Argentina Gribincea

S-a vorbit destul de mult despre sloganul ”Să ne apărăm Patria”, cu care s-a lansat în ultima sa campanie electorală PCRM, dar trebuie menţionată şi subliniată, pentru că deseori se trece prea uşor cu vederea, legătura dintre acest slogan (deloc întâmplător) cu natura teroristă a comunismului ca mişcare politică, indiferent de circumstanţe şi nuanţe. Este bine ştiut faptul că ideologia comunistă diferă de politica partidelor comuniste (după principiul ”una gandim, alta spunem şi cu totul altceva facem”), iar doctrina comunistă ia forme diferite, uneori diametral opuse faţă de ceea ce reprezintă marxismul (sau marxism-leninismul, aşa cum am fost obişnuiţi să abordăm aspectul teoretic al comunismului în fosta URSS), adaptându-se nevoilor partidelor care îşi arogă ”titlul” de comunişti. Avem, astfel, diverse variante geografice de comunism (comunismul local), fiecare dintre ele pretinzând la premiul pentru ”puritate”. Ceea ce uneşte toate aceste curente socio-politice este intoleranţa şi apelul la metode violente (începând cu ideea exproprierii, ”făcând uz de forţă”, din Manifestului Partidului Comunist sau cu obiectivul leninist de lichidare a burgheziei şi ţărănimii (pe motiv că ar fi retrograde, că ar sta în calea revoluţiei) şi terminând cu acţiunile organelor de forţă din R.Moldova, în cazul protestelor electorale din aprilie a.c.), coroborate cu un dispreţ profund pentru drepturile omului şi principiile democraţiei moderne. Varianta moldovenească a comunismului o reprezintă, după cum ne-au demonstrat corifeii comunismului autohton (şi mai ales PCRM, în cei 8 ani de guvernare), o adaptare a teoriei staliniste despre ”etnia moldovenească” (alias moldovenism sau moldo-statalism), teorie adusă la starea de ”explozibil geopolitic”, menit să fie folosit în calitate de metodă de diversiune cu efect probat, de regulă, în perioadele electorale. Dincolo de ridicolul situaţiei (se ştie că PCRM are în componenţa sa persoane care s-au opus cu vehemenţă proclamării Independenţei şi Suveranităţii Republicii Moldova, au adoptat teza Tiraspolului (şi a Kremlinului) privind vinovăţia Chişinăului, şi nu a Rusiei, în conflictul armat de pe Nistru), dincolo de faptul că însăşi ideologia oficială a PCRM (aşa-zisul moldo-statalism) este una care, în virtutea logicii pe care este constriută, este o pledoarie pentru rusificarea definitivă a populaţiei din R.Moldova şi supunerea ei intereselor geostrategice ale Kremlinului – dincolo de toate astea, lipsa unor probe privind implicarea României în devastarea celor două clădiri administrative a transformat sloganul electoral al PCRM într-un banc sinistru. Deh, şi-a zis lumea, urmărind stupefiată spectacolul regizat de PCRM , le-a fost lene comuniştilor să inventeze ceva nou, tot cu ”duşmanii poporului sovietic” se războiesc! Poate se găseşte cineva să le spună că ”poporul sovietic” n-a existat decât în colecţia de mituri a nomenclaturii sovietice şi nu va exista niciodată, pe motiv că este pură utopie…
Ca să fim oneşti: da, PCRM a reuşit să rezolve unele probleme sociale, plătind pensiile şi salariile la timp. Populaţia RM avea experienţa anilor în care pensiile şi salariile nu se plăteau cu lunile sau chiar cu anii (şi, în acelaşi timp, persoane aflate pe lângă guvernanţi îşi permiteau să ia ”împrumuturi generoase” de la stat, pe care le-au întors în condiţii foarte avantajoase pentru ei), experienţa anilor în care lumina se stingea la o oră fixă, seara devreme, nu mai vorbesc despre perioadele în care trebuia să se descurce fără gaz, fără încălzire centrală, fără apă caldă etc. În acest context, votul acordat de o parte a populaţiei pentru PCRM a avut o explicaţie – una populistă, neconsistentă, ilogică, dar a avut. De notat însă că economia de piaţă a fost şi de data asta mai tare decât politicile sociale şi promisiunile PCRM, fapt pentru care multe dintre promisiunile PCRM au rămas un fel de bancuri electorale (”pâine de 16 bani”, de exemplu, sau ”salam de 2 lei”), iar metodele prin care PCRM a înţeles să implementeze politicile sale au condus la blocaje socio-economice, care anihilează eforturile de normalizare a situaţiei. În plus, promisiunile comunistilor, la fel ca si în 1917, în Rusia, si peste tot unde comunismul a prins rădăcini, sunt atractive pentru păturile foarte sărace ale populaţiei, sărăcia (sau sărăcimea) fiind baza electorală a unor partide (în cazul nostru PCRM) care apelează la mentalitatea paternalistă şi la stări de spirit vecine cu desperarea. Perpetuarea sărăciei este, deci, unul dintre scopurile (deşi nedeclarat) cele mai importante ale PCRM. După principiul, menţionat în repetate rânduri de mai mulţi comentatori: cu cât mai multă sărăcie şi sărăcime, cu atât mai mulţi votanţi ai programului politic al comuniştilor, şi invers.
Mai mulţi analişti au insistat asupra ideii că PCRM nu este ”magul care a adus pensia”, fiind de fapt beneficiarul reformelor introduse de administraţiile anterioare. Aşa sau altfel, bugetul de stat al RM este acum la limită şi nu se ştie de unde se vor plăti pensiile în lunile următoare (de notat că, în unele domenii sau în unele localităţi, deja există restanţe la plata salariilor şi a pensiilor). Aşa încât, PCRM poate să spună mulţumesc partidelor care îl scapă de o guvernare care i-ar fi adus valuri de proteste şi de nemulţumiri exprimate în cele mai diverse moduri. Dacă PCRM vrea să-şi amplifice vina pentru această catastrofă în care a ajuns societatea moldoveană, nu are decât să pună piedici noii guvernări, după vechiul său obicei (sabotaj, intrigi, calomnii şi şantaj, aşa cum ne-a obişnuit, de fapt, dat fiind că există precedentul sabotării activităţii Primăriei Chişinăului sau un exemplu mai vechi, cel al Interfrontului sabotând acţiunile noului Parlament de la Chişinău şi creând aşa-zisa ”RMN”).
Altfel zis, urmează examenul de maturitate al PCRM, care trebuie să-şi demonstreze capacitatea de a ceda puterea în mod paşnic. Este un examen repetat, după evenimentele de la 7 aprilie, adică PCRM mai are o şansă, oferită (poate nemeritat) de electorat sau, mai bine zis, de sistemul nostru electoral.
.
UpDate
Peste câteva ore la MounTThorMedia, o analiză selecţie de 50′ a situaţiei din Moldova postelectorală.
Liviu Iura – Tiraspol – „..ministru Securităţii de la Tiraspol nu crede într-o variantă „Kosovo” expusă de Voronin..”
Ilie Ilaşcu – „.. astăzi, unirea după modelul 1990-1992 nu se mai poate face, doar integrarea europeană, dispariţia hotarului de la Prut şi mutarea lui dincolo, la Nistru..”
Dan Dungaciu – „..puterea comunistă nu se poate reforma..ea trebuie modificată..şi se poate modifica prin această coaliţie de 4 partide..”
Vladimir Bulac – „…Vor fi destule hopuri pentru formarea unei guvernări.. dar în care trebuie să credem..”
Vlad Filat (PLDM) – „… rezultatul ne obligă la o coaliţie de guvernare funcţională…”
Titus Corlăţean (PSD)– „…PDM (membru al Internaţionalei Socialiste) şi PSD sunt partide surori, avem obligaţie statutară de a acorda sprijin în campanie electorală..”
Marian Lupu ( PDM)– „..NU vom face o coaliţie bilaterală cu partidul comuniştilor..”

***********************************************************

Anunțuri