AVP


O să încep prin vă reaminti un pasaj din „Apelul către Europa”, documentul protestatar pe care l-am redactat în octombrie 1980 (şi reluat în august 1981), destinat să ajungă la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (de la Madrid), însă intreceptat, datorită unei trădări clasic-balcanice, de către Securitatea Lagărului Iepocal, halal, care îl păstrează şi astăzi în depozitele sale, măcar, conform unei promisiuni pe care mi-a făcut-o hăt demult însuşi tov. colonel Raţiu, şeful Direcţiei I din DSS-ul iepocal, când i-am cerut cu inocenţa-mi de poesel, aşa cum mă ştiţi, bre, să-mi dea înapoi manuscrisele mai mult or mai puţin fistichii, cum ar veni… : „Viorele, dacă vrei ca manuscrisele tele să rămână, cum ziceţi voi, literaţii, lasă-le la noi, căci suntem asiguraţi şi împotriva unei lovituri nucleare directe…!” lol (pentru neofiţii internetului, precizez că „lol” înseamnă că acela ce-l inscripţionează râde cu gura până la urechi…). Aşadar :

Daca se poate totusi vorbi de o “cauza” a regimului comunist, prin care el subzista, aceasta e resentimentul popular contra elitei. Lipsit de aportul înaltei intelectualitati – pe care de altfel o abhora – si deci aflat în imposibilitate de a-si transfera vitalitatea în sens constructiv, poporul ejaculeaza într-un jet de aversiune contra elitei si împrumuta aceasta aversiune grupului popular aflat la putere, care o transforma în represiune. Departe de a folosi poporului, istoricitatii sale, acest resentiment, eliberat si permis de catre regimul comunist, nu serveste asadar decât functionarii grupului barbar aflat la putere. Daca acest grup ar fi o elita, ar folosi puterea în sens constructiv ; dar fiind ceea ce este, dictatura proletara nu are decât sensul clasicei barbarii. Prin aceasta, ea resuscita forte stravechi, anacronice, si creeaza grave pericole de deviere a motricitatii specific umane si de deturnare a istoriei.

Ei bine, mey, chiar nu mai am nemic de adăugat a propos de cauzele resentimentului la rumânii recenţi, decât ceea ce-am spus în anii ăia, pentru unii boemo-proletaro-haristico-inocenţi, n-aşa?, pentru alţii infernalo-demenţi…: resentimentu (aşa, nearticulat) egzistă pre pământ de când lumea, de altfel, n-aşa?, fiind sentimentu inferiorului faţă de superioru-i mai deştept, mai potent or mai dotat, al sclavului faţă de stăpânu-i predestinat, al neamului prost faţă de neamul mai spălat, al boborului statistic faţă de boboru’ personalizat şi-al cetăţeanului taxat faţă de statu ce l-a impozitat ca-n codru lat, ca să zic aşa… Mai încoa’, odată cu răsturnarea lumii vechi cu zgaidele-n sus, s-a ajuns ca fosta clasă potentă în RSR şi mai ales „detaşamentu ei de frunte” (PCR & Secu, in spe), care pe lumea ailaltă era „de origine sănătoasă”, recte provenit din clasa cea mai codaşă, codoaşă, sireacă şi proastă din faşă – şi de aceea resentimentară, vindicativă şi laşă, în raport cu elita intelectuală profumată şi nănaşă… – , redevenind prin „revoluţie”, cică, he-he, din nou „clasă fruntaşă”, însă de data asta nu pentru c-ar fi provenit din sărăcimea şi pollimea săracă, cinstită şi debitoare de ispaşă, ci din a îmburgheziţilor activişti şi securişti clasă iabraşă, care s-a dat preste cap de trei ori, ca porcu fermecat din poveste, şi-a devenit clasa capitaliştilor şi moşierilor care este, dar care nu şi-a schimbat, ca dreaq, şi adn-ul & arn-ul de zestre şi de aceea a rămas aceeaşi clasă resentimentară, în fond, faţă de elita intelectuală naţională / internaţională, având aceeaşi ură gregară, pizmă, zavistie sau boală faţă de oamenii ingenioşi sau mai cu şcoală, faţă de cei nobili, curajoşi, sensibiloşi or generoşi, într-un cuvânt, – e vba,. mey, de ura aia din moşi-strămoşi, pe care o au cei răi, elementari, mănoşi, slutoşi şi groşi faţă de chriştii lujeroşi şi de heroii cei mumoşi…

Vladimir Tismăneanu: Comunismul ca arhetip al resentimentului: Viorel Padina si curajul rezistentei morale

Vanitatea (ca si lux-ul) n-are nici un chichirez daca e tinuta subt obroc…! Artistu’ (ca si femeia) se usuca si moare, daca nu e laudat, sau din contra, afurisit cu naduf…! Asa si eu: ce sa fac cu respectu’ amicilor calendaristici & cu dispretu’ amarilor literatori, in corabioara-mi de lemn ?…Zau, Lake, ma-nebunesc!…

Dupa ce mi-a relatat – cu ani in urma – emotia cu care il intampinase Emil Botta, aflat pe patu-i de suferinta, pe Critic, care-i adusese articolu’ sau despre ultima carte a poetului, dl Manolescu – caci de dansul e vorba – m-a intrebat: „De ce oare se fastacise Botta asa de tare? Sau ce, el nu stia ca este un mare poet? Avea nevoie (si) de confirmarea mea? Tu ce crezi despre asta?”

I-am raspuns atunci Criticului cu primele doua propozitii din prezentele-mi capse, iar acu’, mutatis mutandis, i-as raspunde la fel…Ba chiar, dupa ce o sa-i remit propria-mi, prima-mi si ultima-mi carte – pe care deocamdata nici io n-am vazut-o tiparita, decat in poza din articolu’ lu’ Barsila – si dupa ce o sa constat ca n-o va intampina (si) pre aiasta, fiind dansu’ mai ingrijat s-aduca PACe-n tara, Rex la vara, cauzasi in rumanasi, o sa i-o zic, bre, de la obraz, voila…

Ca e asa cum spui mi-o dovedesc, iacata, si-alde nea Paunescu & Vadim, carele, se stie, se-nfiorara o ditamai Iepoca de groaza de-a nu fi bagati in seama, iar Azi, dupa Zavera ce nici macar nu-i baga la racoare, ii lua tremuriciu’ de-a binelea!…Pai, daca si niste circari ca astia sunt flamanzi de glorie – fiind si putrezi de bogati pe deasupra -, darmite un aracan artist sadea, ca mandea…?

Sa nu ne rusinam, asadar, din pricina ca suntem doar oameni si ca nimic din ceea ce e omenesc nu ne e strain… Stiu sigur, la anii pe care i-am papat, ca orice om e in stare de orice – bune & nebune -, ca oricine, chiar si un copil de tzitza, poate fi gasit vinovat si pus la stalpu’ infamiei, inclusiv Fiu’ Omului, la rigoare…De aceea, eu nu sunt de acord cu Goma, cand ii afuriseste avan pre toti, bagandu-i in oala unuia si aceluiasi pacat, altoindu-i cu facaletu’ ieremiadelor sale tistuitoare, autoradiindu-se radios…Desi, ca sa fiu drept, inteleg (si) acest dinte al lu’ dom’ Goma, oho…

Eu, cand ii „injur” pe iepocalii scriitori n-o fac, bre, din cauza ca astia au fost comunisti, ci doar pentru ca se dau mari artisti, desi e clar ca nu sunt decat de mare serie…Eu nu pretind ca Paunescu, e.g., n-are dreptu’ sa pupe in fund pe cin’ pofteste – sunt eu dusman al drepturilor omului? – sau ca nu poa’ sa fie ceausist cat cuprinde, ci ma mir ca unii au crezut (si au scris) ca asta e un mare poet, fie si de curte…Ma tem, vai, ca-n Iepoca nu s-a stiut ori s-a pierdutara din vedere ce este un poet…! Poate fi poet (!) un copist, un scrib, un scribaiet ca Paunescu?! Asta, ma, jurnalistu’ asta de bulivar…?!

Prin urmare, nu scribii colaborationisti vor fi fiind oripilati de chefu’ nostru polemic, dom’ Cronicar, ci pempantii Casei Scriitorilor, tipii ce-s morti sa treaca pe taramu’ cestalalt cu cotele de pe lumea ailalta…Socotind, de-o pilda, ca M.Sorescu, A.Buzura & St.Aug.Doinas, M.Ciobanu au fostara odata scriitori de vaza & glastra, acu’, in aer liber, ce sunt ? Noi maresali de Curte or’ Premianti…? Chiar daca cezaru’ si-a preschimbatara sapca proletara cu-o palarie de ex-Tov, sau chit ca va capata o coroana de R-ex, nu e tot aia…? Mie sa-mi spuneti doar daca astia sunt Poeti or’ Creatori, caci je m’en fiche de aceste Jurii, de aceste Kakademii, de aceste Loji, de aceste Maharii care nu L-au primit pe Dom’ Titi si nu L-ar suferi nici la Rediviva…

Asta ca sa nu mai pomenim de scribaietii sadea, pe care tata Ierunca i-a pocnitara din fasa si de care si Dvs va scarbiti, dom’ Cronicar, desi nu va este tot atat de usor s-o faceti, fiindca nu va aflati la Paris, ci pe Straduintei… Cand v-am profetit – in 1980 – cum ca eu cred ca nimic nu va ramanea, ati exclamat: „Ar fi ingrozitor!”. Am intuit atunci ca acest gand al neantului iepocal va framanta si pe Dvs demult, dar ca va era peste poate a-l defula momentan…Iar altadata – tot in 1980 – ne-ati marturisit: „Daca n-ati fi aparut voi – lunedistii, N.B. – n-as mai fi scris…”. Tineretea Cronicarului fusese intretesuta, vai, cu gogosile unor crisalide luxoase, insa fragile si efemere, in timp ce – se stie – doar viermele textueaza borangicu’, el, umila vietate, candriu’ lu’ Papulea, incalecat pe Madona din Dud…

Calende, iunie-iulie 1992

File?id=dcqhzcdn_83gbjb95ff_b

Epilog

File?id=dcqhzcdn_84d6h8n3dm_b

…Şi deci până la urmă cum este, mey…? Murim şi chiar nemica nu mai ştim, sau vom chefui imediat după ce vom mierli, de-a dreapta lu Elohim…? Păi, măh, dacă noi nu suntem decât o bucăţică mai mult or mai puţin famelică din entitatea ce suie din genunea cea mare spre lumina orbitoare de la capătu’ tunelului timpului, când steaua stelelor va fi prinsă din nou în chingile softurilor primare, pregătită fiind pentru big-bangul vieţii următoare, ce treabă avem noi – io, avp, sau tu, cetitorule – cu moartea şi cu viaţa de apoi, suflete…? Viaţa si moartea nu ne aparţin, frăţioare, căci prin noi naşte şi moare cel care e mai viu şi mai în stare decât cel mai tare ce se poate închipui, iar dacă o să mor momentan “eu”, “tu” rămâi la căpătâi, dragul meu, sau mai ştii, poate o să mori “tu” mai intâi, iar “eu” îţi voi trăi viaţa de apoi, iar când n-om mai fi nici “eu”, nici „tu” la al realităţii dulce oloi, vor fi precis alte miriade şi miriade de dumnezeiaşi noi-noi, mai precis next generations de didiloi, carele deocamdată sforăie în somnu virtualităţii de apoi, next generaţiile astea, ce irump una dupa alta în lumină, ţinând mereu în realitatea şi trezia cea mai deplină conştiinţa entităţii, ce – iacătă – creşte, munceşte, se bucură, suferă, îşi mănâncă singură carne din carnea sa ori se războieşte în sinea sa, momentan chiar prin noi sau prin bestiile / regnurile de subt noi, iar mai departe – conform timpurilor noi… Enjoy ! Smile

AVP

Planeta OU. Deschide fereastra fratre.
Planeta OU. Mici fragmente.
Planeta OU. Învierea

Planeta OU. Cine suntem şi ce vrem…
Planeta OU. Cântul I
Planeta OU. Cântul II

Planeta OU. Cântul III
Planeta OU. Cântul IV
Planeta OU – Cântul V
Planeta OU – Ipoteza Kosmosului germinativ
Planeta OU – Remember


File?id=dcqhzcdn_83gbjb95ff_b

Remember

File?id=dcqhzcdn_84d6h8n3dm_b

….atunci când el – calea, adevăru’ şi viaţa – irumpse pt prima dată din Virtualitate nu se duse între cărturari, între egzperţii cărţii sau să se-mbrace în mătăsurile şi-n atlazele din casele alese şi din palate, pretinzând să bea băuturile tămâioase sau parfumate şi să se-mbie cu mâncările rafinate ori cu femeile gustoase şi catifelate, ci se amestecă – de ce oare ? – cu doi trei pui de măgăriţe şi mioare, cu balegi aburinde şi paie amoniacale, cu magii mirosind a brânză iute şi a sudoare, cu sfârcu’ maicii preacurate, însă de-o lună ne-mbăiată şi obosită tare, cu vameşi beţivi si cu pescari care nu ştiau să citească decât în stelele de mare şi să numere doar pe ochii pescilor din avele pescuitoare, cu bandiţi de drumu’ mare şi cu alţi contimporani care, supăraţi fiind ei pe viaţa asta pe care le-o ofereau stăpânirea, pillat, nevasta, patronu’, vecinu’, amnaru’, buzunaru’ sau iasca, îl bătura cu funii şi ghimpi preste mâini, pept, frunte şi picioare, îi infipseră piroane în coasta frageda şi-n tibia supţire ca o trestie unduitoare, îi sfâşiară cămaşa cu miros de candoare, îl…:censored:

AVP

Planeta OU. Deschide fereastra fratre.
Planeta OU. Mici fragmente.
Planeta OU. Învierea

Planeta OU. Cine suntem şi ce vrem…
Planeta OU. Cântul I
Planeta OU. Cântul II

Planeta OU. Cântul III
Planeta OU. Cântul IV
Planeta OU – Cântul V
Planeta OU – Ipoteza Kosmosului germinativ


 

File?id=dcqhzcdn_64c2sdg8gg_b

Ipoteza Kosmosului germinativ

File?id=dcqhzcdn_63c54453d8_b

 

1.Fiul sau Tatăl

Se spune că Newton avu revelaţia gravitaţiei universale atunci când îi căzu un măr în cap, producându-i un frumos cucui ! Or, bomba ce căzu peste mine, umplându-mă cu mărturia de faţă, fu chiar aşa: o pară mălăiaţă…!

O văzusem decuplându-se din constelaţia-i crengoasă, lansată într-un picaj burduhănos – tinzând potenţial spre un bang de arome – şi consumându-şi inerţia în clisa moale, de unde îşi înălţă sinapsa codiţei arămii, ca un index clamantis, spre zarea frunzarului de altădat’…
Biet pom şi nefericită poamă ! meditai îndurerat. Vai vouă, seminţelor, rădăcinelor, vaselor capilare, frunzelor şi florilor de păr mălăieţ ! Muncirăţi o vară-ntreagă ca să coaceţi fructu’, însă fiu’ vă părăsi, iar mâine, vai, şi el şi voi veţi putrezi…! Ce sens au toate astea…?

Eclesiastica-mi interogaţie îşi primi răspunsu estimp, când în locu unde plonjase para d’anţărţ – şi care îmi rămăsese întipărit în memorie, din pricina stress-ului enorm ce-mi inculcase –, remarcai bisericuţa oliv a unui păruţ incipient, aţinându-se gingaş alături de coroana bătrână, da’ încă demnă, a lui tătâne-su… Măi să fie ! îmi zâmbii în barbă. Din ceea ce părea să fie un iremediabil sfârşit – şi care mă umpluse de jale –, o luarăm de la capăt ? În loc ca „alfa” să se „omega “ – chiar aşa ! –, din „omega” se iţi „alfa” …?

Eu sunt Alfa şi Omega,
Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
Începutu’ şi Sfârşitu’…!

Ei bine, unde întâlnisem alegaţia asta trufaşă…? În „Carte”…? Dar atunci, spuneţi-mi: acest alfa şi omega e, ca şi para-mi mălăiaţă, un fel de poamă, ce se însămânţează, plesneşte, încolţeşte, creşte, înfloreşte, leagă şi se coace punctual în stadiu-i „omega”, după care ciclu-i se reia ?

Ia să vedem : cine-i alfa („tatăl”), în cazu-mi ? E ADN-ul de păr mălăieţ, imbricat în fructu’-sămânţă. Da’ omega, stadiu’ final („fiul”), cine-i ? E tot ADN-ul de păr mălăieţ, reîncarnat în noul fruct… Prin urmare, „tatăl” perei mălăieţe e totodată şi „fiul” acesteia, şi viţăvercea…?

Cine M-a văzut pe Mine,
A văzut pe Tatăl !
Eu şi Tatăl una suntem !

zice chiar “fiul” sau “tatăl”… Să fie totu’ atât de simplu, D-zeule…??

2. Atomu’ Primitiv

Da’ haideţi să nu-i mai zicem tatăl nostru, ca popii, şi nici pară mălăiaţă, ca proştii, ci atomu’ primitiv, ca savantu’ Lemaitre, protopărintele teoriei Big-Bang-ului… (sămânţa de păr mălăieţ, de mai sus, să fie deci „atomu’ primitiv” al rozaceeii noastre, „alfa şi omega” Lumii de Pară…).

Lemaitre şi ucenicii săi ne învaţă că la momentu’ dat atomu’ primitiv a făcutără big-bang ! Ei, şi ?! An de an – în grădina lu’ Ion – au loc big-bang-uri cu duiumu’ ! Încolţesc – adicătelea ! – seminţele, zambilele, şteviile, ghimpii, cârciumăresele ! De miliarde de ani, tot big-bang-uri prin ghetsimani ! Iar dacă vreţi să ştiţi pe ce bază se petrec toate astea aflaţi că: ”după chipul şi asemanarea Mea”…

Precum în Cer,
Aşa şi pe Pământ !

voila…!

3. Ce a fost “la început” ?

Zice Ioan :

La început a fost Cuvântul
Şi Cuvântu’ era cu D-zeu
Şi Cuvântu’ era D-zeu.
Toate au fost făcute prin El
Şi nimic din ce a fost făcut
N-a fost făcut făra El.

Hagiografii spun că moşu’ din Patmos n-avea de unde să cunoască dogma de mai sus, decât de la cunoştinţa sa din ceruri, da…?

Însă io, carele n-am nici un sfânt în neam, o să-mi permit să fac ceva cu faimosu’ pasaj şi anume o să-l aplic la fondu’ chestiei părului mălăieţ (& Atomului…).

Voi presupune aşadar că în kosmos nu s-ar găsi absolut decât păru-mi mălăieţ şi voi deduce că ăsta ar fi tot kosmosu’…, nu…?

Voi încerca acum să aflu care ar fi logosu’, în cazul de faţă, cuvântu’, cum ar veni, ce exprimă adevăru’…

Văzurăm mai înainte că „tatăl” părului mălăieţ e sâmburu’ , care totodată e şi „fiul” ciclului reproductiv curent – reluare a celui anterior – şi aşa mai departe…

Mutatis mutandis, avem:

La început a fost sâmburu’ de păr mălăieţ,
Şi sâmburu’ era cu păru’ mălăieţ
Şi sâmburu’ era păru’ mălăieţ…
Toate ale părului mălăieţ
Au fost făcute prin el – prin sâmbur
Şi nimic din ce a fost făcut în păru’ mălăieţ
N-a fost făcut fără el – fără sâmbur…

sau, în cestălalt caz:

La început a fost atomu’ primitiv,
Şi atomu’ era cu kosmosu’
Şi atomu’ era kosmosu’.
Toate ale kosmosului au fost făcute prin el – prin atom
Şi nimic din ce a fost făcut
N-a fost făcut fără el …

Ştiu, e greu de crezut că dintr-un simplu atom sau cuvânt – fie el şi primitiv – se născu totu‘…! Oricât de formidabil ar fi fostără big bang-ul, parcă totuşi totu’ ăsta e prea de tot, mult prea im-mensus, bre!… Însă vă-ntreb: v-aţi fi putut închipui (dacă n-aţi fi ştiut de la şcoală!) că din minuscula sămânţă de sequoia explodează ditamai arboru’ ? Sau că din două ouşoare creţe şi-ale mumei ovuleţe irumpseşi însuţi tu, mărite cetitor…?

O să-mi spuneţi că enormu’ sequoia nu rezultă, până la urmă, doar din fâşneaţa-i sămânţă, ci din pământ, apă, aer, foc şi timp… Dar, stimaţilor, dacă inseminăm – e.g. – o boabă de sequoia şi una, şi mai prichindeaţă, de mei, riguros în acelaşi sol, adăpat de aceeaşi pânză freatică etc., dintr-un rod va ieşi, totuşi, sequoia, iar din celălalt, totuşi, mei…! Păi, de ce credeaţi dvs că plopu’ nu face pere şi răchita micşunele, a…?!

4. Cum se face că am redescoperit Ou’ !

Tocmai eram pe cale a mă presuriza ca broasca lu’ La Fontaine, cu avatarele ce ar fi decurs de aci, ale faraonului Tla-la-la, când un amic cărturar cârtitor îmi atrase atenţia, după ce parcurse cap-urile-mi anterioare, că am redescoperit Ou‘…!

Amicu’ îmi puse în faţă – cu un rictus definitiv – un fragment din Mahabharata, explicându-mi că e vorba de ceva mai protocronic şi ca protopopu’ din Patmos…!

Cam aşa:

Pe când Fiinţă nu era, nici Nefiinţă,
Exista totuşi Ou’ Primordial,
Mahadyvia,
Sămânţă a tot ce va fi fost fiind ori fi-va…
În El nu era decât Lumină,
Adica sublimu’ şi inimaginabilu’ Brahma,
Cauză a Totului…
La urmă de tot,
Totu’ se va reaşeza
În supa Oului Dintâi,
Când după ce se va consuma toată Yuga lu’Brahma,
Totul se va sfârşi…
După care Totu’ va renaşte,
La începutul următoarei Yuga
şi aşa mai departe…!

După ce îmi reveni graiu’ – căci chestia mă înlemnise de-a binelea! – îi zisei amicului: şi totuşi, belfere, ai putea să-mi spui care-i trăsura de deosebire dintre Ou’ lu’ Brahma, al lui Ioan, al lui Lemaitre şi Para-mi mălăiaţă…?

Şi văzând că ăla se uită la mine ca la Nr.9, scrisei:

5. Deosebirile

Ca să conceapă – în fundu’ Asiilor – Ou’ Primordial, omu’ indic desfăşură geniu-i mahabharatu’, da…?

Naşterea Cuvântului – a Oului Informatic, cum ar veni – în capu’ Evanghelistului nr.4 fu, la rându-i, dictatu’ lu’ însuşi D-zeu, nu…?

Cât despre figura Oului-Cuvântului-Atomului enunţat de Lemaitre, aci lucrară, pe lângă sinapsele magice ce îl legau pe Maestru de Maeştrii săi, faptele Ucenicilor întru Ştiinţă, care emanară un nor de vreo 400 formule hipersofisticate, ce abia reuşiră să acopere un sfârc, acolo, din polu’ Singularităţii ăsteia primitive…

Or, mie ce-mi trebui, în lipsa harurilor de mai sus, spre a-mi lansa prezenta, fratre…? O simplă limbă mălăiaţă şi biata-mi peană cântăreaţă, vai, vai…

Să fi sosit oare timpu’ – despre care scrie în sulu Cărţii !!– ca pecetluitele taine să fie dezvăluite până şi puicusorilor…?!

Pricepeţi voi, hic et nunc, că Alfa & Omega era disimulat, încă de la Big Bangu-i, subt moaca Softului Primordial şi că story-ul Tainei Tainelor poate fi ştanţat de-acu’ până şi pe hardu’ copilaşilor…?

6. Acordurile

D’acord cu maitre Lemaitre cum că în punctu’ Alfa a existat o singularitate fizic indescriptibilă – „Atomu’ Primitiv” –, în care se înghesuia, amarnic, totu’…

De acord şi cu Sânioan, când zice că „la început a fost Cuvântu”, care „era cu D-zeu”, adicătelea „era D-zeu”…

Da’ Cine sau Ce era Dumnezeu-Cuvântu’ ăsta, bre…?! Era materia Atomului Primitiv, totu’, sau ce…?!

– Cine sau ce a fost „la începutu” părului mălăieţ ? – A fost ou’ or’ cuvântu’ or’ atomu’ primitiv al părului mălăieţ, sâmburu’ de păr mălăieţ !

– Da’ de ce acestui sâmbur i se spune de păr (după orice IRSOP) şi nu, vorba ceea, de plop ?

– Fiindcă plopu’ nu face pere şi răchita micşunele !

– Şi de ce nu ?! De ce nu zboară porcu’ şi de ce nu se moscoveşte newyorku’ ? Ce deosebire e, la urma urmei, între materia oului părului şi materia oului vărului ?

– „Materia” e totuna ! Doar softu o animă într-un sens sau altul, adicătelea:

Tatăl (softu…) Meu este Duh,
Carnea (materia… ) nu foloseşte la nimic !
Duhul (softu…) este Cel care dă Viaţă !

Şi deci a fost aşa ? :

În im-mensu’ hard al Atomului Primitiv fu scris softu’ „Cartea Vieţii”, alias „Cuvântu”, care „era cu Dumnezeu”, adicătelea „era Dumnezeu”…?

Toate au fost făcute prin El,
Şi nimic din ce a fost făcut
N-a fost făcut fără El …?!

Dar, bey, softu’ părului cel mălăieţ e, în ADN-ul & ARN-ul nucleotidelor sale din capătu’ unghiului, material !… Înseamnă oare că şi talpa cerurilor – tata cuvântu’ – e la fel…?! Şi nu cumva ar trebui – D-zeule! – să-l şi vedem, pitulat în spirala Andromedei ori în coama Casiopeeii…?!

Să ne întrebăm totuşi unde e softu părului mălăieţ, după ce sâmburu-i a încolţit, explodat, bigbangat, da’ fiu’ încă n-a ajuns să facă rod şi să se coacă ! De săpăm în punctu’ alfa (la rădăcină), nu-l găsim, pe crengi încă nu-l aflăm! Până păru’ nu-şi consumă tot ciclu’ şi nu se omega, ne vom pune pofta-n cui…? Pe altă parte, observăm minunându-ne cum gingaşu’ păruţ se dezvoltă pe zi ce trece, creşte, devine păr în toată regula, se deplasează spre roşu – asemenea fratelui său mai mare, universu expansiv, chiar aşa… –, fără a se abate nici un pic de la scrisa-i de „păr”, – al părului ăl bătrân, al părului părului ăl bătrân, al părului părului părului ăl bătrân…! Fiu’ nu deviază nici măcar cu o frunză din calea-i, ştie prea bine ce are de făcut, el este cel-trimis-de-tatăl, dar tatăl – ăl bătrân ! – unde e…?

Şi fiindcă nu putem crede că cel-ce-este a datără, Doamne iartă-mă, ortu’ popii, nu ne rămâne decât să-l citim secvenţial: la germene, la rădăcină, în tulpină, în flori, în fruct, în fine…

Chestia e: unde / când îl vom revedea in integrum…? În ou ’ (”fiul”) omului, ori în ou ’ omega, în atomu ’ ce se va reculege la sfârşitu’ lumii…?

Om muri şi om…ega ?

7. Addenda la falsu’ savant

I. Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez (Ioan, 5, 17).

II. Adevărat vă spun că Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând (Ioan, 5,19).

III. Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi ; fiindcă nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis (Ioan, 5, 30).

IV. M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis (Ioan, 6, 38).

V. De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe ? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan, 14, 9).

VI. Nu crezi că sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine şi că El face aceste Lucrări ? (Ioan, 14, 10).

VII. V-am spus toate acestea în parabole. Vine însă ceasul când vă voi vorbi pe faţă despre Tatăl (Ioan, 16, 25).

AVP

Planeta OU. Deschide fereastra fratre.
Planeta OU. Mici fragmente.
Planeta OU. Învierea

Planeta OU. Cine suntem şi ce vrem…
Planeta OU. Cântul I
Planeta OU. Cântul II

Planeta OU. Cântul III
Planeta OU. Cântul IV
Planeta OU – Cântul V