pact_copy

Prima decizie politica majora , a coalitiei „PRO EUROPA” , care i-a infrint pe comunistii din Basarabia si au reusit preluarea puterii , in vechea provincie romaneasca de dincolo de Prut :

Românii vor putea intra liber în Republica Moldova, aşa cum intră toţi cetăţenii Uniunii Europene, de la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat preşedintele Parlamentului moldovean, Mihai Ghimpu, care exercită interimar funcţia de şef al statului. „Mă voi folosi de dreptul dat prin Constituţie şi, ca preşedinte interimar, voi suspenda această hotărâre a Guvernului. Cel mai probabil, românii vor putea intra în Republica Moldova fără viză, sâmbătă sau duminică. Măsura va fi aplicată imediat”, a explicat Ghimpu. Fostul preşedinte Vladimir Voronin a decis să introducă vize pentru cetăţenii români, în urma protestelor declanşate în aprilie 2009, la scurt timp după alegerile parlamentare.

Discursul xenofob, un clişeu electoral

(sau ignoranţa şi indiferenţa, ”coloana a 5-a” a Kremlinului?)

File?id=dcqhzcdn_61fhhc5wcj_b

”Talentele mari spun tâmpenii mari” – este titlul unui editorial din Timpul (Anul VIII, nr 141 (1115), 11 august). Articolul se referă la o recentă emisiune Tănase şi Dinescu de la RealitateaTV, dar şi la un articol, semnat de Mircea Dinescu, din ziarul Cotidianul. Cunoscutul nostru publicist Constantin Tănase este revoltat (şi pe bună dreptate), pentru că la fel de cunoscutul poet Mircea Dinescu pare să fie mult prea departe de realităţile din R. Moldova, dacă nu chiar dezinformat. Sigur, faptul că Mircea Dinescu, unul dintre primii scriitori din ţară care au vizitat Chişinăul în perioada dezgheţului gorbaciovist, nu prea cunoaşte care este raportul minoritari-majoritari în Republica Moldova este şi ciudat, şi descalificant pentru cineva care, prin felul în care se implică în dezbaterea unor probleme de importanţă strategică, precum chestiunea graniţei de Est a UE, îşi arogă statutul de formator de opinie. Mircea Dinescu nu este singurul exemplu de acest fel. Ideile emise de Mircea Dinescu sunt atât de des vehiculate în spaţiul public românesc, încât, în acest caz, puţini l-ar putea bănui pe Dinescu de originalitate. Acest gen de ”nihilism patriotic” este, deocamdată, o atitudine en vogue pe la Bucureşti, deşi moda asta e cam veche (provenind încă de pe timpurile lui Ceauşescu, ani în care dictatura monopolizase tema patriotică, transformând-o într-un fel de ”patriotism de carnaval”, şi a te opune acestui gen de abuz avea un sens, era o formă de rezistenţă anticomunistă).

Nu anacronica disidenţă anticeauşistă a cântăreţului morţii devoratoare de ziare mi se pare îngrijorătoare, însă, ci persistenţa unui iz xenofob în discursul de acest fel, care, paradoxal, se vrea perceput (şi apreciat!) ca unul modern, democratic, pro-european.

”Celebrul distih popular „Limbă dulce, cur viclean /caracter de moldovean“ s-ar fi potrivit perfect pe butelcuţa preşedintelui României, care nu s-ar fi sfiit să se joace şi de-a găgăuzul de dragul unui nou mandat.

Pe de altă parte, în loc de drama micii republici moldoveneşti, unde urmaşii lui Ştefan cel Mare flutură acelaşi steag roşu ca şi urmaşii lui Kim Ir Sen, s-ar fi vorbit în Europa despre convulsiile României Mari care, obligată să poarte o insulă rusofonă în spinare, de o mie de ori mai babană ca Insula Şerpilor, ar fi plutit şi mai greu prin băltoaca posttranziţiei capitaliste.”, – scrie în articolul din Cotidianul Mircea Dinescu.

În doar două fraze poetul reuşeşte să fie xenofob, jignind sentimentele găgăuzilor (după ce, în alineatul precedent, fusese ofensiv la adresa minorităţilor rusă şi ucraineană) şi să mai şi facă nişte glume neinspirate pe seama accentului moldovenesc (demonstrând, printre altele, că nu urmăreşte nici măcar ”buletinele meteo ale televiziunii moldoveneşti”, la care face trimitere în articolul său). Înţeleg că tot ce face e din dragoste şi dorinţă de mai bine, nu-i fac proces de intenţie, dar este ştiut ce complicaţii pot genera ”bunele intenţii”… Un alt scriitor, autor de articole antisemite, nega faptul că ar fi antisemit, invocând o iubită de origine evreiască, din tinereţe. Dacă am merge pe aceeaşi logică, dl. Dinescu nu ar putea fi acuzat de rusofobie, în ciuda faptului că a hiperboliza pericolul pe care l-ar putea prezenta o minoritate ”de origine rusească sau ucraineană” este, în cel mai direct sens al cuvântului, o manifestare rusofobă. Paradoxal, atitudini xenofobe se observă, în ultimul timp, la persoane care ar avea cele mai puţine motive pentru a cădea în capcana sentimentelor din această categorie. Oare de ce această rusofobie, venind tocmai din partea lui Mircea Dinescu? Conştientizază oare dl. Dinescu ridicolul situaţiei în care a ajuns, vorbind despre ”pericolul” ca România să ”ducă în spinare” o ”insulă rusofonă”? Îşi dă oare seama că una este să se discute onest, franc, despre veleităţile imperiale ale Kremlinului şi despre sindromul dictatorial în comportamentul lui Putin, de exemplu, dar cu totul altceva e să arunci vina pentru problemele pe care le cauzează Rusia, (”nerestructurată” nici azi, după zeci de ani de la lansarea politicii liberalizatoare a lui Gorbaciov), pe umerii minortăţilor ruse, rămase după destrămarea URSS pe teritoriile care anterior fuseseră parte a imperiului sovietic? (Apropo, noţiunea de rusofonie este folosită în textul dlui Dinescu, în mod greşit, în calitate de sinonim pentru cea de minorităţi sau ca un fel de atribut obligatoriu al acestora. Or, în RM rusofonia este un fenomen complex, ce nu trebuie confundat cu problema minorităţilor, decât dacă se doreşte impunerea pretenţiilor Rusiei, de hegemon şi dictator în fostele teritorii sovietice, pe motiv că ar avea de ”apărat” drepturile unor ”minorităţi rusofone”.)

De remarcat această, aparent inexblicabilă, coincidenţă: în ambele campanii electorale (adică: parlamentarele din R. Moldova şi prezidenţialele din România) discursul xenofob şi, în acelaşi timp, în mod clar orientat spre conservarea situaţiei geopolitice actuale, favorabilă Rusiei, se insinuează printre promisiunile de modernizare şi democratizare, bine deghizat, bine ascuns între faldurile retoricii pro-europene. În ambele cazuri acest tip de discurs este inculcat, abil şi cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună, publicului larg, mizându-se pe ignoranţă, pe falsificarea faptelor şi pe ameţeala generală, cauzată de virulenţa campaniilor electorale. Astfel, se confirmă, o dată în plus, că ura, şi nu dorinţa de a găsi echilibrul pierdut, guvernează în această zonă, marcată de tendinţe dictatoriale (vezi, regimul Voronin, care este o imitaţie după regimul de la Tiraspol, dar şi linia dictatorială a regimurilor Putin şi post-Putin, linie care, se pare, influenţează şi stările de spirit ale unor politicieni de pe la noi). Bine, noi, că abia urmează să intrăm într-o stare de ”convalescenţă post-voroniniană”, dar România? Dar Mircea Dinescu?

 

Argentina Gribincea

UP-Date. Tănase Şi Dinescu la o şuetă de manipulare grosolană dar eficientă.

[blip.tv ?posts_id=2338812&dest=-1]