Deși poate părea tardiv, perimat și plictisitor vreau să fac o recapitulare fiindcă în toiul evenimentelor care se succed cu repeziciune intenționată ne lăsăm luați de valuri și uităm unde vrem să ajungem de fapt.

România întreagă se zbate în ghearele unei nehotărîri endemice prinsă între ceea ce vrea și ceea ce i se spune că vrea să facă sau să fie. Nici un secret și nici o minune în asta. Dilema există încă de la înființarea noastră ca stat. Cuvîntul cheie a fost și este modernizare (reformă). Deși se fac în curînd cei 20 de ani promiși oracular de Silviu Brucan și multe s-au schimbat în societatea românească există lucruri esențiale care nu s-au schimbat deloc de aproape un secol și jumătate. (Ioan Stanomir – Spiritul Conservator, Curtea Veche, 2008)

Motorul societății românești stagnează încă de la înființarea noastră ca stat modern. În goana furibundă pentru adaptarea permanentă la progresul social al statelor occidentale oamenii noștri politici au ales întotdeauna calea ușoară a importului de instituții și adaptarea cu forcepsul a realității locale la ele. Arderea etapelor a fost principala mîncare la modă a politicii românești în mare parte și ea importată după ureche. Urmarea directă a acestor succesiuni de experimente sociale făcute alandala este societatea românească în forma pe care o cunoaștem azi. După cum bine se spunea: o formă fără fond.

Tăvălugul comunist a nivelat odată în plus cu furie și oroare orice încercare de ieșire la liman îngropînd țara într-o noapte care a durat o jumătate de secol. România încă își linge rănile.

Racordarea la sistemul vascular al Europei a scos la suprafață toate gunoaiele ascunse sub preș de generațiile trecute. E ca și cum România își oprește carul tras de boi într-o benzinărie apuseană ca să-și adape rumegătoarele și să le dea o mînă de fîn însă la pompă nu curge decît motorină. Zestrea lăsată de înaintașii noștri este asemeni sacului cu lînă care se îmbibă cu apă și trage măgarul la fund.

România stă perpendicular pe drum și se uită cînd spre dreapta, cînd spre stînga, oscilant, hotărîndu-se încotro s-o ia și amețindu-se că încă mai are opțiuni.

Nu mai are. Singura cale pe care o mai poate aborda este spre lumină, spre recunoașterea erorilor și reconstrucția serioasă, responsabilă, durabilă din temelii a societății. Nu mai pot fi admise aruncatul hainelor murdare pe geam și ascunderea gunoiului sub preș. Alternativa fără dubii și speranță este înapoi la stînga în întunericul medieval. Pentru ca alegerea să fie și mai dificilă către occident trebuie să depui efort ca să te urnești în timp ce către răsărit nu trebuie decît să te lași în voia vacuumului imens.

Iată și frumoasa formă fără fond:

  • Statul se numește de drept dar justiția nu funcționează.
  • Avem o constituție dar ea trebuie reechilibrată la fiecare pas fiindcă nu poate să nu fie încălcată dovedindu-și limitele prin faptul că este croită la comandă.
  • Abuz legislativ, incoerență, ezitare, ambiguitate
  • Lipsa separației puterilor în stat. Legislativul, presa și executivul se substituie justiției.
  • Economia este tarată de capitaluri nesănătoase care subzistă numai în conjuncție cu statul de unde își trag seva și în lipsa căruia ar sucomba. Aceste capitaluri nu produc bunăstare ci lărgesc lista de asistați social. Datorită faptului că s-au acumulat direcționat, prin corupție și înafara legilor de funcționare ale pieței, ele s-au grupat în monopoluri care țin statul în captivitate influențîndu-i politica prin subordonarea presei și a politicului asigurîndu-și astfel o existență deasupra legii și perpetuarea status-quo-ului. Rezultatul este o economie viciată de subzistență, fără conținut, acoperind o slăbiciune reală ce nu poate rezista în fața nici unei crize. Dacă statul clachează în această schemă de funcționare reentrantă se prăbușește întreaga societate.
  • Aparatul de stat este superbirocratizat, nefuncțional și ineficient – o formă acoperită de asistență socială
  • Jumătate din populație este direct dependentă de veniturile de la stat. Aceasta și birocrația sînt vectori principali antrenați în anularea oricărei încercări de reformă organică a societății
  • Taxele și impozitele sînt o frînă în dezvoltarea micilor afaceri private care ar trebui să ducă la formarea unei clase de mijloc și însănătoșirea economiei. Legislația și birocrația de stat sînt antiargumente.
  • Autonomia locală quasi-inexistentă face ca toate zonele țării să fie dependente de bugetul de stat, de coordonare centralizată, lipsindu-le de inițiativa rezolvării problemelor proprii ceea ce încarcă în plus schema funcțională și cheltuielile statului.

În mod intenționat nu am amintit aici infrastructura subdezvoltată, învățămîntul blocat, sănătatea șchioapă și cercetarea științifică în colaps fiindcă sînt corolarul celor de mai sus și nu scopuri în sine. Toate acestea se vor porni automat dacă se înlătură obstacolele menționate mai sus și chiar fără intervenția statului.

Deși printre atîtea amănunte încețoșate care se opun unei vederi de ansamblu este dificil să diagnostichez problema, mă hazardez să propun ca principală cauză a acestor lucruri lipsa acută de libertate.

Soluția problemei noastre nu e nici simplă și nici ușoară dar există și e practicabilă. Fiindcă nu mă pot substitui nici unui specialist în materie dau o explicație profană:

întoarceți pe dos fiecare din punctele enumerate mai sus și veți obține în final ingredientul lipsă de la coadă.

Mai am de adăugat o singură condiție la ce-am zis pînă acum: musai să începeți cu primul punct.

În concluzie cînd e vorba de opțiuni, alegeri, vot, privit înainte nu vă uitați niciodată la cine vă propune:

  • mărirea salariilor
  • mărirea pensiilor
  • autostrăzi
  • școli, spitale, săli de sport
  • protecție socială
  • locuințe

ci la cei care arată că sînt deciși să:

  • repună justiția în drepturi
  • reformeze constituția, legislația și procedurile
  • asigure dreptul de proprietate și libertățile individuale
  • elibereze și descentralizeze administrația locală
  • încurajeze micii producători independenți
  • încurajeze concurența și piața liberă
  • diminueze rolul statului în viața individului pînă la limita permisibilă (garant al dreptului, apărare, externe)
  • vă lasă pe voi să vă construiți case, autostrăzi, școli, spitale, săli de sport atunci cînd aveți nevoie, unde aveți nevoie și cît aveți nevoie

La final reevaluînd cît pot de critic întrebarea din titlu dau și răspunsul:

Din păcate nu avem alternative!

Să fiu contrazis!

Anunțuri