Hai-hui prin păduri și lunci….

Pasionații de natură rămân fermecați în fața frumuseților oferite de pădurile, câmpiile și luncile din țara noastră. Unii cutreieră povârnișurile munților, zăbovind prin păduri de conifere sau foioase, alții sunt atrași de îmbietoarele pajiști înflorate și cu toții admiră bogăția florei și faunei. Printre plimbăreți sunt și aceia care caută liniștea, singurătatea sau repausul intelectual. Eu fac parte din categoria admiratorilor ce îmbină plăcutul cu utilul. Sunt culegătoare de plante medicinale, flori, fructe de pădure și în mod special de ciuperci.

Aceste plante cu caracteristici ale regnului vegetal, dar și animal, sunt cunoscute pe tot globul din timpuri străvechi și au constituit hrana multor popoare în ani de restriște. La noi ciupercile, ghinda și jirul erau socotite “pâinea românului”. În lume sunt răspândite peste 100.000 de specii de ciuperci. Nu există loc unde ele să nu-și găsească condiții de viață prielnice. Au un important rol în ecosistem datorită procesului metabolic prin care descompun substanțele organice cu ajutorul enzimelor specifice și le transformă în substanțe anorganice, redându-le circuitului biologic. Spre deosebire de animale, ciupercile au atât rol de consumator al substanțelor organice, cât și rol de reducător. Este interesant de reținut exemplul unei micromicete ce trăiește (în simbioză) la rădăcina orhideei și fără de care planta n-ar înflori.

Macromicetele sunt specii ce interesează direct alimentația noastră. E bine de știut că ciupercile conțin proteina complexă (echivalentul proteinei din carne dar fără grăsimi și alți compuși nocivi); săruri minerale – calciu, potasiu, fosfor, siliciu, dar și fier, magneziu, cupru și chiar aur și vitaminele esențiale, acizi organici și enzime cu efect anticancerigen. Valoarea nutritivă a ciupercilor este de 250-400 kcal pentru 100 gr. s.u. Din varietăți de ciuperci existente se poate prepara un meniu complet și gustos.

O mostră de meniu:

aperitiv de ciuperci cu sos remoulade borș din ciuperci uscate cu zarzavat (rădăcinoase, varză, sfecla) + unt + smântână și verdeață;
clătite cu ciuperci (umplutura se face din ciuperci preparate ca pentru papricaș). Se strecoară de zeamă, ciupercile se dau prin mașina de tocat, se adaugă verdeața, ouă, ceapă, piper și boia, se umplu clătitele, se așează într-o tavă sau vas termoizolant
desert din Suillus grevillei (crește toamna la conifere); ciupercile se fierb 10′ se dau prin mașină se adaugă miere de albine, zeamă de lămâie și coajă rasă și cuișoare.

File?id=dcqhzcdn_32g2pzpnfq_b

Pe lângă binefacerile oferite de ciuperci și plăcerea de a le simți gustul aromat, amatorii trebuie să știe că-i paște și pericolul otrăvirii, dacă nu sunt precauți și nu respectă un set de principii și reguli atât la culegerea cât și la prepararea ciupercilor. Un culegător trebuie să respecte principiul că “orice ciupercă necunoscută este nebună”. Trebuie să cunoască cel puțin 3 caracteristici pentru identificare – forma pălăriei, culoarea, forma lamelelor sau sporilor, piciorul – habitatul și să excludă confuzia cu specii otrăvitoare sau necomestibile. Din această categorie fac parte Amanita phadoides, pantherina și muscaria, Cortinarius orelanus, clytocibe dealbeata (alba crește în locurile cu bureții de rouă), inocybe patoulardi (se poate confunda cu nicoretele de mai dar crește toamna) sau tricoloma pardinum ce crește doar în zona Brașovului.

File?id=dcqhzcdn_31f4qk2zg6_b

Pentru cules sunt potrivite coșurile, în nici un caz pungi de plastic. Nu se țin mai mult de câteva ore de la recoltare și nici preparate mai mult de 1-2 zile. Excepție fac conservele pregătite dupa rețete verificate.Vreau să subliniez necesitatea de a elimina acele practici și superstiții, considerate de unii probe sigure pentru comestibilitatea ciupercilor. Schimbarea culorii la atingere nu este indiciu că sunt necomestibile. Faptul că melcii le mănâncă nu e dovadă că sunt bune. Amanita phaloides, răspunzătoare de cele mai multe decese rămâne albă la atingere și este mâncată de limax și cobai. Înnegrirea argintului sau a pătrunjelului nu este indiciu pentru prezența otrăvii (sunt alte cauze: ciuperci alterate sau datorită smântânii abundente). Prin fierbere unele toxine se descompun și ciupercile sunt comestibile: este cazul valoroaselor ghebe (Armileria mellea) sau Amanita rubenscens.

În antichitate, evul mediu și până în zilele noastre otrava din ciuperci a fost ingerată accidental din neștiință sau a fost administrată cu bună știință. Împăratul Claudiu și papa Clement al VII-lea au fost otrăviți, iar soția lui Euripide și cei trei copii au murit intoxicați cu ciuperci. Romanii foloseau o mică cantitate de muscarita drept drog în timpul petrecerilor bahice.

Din cele relatate până acum sper să nu devină nimeni prea sceptic și să renunțe la un regim alimentar sănătos și plăcut, dar nici prea lacom și să facă abuz, renunțând la o alimentație variată. Nici o clipă să nu se uite zicala veche: “mâncăm pentru a trăi și nu trăim pentru a mânca”.

Dora


***********************************************************

Anunțuri