O să încep prin vă reaminti un pasaj din „Apelul către Europa”, documentul protestatar pe care l-am redactat în octombrie 1980 (şi reluat în august 1981), destinat să ajungă la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (de la Madrid), însă intreceptat, datorită unei trădări clasic-balcanice, de către Securitatea Lagărului Iepocal, halal, care îl păstrează şi astăzi în depozitele sale, măcar, conform unei promisiuni pe care mi-a făcut-o hăt demult însuşi tov. colonel Raţiu, şeful Direcţiei I din DSS-ul iepocal, când i-am cerut cu inocenţa-mi de poesel, aşa cum mă ştiţi, bre, să-mi dea înapoi manuscrisele mai mult or mai puţin fistichii, cum ar veni… : „Viorele, dacă vrei ca manuscrisele tele să rămână, cum ziceţi voi, literaţii, lasă-le la noi, căci suntem asiguraţi şi împotriva unei lovituri nucleare directe…!” lol (pentru neofiţii internetului, precizez că „lol” înseamnă că acela ce-l inscripţionează râde cu gura până la urechi…). Aşadar :

Daca se poate totusi vorbi de o “cauza” a regimului comunist, prin care el subzista, aceasta e resentimentul popular contra elitei. Lipsit de aportul înaltei intelectualitati – pe care de altfel o abhora – si deci aflat în imposibilitate de a-si transfera vitalitatea în sens constructiv, poporul ejaculeaza într-un jet de aversiune contra elitei si împrumuta aceasta aversiune grupului popular aflat la putere, care o transforma în represiune. Departe de a folosi poporului, istoricitatii sale, acest resentiment, eliberat si permis de catre regimul comunist, nu serveste asadar decât functionarii grupului barbar aflat la putere. Daca acest grup ar fi o elita, ar folosi puterea în sens constructiv ; dar fiind ceea ce este, dictatura proletara nu are decât sensul clasicei barbarii. Prin aceasta, ea resuscita forte stravechi, anacronice, si creeaza grave pericole de deviere a motricitatii specific umane si de deturnare a istoriei.

Ei bine, mey, chiar nu mai am nemic de adăugat a propos de cauzele resentimentului la rumânii recenţi, decât ceea ce-am spus în anii ăia, pentru unii boemo-proletaro-haristico-inocenţi, n-aşa?, pentru alţii infernalo-demenţi…: resentimentu (aşa, nearticulat) egzistă pre pământ de când lumea, de altfel, n-aşa?, fiind sentimentu inferiorului faţă de superioru-i mai deştept, mai potent or mai dotat, al sclavului faţă de stăpânu-i predestinat, al neamului prost faţă de neamul mai spălat, al boborului statistic faţă de boboru’ personalizat şi-al cetăţeanului taxat faţă de statu ce l-a impozitat ca-n codru lat, ca să zic aşa… Mai încoa’, odată cu răsturnarea lumii vechi cu zgaidele-n sus, s-a ajuns ca fosta clasă potentă în RSR şi mai ales „detaşamentu ei de frunte” (PCR & Secu, in spe), care pe lumea ailaltă era „de origine sănătoasă”, recte provenit din clasa cea mai codaşă, codoaşă, sireacă şi proastă din faşă – şi de aceea resentimentară, vindicativă şi laşă, în raport cu elita intelectuală profumată şi nănaşă… – , redevenind prin „revoluţie”, cică, he-he, din nou „clasă fruntaşă”, însă de data asta nu pentru c-ar fi provenit din sărăcimea şi pollimea săracă, cinstită şi debitoare de ispaşă, ci din a îmburgheziţilor activişti şi securişti clasă iabraşă, care s-a dat preste cap de trei ori, ca porcu fermecat din poveste, şi-a devenit clasa capitaliştilor şi moşierilor care este, dar care nu şi-a schimbat, ca dreaq, şi adn-ul & arn-ul de zestre şi de aceea a rămas aceeaşi clasă resentimentară, în fond, faţă de elita intelectuală naţională / internaţională, având aceeaşi ură gregară, pizmă, zavistie sau boală faţă de oamenii ingenioşi sau mai cu şcoală, faţă de cei nobili, curajoşi, sensibiloşi or generoşi, într-un cuvânt, – e vba,. mey, de ura aia din moşi-strămoşi, pe care o au cei răi, elementari, mănoşi, slutoşi şi groşi faţă de chriştii lujeroşi şi de heroii cei mumoşi…

Vladimir Tismăneanu: Comunismul ca arhetip al resentimentului: Viorel Padina si curajul rezistentei morale

Anunțuri