea ce a apărut de la începutul anului şi va apărea pe piaţa media l-a vizat şi îl va viza pe Băsescu.
Mie unul mi se pare de ordinul evidenţei.
A fost un atac neîntrerupt:
Ioana Băsescu
fratele lui Băsescu
Elena Băsescu
vizitele lui Băsescu
ministresa lui Băsescu
Atacul va continua în forţă, de bună seamă.
4 Iulie, 2009 at 00:53
Am mai spus-o:
Aţi văzut dezbătându-se în presă subiectul:
„Presa este pe locul 3 în topul celor mai ne-credibile instituţii din România”
aşa cum apărea într-un sondaj acu’ vreo lună, vreo lună şi ceva?
4 Iulie, 2009 at 00:53
Să-l văd pe Năstase în justiție, pe papașa lîngă el, pe trotinetă în proces cu toată tîrla de jegomani alături și după aia mai vorbim de onoare, de morală și de MIR. După aia.
4 Iulie, 2009 at 00:55
Dora, felicitari pentru confesiune.
In ce ma priveste, eu sunt siderat, realmente, de atacurile venite zilnic la adresa mea si a altora din partea unor doamne.
Pana cand am avut aceeasi opinie, eram buni, eram portocalii, eram OK.
Atunci cand am „indraznit” sa sustinem un alt punct de vedere, am devenit brusc „soparle”, am inceput sa manipulam, sa cream disensiuni, sa bagam fitile,etc. ! Incredibil ! Si asta din partea unor persoane pe care le-am aparat – si nu odata – atat pe blogurile Cotidianul, cat si aici, in fata unor atacuri mizerabile !
Asta este, in zilele astea am invatat o lectie. Insa nu am de gand sa ma schimb. Aviz amatoarelor !
4 Iulie, 2009 at 00:56
Până nu vor fi decapitaţi mogulii, nu vom avea o presă normală în România.
4 Iulie, 2009 at 00:56
Asa v-ati mai linistit!
Astept maine sa-mi spuneti ce sa fac cu rechinul.
Noapte buna!
4 Iulie, 2009 at 00:57
Reddog
îmi place atitudinea ta. Toată treaba-i să nu renunți.
4 Iulie, 2009 at 00:57
Mihaela. Am raspuns la intrebarile tale la postarea anterioara. Mai mult de atat nu am ce sa spun.
4 Iulie, 2009 at 00:58
Dora
îți spun de pe-acum că-ți vei alunga toți vecinii pe o rază de 1 km. 🙂
4 Iulie, 2009 at 01:00
Filadel, 122. Justitie in cazul criminalului bolsevic nu vom avea ! Cel putin nu pe lumea asta ! Singura speranta ramane Cel De Sus !
4 Iulie, 2009 at 01:00
Reddog,
Care doamne ?
4 Iulie, 2009 at 01:08
Maria, nu la tine ma refeream, evident.
Dar daca tot m-ai intrebat o sa nominalizez: Theo, Mihaela, Despina.
4 Iulie, 2009 at 01:10
Reddog,
te rog,fii macar tu mai intelept.Nu vezi ca toata lumea e stresata?Ne-ai inebunit si pe noi mogulii si slugile lor.Ma mir ca inca n-am capotat de tot.
Priveste si tu situatia critica in care ne aflam.Spirutele s-au inflamat ,oamenii si-au pierdut rabdarea,ne cotropeste criza si ne urmaresc grijile zilnice.Si suntem in plin razboi cu presa,cu politicienii si cu noi insine.
Pastreaza-ti calmul si luciditatea!Asa-i sta bine unui istoric.Tu esti un portocaliu veritabil,poate cu mai mult discernamant.Eu ma tot laud cu instinctul,cu al 6-lea simt si ma incred tot mai mult in el. 😆
4 Iulie, 2009 at 01:13
filadel,nu ma speria!E vorba de rechin?Da-mi amanunte! 😆
4 Iulie, 2009 at 01:16
Reddog,
nu vreau sa te supar si eu:dar esti prea exigent.Citeste si printre randuri.Aici suntem o familie si asa trebuie sa ramanem.Si respectul trebuie sa ne fie cuvant de ordine,
4 Iulie, 2009 at 01:17
on topic
Eu cred că majoritatea celor de pe aici suntem de bună credinţă.
Deci problema nu e asta, ci aceea că fiecare credem că părerea noastră este mai aproape de adevăr decât a altora.
Şi e normal să fie aşa, doar oamenii trebuie să creadă în opiniile lor.
De aceea e FOARTE GREU să CONVINGI oamenii, să le schimbi părerea, să le-o ajustezi, să-i pui în dubiu.
Primul meu impuls a fost s-o condamn pe Ridzi.
Dar mai hotărîtor a fost consecinţa unui asemenea gest:
m-aş fi găsit instantaneu de cealaltă parte.
Or cealaltă parte n-are alt scop decât debarcarea lui Băsescu.
Iar pentru înlăturarea lor ar folosi ORICE mijloc.
Retroactiv, am realizat că Ridzi este doar un instrument în vederea atingerii adevăratei ţinte.
Ni s-a indus ideea că nu trebuie s-o înghiţim pe Ridzi, noi suporterii unui partid altfel.
Dar cu ce a greşit ea?
Că n-a verificat firma?
Trebuie să se ocupe UN MINISTRU, EL ÎNSUŞI, de verificarea firmelor care intră în contact cu ministerul?
Că a aruncat cu banii?
Ea personal a închiriat scena cu 75.000 de euro?
Sau a dat o sumă firmei X, care să se ocupe ŞI de scenă, ŞI de artişti, ŞI de mai ştiu eu ce?
4 Iulie, 2009 at 01:20
Dora, tu stii bine ca te-am apreciat intotdeauna, chiar daca n0am primit inca un raspuns la invitatia de a bea o cafea pe Eroilor ! 😆
Trecand la lucruri serioase, cand citesc presa operez cu aceleasi metode ca si cand citesc un document de arhiva.
Ar vrea ei, domnii presari, sa ma manipuleze ! Dar nu tine ! Crede-ma ca dupa ce ai citit jurnalul unui Goebbels, nu ai cum sa fii dus de nas asa de usor. Este doar un exemplu.
Eu mi-am expus doar opiniile, sincere si dezinteresate.
Insa nu voi accepta niciodata ca cineva sa ma eticheteze. Asta trebuie sa fie clar pentru toata lumea, In caz contrar reactionez !
4 Iulie, 2009 at 01:22
filadel,
pana la urma demersul meu cu confesiunea si-a atins scopul.S-au lamurit multe aspecte,s-au estompat asperitatile,livezenii s-au defulat de frustrari si angoase.
4 Iulie, 2009 at 01:22
Reddog,Clemy,Nora,UTS…Eu va cred de buna credinta,dar felul in care va sustineti p.d.v. seamana (a nu se supara)cu al lui A.Paunescu.V-am relatat mai sus raspunsul lui la intrebarea O.Dobre :Ce spuneti d-le Paunescu ,nu-i asa ca demisia M.Ridzi va imbunatati imaginea PD-L? Raspunsul lui :”O,categoric”!
Eu as fi fost mai diplomata.As fi spus ca e cam tirziu,ca …Ei,tocmai raspunsul asta m-a facut circumspecta.
Cred ca la voi a devenit povestea asta o chestiune de orgoliu.Chiar vreti sa se adevereasca previziunile?Temerile tale sunt legate de campaniile mult mai organizate cu elem.puse la punct etc.in care ai fost implicata,si crezi ca bizonul nostru este f.labil.Nu cred .Asta o dovedeste realegerea lui A.Nastase,Voicuklescu etc..
4 Iulie, 2009 at 01:23
Execuţia lui Ridzi îmi aduce aminte de execuţia Monei Muscă.
Acelaşi stil: o mică vinovăţie, iar pedeapsa – incomensurabilă.
Vorba ceea:
„Un pas greşit, o amăgire
Şi ai rămas o amintire”
🙂
4 Iulie, 2009 at 01:28
Gabhry.
Am mai avut discutia asta.
Contraargumentul meu: daca ea nu este vinovata, cine a oprit-o sa explice argumentat, coerent si convingator acest lucru? Papa Pius a oprit-o?
Chiar trebuie sa repet?
In ipoteza ca nu este ea vinovata
1) de ce nu a fost in stare sa dea o replica pe masura la Irealitatea TV? Nu numai ca nu a fost in stare, dar a scos si porumbelul din gura: n-o intereseaza pe ce si cum s-au cheltuit banii?
2) cine a oprit-o ca la comisie sa prezinte acte justificative? Eum tu, sau propria ei incompetenta?
3) cum a fost posibil ca un ministru ce stie bine ce o asteapta la o comisie ostila, cu o presa asijderea, sa se prezinte total nepregatita? Cine este de vina? Eu, tu, sau tot propria ei incompetenta?
Ma opresc aici.
4 Iulie, 2009 at 01:28
Reddog,
lasa ca si tu ai facut-o de oaie.Ai disparut pur si simplu o vreme.Si ai aflat intr-un tarziu ca eu am avut probleme grave de sanatate.Nici acum nu sunt ok.Una dupa alta am facut viroza si cu complicatii pulmonare si dureri de coloana.Sunt tot in convalescenta.Cafeaua ne asteapta.
4 Iulie, 2009 at 01:30
Dora, am disparut si o sa mai dispar. Si tot din cauze de sanatate si munca ! Doar ca nu-mi expun pe blog problemele. Adminii le stiu !
4 Iulie, 2009 at 01:30
Parerea mea este ca nu suntem capabili sa purtam o discutie in contradictoriu fara sa ajungem la jigniri si atacuri la inteligenta celuilalt.
Mi s-ar parea amuzant daca nu ar fi de plans sa ajungi sa te lauzi cu inteligenta pe blog ! Se pare ca unora ori le-au murit laudatorii ori nu i-au avut niciodata .Complexele si caracterul nu se pot ascunde in spatele ecranului.
Daca te deranjaza lipsa de inteligenta a unui comentator , nu poti sa treci mai departe ? De unde atata dorinta de desfiintare ?
Sa-i rugam pe administratori sa puna un test de masurare al IQ -ului si unul de cultura generala pentru admitere pe blog ?
Foarte urat atacul la Theo si Despina .
4 Iulie, 2009 at 01:31
Reddog
Pentru 1, 2, 3,
ai aflat din presă (de) 1, 2, 3.
Eu nu cred ce SPUNE presa.
(Cred ce FACE presa. 🙂 )
4 Iulie, 2009 at 01:34
gabhry,
am facut si eu o paralela cu Mona Musca.E bine sa ne reamintim din cand in cand.
4 Iulie, 2009 at 01:35
Reddog
la 1)
Crezi că trebuia să fie interesată de numărul artiştilor, al scenelor şi agrafelor implicate într-un eveniment?
Ea a dat banii pentru realizarea evenimentului. Atât.
Ce înseamnă „a fi interesat pe ce şi cum s-au cheltuit banii”, cum crezi că ar fi fost normal să se întâmple?
4 Iulie, 2009 at 01:35
Maria. La care atac te referi? Dar ce zici de cele lansate de persoanele in ceuza la adresa unora? Sau alea nu se pun?
4 Iulie, 2009 at 01:38
Suntem chiar nebuni.Voi v-ati uitat la ceas?
Vedeti la ce nr.de postari am ajuns?
Brava!Da’ acum trebuie sa ma var in scutece
Noapte buna! 😆
4 Iulie, 2009 at 01:40
Gabhri.
la 1) am vazut prestatia ei la Irealitatea TV: penibila !
2){ai in prima sedinta a recunoscut ca este nepregatita ! Tu cand te duci la i sedinta, intrunire, etc, unde stii ca vei fi luat la intrebari, te duci nepregatit? Sau te duci inarmat cu tit ce-ti trebuie ca sa-ti aperi cauza? 🙂
3) aceeasi raspunsca la punctul doi.
4 Iulie, 2009 at 01:40
erata. acelasi. Sunt obosit si gresesc des.
4 Iulie, 2009 at 01:41
Reddog,
Nu-mi amintesc sa fi participat si tu .
Poate ca Theo nu se referea la tine .Si eu cred ca sunt vreo doua persoane care bantuie pe aici cu scopuri precise .
4 Iulie, 2009 at 01:41
Noapte buna !
4 Iulie, 2009 at 01:42
Reddog
Repet:
Ar fi fost bine ca, la observaţiile presei, Ridzi să pornească ea însăşi o anchetă internă şi să-i destituie pe cei care au încheiat contractul cu firma care a dat ţeapă ministerului.
4 Iulie, 2009 at 01:43
Maria. Eu stiu pe cine banui. Cunosc acele persoane de foarte mult timp de pe blogul Cotidianul. Si sunt de buna credinta.
4 Iulie, 2009 at 01:43
Gabhry. Continuam maine.
Noapte buna all !
4 Iulie, 2009 at 01:44
Gaby,
Asta chiar ca-i era la indemana .Sper s-o fi facut !
4 Iulie, 2009 at 01:46
Gabhry-el,
Sunt fericita ca te-ai intors si ca ai redevenit ,dupa povestea cu EBA ,acelasi sustinator al lui T.Basescu.Sincera sa fiu credeam ca n-o sa-l ierti pe T.Basescu si nici pe PD-Listi.
Doamne,nu ma mai pot concentra ..scriu cam in parabole ..,dar cred ca intelegeti ce vreau sa spun.
Hai,pa si „noapte buna”..Luni o luam de la capat ? Nuuuuuuu!
4 Iulie, 2009 at 01:47
Reddog
Ai dreptate, chiar dacă prima dată poate chiar n-a avut vreme să se pregătească,
acum ar putea într-adevăr să fie pregătită.
🙂
Să vedem.
4 Iulie, 2009 at 01:50
Maria,
Ea a si spus la prima audiere …AM COMANDAT UN AUDIT INTERN..Am deja semnale ca s-au facut niste greseli.Astept rezultatul auditului si cei care au gresit vor plati.
4 Iulie, 2009 at 01:50
mah, voinicilor, pai voi credeati ca thor e omul care sa taie frunze la ciini sau sa bata apa in piua ore in sir, zi de zi doar asa, pour les fleurs des coucou? sa-si omoare, adica, timpul facind conversatie unor doamne fara ocupatie sau unor barbati care, in loc sa faca dracului un ban, se lamenteaza on a daily basis etalindu-si totodata secretiile pretins intelectuale cu falosenia unor personaje din caragiale? voi chiar credeati ca e cazut in cur de admiratie dupa unii dintre voi (asa cum o zicea de-a dreptul stiind cit va place sa fiti ciuguliti, doar ca sa va bage in viteza)?
ce mai tropaiati voi pe vremuri alaturi de thor… eheeee…
numai ca, voinicilor, sinteti din categorii de greutate (citeste pragmatism) diferite voi astia de pe-aici si thor ala de pe unde o fi el.
thor s-ar putea sa se auto-reactiveze daca va avea vreun interes sau daca apare un gap mai lunguiet in business-ul din care isi scoate banul si chiar nu gaseste altceva mai bun de facut o vreme. iar voi o sa aveti iarasi impresia ca tropaiti fericiti alaturi de prietenul vostru, elefantul…
ps1. am mincat filet de rechin de doua ori. a doua oara fiindca am crezut ca, poate, prima oara am avut ghinion. rezultatul a fost acelasi. nu merge.
ps2. gabhry_el: poti sa decapitezi citi moguli vrei si tot nu vei trai sa vezi o presa normala in ro. de fapt, nici nu a existat vreodata asa ceva pe plaiuri valahe.
ps3. constat ca infantilismul, complexele de inferioritate si paranoia submediocrului dar tare inchipuitului reddog sint stationare. hahahaha…
4 Iulie, 2009 at 01:55
Stely
ştiu (nu e greu) să fac diferenţa între un rău minor şi un rău ABSOLUT
4 Iulie, 2009 at 02:00
unule,
se pare ca esti cam gelos pe Thor…si ca ai ramas acelasi rautacios si increzut.
4 Iulie, 2009 at 02:04
Stely
„Unul” e chiar on-topic: e confesiunea lui.
🙂
4 Iulie, 2009 at 02:07
Stely
cred că finalului îi lipseşte un bu..(hahaha)
🙂
4 Iulie, 2009 at 06:03
Indraznesc sa pun aici postarea unui forumist al unui articol din „R.L” Poate ar mai limpezi cate ceva, poate.
„Surveyer: „…vom auzi la toamna…” – Cine va auzi ? Cine si ce va intelege ce a auzit ? Si cum ?
Vineri, 03 Iulie 2009 10:08
Mereu sa uita ca electoratul roman majoritor e de sorginte rurala, locuitor al satelor sau a micilor orasele. Acolo, domnesc primarii (dupa caz, consiliile locale) – si acestia sunt MAJORITARI oamenii PSD (aripa nereformista daca se poate vorbi acolo de asa ceva). Acest electorat majoritar se va dovedi ca si pana acuma, disciplinat, prezent la vot si votant la ordinul Primarului, ca si pana acuma, din ignoranta crasa sau interes sau ambele. Nu se stie daca acest electorat „va auzi” sau va citi in media presupusele afirmatii din toamna ale lui Basescu. Si daca le va auzi, nu se stie ce va intelege din ele. Acest electorat needucat care ne-a nenorocit tot votand de 20 de ani pe cine nu trebuie reprezinta cel mai mare pericol pentru Romania de astazi. Asupra lui trebuiesc concentrate eforturile reprezentantilor societatii civile, in scopul de a-i vorbi pe limba lui, lamurindu-l care ii sunt adevaratele interese. Cand colo, ce au facut acesti repreznetanti ai societatii civile la alegerile din anul de gratie 2009 ? I-au sfatuit pe electori sa stea acasa, sa nu voteze. Fireste, electoratul majoritar nu a auzit vocea lor exprimata prin canale media. I-au auzit cei din mediul urban, mai educati civic si politic. Si i-0au ascultat. N-au mers la vot. Dovada procentajul de votanti activi, incomparabil in favoarea electoratului rural. Si asa a ajuns iar PSD sa aiba atatea voturi (ajutati de absenta electoratului urban mai educat). Si asa s-a ajuns la ceea ce se cheama azi „monstruoasa coalitie” care, fireste, se gripeaza. Asa s-a ajuns sa fie PDl vazut ca fiind otova cu PSD, asa s-a ajuns la infierarea lui Basescu (desi in calitate de Presedinte, macar oficial, nu avea in cazul in speta un cuvant de spus). Dar cine sunt cei vinovati pentru „monstruoasa coalitie” ? Personal, consider ca primii vinovati sunt cei din populatia urbana, mai educati, care e de presuspus ca-si cunosc mai bine interesele, ale lor si ale Romaniei si care au absentat la vot. Astfel, nu i-au mai lasat alternativa PDL-ului. Fiindca era mult mai rau sa ai un PSD + PNL + PC etc.. in opozitie, care sa critice fara sa aduca solutii, speculand efectele unei crize care nu a pornit din Romania (ultima doar ii suporta efectele) pentru a-si spori capitalul electoral. Era periculos intr-o tara a carei populatie e majoritar de sorginte rurala si voteaza in necunostinta de cauza, intr-o tara in care primarii si consiliile locale sunt tot „fostii” – cei de dinainte de ’89 sau rudele si acolitii lor. Astfel, pentru PDL, „monstruoasa coalitie” a fost un rau necesar. Nepreznetandu-se la vot, la locale, electoratul mai evoluat si educat a lovit indirect si in Basescu, nu doar in PDL. Fiindca l-a lasat singur, fara instrumente prin care si-ar fi putut implementa intentiile de renovare. In acest context, cum sondajele arata ca romanii isi pun mai mult nadejdea in BOR si in Armata, Basescu s-a intors spre BOR. Si a fost aspru criticat pentru aceasta (vezi „predica prezidentiala…”, etc,….). Tot de intelectuali, (nu doar de labarii (lucratori cu ziua sau norma intreaga, o laba acolo) marilor moguli de presa. Intelectualii (ma refer la cei neinregimentati), populatia urbana mai educata civic si politic, prin absenta, nu lovesc in Basescu, lovesc in interesele lor. Ale lor si ale copiilor lor, fiindca neoptand, ii lasa pe altii, mai putin informati, sa opteze pentru ei si sa amaneteze viitorul lor si al copiilor lor unui partid care a luptat din ’89 incoace cu toate fortele pentru a impiedica dezvoltarea Romaniei”
Nu stiu daca acest blog este citit de PDL, mai degraba cred ca de diriguitorii malefici ai moguliadei.
Considerand „conflictele” noastre a reprzenta pentru ei, adevarate surse de energie, firesc, avantul le va fi si mai mare, posibil si reusita. Deocamdata le-a iesit cu neparticiparea la vot. A ignora nocivitatea presei, ori a diminua efectul ei devastator in analizele ce le faceti, mi se pare a fi o IMENSA EROARE.
Celor care critica astazi cu deosebita virulenta PDL-ul lui Blaga, Berceanu, Videanu, Anastase, Udrea le-as aminiti ca PD-ul a fost singurul partid din Romania, care a plecat de la guvernare DIN SOLIDARITATE, cu un ministru al justitiei ce provenea din societatea civila, Monica Macovei. Atunci nu vedea niciun analist ca un intreg partid demisiona de la guvernare dintr-un principiu, numit ONOARE. Azi il ataca toti, chiar si ai nostri. Imi pare foarte rau, la asa ceva NU POT SA PARTICIP, asa ca va las cu bine, onor elite. Nu ma pot ridica la nivelul dvs. Macar de-ati fi de buna credinta. N-ar fi prima greseala pe care mi-as asuma-o.
4 Iulie, 2009 at 06:07
Articolul de la care am luat postarea este
http://www.romanialibera.ro/a158853/cum-vor-fi-castigate-alegerile.html.
4 Iulie, 2009 at 08:31
Salut prieteni,
Tot de proasta aia vorbiti ?
Si ati ajuns sa o comparati cu Mona Musca – Pai Mona si-a dat demisia de la Cultura cind nu i-a cerut-o nimeni ci doar constiinta ei, ca il criticase pe sefu’ Tariceanu.
Vorbiti de solidaritatea PDL cu M Macovei ?
Pai nu are nici o legatura. Putem asemana cel mult cu solidaritatea PSD-ului cu Bivolaru.
Voi ati vazut-o pe Ritzi la TV ? Voi nu ati observat ( ma refer la conaisseurii de pe blog) de ce factura e ? Nu sunt misogin dar sunt siderat ca partidul pe care il votez si in care imi pun speranta nu gaseste decit o fata de gashca cleptocrata sa o puna ministru.
4 Iulie, 2009 at 08:44
http://cristianpreda.ro/2009/07/04/decizie-dificila-pentru-boc/
4 Iulie, 2009 at 09:43
Mersi TOG –
„Dificilă alegere! Dacă o menține în funcție, Boc riscă să piardă încrederea publicului, pentru că e greu de crezut că Ridzi va clarifica de-acum ceea ce n-a putut lămuri de 2 săptămâni încoace. Dacă o împinge în schimb la demisie, premierul va trebui să se recunoască învins de opinia publică.
Pentru un om onest, nu ar fi drept, dar s-ar putea să fie util.”
excelent Preda, pacat ca s-au adunat acolo paraziti ca lilick si ronin
Boc mai are o solutie ca sa ramina dama cu „onoarea reperata” sa desfiintzeze naiba ministerul asta de kkt ( avem un minister al tineretului si sportului si nu avem unul al pensionarilor si stimularii de prostata ca sa fim politically correct 🙂 )
4 Iulie, 2009 at 10:16
neata,
propunere de citit:
http://www.revista22.ro/raport-freedom-house-coruptia-nu-se-da-batuta-6306.html
4 Iulie, 2009 at 10:21
neatza all!
se zvoneste ca Bobby Paunescu ar vrea sa vanda B1 si ca interesat ar fi Patriciu. Stie cineva amanunte?
4 Iulie, 2009 at 10:22
MaRIA 166-nu merge linkul.
4 Iulie, 2009 at 10:24
Despina
http://www.romanialibera.ro/a158853/cum-vor-fi-castigate-alegerile.html
4 Iulie, 2009 at 10:29
cezar preda este obosit:
Solidarizarea tiganeasca a PDL cu Monica Iacob Ridzi ma oboseste si seamana cu solidarizarea PSD cu Gabriel Bivolaru
ma deranjeaza cuvintul „tiganeasca”
4 Iulie, 2009 at 10:29
TDS
Eu nu zic că Ridzi este o Mona Muscă.
Eu am spus doar că au fost executate prin acelaşi procedeu.
(Dacă bagi de seamă. Dacă nu, nu. 🙂 )
4 Iulie, 2009 at 10:33
Eu nu înţeleg de ce Cristian Preda spune că „premierul va trebui să se recunoască învins de opinia publică.”
Decît dacă „opinia publică” înseamnă Creţuleasca, Stancu, Sinteza Zilei, Cotidianul etc.
4 Iulie, 2009 at 10:36
Şi în cazul Mona Muscă presa a dat năvală şi a fost folosită ca argument pentru dorinţa partidului.
4 Iulie, 2009 at 10:39
Merci Filadel,
Am citit .
Foarte bine scris.
Am citit si blogul lui CPreda.Mi-a placut comentariul lui Marius.
Bleen- la fel-la el pe blog-la fel
Daca media vrea sa faca o problema complexa din subiectul asta poate.Mai ales ca media este univoca, monopolizata, n-are competitie.
Aici este toate problema.
Daca chiar vroia cineva sa-l ajute pe Basescu-dintre oamneii de afaceri bogati din jurul lui-trebuiau sa se ocupe constant sa creeze competitie , mass media care sa contracareze atacurile celor de la IRTV, Antena.
Nimeni nu mai vorbeste de : Nastase, Iliescu Tariceanu-tradatorii Romaniei.
Vormim de insignifianta Ritzi.
In sfasit -in mass media actuala nu exista piata libera ci MONOPOL.
Cam asta este.
Acum ies pe usa, am multa treaba
4 Iulie, 2009 at 10:40
Parcă spusese Patapievici într-un articol cum a fost confiscată opinia publică de către cartelurile de presă.
4 Iulie, 2009 at 10:58
sal- gabhry-el
mona a fost executata pentru ca era buna si deranja
ritzi a fost executata findca fiind proasta nu s-a descurcat
mona si-a dat demisia nerugata
ritzi nu si-o da desi face rau.
asemanarea intre ele se opreste la sex
De acum cum pot spune la taximetrist in romania de Nastase coruptul cind el imi va spune de struntza de Ritzi ?
4 Iulie, 2009 at 11:01
@Unul, 160.
Du-te, mai, in pizda ma-tii de dobitoc ! Atat am de spus cur-ajosule !
4 Iulie, 2009 at 11:05
‘Neaţa.
Da.
„Prezii” sunt atinşi.
Nu la fel, fiecare în felul lui, dar sunt.
Chestia e că dacă scandalul ăsta se poate duce spre un proces cu efecte favorabile măcar parţial asupra imaginii, gafele live la telefonul Realităţii tv pot declanşa noi şi noi focare.
Derbedeii media umblă cu făclia să aprindă tot ce se poate. Dacă în loc să fie umezi la vorbă pedeleilor le creşte cifra octanică, ce a fost până acum cu Ridzi la fi o frumoasă amintire.
Am urmărit un pic cum trag javrele de la RTV vorbele cu cleştele din gurile celor ce au bunul simţ să le răspndă la telefon, iar cum se închide convorbilrea se lansează o nouă direcţie de atac pe interpretarea a ce a spus ăla.
Ridzi este, aşa cum am spun un nimeni.
Cezar Preda nu mai e un nimeni !!!
Cristian Preda pune şi el pe blog o mică dezorientare cu speranţa de control damage.
Dacă pedeliştii iau de bun ce spune presa, peste o săptămână o să dea telefon şi Macovei de la cucuiata la RTV :
– Nu vă supăraţi, am fost prinsă în nişte comisii departe de ţară; aţi anunţat scindarea PDL, spuneţi-mi şi mie EU cu cine sunt ?
4 Iulie, 2009 at 11:05
TdS
poți spune liniștit că Năstase e corupt fiindcă nu spui o minciună. Demonstrația de care pomenești e ca înșirarea de fotbaliști. 🙂 Dinamo contra Steaua.
4 Iulie, 2009 at 11:09
Reddog,
T-ai nervat 😀 😀 😀
Aveam şi io nişte draci ieri după ce m-am uitat pe Realitatea, că nu nimeream tocătoru’ de şniţele…
Noroc cu ActOFGod pe fază.
Bun băiet.
Bun de paratrăsnet 😈
4 Iulie, 2009 at 11:22
UTS,
Foarte corect pui problema.
Cred că va fi o întrebae foarte frecventă.
Iar dacă e bine gestionată, poate produce ceva constructiv.
Eu aş răspnde cam aşa :
„- Diferenţa dragă nene, e că Ridzi este (a fost) cercetată de organele statului la în urma acuzaţiilor presei, pentru că este un ministru al unui partid care respectă statul de drept.
Năstase a fost sustras justiţiei în ciuda existenţei mai multor dosare şi nu poate fi cercetat din cauza că PSD şi PNL sunt în PArlament şi au interzis înstituţiilor statului să-şi facă treaba.
EU vreu ca politicienii să fie traşi la răspundere penru ce fac, aşa că ţin cu PDL.
Dacă tu vrei să-şi facă de cap, poţi să votezi cu PSD, sau PNL.”
Iar dacă Ridzi e găsită că a făcut ilegalităţi, atunci pedepsirea ei este încă o bilă albă pentru PDL.
Dacă nu, trebuie să-i dea în judecată OBLIGATORIU pe cei ce au minciunit. E nevoie de o decizie a justiţiei şi în cazul ăsta, pentru a avea un argument solid în campanie.
Aşa cred că trebuie gestionată buba ca să rămână numai o cicatrice.
4 Iulie, 2009 at 11:24
Filadeluuleee!
Vrei sa rida de mine taximetristu’ ? Si atunci de ce sa imi pierd vremea ?
Nu este suficient sa nu minti e necesar sa fi credibil
Hai ca ti-am dat gratuit o monstra de intelepciune 🙂
4 Iulie, 2009 at 11:25
Gaby – 176,
Excelent prinsă ideea.
Am pus la dumnealui exact acelaşi aspect.
😀
4 Iulie, 2009 at 11:26
Ne-am despărţit sângeros de Ceauşescu, de două decenii. Iată că în conformitate cu neuitatele sau învăţatele uzanţe comunistoide, sintagma/lege : „dai în mine, dai în fabrici şi uzine” rămâne la putere, în dispreţul oricărei logici.
Logica mea de bătrân anticomunist, „pe cât posibil, alege răul cel mai mic” m-a împins /mă împinge , spre Popeye şi PDL, deşi am fost liberal militant până la schisma Popeye/Trădiceanu din 2005. Însă cu măsură! (Şi băutura este plăcută, chiar benefică, CU MĂSURĂ!).
Suntem oameni, nu? Putem sări toţi, aplaudând, în prăpastia spre care ne îndreaptă diferiţi profeţi mincinoşi? Ştim bine, simţim, că imensa majoritate a acestora sunt mânaţi de cu totul alte motivaţii, personale sau de grup, ascunse luminii.
Este hilar cum TOŢI, ABSOLUT TOŢI userii acestui interesant blog, au aproape aceiaşi percepţie asupra tridentului ce zvârcoleşte ideile, oamenii, acţiunile, însă folosesc diferite metode ale aplicării limbajului MULTIPLU. Exemplul cel mai elocvent este la SEVER VOINESCU, a cărui jenă i se citeşte cu uşurinţă în toate luările de poziţie! Chiar şi la TRU, citindu-l printre rânduri, se pot simţi germenii unei nedumeriri.
PS. DEVIAŢIONISM – iată buturuga limbajului de lemn, pusă la vedere de unul dintre userii ce altfel par a folosi cuvinte uzuale. COLOSAL! Bravos!
laplopulcuportocale
4 Iulie, 2009 at 11:35
este posibil ca Gabriel sa aiba dreptate…
pe lozinca pesedisto-fostcomunista: „atacati-i, baieti!” din toate partile
dupa subiectul ridzi, va veni altul/alta la rind si tot asa pina la alegerile prezidentiale din toamna/iarna cind din cota de simpatie pro-basescu vor ramine numai zdrente..
trebuie luate masuri de contracarare..
cum?
intrebare retorica:
de ce tolontan nu a facut aceleasi „studii profunde” cum a devalizat tariceanu din bugetul de stat citeva MILIARDE DE EUROI in ultimul trimestru din anul 2008…
pe tema asta se putea dansa nu 2 saptamini, ci chiar 6 luni!!
4 Iulie, 2009 at 11:37
VIQ GABY
Nu Cretuleasca e opinia publica a lui C Preda
ci VOTANTII puishorilor, votantii care au disparut. Voi nu vedeti ca la vot vin doar activistii + moshii+ungurii ? si cistiga partidele cu mai multi activisti ?
PS Vai ce prost e Cristian Preda. V-am spus eu fetelor ca tele3ctualii astia or sunt poponari ori sunt dubiosi 🙂
4 Iulie, 2009 at 11:40
http://www.ziare.com/Fluturasul_de_salariu_pretul_constiintei-807454.html
4 Iulie, 2009 at 11:47
SCORPION
hai ca iti zic eu.
Marile probleme ridicate sunt de massmedia .
Pe strada nu a cazut nici un copac din cauza taifunului Ritzi
Massmedia e cumparata de niste unii care au nevoie de alt presedinte sau de un basescu lobotomizat.
E o prostie sa ne lamentam: da ce ce pe ala care fura milioane nu il ia Cretuleasca la refec.
Ei vor crea evenimente din astea cit mai multe pina in noiembrie.
Problema cu Ritzi, care va fi uitata exact cind va aparea un subiect mai murdar este ca vedem ca PDL nu are reactie.
Singura reactie era sa o dea afara pe proasta (ca nu are presa sa contracareze iar cu kakatul: la trebunal monsher, la trebunal nu convingi pe nimeni)
4 Iulie, 2009 at 11:50
tds,
da, stiu si is de acord cu tine,
dar nu si cu citatul de mai jos, daca te referi cumva la tzara numita ROMANIA:
la trebunal monsher, la trebunal nu convingi pe nimeni)
avem destule cazuri, cind trebunalul nu si-a facut datoria decit cu cel care a furat o gaina si i-a dat sapte anisori dupa gratii…
4 Iulie, 2009 at 11:51
Tatonulaa
există vreo șansă ca cel ce-a folosit cuvîntul ăla să știe și ce înseamnă?
Cît despre jena de a vorbi despre vei constata că sînt multe subiecte tabu în România iar după o analiză atentă vei vedea că nu există alt motiv decît o continuă și zilnică împingere a lor în desuet de către presă și cei care sînt deranjați de ele.
Un exemplu ar fi anticomunismul. E deja desuet să vii cu chestii de-astea în discuții publice. Este deja fumat, demonetizat, rușinos. Te faci de rîs dacă deschizi discuția pe tema asta. Despre asta am vorbit în 90, 91, 92, etc. Destul! Lumea va zice că ești deranjat la bibilică.
Cu toate astea anticomunismul este tema care reflectă extrem de clar o problemă majoră a societății românești.
Un alt subiect tabu este Traian Băsescu. N-ai voie să spui lucruri pozitive despre el decît dacă înainte îl faci troacă de porci. Este natural. N-ai vrea să-ți atîrne de gît eticheta de pupincurist.
Subiecte care se prefigurează a intra în tabu sînt cele legate de corupție (exemplul cel mai bun Tînărul).
În schimb sînt subiecte la care avem voie să facem spume în mod legal. Ni se dă voie să fim oricît de critici cu condiția să vorbim de proștii, blegii, împiedicații, piticii, corupții din PDL. Nimeni nu te va opri și vei găsi argumente în orice ziar sau televiziune luate la întîmplare.
Așa se călește oțelul care ruginește la prima utilizare.
4 Iulie, 2009 at 12:07
Voi NU OBSERVATI o chestie ?
Ca absolut toti pe blog, si la televiziuni, ziare etc. suntem sclavii lui bashina de Vantu ?
Pai daca Vantu hotaraste – Voi toata tara dicutati in urmatoarele 9 zile desopre Ritzi iar urmatoarele 4 scrieti la panou la universitate despre mama cui e curva ? toti ne executam ? Suntem sclavi mental. Tinem subiectul cu proasta mica pina cind vantu, stinge havana si da un telefon si zice: stop dcu asta, si incepeti sa stringeti semnaturi cu taxa auto
nu ne putem opri decit cind ne spune vantu ?
Mai multi pe blogul asta au incercat sa discute si de altceva, si atunci cind nu s-a putut au mai rarit-o citeva zile asteptind sa schimbe vantu subiectul
4 Iulie, 2009 at 12:10
TdS
asta încerc să fac de cîteva zile însă după cum vezi nu se poate. Trebuie să mestecăm rahatul ăsta pînă își perde gustul. 🙂
4 Iulie, 2009 at 12:11
Asta spune multe despre ce-i ușor și ce-i greu.
4 Iulie, 2009 at 12:17
la tema:Dora,zici ca nu te lasi intoxicata si nu participi la executia nimanui?pai in cazul Dinescu ,tocmai asta faci!are multe hibe, da in cazul M . Preda nu are nici o vina! gindestete ca avea vreo25 de ani,era un neica nimeni in lumea intepectualilro, un poietas cu o carte si un premiu!credema ca stiu ce spun, eram caleg si amic cu M.Preda(nepotul dupa frate al scriitorului), si cunosc parerile familiei! vinovati au fost cei din jur care nu l-au protejat de el si de anturaj!cit despre Ridzi,parerea mea e ca e slaba ca ministru, cea mai slaba din Pdl, si cum ziceo lege a fizicii, zaua cea mai slaba da taria unui lant cinematic!de ce credeti ca s-a rupt tocmai la ea?Psd a mers cu Bivolaru la proces,si a fost singurul parlamentar post-revolutionar care a facut inchisoare! doamne fereste ,ca Ridzi sa nu fie a doua!
4 Iulie, 2009 at 12:46
De doua saptamani am impresia ca urmaresc emisiuni pe Irealitatea.Unii dintre dvs.au incercat sa schimbe cursul discutiilor,dar nu va lasati domnilor si doamnelor.Sunteti f.perseverenti.
4 Iulie, 2009 at 12:48
SULTANA,
adica?
se poate mai concret?
🙂
4 Iulie, 2009 at 12:48
Postare 9!
4 Iulie, 2009 at 13:20
Insistati tot atit de mult pe acest subiect ca si presa aceasta despre care dvs.si eu stim cit este de vinduta.
4 Iulie, 2009 at 13:29
Salut,salut!
Mi-ati dat de lucru de dimineata.V-am citit toate interventiile si linkurile .
@filadel,gabhry, am semnat si eu condica la C.Preda si platforma mi-a zis out.De ce?
4 Iulie, 2009 at 13:32
cinic,
ideea nu-mi apartine.Am luat-o chiar din declaratia lui Cezar Ivanescu.Marele dizident Dinescu a fost oportunist chiar inainte de a deveni poet.
4 Iulie, 2009 at 13:55
deci imi dai dreptate! dintre cei doi ,il crezi pe unu fara sa ai controlul informatiei! o iei pe nemestecate! deci accepti intoxicatia!atentie la termeni!
4 Iulie, 2009 at 14:00
Nu am de ce sa nu-l cred pe C.Ivanescu dupa ceea ce a facut poetul portofel intre timp.Faptele lui intaresc parerea pe care mi-am format-o.Doar nu vrei sa-l aperi pe Dinescu.Omul acesta m-a dezamagit cumplit,mi-a ucis un mit legat de disidenta anticomunista.
4 Iulie, 2009 at 14:03
cinic,
crede-ma mi-a trebuit timp sa ajung la o concluzie;n-am cazut in plasa primelor impresii.La el sunt foarte clare deturnarile de fonduri ale USR.
5 Iulie, 2009 at 09:43
[…] Mount Thor – “Confesiune”, “Asta e marea dilemă în care se zbat jurnaliștii. Fac compromisuri, își trădeaza principiile, conștiința numai pentru că au o familie de întreținut? Eu cred că, până la urmă, cel ce are cu adevărat vocație își va găsi un loc sub soare și nu-l va interesa numai o slujbă de 8 ore.” […]