Această sfâșietoare durere a libertății

Vladimir Bukovski s-a născut la 30 decembrie 1942 în orașul Belebei din RSSA Bașkiră. Mama jurnalistă la radio, tatăl scriitor. De pe la 16 ani se calcă pe picioare cu regimul sovietic fiind agățat de mai multe ori de KGB pentru activități subversive. În 1961 este exclus din facultate (neurofiziologie). În 1963 e arestat de KGB pentru tipărire de manifeste antisovietice și răspîndire de literatură interzisă. Este închis 15 luni la Spitalul Psihiatric din Moscova. În 1965 participă la manifestații în Piața Pușkin în sprijinul scriitorilor Daniel și Andrei Siniavski aflați în proces cu autoritățile. Este internat pentru cîteva luni într-o clinică de psihiatrie. În 1967 este arestat și condamnat la 3 ani de muncă silnică în lagăr. În 1972 cînd îi apare în Franța la editura Catacombes ”La dissidence. Une nouvelle maladie mentale en URSS”, o culegere de documente care dovedeau folosirea psihiatriei în scopuri represive, Bukovski era tot în închisoare. În procesul din ianuarie 1972 este condamnat la 12 ani de privare de libertate, lagăr de muncă și deportare. La propunerea savantului disident Andrei Saharov Brejnev acceptă un schimb de deținuți politici: Vladimir Bukovski contra lui Luis Corvalan – lider al Partidului Comunist din Chile, încarcerat după lovitura de stat a generalului Pinochet. Schimbul din iarna lui 1976 l-a propulsat în mijlocul atenției publice internaționale fiind bombardat cu sute de interviuri, reportaje, apariții la televiziune, radio, presa scrisă, întîlniri cu importante personalități politice ale momentului (Jimmy Carter, Margaret Thatcher). Scrie cărți în care denunță sistemul opresiv din URSS. Își continuă studiile de neurofiziologie în paralel cu activitatea scriitoricească la Cambridge și Stanford pe banii proprii.

La solicitarea lui Boris Elțîn de a depune mărturie în procesul comuniștilor conservatori de la Kremlin din 1991 VB se întoarce în țară. Cu această ocazie copiază din arhivele PCUS mii de acte și documente strict secrete. După întoarcerea în Occident publică ”Judgement in Moscow”, un volum masiv, în care pe baza acestor documente, dezvăluie legăturile secrete ale Kremlinului cu guvernele democratice din Europa de Vest, cu partidele comuniste din aceste țări, cu mișcările pentru pace și cu personalități respectate din lumea liberă, producînd un scandal uriaș. Urmarea – devine persona non grata în propria țară.

Această carte a fost scrisă imediat după eliberarea din lagărul sovietic la îndemnurile editorilor și se vrea un răspuns la întrebarea Ce părere are un disident rus despre societatea occidentală? După cum spune și autorul, cartea este o acumulare de impresii personale (căci el este chiar disidentul rus care observă Occidentul) … dar ce mai impresii!!!!

De ce l-au eliberat.

”Oricît de ciudat ar putea părea, regimurile totalitare sunt extrem de sensibile la opinia publică, deși ascund scrupulos acest lucru. Aceste regimuri rezistă prin teroarea și complicitatea tacită a populației. Fiecare cetățean trebuie să fie fără nici o apărare în fața statului, fără drepturi și dinainte vinovat. În aceste condiții, CUVÂNTUL LIBER, chiar dacă vine din străinătate, dobândește o neașteptată importanță. Poeții Uniunii Sovietice nu erau împușcați degeaba.”

”Agresivitatea URSS este o consecință directă a sentimentului de ilegitimitate al regimului. Acesta dorește să devină un partener cu drepturi depline al comunității mondiale, ceea ce îi este organic imposibil. În realitate, el nu are nevoie de parteneri și de aliați, ci de sateliți și de complici. Frica și complicitatea, iată factorii determinanți ai puterii sovietice. Evident, nu e de ajuns o complicitate tăcută, este imperios necesar să se poată sprijini pe complici cât mai zgomotoși posibil, care împărtășesc aceeași ideologie. Această complicitate se bazează în parte pe mituri referitoare la o viață mai fericită, mai echitabilă, mai progresistă.”

”Surprinzător, nu-i așa? Vreme de mai multe decenii, cele mai întunecate ale istoriei noastre, când milioane de oameni au fost exterminați pentru că erau ”dușmani ai poporului și când cei care ajungeau în spitalele psihiatrice se considerau cei mai norocoși, societatea sovietică a servit drept ideal tineretului occidental, care astăzi tresare înfiorat de oroare atunci când aude vorbindu-se despre închisorile psihiatrice sovietice. Călăii noștri se aflau până nu demult, în ochii acestor tineri, în avangarda luptei împotriva establishment-ului lor, în timp ce nouă acesta ni se părea a fi singura apărare față de acei călăi.”

”Occidentul nu știe ce este propaganda decât în teorie. Nimeni, inclusiv guvernele și serviciile de contraspionaj, nu este conștient de amploarea războiului ideologic dus împotriva Occidentului. E încă posibilă demascarea unui spion ”clasic” gen James Bond (dar acest lucru nu e bine văzut, e o ”vânătoare de vrăjitoare”, nu-i așa?); dar nimeni nu are nici cea mai mică idee despre ceea ce poate fi un agent al serviciilor ideologice. De exemplu, un profesor respectabil din Washington care publică în reviste și mai respectabile articole riguros sovietice.”

Recomandare de lectură, reconfortantă (masochist) și cu mult umor.

Filadel

Update:

Reddog
această carte a lui Bukovski te poate induce în eroare. Povestind despre Gulag-ul sovietic se referă de fapt la societatea occidentală pe care o critică în mod copios cu seriozitate şi foarte mult umor. Nu aceasta este cartea care se ocupă cu mărturiile şi dovezile. Aceasta este o sumă de impresii ale unui deţinut, disident, care ajunge brusc în occident şi spune ce vede şi ce înţelege comparînd cu locul din care vine.

Aseară nu am mai avut timp să prezint toată povestea aşa cum ar trebui. Îmi cer scuze că am lansat subiectul de discuţie fără o pregătire substanţială. Am făcut lucrurile pe jumătate şi am ratat prezentarea unei cărţi pe care am merita toţi s-o citim.

Doamna Realitatea pe care o zugrăveşte, voit provocator, Bukovski, este surprinsă dimineaţa, în cămaşă de noapte, fără farduri, rimel sau mască, fără să apuce măcar să-şi spele faţa, cu cearcăne la ochi şi dungi de la pernă şi cearceafuri.