Schimbare sau continuitate ?

Motto :

« Problema centrala a epocii nostre este cum ne raportam la viitor si cum il construim »
Virginia Postrel

35

filadel Says:
6 septembrie, 2009 at 11:38 pm

Trebuie să-i dau dreptate tînărului dar fără s-o nedreptățesc pe Despina. Discuția în gogoloaie nu-și mai are sensul în ziua de azi. Referirile trebuie nuanțate și rafinate pentru a putea atinge realitatea politică.

Există totuși criterii mai laxe după care poți identifica direcții majore. De obicei stînga (sau moștenitoarea ei) este cea mai progresistă, promotoare a noului, interesată de schimbare (fără să calific toate acestea) iar dreapta e cea care se opune, conservă, e mai rigidă, mai rațională.

Fasciștii, tinere, (un termen folosit doar de vulgarul ideologic stîngist) sînt o specie care poate fi, și chiar este ideologic, plasată la dreapta cu o mențiune = extrema dreaptă. Cert este doar faptul că există puține deosebiri între această extremă dreaptă și mulți din cei situați la cealaltă extremă sau chiar în mijlocul stîngii.


La mijlocul secolului XX s-a produs o reașezare a dreptei constând în unirea curentului liberal clasic cu cel conservator, ca reacție la ascensiunea socialistă. Aceasta convergență a creat o anumită tensiune internă în însăși doctrina dreptei liberale generându-se o problemă de identitate politică a dreptei. Dreapta secolului XXI moștenește de la cea a secolului XX (curentul de centru-dreapta postbelic) un aliaj doctrinar paradoxal, extrem de puternic, dar în același timp extrem de fragil. Se combină și se organizează două principii cheie: cel al schimbării și dinamismului pe de o parte și cel al tradiției și menținerii formelor deja existente. În acest fel curentul de centru dreapta poate vorbi și despre progres dar și despre tradiție. Pe de o partre este «schimbarea» intrinsecă capitalismului, a societății deschise bazate pe experiment și creativitate (deci un pilon clasic liberal). Pe de altă parte este tradiția necesară păstrării parametrilor culturali și instituționali (deci un pilon conservator).

Liberalul clasic vrea eliminarea coerciției, conservatorul vrea să frâneze anumite tendințe care-i par extreme.

Conservatorul are rezerve față de schimbare, liberalul clasic nu poate trăi fără schimbare.

Liberalul clasic dorește experimente sociale, conservatorul se teme de ele.

Liberalul clasic are încredere în forțele descentralizate ale pieței, conservatorul ezită.

În ciuda acestor contradicții aliajul a rezistat și a ieșit victorios în lupta cu socialismele și totalitarismele secolului XX.

În perioada actuală precum și în viitor în contextul accelerării rapide a schimbării sociale această tensiune intrinsecă va deveni și mai acută.

Virginia Postrel spune astfel:

Dorim stabilitate și confort sau evoluție, adaptare și schimbare continuă?
Căutam o lume statică și controlată de autorități sau o lume dinamică, de creație, descoperire și competiție?
Ne este frică de viitorul tehnologic sau percepem tehnologia ca pe o promisiune a viitorului și o expresie a creativității umane?
Care este natura progresului: ceva planificabil sau un proces descentralizat, spontan ,care are loc imediat ce oamenii au libertate și un mediu instituțional favorabil?
Dorim predictibilitate sau surpriză?
Percepem erorile politice, tehnologice și instituționale ca pe niște dezastre sau ca pe niște efecte secundare corectabile ale experimentului?
Dorim predictibilitate sau surpriză?
Acești doi poli cel static și cel dinamic definesc matricea noastră intelectuală și culturală.
Problema centrală a epocii nostre este CUM NE RAPORTĂM LA VIITOR ȘI CUM ÎL CONSTRUIM.

Aceasta problemă produce două tabere, și din nefericire pentru dreapta secolului XXI linia ce desparte cele doua tabere trece exact prin domeniul său doctrinar.
Tensiunea: schimbare versus continuitate va marca în mod cert peisajul sec. XXI, iar problema pare inevitabilă.
Vor fi oamenii de dreapta forțați să aleagă între cele două principii sau va fi găsită ca și în a doua jumătate a secolului trecut o soluție de compromis care va fi și una a continutății ?

Este greu de prezis, dar ȘTIM CU SIGURANȚĂ CĂ MODUL ÎN CARE SE VOR AȘEZA LUCRURILE ȘI DECI RĂSPUNSUL DEPINDE DE NOI.
Pe măsură ce înaintăm în noul mileniu se deschide un vast teritoriu în care întrebarea centrală este: Va putea dreapta occidentală să relanseze experimentul liberal-democratic-capitalist ?
Pot oare virtuțile dinamismului și cele ale staționarismului să fie combinate într-un nou amalgam doctrinar care să ghideze corabia civilizației occidentale printre provocările geopolitice și demografice ale veacului ?

Poate DREPTA ROMÂNEASCĂ să se REINVENTEZE în noile condiții ?

Vor fi capabili liderii intelectuali și politici ai dreptei noastre să-i găsească acesteia un loc în cadrul frontului occidental, astfel încât să ducă mai departe proiectul național românesc, descoperind formula îmbinării particularismului românesc cu universalismul politic și instituțional occidental ?

Se va găsi echilibrul între continuitate și schimbare pentru redefinirea și relansarea proiectului național ?

Sunt întrebări care caută răspunsul, iar dezbaterea la care ne invită cei doi autori ai «Reconstrucției Dreptei» abia acum începe cu adevărat !

  1. Vladimir Tismăneanu: Histrionism, resentiment, mit: Chavez la Moscova
  2. AVP: Despre resentiment la rumânii recenţi

Despina Veștea

PS.

Eu, personal sunt adepta schimbării pas cu pas, a metodei iterației, a riscului calculat , iar când nu există altă soluție, a riscului bazat pe intuiție și fler. Oricum nu sunt adepta staționarismului.


Anunțuri

File?id=dcqhzcdn_99vsrpsgf6_b

(și contraargumente)

Motto:
«Capitalismul creează bogăție, socialismul distribuie sărăcie»

Una din ideile cuprinse în propaganda comunistă este că orice om are drept egal la resursele naturale ale Pământului, iar capitalismul este o NEDREPTATE CONTRA NATURII întrucât acestea nu sunt distribuite în mod egal oamenilor, producând inegalități între bogați și săraci.

Liberalismul clasic răspunde prin Mises că natura este ZGÂRCITĂ, că resursele sunt rare. Nu există abundență în natură. Bogăția imensă a lumii moderne nu este dată de natură ci a fost obținută prin producție, invenție și capitalism incluzând diviziunea socială a muncii. De ce statele din Asia sau Africa sunt sărace, în ciuda RESURSELOR NATURALE IMENSE pe care le dețin?

Capitalismul a creat un SISTEM, A CREAT INSTITUȚII care dau garanții ferme privind libertatea de a economisi și a investi precum și un cadru favorabil creativității și invențiilor. De aici vine bogăția.

În acest context putem înțelege și crearea Ministerului Turismului la noi în țară.

În măsura în care redistribuția este posibilă, capitalismul a asigurat mărirea salariului minim, dar nu datorită acțiunii sindicatelor sau a guvernelor ci pentru că statele respective erau suficient de bogate pentru a-și permite asemenea măsuri care în mod normal măresc șomajul și reduc creșterea economică. Asemenea măsuri se pot lua pentru că a lucrat CAPITALISMUL creând, mai întâi BOGĂȚIE și apoi făcând concesii pe partea de distribuție.

CAPITALISMUL CREEAZĂ BOGĂȚIE, SOCIALISMUL DISTRIBUIE SĂRĂCIE.

Este cert că în țările în care capitalismul este mai avansat, săracii o duc mai bine.

Statele din Asia și Africa sunt sărace ( deși au puternice resurse naturale ) pentru că NU AU POLITICI CORECTE, nu au absorbit STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ a CAPITALISMULUI.

Capitalismul dă săracilor posibilitatea reală de a munci și capacitatea de a transforma resursele brute în bunuri. Restul discuției privind privarea săracilor de dreptul lor natural la resurse este numai PROPAGANDĂ.

Despina Veștea


Replica lui Filadel

 

”Într-o lume globalizată, nu mai e vorba de ”alții” aflați undeva, departe (cu atât mai mult, cu cât migrația internațională a devenit un fenomen structural, stimulat în același timp de bogăția și declinul demografic al Occidentului și de sărăcia și suprapopularea restului planetei). Relativa atenuare a inegalităților la scară națională va conta tot mai puțin față de disparitățile dramatice la scară planetară.”

Mitul democrației – Lucian Boia, Humanitas, 2007.


File?id=dcqhzcdn_87fhg7zbcq_b

File?id=dcqhzcdn_66fpfjqdfp_b

De câteva săptămâni mă gândesc intens cât și cum ne afectează globalizarea pe fiecare dintre noi. Am încercat să citesc câte ceva în acest sens, dar în același timp am încercat să fac legătura cu realitatea de zi cu zi.

Din lecturi am înțeles că acum suntem la începutul unei ere a globalizării în care puterea de transformare a lumii, forța cheie este puterea INDIVIZILOR de a pune lucrurile în mișcare, colaborând și intrând în competiție pe plan global. Forța care-i alimentează este: SOFTWARE-UL, programe elaborate de diverși indivizi din orice colț al lumii astfel încât se poate vedea un adevărat «curcubeu omenesc» al celor care produc software: albi occidentali sau estici, indieni, japonezi, chinezi, arabi, negri.

Thomas Friedman remarca următoarele:

Primele tipuri de globalizare au fost conduse de indivizi sau oameni de afaceri europeni sau americani iar țările, companiile și exploratorii din vest au contribuit cel mai mult la ele. Globalizarea de tip trei face posibil ca mai mulți indivizi, din orice colț al lumii să intre în joc astfel încât se poate vedea un adevărat « curcubeu omenesc » al celor care produc software: albi occidentali sau estici, indieni, japonezi, chinezi, arabi, negri.

Lumea s-a aplatizat iar spațiul și clivajele civilizaționale se condensează. Ierarhiile sunt provocate de la bază sau se transformă ele însele din structuri verticale în structuri orizontale și de cooperare. Impactul acestor transformări se vede cel mai bine în zona de interferență dintre POLITIC și ECONOMIC. Globalizarea este termenul cu care se descriu cel mai bine relațiile în continuă schimbare dintre guverne și comunitatea de afaceri. Începe să fie afectată însăși natura contractului social dintre CETĂȚEAN ( care produce software – să zicem în India) ȘI STAT.

Ce se întâmplă atunci când entitatea politică în care locuiești nu mai corespunde locului de muncă aflat acum în spațiul virtual, iar colegii de serviciu sunt muncitori din alte colțuri ale globului ? Cine reglementeaza piața muncii ? Cine impozitează pe această piață ? Cine ar trebui să beneficieze de aceste impozite ?

Ne aflăm într-un PUNCT DE INFLEXIUNE !

De fiecare dată când civilizația umană a trecut prin astfel de revoluții tehnologice (introducerea tiparului de catre Gutemberg, mașina cu aburi, motorul cu combustie internă) lumea s-a SCHIMBAT PROFUND. În acest caz însă lucrurile sunt și mai complicate întrucât schimbarile au loc cu viteză mare. Concurența economică este intensă într-o lume globală de nivel trei. Revenim astfel la o veche temă care atinge ESENȚA CAPITALISMULUI.

Într-o astfel de lume în care VECHILE AVANTAJE POZIȚIONALE SE APLATIZEAZĂ devine evident că cea mai importantă calitate este IMAGINAȚIA CREATIVĂ ȘI ANTREPRENORIALĂ deci abilitatea de a fi primul în branșa ta, de a fi cel care combină primul intrumentele aflate la îndemâna oricui pentru a obține produse, comunități, oportunități și profituri noi.

Este naiv și suicidal să te opui forțelor tehnologice și inovative, odată puse în mișcare la scară globală.

Este inteligent să încerci să le judeci și să le înțelegi la RECE fără încrâncenare ideologică și apoi să încerci să lucrezi cu ele.

CINE ÎNȚELEGE ACEST LUCRU VA FI UN ÎNVINGĂTOR !

Eu personal am avut un mare noroc când, prin 1997, o prietenă, specialistă IT, a avut răbdarea să asculte ceea ce-i ceream eu și mi-a făcut un program care mă ajută extraordinar de mult în ceea ce fac. De atunci este foarte săritoare și mi-l updatează de fiecare dată când o rog. Îi mulțumesc (nu știu dacă citește blogul, dar oricum știe de el).

Pe de altă parte, odată cu apariția internetului mobil libertatea de mișcare îți deschide cale liberă să lucrezi de unde vrei și oricând vrei. De multe ori mi s-a întâmplat să lucrez în mașină, tren, etc.

Se zice că globalizarea este termenul cu care se descriu cel mai bine relațiile în continuă schimbare dintre guverne și comunitatea de afaceri, că începe să fie afectată însăși natura contractului social între CETĂȚEAN (care produce software – să zicem în India ) ȘI STAT.

Specialiștii pun întrebarea: ce se întâmplă atunci când entitatea politică în care locuiești nu mai corespunde locului de muncă, aflat acum în spațiul virtual, iar colegii de serviciu sunt muncitori din alte colțuri ale globului? Cine reglementează piața muncii? Cine impozitează pe aceasta piață? Cine ar trebui să beneficieze de aceste impozite?

În același timp apar, desigur, probleme noi pentru care trebuie să se găsească modalități de organizare a globalizării, reguli noi la situații noi.Voi da numai două exemple luate din viață în ultimii ani:

– anul trecut o vecină m-a rugat s-o las să-mi folosească calculatorul pentru câteva zile. M-a întrebat și ce user folosesc de obicei. În câteva zile m-am trezit cu o avalanșă de mail-uri de la o mulțime de site-uri de socializare de care n-am scăpat nici acum, pentru că unele sunt făcute atât de «diabolic» încât nu te poți dezabona. Ceea ce s-a întâmplat a fost FURT DE IDENTITATE (datorat naivității mele) .

– alt exemplu: tot anul trecut mi s-au furat două calculatoare nou nouțe. Era toată munca mea acolo, jumătate din viață. A fost un stres îngrozitor să reconstitui totul. Puteam intra în faliment imediat. Statisticile spun că 60% din firme intra în faliment în astfel de cazuri. Noroc că aveam alte salvări. Cum identificăm, demonstrăm și pedepsim acest tip de infracțiuni ?

Suntem noi, cei care participăm la acest blog parte a globalizării? Bine-nțeles că DA. Oricine, din orice colț al lumii îl poate citi și participa la discuții. Ba mai mult, dacă vă uitați pe blogul lui Filadel, Nezene, veți găsi și un program Google care traduce instantaneu conținutul. Eu l-am încercat în limba indoneziană și merge.

Încă o întrebare:

Suntem noi ca indivizi pregătiți fizic și mai ales psihic să facem față acestei ere a sofware-ului?

Bine-nțeles că NU. Suntem vulnerabili mai ales psihic. Trebuie să ne autoeducăm, să ne autoimpunem reguli și metode de rezistență. Ne trebuie mult stoicism, analiză pragmatică a situațiilor pentru a ne putea adapta. Ați observat că pentru copii noștri este deja mult mai ușor să se adapteze? Pentru că ei deja se nasc cu calcutatorul în cameră, lângă ei. Educația lor cu calculatorul începe de la cele mai fragede vârste. Oare vom avea în curînd un om de tip NOU?

Și totuși …. SOFTWARE-UL nu este totul. Depinde de noi, ca indivizi cum îl folosim și cum îl administrăm.

Se spune că ne aflăm într-un PUNCT DE INFLEXIUNE și că într-o astfel de lume în care vechile ierarhii impuse de poziția în societate se aplatizează devine evident că cea mai importantă calitate este IMAGINAȚIA CREATIVĂ și ANTREPRENORIALĂ – deci abilitatea de a fi primul în branșa ta, de a fi cel care combină primul intrumentele aflate la îndemâna oricui pentru a obține produse, comunități, oportunități și profituri noi.

Ați trăit vreo experiență care să vă facă să vă gândiți: uite, sunt parte a globalizării, o simt și încerc s-o folosesc?

Despina Veștea

  1. Globalizare
  2. Dac-ar fi

 

Prietenei noastre Maya care ne vizitează dar nu pune vorbe fiindcă … vede lumea învîrtindu-se … round and round and round.

Stînga imobiliară

Am înţeles că una din dorinţele celor de stânga manifestată şi la ONU este: “Redistribuirea produsului social brut la nivel global”.

Pornind de aici m-am tot gîndit la modul în care a crescut nivelul de trai în România după 1989. Cu toţii am constatat că vînzarea terenurilor a fost principala formă de creştere a nivelului de trai după Revoluţie (pe lîngă banii trimişi de cei care lucrează în străinătate).
Terenurile au fost primite fie ca recompensă în contul adeverinței de “revoluționar” fie au fost retrocedate conform legii 10.

Până prin anii 2000 preţul terenurilor era destul de mic,apoi, a crescut vertiginos și a explodat în momentul în care a apărut legea prin care proprietarul terenului poate fi şi o firma străină, iar apoi şi o persoană fizică străină. Ca urmare banii pentru cumpărarea terenurilor au venit în principal din Occident. Ei n-au rezultat din creşterea și progresul economic al ţării, din munca asiduă şi organizată a românilor în țara lor, prin inteligenţa, inventivitatea sau creşterea productivităţii muncii lor.

Eu cred ca am asistat la o mică REDISTRIBUIRE A PRODUSULUI SOCIAL realizat în Occident şi ajuns în România prin cedarea terenurilor. A fost un fel de globalizare stângistă a produsului social brut global. Desigur banii din Occident au venit la noi prin bănci.

Mergând mai departe m-am gîndit că este posibil ca mutarea acestor sume din Occident către Est sa fi dus la o lipsă de acoperire cu cash în ţările occidentale, ajungându-se la situaţia ca băncile de acolo să acorde mai ales la intern produse financiare toxice astfel încît încetul cu încetul să provoace criza financiară.

În felul acesta aș înţelege și pretenţia băncilor străine care cer ca la rezolvarea crizei să fie normal să participăm și noi, cei din Est, întrucît ne-au fost transferaţi mulţi bani.

Este posibil ca totul să fi fost programat înainte de 1989? Văzînd că stînga este pe calea falimentului economic, şefii stângii adică: Gorbaciov, KGB, şi-au plănuit renaşterea și creşterea prin scenariul Revoluţiei, al privatizării și al retrocedărilor. Banii veniţi din occident au fost aduşi tot de oamenii KGB-ului infiltraţi acolo.

Îmi amintesc cum după 89 veneau tot fel de români, mai ales din SUA, cu un “purcoi de bani“. Sintagma aceasta am auzit-o de foarte multe ori și m-am mirat mereu unde-or fi găsit românii noștri “purcoaiele de bani” în America?

Este posibil ca acești bani să provină de la astfel de personaje în strînsă legătură cu bandiții tip Madoff și cei care au inventat produsele bancare toxice?

Pot fi aceștia cei care au cumpărat majoritatea terenurilor retrocedate dar și a unei părţi a patrimoniului industrial- economico-financiar al României -care era tocmai în proces de privatizare ?

Cine au fost beneficiarii banilor în România? Sunt ei reprezentanţii celor 322, pe care-i vedem acum în vilele luxoase din MONACO?

Este posibil ca reprezentanţii aceștia să se fi unit cu stînga din Vest, “liberalii etatiști” din Occident – cei mai mulţi tip Madoff, rezultînd o oligarhie nu numai transparentă ci și transfrontalieră, globalizată ?

Asistăm la o încercare de globalizare a corupţiei împotriva căreia trebuie să ne mobilizăm?

Oare cum?

Răspunsul cred că este greu de dat mai ales în condiţiile în care toate măsurile etatist-stângiste luate de Obama par să dea roade, criza se împrăştie pe seama muncii până la epuizare oamenilor de rînd din SUA și a regresului economic din ţările din Est.

Ce părere aveţi?

Despina Veștea


Completarea lui Filadel:

iată ce a încercat Google să ne propună în locul cuvîntului stângistă (dacă nici Google nu știe adevărul …. eheeeee) :
File?id=dcqhzcdn_73hk7x8zdg_b

File?id=dcqhzcdn_48cnr46sc4_b

Dac-ar fi să-i credem pe cei care ne-nvaţă ori care încearcă să ne deschidă ochii reflexivi de animale trecute din vegetativ, prin vegetaţie la vegetarianism ar trebui să înţelegem că situaţia-i verde. Extrem de verde.

După cum se vede de pe scăunelul pe care stau eu vînturile bat atît pe verticală cît şi pe orizontală.

Pe orizontală se vinde socialism de esenţă comunistă neîntinată fiindcă s-a demonstrat deja că asta-i cea mai bună sculă de a scoate 7 piei de pe prostimea transpirată dar beată de fericire că moare de foame, cu costuri minime şi-ntr-un control total. Există acum posibilitatea tehnică comprehensibilă de a convieţui cu invizibilul BigBrother fără să mai fie nevoie să-l deteşti sau, Doamne fereşte!, să-l urăşti.

Pe verticală se pregăteşte o nouă hegemonie mondială, adică o reîmpărţire după biceps şi tupeu a turmei de la paragraful anterior în aşa fel încît nici o graniţă să nu mai conteze. Criza financiară mondială a deranjat îndeajuns de mult echilibrul de putere global pentru a crea expectativa premergătoare schimbării şi, pe cît de interesant pe atît de înfiorător, a dat posibilitatea muşchiloşilor să concluzioneze cu feţe îngrijorate că aşa nu se mai poate, trebuie MAI MULT CONTROL!
După ce a vîndut mai mult vis american decît putea produce America se pregăteşte pentru joc pe tuşă şi un periferic va ieşi cu siguranţă la încălzire (conform teoriei lui Neagu Djuvara).
Din punctul ăsta de vedere Rusia a fost mai fairplay fiindcă n-a vîndut din visul rusesc nimic ceea ce explică de ce nu vrea nimeni să emigreze în Siberia (cu toate că te poţi trezi emigrat acolo chiar fără voia ta).

Cin’ să fie? Cin’ să fie?

America? Rusia? China?

Lumea-i făcută din bucăţele sprinţare care se mişcă haotic-asincron şi nu-nvaţă lecţiile de istorie decît după ce-a dat cu capul în pragul de sus cu fiecare bucăţică în parte. Asistăm (pe deasupra noastră şi independent de noi) pe plan global la o resurgenţă explozivă a stîngii care ne livrează zăpadă la grătar ceea ce, din punct de vedere artistic, nici n-ar fi prea rău dacă nu ne-ar pretinde să ne şi săturăm cu ea sau chiar mai ipocrit, să eructăm de plăcere, fiindcă-i de bonton, la modă, de mainstream şi progresist.

File?id=dcqhzcdn_47gxk95hgc_b
Sursa Foto: Hughes Léglise-Bataille

Aşadar care poate fi miza momentului pentru România care a fost vaca de muls milenară a estului european?

Filadel


Bibliofilie:

 

  1. Traian Ungureanu – Idei în dialog – Despre Rău, în prezenţa Diavolului – o investigaţie de Leszek Kołakowski
  2. Neagu Djuvara – Civilizaţii şi tipare istorice, Humanitas, 2008
  3. Neagu Djuvara – Între Orient și Occident
  4. MountThor – Ora 23:59: Civilizațiile