Schimbare sau continuitate ?

Motto :

« Problema centrala a epocii nostre este cum ne raportam la viitor si cum il construim »
Virginia Postrel

35

filadel Says:
6 septembrie, 2009 at 11:38 pm

Trebuie să-i dau dreptate tînărului dar fără s-o nedreptățesc pe Despina. Discuția în gogoloaie nu-și mai are sensul în ziua de azi. Referirile trebuie nuanțate și rafinate pentru a putea atinge realitatea politică.

Există totuși criterii mai laxe după care poți identifica direcții majore. De obicei stînga (sau moștenitoarea ei) este cea mai progresistă, promotoare a noului, interesată de schimbare (fără să calific toate acestea) iar dreapta e cea care se opune, conservă, e mai rigidă, mai rațională.

Fasciștii, tinere, (un termen folosit doar de vulgarul ideologic stîngist) sînt o specie care poate fi, și chiar este ideologic, plasată la dreapta cu o mențiune = extrema dreaptă. Cert este doar faptul că există puține deosebiri între această extremă dreaptă și mulți din cei situați la cealaltă extremă sau chiar în mijlocul stîngii.


La mijlocul secolului XX s-a produs o reașezare a dreptei constând în unirea curentului liberal clasic cu cel conservator, ca reacție la ascensiunea socialistă. Aceasta convergență a creat o anumită tensiune internă în însăși doctrina dreptei liberale generându-se o problemă de identitate politică a dreptei. Dreapta secolului XXI moștenește de la cea a secolului XX (curentul de centru-dreapta postbelic) un aliaj doctrinar paradoxal, extrem de puternic, dar în același timp extrem de fragil. Se combină și se organizează două principii cheie: cel al schimbării și dinamismului pe de o parte și cel al tradiției și menținerii formelor deja existente. În acest fel curentul de centru dreapta poate vorbi și despre progres dar și despre tradiție. Pe de o partre este «schimbarea» intrinsecă capitalismului, a societății deschise bazate pe experiment și creativitate (deci un pilon clasic liberal). Pe de altă parte este tradiția necesară păstrării parametrilor culturali și instituționali (deci un pilon conservator).

Liberalul clasic vrea eliminarea coerciției, conservatorul vrea să frâneze anumite tendințe care-i par extreme.

Conservatorul are rezerve față de schimbare, liberalul clasic nu poate trăi fără schimbare.

Liberalul clasic dorește experimente sociale, conservatorul se teme de ele.

Liberalul clasic are încredere în forțele descentralizate ale pieței, conservatorul ezită.

În ciuda acestor contradicții aliajul a rezistat și a ieșit victorios în lupta cu socialismele și totalitarismele secolului XX.

În perioada actuală precum și în viitor în contextul accelerării rapide a schimbării sociale această tensiune intrinsecă va deveni și mai acută.

Virginia Postrel spune astfel:

Dorim stabilitate și confort sau evoluție, adaptare și schimbare continuă?
Căutam o lume statică și controlată de autorități sau o lume dinamică, de creație, descoperire și competiție?
Ne este frică de viitorul tehnologic sau percepem tehnologia ca pe o promisiune a viitorului și o expresie a creativității umane?
Care este natura progresului: ceva planificabil sau un proces descentralizat, spontan ,care are loc imediat ce oamenii au libertate și un mediu instituțional favorabil?
Dorim predictibilitate sau surpriză?
Percepem erorile politice, tehnologice și instituționale ca pe niște dezastre sau ca pe niște efecte secundare corectabile ale experimentului?
Dorim predictibilitate sau surpriză?
Acești doi poli cel static și cel dinamic definesc matricea noastră intelectuală și culturală.
Problema centrală a epocii nostre este CUM NE RAPORTĂM LA VIITOR ȘI CUM ÎL CONSTRUIM.

Aceasta problemă produce două tabere, și din nefericire pentru dreapta secolului XXI linia ce desparte cele doua tabere trece exact prin domeniul său doctrinar.
Tensiunea: schimbare versus continuitate va marca în mod cert peisajul sec. XXI, iar problema pare inevitabilă.
Vor fi oamenii de dreapta forțați să aleagă între cele două principii sau va fi găsită ca și în a doua jumătate a secolului trecut o soluție de compromis care va fi și una a continutății ?

Este greu de prezis, dar ȘTIM CU SIGURANȚĂ CĂ MODUL ÎN CARE SE VOR AȘEZA LUCRURILE ȘI DECI RĂSPUNSUL DEPINDE DE NOI.
Pe măsură ce înaintăm în noul mileniu se deschide un vast teritoriu în care întrebarea centrală este: Va putea dreapta occidentală să relanseze experimentul liberal-democratic-capitalist ?
Pot oare virtuțile dinamismului și cele ale staționarismului să fie combinate într-un nou amalgam doctrinar care să ghideze corabia civilizației occidentale printre provocările geopolitice și demografice ale veacului ?

Poate DREPTA ROMÂNEASCĂ să se REINVENTEZE în noile condiții ?

Vor fi capabili liderii intelectuali și politici ai dreptei noastre să-i găsească acesteia un loc în cadrul frontului occidental, astfel încât să ducă mai departe proiectul național românesc, descoperind formula îmbinării particularismului românesc cu universalismul politic și instituțional occidental ?

Se va găsi echilibrul între continuitate și schimbare pentru redefinirea și relansarea proiectului național ?

Sunt întrebări care caută răspunsul, iar dezbaterea la care ne invită cei doi autori ai «Reconstrucției Dreptei» abia acum începe cu adevărat !

  1. Vladimir Tismăneanu: Histrionism, resentiment, mit: Chavez la Moscova
  2. AVP: Despre resentiment la rumânii recenţi

Despina Veștea

PS.

Eu, personal sunt adepta schimbării pas cu pas, a metodei iterației, a riscului calculat , iar când nu există altă soluție, a riscului bazat pe intuiție și fler. Oricum nu sunt adepta staționarismului.


Anunțuri

File?id=dcqhzcdn_99vsrpsgf6_b

(și contraargumente)

Motto:
«Capitalismul creează bogăție, socialismul distribuie sărăcie»

Una din ideile cuprinse în propaganda comunistă este că orice om are drept egal la resursele naturale ale Pământului, iar capitalismul este o NEDREPTATE CONTRA NATURII întrucât acestea nu sunt distribuite în mod egal oamenilor, producând inegalități între bogați și săraci.

Liberalismul clasic răspunde prin Mises că natura este ZGÂRCITĂ, că resursele sunt rare. Nu există abundență în natură. Bogăția imensă a lumii moderne nu este dată de natură ci a fost obținută prin producție, invenție și capitalism incluzând diviziunea socială a muncii. De ce statele din Asia sau Africa sunt sărace, în ciuda RESURSELOR NATURALE IMENSE pe care le dețin?

Capitalismul a creat un SISTEM, A CREAT INSTITUȚII care dau garanții ferme privind libertatea de a economisi și a investi precum și un cadru favorabil creativității și invențiilor. De aici vine bogăția.

În acest context putem înțelege și crearea Ministerului Turismului la noi în țară.

În măsura în care redistribuția este posibilă, capitalismul a asigurat mărirea salariului minim, dar nu datorită acțiunii sindicatelor sau a guvernelor ci pentru că statele respective erau suficient de bogate pentru a-și permite asemenea măsuri care în mod normal măresc șomajul și reduc creșterea economică. Asemenea măsuri se pot lua pentru că a lucrat CAPITALISMUL creând, mai întâi BOGĂȚIE și apoi făcând concesii pe partea de distribuție.

CAPITALISMUL CREEAZĂ BOGĂȚIE, SOCIALISMUL DISTRIBUIE SĂRĂCIE.

Este cert că în țările în care capitalismul este mai avansat, săracii o duc mai bine.

Statele din Asia și Africa sunt sărace ( deși au puternice resurse naturale ) pentru că NU AU POLITICI CORECTE, nu au absorbit STRUCTURA INSTITUȚIONALĂ a CAPITALISMULUI.

Capitalismul dă săracilor posibilitatea reală de a munci și capacitatea de a transforma resursele brute în bunuri. Restul discuției privind privarea săracilor de dreptul lor natural la resurse este numai PROPAGANDĂ.

Despina Veștea


Replica lui Filadel

 

”Într-o lume globalizată, nu mai e vorba de ”alții” aflați undeva, departe (cu atât mai mult, cu cât migrația internațională a devenit un fenomen structural, stimulat în același timp de bogăția și declinul demografic al Occidentului și de sărăcia și suprapopularea restului planetei). Relativa atenuare a inegalităților la scară națională va conta tot mai puțin față de disparitățile dramatice la scară planetară.”

Mitul democrației – Lucian Boia, Humanitas, 2007.


File?id=dcqhzcdn_89fzh6j9tt_b

Dacă săptămâna trecută discutam despre frământările interne din PSD, mă voi referi în această postare la situația complicată din interiorul PNL și la baletul UDMR care se îndreaptă încet dar sigur către partida pro-Băsescu.

Liderii UDMR și-au dat seama că Băsescu se îndreaptă către un nou mandat prezidențial și că din aceasta poziție va avea un cuvânt greu de spus în formarea unui nou guvern și, mai ales, a unei noi majorități parlamentare. În plus, Marko Bela & comp au înțeles, târziu ce-i drept, că propriul electorat îl simpatizează pe Traian Băsescu și că indiferent de croșetările politicianiste de la București îi va da votul pentru un nou mandat. Acestea sunt principalele rațiuni pentru care UDMR, nu s-a alăturat mai întâi inițiatorilor comisiei de anchetă a Elenei Udrea, nu au fost interesați de semnarea unei moțiuni de cenzură alături de PNL pe pachetul legislativ pentru care guvernul își va asuma răspunderea, iar acum vorbesc pe față de posibilitatea colaborării cu PDL post alegeri.

Dacă UDMR a înțeles că încremenirea politică în partida antiprezidențială este perdantă, la PNL lucrurile au intrat pe pârtia catastrofei.

Nu am nici cea mai mică îndoială că declarațiile aiuritoare ale lui SRS privind implicarea lui Traian Băsescu în acțiuni de trafic de arme au fost rodul gândirii decidenților liberali. Că așa stau lucrurile a confirmat-o indirect Crin Antonescu, singurul lider politic care s-a grăbit să declare că dacă informațiile prezentate de SRS se confirmă Traian Băsescu va trebui să demisioneze. Declarația liderului liberal, venită la aproape o săptămână de la primele “revelații”, nu a produs mare zvârcolire politică. Și asta pentru că după ce dezvăluirile au dat de câteva ori din aripi, acestea au căzut la pământ după primele explicații ale serviciilor de informații, și după ce la o cercetare superficială inclusiv unele organe de presă (vezi cazul EVZ) au găsit goluri imense în raționamentul prezentat de SRS.

Iar dacă declarațiile lui Crin Antonescu nu au avut nici un efect media (iar electoral probabil că nu au contat absolut deloc), a fost reactivat Emil Constantinescu care a mai aruncat o găleată de lături în capul lui Traian Băsescu a venit și cu soluția salvatoare: Crin Antonescu este cel mai potrivit pentru a deveni președintele României.

Este deci clar că în PNL se încearcă relansarea candidaturii lui Crin Antonescu în speranța că această re-re-relansare îi va aduce câteva puncte în plus în sondajele de opinie. Iar PNL trebuie să se grăbească dacă vrea ca președintele PNL să salte măcar cu 1% în procente pentru că este aproape o certitudine că Sorin Oprescu va încerca marea cu degetul și va candida la președenție. Or, în această situație, Crin Antonescu nu doar că nu va prinde turul doi al alegerilor prezidențiale, ci se va bate să nu piardă locul trei în primul tur.

Și așa ajungem la un eveniment pe care presa românească nu îl înțelege și nu îl comentează: reapariția în prim planul vieții politice a lui Viorel Cataramă.

Când fostul vicepreședinte liberal a dat un interviu Evenimentului Zilei în urmă cu câteva săptămâni am înțeles că acesta a dat un semnal că intenționează să părăsească autoexilul politic pe care și l-a impus.

Iar ultimele sale declarații, anume că PNL ar trebui să se decidă înaintea alegerilor dacă va sprijini candidatul PSD sau pe cel al PDL, nu vin decât să confirme acest lucru. Cred, pentru că nu am date în acest sens, că Viorel Cataramă este exponentul acelor puține minți lucide din interiorul PNL care își dau seama că actualul drum pe care se află partidul nu duce decât la moarte politică. Iar Viorel Cataramă are destule merite în partid pentru a putea fi ascultat și urmat poate de un grupuscul care nu înțelege să moară politic de gât cu Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu și Crin Antonescu.

PS: nu voi comenta declarațiile lui Dan Nica privind faptul că guvernul își va asuma răspunderea pe pachetul legilor învățământului configurat de Ecaterina Andronescu. Aștept confirmarea din partea PDL și a lui Emil Boc înainte de a-mi spune părerea.

Clemy


Stînga imobiliară

Am înţeles că una din dorinţele celor de stânga manifestată şi la ONU este: “Redistribuirea produsului social brut la nivel global”.

Pornind de aici m-am tot gîndit la modul în care a crescut nivelul de trai în România după 1989. Cu toţii am constatat că vînzarea terenurilor a fost principala formă de creştere a nivelului de trai după Revoluţie (pe lîngă banii trimişi de cei care lucrează în străinătate).
Terenurile au fost primite fie ca recompensă în contul adeverinței de “revoluționar” fie au fost retrocedate conform legii 10.

Până prin anii 2000 preţul terenurilor era destul de mic,apoi, a crescut vertiginos și a explodat în momentul în care a apărut legea prin care proprietarul terenului poate fi şi o firma străină, iar apoi şi o persoană fizică străină. Ca urmare banii pentru cumpărarea terenurilor au venit în principal din Occident. Ei n-au rezultat din creşterea și progresul economic al ţării, din munca asiduă şi organizată a românilor în țara lor, prin inteligenţa, inventivitatea sau creşterea productivităţii muncii lor.

Eu cred ca am asistat la o mică REDISTRIBUIRE A PRODUSULUI SOCIAL realizat în Occident şi ajuns în România prin cedarea terenurilor. A fost un fel de globalizare stângistă a produsului social brut global. Desigur banii din Occident au venit la noi prin bănci.

Mergând mai departe m-am gîndit că este posibil ca mutarea acestor sume din Occident către Est sa fi dus la o lipsă de acoperire cu cash în ţările occidentale, ajungându-se la situaţia ca băncile de acolo să acorde mai ales la intern produse financiare toxice astfel încît încetul cu încetul să provoace criza financiară.

În felul acesta aș înţelege și pretenţia băncilor străine care cer ca la rezolvarea crizei să fie normal să participăm și noi, cei din Est, întrucît ne-au fost transferaţi mulţi bani.

Este posibil ca totul să fi fost programat înainte de 1989? Văzînd că stînga este pe calea falimentului economic, şefii stângii adică: Gorbaciov, KGB, şi-au plănuit renaşterea și creşterea prin scenariul Revoluţiei, al privatizării și al retrocedărilor. Banii veniţi din occident au fost aduşi tot de oamenii KGB-ului infiltraţi acolo.

Îmi amintesc cum după 89 veneau tot fel de români, mai ales din SUA, cu un “purcoi de bani“. Sintagma aceasta am auzit-o de foarte multe ori și m-am mirat mereu unde-or fi găsit românii noștri “purcoaiele de bani” în America?

Este posibil ca acești bani să provină de la astfel de personaje în strînsă legătură cu bandiții tip Madoff și cei care au inventat produsele bancare toxice?

Pot fi aceștia cei care au cumpărat majoritatea terenurilor retrocedate dar și a unei părţi a patrimoniului industrial- economico-financiar al României -care era tocmai în proces de privatizare ?

Cine au fost beneficiarii banilor în România? Sunt ei reprezentanţii celor 322, pe care-i vedem acum în vilele luxoase din MONACO?

Este posibil ca reprezentanţii aceștia să se fi unit cu stînga din Vest, “liberalii etatiști” din Occident – cei mai mulţi tip Madoff, rezultînd o oligarhie nu numai transparentă ci și transfrontalieră, globalizată ?

Asistăm la o încercare de globalizare a corupţiei împotriva căreia trebuie să ne mobilizăm?

Oare cum?

Răspunsul cred că este greu de dat mai ales în condiţiile în care toate măsurile etatist-stângiste luate de Obama par să dea roade, criza se împrăştie pe seama muncii până la epuizare oamenilor de rînd din SUA și a regresului economic din ţările din Est.

Ce părere aveţi?

Despina Veștea


Completarea lui Filadel:

iată ce a încercat Google să ne propună în locul cuvîntului stângistă (dacă nici Google nu știe adevărul …. eheeeee) :
File?id=dcqhzcdn_73hk7x8zdg_b

File?id=dcqhzcdn_48cnr46sc4_b

Dac-ar fi să-i credem pe cei care ne-nvaţă ori care încearcă să ne deschidă ochii reflexivi de animale trecute din vegetativ, prin vegetaţie la vegetarianism ar trebui să înţelegem că situaţia-i verde. Extrem de verde.

După cum se vede de pe scăunelul pe care stau eu vînturile bat atît pe verticală cît şi pe orizontală.

Pe orizontală se vinde socialism de esenţă comunistă neîntinată fiindcă s-a demonstrat deja că asta-i cea mai bună sculă de a scoate 7 piei de pe prostimea transpirată dar beată de fericire că moare de foame, cu costuri minime şi-ntr-un control total. Există acum posibilitatea tehnică comprehensibilă de a convieţui cu invizibilul BigBrother fără să mai fie nevoie să-l deteşti sau, Doamne fereşte!, să-l urăşti.

Pe verticală se pregăteşte o nouă hegemonie mondială, adică o reîmpărţire după biceps şi tupeu a turmei de la paragraful anterior în aşa fel încît nici o graniţă să nu mai conteze. Criza financiară mondială a deranjat îndeajuns de mult echilibrul de putere global pentru a crea expectativa premergătoare schimbării şi, pe cît de interesant pe atît de înfiorător, a dat posibilitatea muşchiloşilor să concluzioneze cu feţe îngrijorate că aşa nu se mai poate, trebuie MAI MULT CONTROL!
După ce a vîndut mai mult vis american decît putea produce America se pregăteşte pentru joc pe tuşă şi un periferic va ieşi cu siguranţă la încălzire (conform teoriei lui Neagu Djuvara).
Din punctul ăsta de vedere Rusia a fost mai fairplay fiindcă n-a vîndut din visul rusesc nimic ceea ce explică de ce nu vrea nimeni să emigreze în Siberia (cu toate că te poţi trezi emigrat acolo chiar fără voia ta).

Cin’ să fie? Cin’ să fie?

America? Rusia? China?

Lumea-i făcută din bucăţele sprinţare care se mişcă haotic-asincron şi nu-nvaţă lecţiile de istorie decît după ce-a dat cu capul în pragul de sus cu fiecare bucăţică în parte. Asistăm (pe deasupra noastră şi independent de noi) pe plan global la o resurgenţă explozivă a stîngii care ne livrează zăpadă la grătar ceea ce, din punct de vedere artistic, nici n-ar fi prea rău dacă nu ne-ar pretinde să ne şi săturăm cu ea sau chiar mai ipocrit, să eructăm de plăcere, fiindcă-i de bonton, la modă, de mainstream şi progresist.

File?id=dcqhzcdn_47gxk95hgc_b
Sursa Foto: Hughes Léglise-Bataille

Aşadar care poate fi miza momentului pentru România care a fost vaca de muls milenară a estului european?

Filadel


Bibliofilie:

 

  1. Traian Ungureanu – Idei în dialog – Despre Rău, în prezenţa Diavolului – o investigaţie de Leszek Kołakowski
  2. Neagu Djuvara – Civilizaţii şi tipare istorice, Humanitas, 2008
  3. Neagu Djuvara – Între Orient și Occident
  4. MountThor – Ora 23:59: Civilizațiile