Schimbare sau continuitate ?

Motto :

« Problema centrala a epocii nostre este cum ne raportam la viitor si cum il construim »
Virginia Postrel

35

filadel Says:
6 septembrie, 2009 at 11:38 pm

Trebuie să-i dau dreptate tînărului dar fără s-o nedreptățesc pe Despina. Discuția în gogoloaie nu-și mai are sensul în ziua de azi. Referirile trebuie nuanțate și rafinate pentru a putea atinge realitatea politică.

Există totuși criterii mai laxe după care poți identifica direcții majore. De obicei stînga (sau moștenitoarea ei) este cea mai progresistă, promotoare a noului, interesată de schimbare (fără să calific toate acestea) iar dreapta e cea care se opune, conservă, e mai rigidă, mai rațională.

Fasciștii, tinere, (un termen folosit doar de vulgarul ideologic stîngist) sînt o specie care poate fi, și chiar este ideologic, plasată la dreapta cu o mențiune = extrema dreaptă. Cert este doar faptul că există puține deosebiri între această extremă dreaptă și mulți din cei situați la cealaltă extremă sau chiar în mijlocul stîngii.


La mijlocul secolului XX s-a produs o reașezare a dreptei constând în unirea curentului liberal clasic cu cel conservator, ca reacție la ascensiunea socialistă. Aceasta convergență a creat o anumită tensiune internă în însăși doctrina dreptei liberale generându-se o problemă de identitate politică a dreptei. Dreapta secolului XXI moștenește de la cea a secolului XX (curentul de centru-dreapta postbelic) un aliaj doctrinar paradoxal, extrem de puternic, dar în același timp extrem de fragil. Se combină și se organizează două principii cheie: cel al schimbării și dinamismului pe de o parte și cel al tradiției și menținerii formelor deja existente. În acest fel curentul de centru dreapta poate vorbi și despre progres dar și despre tradiție. Pe de o partre este «schimbarea» intrinsecă capitalismului, a societății deschise bazate pe experiment și creativitate (deci un pilon clasic liberal). Pe de altă parte este tradiția necesară păstrării parametrilor culturali și instituționali (deci un pilon conservator).

Liberalul clasic vrea eliminarea coerciției, conservatorul vrea să frâneze anumite tendințe care-i par extreme.

Conservatorul are rezerve față de schimbare, liberalul clasic nu poate trăi fără schimbare.

Liberalul clasic dorește experimente sociale, conservatorul se teme de ele.

Liberalul clasic are încredere în forțele descentralizate ale pieței, conservatorul ezită.

În ciuda acestor contradicții aliajul a rezistat și a ieșit victorios în lupta cu socialismele și totalitarismele secolului XX.

În perioada actuală precum și în viitor în contextul accelerării rapide a schimbării sociale această tensiune intrinsecă va deveni și mai acută.

Virginia Postrel spune astfel:

Dorim stabilitate și confort sau evoluție, adaptare și schimbare continuă?
Căutam o lume statică și controlată de autorități sau o lume dinamică, de creație, descoperire și competiție?
Ne este frică de viitorul tehnologic sau percepem tehnologia ca pe o promisiune a viitorului și o expresie a creativității umane?
Care este natura progresului: ceva planificabil sau un proces descentralizat, spontan ,care are loc imediat ce oamenii au libertate și un mediu instituțional favorabil?
Dorim predictibilitate sau surpriză?
Percepem erorile politice, tehnologice și instituționale ca pe niște dezastre sau ca pe niște efecte secundare corectabile ale experimentului?
Dorim predictibilitate sau surpriză?
Acești doi poli cel static și cel dinamic definesc matricea noastră intelectuală și culturală.
Problema centrală a epocii nostre este CUM NE RAPORTĂM LA VIITOR ȘI CUM ÎL CONSTRUIM.

Aceasta problemă produce două tabere, și din nefericire pentru dreapta secolului XXI linia ce desparte cele doua tabere trece exact prin domeniul său doctrinar.
Tensiunea: schimbare versus continuitate va marca în mod cert peisajul sec. XXI, iar problema pare inevitabilă.
Vor fi oamenii de dreapta forțați să aleagă între cele două principii sau va fi găsită ca și în a doua jumătate a secolului trecut o soluție de compromis care va fi și una a continutății ?

Este greu de prezis, dar ȘTIM CU SIGURANȚĂ CĂ MODUL ÎN CARE SE VOR AȘEZA LUCRURILE ȘI DECI RĂSPUNSUL DEPINDE DE NOI.
Pe măsură ce înaintăm în noul mileniu se deschide un vast teritoriu în care întrebarea centrală este: Va putea dreapta occidentală să relanseze experimentul liberal-democratic-capitalist ?
Pot oare virtuțile dinamismului și cele ale staționarismului să fie combinate într-un nou amalgam doctrinar care să ghideze corabia civilizației occidentale printre provocările geopolitice și demografice ale veacului ?

Poate DREPTA ROMÂNEASCĂ să se REINVENTEZE în noile condiții ?

Vor fi capabili liderii intelectuali și politici ai dreptei noastre să-i găsească acesteia un loc în cadrul frontului occidental, astfel încât să ducă mai departe proiectul național românesc, descoperind formula îmbinării particularismului românesc cu universalismul politic și instituțional occidental ?

Se va găsi echilibrul între continuitate și schimbare pentru redefinirea și relansarea proiectului național ?

Sunt întrebări care caută răspunsul, iar dezbaterea la care ne invită cei doi autori ai «Reconstrucției Dreptei» abia acum începe cu adevărat !

  1. Vladimir Tismăneanu: Histrionism, resentiment, mit: Chavez la Moscova
  2. AVP: Despre resentiment la rumânii recenţi

Despina Veștea

PS.

Eu, personal sunt adepta schimbării pas cu pas, a metodei iterației, a riscului calculat , iar când nu există altă soluție, a riscului bazat pe intuiție și fler. Oricum nu sunt adepta staționarismului.


Anunțuri