Un exit poll, 5 partide…

și foarte multă confuzie…

Asta, confuzia, trebuie menționată neapărat, pentru că e și firească, dat fiind că nu avem decât niște rezultate ale unui exit-poll. În fond, niciun sondaj de opinie, în condițiile R. Moldova, nu poate fi luat drept literă de lege, pentru că instituția opiniei publice în RM nu este pe deplin funcțională. Totuși, ceea ce e clar deja, în ciuda unei campanii electorale marcate de tensiuni, fraude, obstrucționare a presei anticomuniste și chiar violențe, scorul, tendința pe care o arată acest exit-poll este pozitivă, favorabilă partidelor de opoziție.

Comuniştii au fost foarte … nervoşi pe parcursul acestei scurte campanii electorale. S-au grăbit să dea startul unei campanii ”de război”, acuzând opoziția de ”tentativă de lovitură de stat”. Au forțat, astfel, opoziția să adopte o tactică defensivă, deci din start opoziția a fost în dezavantaj. Pe fondul unor derapaje antidemocratice grave (ca să le mai menționăm o dată: osbtrucționarea presei anticomuniste, împiedicarea votului tinerilor și al cetățenilor aflați peste hotarele R. Moldova (ambele categorii reprezentând electoratul anticomunist), arestări, intimidări, inclusiv expulzări ale unor observatori internaționali etc. și, nu în ultimul rând, discursul profund antieuropean (anti- euroatlantic, aș zice) și xenofob al partidului aflat la putere), rezultatele pe care le relevă acest exit-poll sunt … uimitor de anticomuniste. Dacă am fi avut o campanie electorală cu adevărat liberă, cred că PCRM ar fi obținut mult mai puțin decât cele 40, 5 % pe care le arată sondajul…

23.14 CEC a prezentat chiar acum rezultatele preliminare (4%), menționând că rezultatele finale le vom avea abia sâmbătă… Se știe, deocamdată, că în Italia a fost nevoie să se amâne ora de închidere a a secției de votare, pentru ca să reușească să voteze toți cetățenii care doreau să voteze…

La Sângera un tânăr a fost împușcat în picior, la Corjova nu s-a putut vota (situația se repetă, de fapt, de fiecare dată: la Corjova ”cazacii” nu vor să permită alegeri ”moldovenești” pe ”teritoriul lor” – aici trebuie spus că războiul de pe Nistru nu s-a terminat de fapt, ci e doar… ”înghețat”)…

Au mai fost, se zice, persoane decedate care au reușit să voteze, fantome, ”concubini” misterioși pe listele votanților…

Toate aceste cazuri urmează să fie studiate, astfel încât nu se poate spune, deocamdată, dacă alegerile pot fi considerate ”libere și corecte”.

Pentru informare:

Argentina Gribincea



Argentina a avut bunăvoinţa de a accepta postarea articolelor sale pe MountThor.
Mulţumesc Argentina

filadel

Anunțuri