DESPRE CAPITALISM

DREPTURILE OMULUI

Domnia Legii III

MOTTO : Legea nu trebuie să fie numai respectată ci și iubită !!

dedicatie-mount-thorDomnia legii sau statul de drept are ca scop să ÎMPIEDICE MANIFESTĂRILE ARBITRARE ALE PUTERII.

Legea trebuie să domnească tocmai pentru A-L APĂRA PE INDIVID, dar această domnie nu spune încă nimic despre DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE INDIVIDUALE.

Despre statul de drept s-a vorbit mai întâi în Prusia, Frederic al II-lea a fost inițiatorul procesului de codificare a tuturor legilor în Prusia cu mai mult de jumătate de secol înainte ca Napoleon să facă același lucru în Franța.

Domnia legii, drepturile omului și aranjamentele instituționale care se folosesc pentru a le implementa sunt contribuții fundamentale prin care liberalismul a temperat democrația LIMITÂND PUTEREA VOINȚEI MAJORITARE. Toate acestea sunt consacrate în constituția oricărui stat care se revendică de la principiile democrației liberale.

În dreptul roman SCLAVII erau reduși la condiția BUNURILOR ca obiect al dreptului de proprietate. Cetățenii NĂSCUȚI LIBERI aveau drepturi mai multe decât cei care deveniseră liberi în urma dezrobirii. În mare măsură prăbușirea Imperiului Roman de Apus s-a produs și ca urmare a apariției și extinderii CREȘTINISMULUI, Isus Cristos fiind practic la originea concepției care proclama dreptul la VIAȚĂ și LIBERTATE al fiecărei ființe umane. În această concepție libertatea nu este numai INDIVIDUALĂ ci și UNIVERSALĂ.

Printre cei care au studiat concepțiile filozofice care marchează nașterea individualismului și universalismului, morala lui Isus care recunoaște existența aproapelui, a semenului, în orice ființă umană a fost Guy Haarscher. Acesta arată că în Evul Mediu concepția a fost restrânsă de un sistem complicat de servituți personale (obligatii, obediențe), ceea ce a provocat o puternică reacție a gânditorilor care au premers revoluțiile burgheze. Acestea au proclamat nu numai libertatea fiecărei ființe umane ci și abolirea tuturor servuților (obligațiilor, stării de aservire, dependență, robie). Trebuie avut însă în vedere că SUA a menținut sclavia până în a doua jumătate a secolului XIX.

Epoca MODERNĂ însă este cea a ASOCIERII DEPLINE a INDIVIDUALISMULUI și UNIVERSALISMULUI astfel încât drepturile omului sunt recunoscute pentru toată lumea.

LIBERALISMUL CLASIC consideră că adevăratele DREPTURI ale OMULUI sunt drepturile CIVILE și POLITICE cum sunt dreptul la VIAȚĂ, dreptul de a fi JUDECAT, dreptul de a NU fi supus TORTURII sau tratamentelor inumane or degradante, interzicerea SCLAVIEI, dreptul de PROPRIETATE, libertatea de EXPRIMARE, libertatea RELIGIOASĂ, libertatea de ASOCIERE, dreptul la ALEGERI LIBERE pentru că numai ele au FUNCȚIA DE A ORGANIZA ȘI PROTEJA SPAȚIUL LIBERTĂȚII INDIVIDUALE în concordanță cu exigențele STATULUI MINIMAL.

Drepturile sociale, economice și culturale cum sunt dreptul la MUNCȚ, dreptul la EDUCAȚIE, dreptul la SĂNĂTATE, la un nivel de TRAI DECENT impun statului obligația corelativă de intervenție pentru a asista individul. Ele sunt asociate cu STATUL ASISTENȚIAL, care a înlocuit statul minimal sub PRESIUNEA MIȘCĂRILOR DE STÂNGA.

Satisfacerea drepturilor economice, sociale și culturale presupune o CREȘTERE a atribuțiilor STATULUI, transformarea lui într-o birocrație puternică și omniprezentă cu RISCURILE aferente pentru DREPTURILE CIVILE ȘI POLITICE.

Se pune întrebarea dacă nu cumva «Domnia legii» riscă să fie înlocuită cu «Domnia birocrației» ?

Inițial recunoașterea individului ca având drepturi (ca fiind «subiect de drept») s-a făcut numai la nivel de drept INTERN (în interiorul unui stat). Începând cu a doua jumătate a secolului XX a început recunoașterea drepturilor omului la nivel de drept internațional public.

Până atunci individul se putea adresa numai autorităților naționale pentru a solicita protecție ori de câte ori îi erau încălcate drepturile și libertățile. S-a dovedit însă că nu este suficient în fața tăvălugului uriaș al puterii statale. Ca urmare a fost nevoie sa se creeze un organism jurisdicțional SUPRASTATAL pentru a arbitra litigiul între el și propriul său stat. Deocamdată este recunoscut prin «Convenția Europeană a Drepturilor Omului» deci are caracter regional.

Schimbarea de mentalitate însă este foarte importantă, individul nemaifiind perceput ca un SUPUS al autorităților ci PARTE în CONTRACTUL SOCIAL, având DREPTURI față de AUTORITATE, iar aceasta având obligația să le respecte. Cum se spune în liberalismul clasic:

«DEMNITARII ȘI FUNCȚIONARII PUBLICI SUNT SERVITORII CETĂȚENILOR ȘI NU INVERS»

Despina Veștea


  1. Ce este “Dreapta politică” – partea I
  2. Ce este “Dreapta politică” – partea a II-a
  3. Ce este “Dreapta politică”. Partea a III-a
  4. Liberalismul clasic – Ce este dreapta politică ? (IV)
  5. Liberalismul clasic – Ideologia de dreapta (V)
  6. Liberalismul clasic – Ideologia de dreapta (VI)
  7. Despre Capitalism – Domnia Legii I
  8. Despre Capitalism. Domnia Legii II

Anunțuri